Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul CĂLĂRAŞI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1/2016 din 12 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Cod ECLI ECLI:RO:TBCLS:2016:010.xxxxxx

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 1/2016

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE R_____ R___

Judecător G_______ T_____

Grefier C_______ E____ C____

Pe rol judecarea apelului civil declarat de petenta __________________ Călărași împotriva sentinței civile nr. 2294/2015 a Judecătoriei Călărași, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. – S.A. B________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție PV _________ NR.xxxxxxx.

La apelul nominal făcut în ședința publică părțile au lipsit.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că la data de 08.01.2016 intimata C.N.A.D.N.R. – S.A. București a depus la dosar întâmpinare și că apelanta petentă, prin apărătorul ales, avocat D_______ M____ L________, a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Instanța, apreciază cauza în stare de soluționare, declară dezbaterile închise și reține dosarul în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față;

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 02.04.2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXX petenta S.C. M____ P____ S.R.L., cu sediul în Călărași, ______________________, jud. Călărași, CUI RO xxxxxxx, cu sediul pentru comunicarea actelor de procedură la cab. Av. D_______ M. cu sediul în Călărași, _______________________.9, jud. Călărași a solicitat în contradictoriu cu intimatul C.N.A.D.N.R.-C.E.S.T.R.I.N București, cu sediul în _____________________.401A, sector 6 , ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxxx din 12.12.2011 .

În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 25.06.2011 un autovehicul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX ce aparține societății a fost depistat pe A2 în loc. P_______ , jud. Dâmbovița, fără a poseda rovinietă.Apreciază că procesul verbal de contravenție contestat este nul având în vedere că Înalta Curte de Casație prin Decizia nr.14/2015 a constatat nulitatea absolută a actelor contravenționale ce nu au semnătură olografă a agentului constatator, urmând a se observa că actul contestat nu prevede semnătura olografică ci doar ștampila instituției și mențiunea că poartă o semnătură electronică.

Mai arată că, un alt aspect de netemeinicie al actului contestat este și faptul că , în temeiul art.27 din O.G. NR. 2/2001, agentul constatator avea obligația de a respecta procedura de comunicare, astfel că înaintea afișării procesului verbal de contravenție agentul constatator trebuia să comunice prin poștă cu confirmare de primire o copie după acesta.

În dovedire petenta a depus copii după următoarele înscrisuri: copie proces verbal contestat (f.7), comunicare (f.8), încheierea camerei de consiliu din 13.01.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași (f.9), proces verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare (f.10), încheierea din data de 24.03.2015 (f.11), somație imobiliară (f.12), înștiințare privind măsura popririi (f.13), încheiere din 24.03.2015 de încuviințare a executării silite (f.14).

Intimata a depus întâmpinare la data de 28.04.2015 prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca fiind nefondată și neîntemeiată și, în subsidiar menținerea procesului verbal contestat ca fiind temeinic și legal.

În motivare se arată că în data de 25.06.2011 pe A2 pe raza localității P_______, jud. Dîmbovița, autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX aparținând petentei a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinieta valabilă, sens în care la data de 12.12.2011 a fost întocmit procesul verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxxx .

Se mai arată că, prev. Deciziei 6/2015 nu sunt aplicabile în prezenta cauză, agenții constatatori nu aveau obligația de a semna olograf procesele verbale de contravenție, iar recursul în interesul legii nu este LEGE, ci are doar menirea să orienteze în aceeași direcție practica instanțelor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile O.G nr.2/2001 , O.G nr. 15/2002, Lg. Nr.455/2001, Ordinul M.T.I. nr.769/2010 .

La întâmpinare au fost atașate următoarele înscrisuri; certificat calificat , proces verbal se îndeplinirea procedurii de comunicare și foto autoturism.

Petenta, formulează la data de 09.06.2015 o cerere completatoare prin care solicită a se dispune repunerea în termen a procesului verbal de contravenție contestat .

La data de 20.07.2015 intimata formulează întâmpinare la cererea completatoare , prin care solicită respingerea cererii de repunere în termen , întrucât comunicarea procesului verbal s-a produs cu respectarea legislației în vigoare la acea dată.

Instanța a invocat din oficiu excepția tardivității depunerii plângerii formulate de petentă.

Soluționând cauza, Judecătoria Călărași prin sentința civilă nr. 2294/2015 a admis excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, excepție invocată de instanță din oficiu.

A respins cererea petetei __________________ de repunere în termenul prevăzut de lege pentru formularea acesteia, ca neîntemeiată.

A respins plângerea contravențională formulată de petenta S.C. M____ P____ S.R.L., CUI RO xxxxxxx, cu sediul în Călărași,______________________, jud. Călărași împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx din 12.12.2011 dresat de C_____ S.A. , ca tardiv formulată.

Pentru a soluționa astfel, instanța de fond analizând excepția tardivității depunerii plângerii formulate de petentă, a reținut următoarele:

Potrivit prevederilor art. 31 alin. 1 din O.G. nr 2/2001 împotriva procesului verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Procesul verbal _________ nr. xxxxxxxx a fost încheiat la data de 12.12.2011, iar conform procesului verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare a procesului verbal de constatare a contravenției semnate de un martor (f.10 ) a fost înmânat la data de 23.12.2011.

Deși petenta contestă legalitatea comunicării, este cert că aceasta a luat cunoștință de procesul-verbal ce face obiectul prezentei cauze cel mai târziu la data plății amenzii contravenționale ce i-a fost aplicată prin acesta, respectiv la 1.03.2012 astfel cum rezultă din adresa nr.xxxxx/30.07.2015 emisă de ANAF f.39) .

Astfel se reține de instanță că cel mai târziu de la data la care s-a achitat amenda aplicată prin procesul-verbal contestat petenta a luat cunoștință de existența acestuia și începând cu această dată contravenienta avea la dispoziție 15 zile pentru a contesta procesul verbal.

Astfel, ultima zi în care putea fi depusă plângerea contravențională a fost cu mult depășită, petenta sesizând instanța la data de 2.04.2015, cu mult peste termenul prevăzut de lege pentru contestarea acestuia.

Pentru aceste considerente instanța va admite excepția tardivității, invocată din oficiu.

În ceea ce privește cererea formulată de petentă de repunere în termenul prevăzut de lege pentru contestarea procesului-verbal, instanța a reținut că potrivit prevederilor art. 186 C procedură civilă:” Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate”.

Or petenta nu a justificat întârzierea decât prin invocarea faptului că nu a avut cunoștință de existența acestui proces –verbal, ce nu i-ar fi fost comunicat prin poștă cu confirmare de primire, însă așa cum instanța a reținut anterior aceasta a aflat de procesul-verbal cel mai târziu la 01.03.2012, dată la care a și achitat amenda, fără a indica alte motive temeinice de natură a justifica întârzierea.

Pentru aceste considerente, a fost respinsă cererea de repunere în termen ca neîntemeiată, și pe cale de consecință a fost respinsă plângerea petentei ca tardiv formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termenul prevăzut de art. 468 alin. 1 C.p.civ. apelanta S.C. M____ P____ S.R.L, criticând-o pentru netemeinicie, motivat de faptul că, în mod greșit a apreciat instanța de fond că a cunoscut existența procesului-verbal contestat la momentul achitării amenzii contravenționale, când acest lucru s-a întâmplat la momentul la data comunicării actelor de executare silită.

Reiterează, ca motive de apel, cele două critici de nelegalitate expuse și în plângerea contravențională, respectiv nerespectarea dispozițiilor legale în ceea ce privește comunicarea procesului-verbal de contravenție (operațiune realizată prin afișarea actului) și nesemnarea de către agentul constatator a procesului-verbal.

Intimata C.N.A.D.N.R. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și menținerea, ca legală și temeinică, a hotărârii instanței de fond.

Analizând sentința civilă nr. 2294/2015 a Judecătoriei Călărași, în raport de actele și lucrările dosarului și de motivele de apel invocate, reține tribunalul următoarele:

Prin sentința civilă apelată, Judecătoria Călărași a respins, ca tardiv formulată, plângerea petentei S.C. M____ P____ S.R.L îndreptată împotriva procesului-verbal _________ nr. xxxxxxx din 12.12.2011, încheiat de C.N.A.D.N.R., reținând că sesizarea instanței s-a făcut cu depășirea termenului prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001.

Constată tribunalul că soluția apelată este legală și temeinică, din actele dosarului rezultând atât faptul că procesul-verbal contestat a fost comunicat în conformitate cu dispozițiile art. 27 din O.G. 2/2001 (text de lege care prevede că se face comunicarea actului prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliu/sediu, întocmindu-se un proces-verbal semnat de cel puțin un martor) la data de 23.12. 2011 cât și faptul că amenda a fost achitată la data de 01.03.xxxxx, urmare somației emise sub nr. 1818/23.02.2012.

Se mai constată că, în mod corect s-a apreciat că este nedovedită cererea de repunere în termen, în condițiile art. 186 C.p.civ., în această situație operând sancțiunea prevăzută de art. alin. 1 C.p.civ.

Față de cele de mai sus, urmează să respingă apelul declarat de apelanta S.C. M____ P____ S.R.L. Călărași împotriva sentinței civile nr. 2294/2015 a Judecătoriei Călărași.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 480 al. 1 c.p.c.

Respinge apelul declarat de apelanta S.C. M____ P____ S.R.L. Călărași împotriva sentinței civile nr. 2294/2015 a Judecătoriei Călărași.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2016.

Președinte,

R_____ R___

Judecător,

G_______ T_____

Grefier,

C_______ E____ C____

Red. R.R.

Tehnored. C.C.

4 ex./ 9 feb 2016

J.f. O. I______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025