Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B____
SECȚIA A II-A CIVILA, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA Nr. 252/A/CA/2014
Ședința publică de la 28 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I___ C_______ M______
Judecător A____ C______ C______
Grefier M_______ M____
Pe rol judecarea apelului contencios administrativ și fiscal declarat de apelanta I__ B____, cu sediul în loc.Oradea, _____________________.18, jud.B____, în contradictoriu cu intimatul R___ A_____ I___, cu dom.__________________________, nr.57, jud.B____, împotriva sentinței civile nr.xxxxx din 05.11.2013, pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție xxxxxxx.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că apelul este scutit de plata taxei de timbru, iar apelanta prin cererea de apel a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Instanța, văzând prevederile art. 131 din Noul cod de procedură civilă raportat la art. 95 pct. 2 din același act normativ, constată că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată de Judecătoria Oradea, în a cărei circumscripție teritorială se află Tribunalul B____, astfel că apreciază că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
TRIBUNALUL
DELIBERÂND:
Asupra apelului de față Tribunalul, constată următoarele;
Prin sentința nr.xxxxx din 05.11.2013, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-a Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul R___ A_____ I___ dom in ___________________________. 57, județul B____, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI B____, cu sediul în localitatea Oradea, Piața Independenței nr.51/A, județul B____.
A anulat în parte procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/11.04.2013.
A constatat că petentul a săvârșit contravenția prevăzută de art.108 alin.1 lit.d) pct.3 coroborat cu art.102 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, si a înlăturat sancțiunea complementara a suspendării dreptului de a conduce.
S-a dispus restituirea către petent a permisului de conducere reținut.
S-au respins celelalte cereri.
Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele;
În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/11.04.2013 (f.7), petentul R___ A_____ I___ a fost sancționat contravențional de intimat cu amenda în cuantum de 1125 lei (15 puncte amendă) și măsura complementară constând în reținerea permisului de conducere, pentru săvârșirea contravenției prevăzută și sancționată de art. 121 alin. 1 din Regulamentul de Aplicare al O.U.G. nr.195/2002 rap la art. 102, alin. 3 lit. e) din O.U.G. nr.195/2002.
S-a reținut în sarcina petentului că, pe data de 11.04.2013, ora 11:50, a fost depistat conducând autoturismul marca Audi cu nr de înmatriculare XXXXXXXXX in Oradea pe ________________________ de 125 km/oră, într-o zonă cu limită de viteză de 70 km/oră, aspect înregistrat de intimată cu aparat radar și video montat pe autoturism marca L____ cu nr. MAI xxxxx.
Instanța de fond a constatat că plângerea contravențională a fost introdusă în termenul legal de 15 zile consacrat de prevederile art. 31, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Analizând procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/11.04.2013, instanța de fond a constatat că acesta a fost legal întocmit, cu respectarea dispozițiilor art. 16, art. 17 și art. 19 din O.G. nr. 2/2001, iar în urma coroborării materialului probator existent la dosarul cauzei, nu există indicii de natură să răstoarne prezumția relativă de temeinicie de care se bucură acesta.
În drept, instanța de fond a reținut că fapta reținută în sarcina petentului îmbracă forma contravenției prevăzută de art. 121 din Regulamentul din 04.10.2006 de aplicare a O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, potrivit căruia: „(1) Conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maxima admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusa prin mijloacele de semnalizare.
(2) Nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.”
Potrivit art. 102, alin. 3, lit e) din OUG nr. 195/2002 ,,Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte: (…) lit e) depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic’’.
Prin actul constatator, s-a reținut în sarcina petentului depășirea limitei legale de viteză cu 55 km/h față de limita maximă admisă de lege, de 70 km/h, pe sectorul de drum respectiv, faptă care constituie contravenția prevăzută de art.102 alin.3 lit.e) din O.G. nr.195/2002.
Instanța de fond a constatat că intimatul a depus la dosar doua fotografii radar (fila 16-17), si CD. Astfel, se poate constata că petentul a depășit limita de viteză legală cu 55 km/h.
Intimata a probat faptul că aparatul radar cu care s-a captat imaginea este verificat metrologic, conform buletinului de verificare metrologică emis de Institutul Național de Metrologie Legală (fila 18), cu respectarea art. 4. 4 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05 publicată în Monitorul Oficial nr. 1102 bis/07.12.2005.
Însă, instanța de fond a reținut că petentul a contestat buletinul de verificare metrologică a cinemometrului utilizat la măsurarea vitezei, aceasta invocând că nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinței metrologice privind aplicarea, la momentul verificării cinemometrului, a erorii maxime tolerate prevăzute de pct. 3.1.1. lit b) din Norma de Metrologie Legală NML 021-05.
Instanța de fond a reținut că, potrivit pct. 1.2. din Normele de Metrologie Legală nr. 021-05, aprobate prin Ordinul Directorului General al Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005, modificată prin Ordinul 153/2007, pentru a putea fi introduse pe piața, puse în funcțiune sau utilizate în măsurările de interes public, cinemometrele trebuie sa îndeplinească cerințele metrologice si tehnice prevăzute prin norma, aplicabilitatea acestora rezultând din Tabelul 1 Anexă. Potrivit dispozițiilor pct. 3.1.1. lit b) din norma invocată, pentru măsurarea vitezei, în condiții normale de trafic, eroarea maxima tolerata este de +/- 4 % din valoarea convențional adevărata pentru viteze egale sau mai mari decât 100 km/h.
Aplicând această marjă de eroare de +/- 4%, instanța de fond a reținut că viteza de circulație a autovehiculului condus de petent a fost de 120 km/h, ceea ce înseamnă că acesta a depășit cu 50 km viteza maximă admisă pe sectorul de drum respectiv (70 km/h).
În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că eroarea admisa de norma amintita trebuie interpretata in favoarea petentului potrivit principiului in dubio pro reo.
Din aceasta perspectiva, instanța de fond a constatat ca fapta reținuta in sarcina petentului recurent se încadrează in categoria contravențiilor prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. d pct. 3 din O.U.G nr. 195/2002, respectiv, „depășirea cu 45-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic; (…)”.
Având in vedere toate aceste considerente, instanța de fond a admis in parte plângerea formulată, a anulat in parte procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx/11.04.2013, in sensul ca a constatat ca fapta reținuta in sarcina petentului este cea prevăzuta de art.108 alin.1 lit.d) pct.3 coroborat cu art. 102 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 si a înlăturat sancțiunea complementara a suspendării dreptului de a conduce, dispunând restituirea către petent a permisului de conducere reținut.
Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat apel intimatul solicitând admiterea acestuia și modificarea ei în sensul respingerii plângerii.
În motivare se arată că în urma reaanalizării probelor se impune menținerea procesului-verbal.
In drept au fost invocate prevederile art. 466-482 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea depusă intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat arătând că instanța de fond a stabilit în mod corect că operează în favoarea sa toleranța în baza Normei Legale NML 021-05.
Procedând la analizarea apelului prin prisma prevederilor art. 466 și urm. C.pr.civ. instanța reține că acesta este nefondat, urmând a fi respins. Astfel, din probele administrate rezultă că la determinarea vitezei pentru care a fost sancționat recurentul a fost folosit un cinemometru, viteza indicată de acesta fiind de 125 km/h. Potrivit art. 3.1.1. lit. b ) și c ) din Ordinul nr. 301/2005 emis de Biroul Român de Metrologie eroarea maximă tolerată pentru măsurarea vitezei în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare este de + 3 km/h pentru viteze de până la 100 km/h și + 3 % din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h.
Eroarea admisă de norma amintită trebuie interpretată în favoarea intimatului potrivit principiului in dubio pro reo. Tocmai de aceea, tribunalul consideră că în raport de dispozițiile legale incidente este posibil ca apelantul să fi condus vehiculul cu o viteză de 120 km/h, instanța de fond făcând o corectă aplicare a prevederilor legale în vigoare.
Față de toate acestea, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul introdus de apelanta I__ B____, cu sediul în loc.Oradea, _____________________.18, jud.B____, în contradictoriu cu intimatul R___ A_____ I___, cu dom.__________________________, nr.57, jud.B____, împotriva sentinței civile nr.xxxxx din 05.11.2013, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care o păstrează în totalitate.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 28 Aprilie 2014.
Președinte, I___ C_______ M______ |
|
Judecător, A____ C______ C______ |
|
Grefier, M_______ M____ |
|
Red.jud.M.C./ 28 mai 2014
Red.jud.fond.R.N.
Tehn.red.M.M./4 ex. 2 __________________________="1" style="margin:0pt; padding-left:0pt">
_____________________.18, jud.B____
2. intimat- R___ A_____ I___, cu dom.__________________________, nr.57, jud.B____