Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GORJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1055/2012 din 19 decembrie 2012
Sursa:
Rolii.ro

Cod operator: 2443

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Decizia nr. 1055

Ședința publică din 19 decembrie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE T___ P______

Judecător D_____ S______

Judecător S_____ I____ T_______

Grefier C______ C______



Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul intimat I____________ de Poliție al Județului Gorj, împotriva sentinței civile nr. 2898 din data de 05.10.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul nu este declarat în termen, este motivat, după care, tribunalul, din oficiu, verificându-și competența în temeiul art. 1591 alin. 4 C.pr.civ. stabilește că este competent general, material și teritorial să judece pricina.

Constatând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul a invocat excepția tardivității declarării recursului, trecând la soluționarea acesteia.



TRIBUNALUL

Asupra recursului de față:

Prin sentința nr. 2898 din data de 05.10.2012 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă plângerea contravențională, formulată de petentul O_____ S_________, cu domiciliul în _____________________, sat Albești, _______________________, nr. 5A, județul D___, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. GORJ, cu sediul în mun. Tg-J__, jud. Gorj.

A fost constatată nulitatea absolută a procesului verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat de Postul de Poliție Jupînești la data de 26.06.2011.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin plângerea, înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-Cărbunești, la data de 12.06.2012 sub nr. unic XXXXXXXXXXXXX, petentul O_____ S_________ în contradictoriu cu I.P.J. Gorj a solicitat anularea procesului verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx întocmit de Postul de Poliție Jupânești la data de 26.06.2011, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că a aflat despre încheierea procesului verbal în data de 07.06.2012, când a primit adresa nr. 4150/07.06.2012de la Primăria comunei Șimnicu de Sus.

S-a reținut împotriva sa prin procesul verbal contestat că în 26.06.2012, ora 13,31 pe DJ 661 Vierșani ar fi condus autoturismul marca OPEL cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXXXX pe DJ 661 pe raza localității Vierșani, fără a purta centura de siguranță, fiind sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 134 lei și două puncte penalizare, pentru fapta 36 alin. 1 din HG 1391/2006.

În realitate nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, nu s-a deplasat pe raza localității Vierșani, la data reținută în procesul verbal contestat și nici într-o altă dată considerând că agentul constatator a săvârșit o eroare cu privire la persoana conducătorului auto și chiar a autoturismului surprins în trafic.De altfel, în procesul verbal contestat sunt mai multe erori, în sensul că prenumele contravenientului este trecut ca fiind S________ iar el se numește S_________, că autoturismul este marca OPEL, în timp ce el posedă un autoturism marca Dacia Solenza, iar cu privire la domiciliul său în cartea de identitate este ___________________________ de Sus, județul D___, ________________________, nr. 5A, iar în procesul-verbal este trecut, în municipiul C______, ______________________, nr. 5A, ________________________ dosar cartea de identitate, certificat de înmatriculare.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

În dovedire, petentul a depus la dosar, procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/09.06.2011, iar în copie:adresa nr. 4150/07.06.2012 eliberată de Primăria Șimnicu de Sus, județul D___ procesul verbal contestat, certificatul de înmatriculare al autovehiculului cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, cartea sa de identitate și permisul de conducere, prima filă a fostului său buletin de identitate.

Intimatul, deși legal citat nu a formulat întâmpinare, ci cu adresa nr. 3374 din 03.07.2012, a înaintat la dosar documentația ce a stat la baza întocmirii procesului verbal contestat, respectiv: raportul agentului constatator din data de 03.07.2012.

La termenul de judecată din data de 06.07.2012 petentul a depus la dosar: bon fiscal nr. 117/06.07.2012, factura nr. DIV00003007/08.06.2012, iar la data de 14 septembrie 2012, petentul a depus la dosar bonul fiscal nr. 32/14.09.2012.

Din oficiu, instanța a încuviințat proba testimonială cu martorul asistent M_____ V_____, care a fost ascultat sub prestare de jurământ la termenul din data de 05 octombrie 2012.

Prin serviciul registratură al instanței din data de 03.10.2012, a fost depusă adresa nr.xxxxxx/27.09.2012 emisă de Secția nr.3 de Poliție a mun. C______, prin care au înaintat procesul-verbal de îndeplinire a mandatului de aducere privind pe martorul M_____ V_____, iar petentul prin serviciul registratură al instanței din data de 03.10.2012 a depus la dosar o notă de ședință prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza art. 242 alin. 2 C.pr.civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat de Postul de Poliție Jupînești la data de 26.06.2011, a fost sancționat O_____ S________ cu amendă contravențională în cuantum de 134 lei pentru contravenția prev. de art.36 alin.1 din HG nr.1391/2006, reținându-se că în data de 26.06.2011 a condus pe DJ 661 pe raza localității Vierșani, autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX , fără a purta centura de siguranță .

Referitor la legalitatea procesului-verbal, instanța a constatat că nu este întocmit în conformitate cu dispozițiile legale.

Potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001 „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitatea se constată și din oficiu”.

Din analiza procesului-verbal de contravenției ________ nr. xxxxxxx încheiat de Postul de Poliție Jupînești la data de 26.06.2011, a rezultat că în cuprinsul acestuia s-a trecut greșit prenumele contravenientului și adresa de domiciliu a contravenientului, respectiv în procesul verbal contestat greșit s-a menționat domiciliul ca fiind în C______, ________________ A_________, nr. 5A, ______________________, în realitate domiciliul petentului este ___________________________ de Sus, județul D___, ________________________, nr. 5A.

Contestând aceste date de identificare, instanța a apreciat că, în speță, consemnarea greșită a prenumelui, asociată cu menționarea greșită a adresei de domiciliu, constituie o împrejurare care poate fi calificată ca lipsa mențiunilor privind prenumele contravenientului și în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul O_____ S_________, constatând nulitatea absolută a procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat de Postul de Poliție Jupînești la data de 26.06.2011.




Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurentul intimata I____________ de Poliție al Județului Gorj, criticând-o pentru netemeinicie.

Prin motivele scrise de recurs, recurenta intimată a arătat că instanța de fond nu a verificat dacă procesul-verbal de contravenție întocmit la data de 26.06.2011, care a fost comunicat petentului în termenul prevăzut de lege, însușindu-i fără nici un temei susținerea acestuia potrivit căreia a luat cunoștință despre procesul verbal contestat de la primărie.

Ori, pentru a verifica dacă plângerea contravenientului a fost formulată în termenul prevăzut de lege, obligație pe care instanța o avea înainte de soluționarea fondului cauzei, era necesar să solicite agentului constatator dovada comunicării procesului-verbal de contravenție. Din moment ce amenda aplicată contravenientului, luată în debit de organul fiscal, se presupune că acesta a fost dat în debit însoțit de dovada comunicării.

Că, plângerea nu a fost formulată în termen și trebuia respinsă ca atare.

Pe de altă parte, faptul că în cuprinsul procesului-verbal s-au strecurat unele erori, acestea nu sunt semnificative și de natură să ducă la nulitatea absolută a acestuia, existând suficiente elemente din care să rezulte identitatea contravenientului.

Față de considerentele de mai sus, a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii plângerii în totalitate.

În drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 și 3041 din Codul de procedură civilă și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

În baza art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în eventuala lipsă la dezbateri.

Intimatul petent O_____ S_________ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului și menținerea, ca temeinică și legală a deciziei recurate, pentru următoarele considerente:

Făcând o apreciere corectă a probelor administrate și aplicând corect legea, instanța a admis plângerea contravențională, în contradictoriu cu intimatul I.P.J. Gorj, cu sediul în municipiul Tg.-J__, jud. Gorj și pe cale de consecință, a constatat nulitatea absolută a procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat de Postul de P______ Jupânești.

Referitor la motivul invocat în cererea de recurs de către intimata I.P.J. Gorj, cum că „Instanța de fond nu a verificat dacă p-v de contravenție întocmit la data de 26.06.2011 a fost comunicat petentului în termenul prevăzut de lege, însușindu-și fără nici-un temei susținerea acestuia potrivit căreia a luat cunoștința despre procesul-verbal contestat, de la primărie.

Ori, pentru a verifica dacă plângerea contravenientului a fost formulată în termenul prevăzut de lege, obligație pe care instanța o avea înainte de soluționarea fondului cauzei, era necesar să solicite agentului constatator dovada comunicării procesului-verbal de contravenție. Din moment ce amenda aplicată contravenientului a fost luată în debit de organul fiscal, se presupune că acesta a fost dat în debit însoțit de dovada comunicării.

Că, plângerea nu a fost formulată în termen și trebuia respinsă ca atare”.

Intimata I.P.J. Gorj, face afirmații și aprecieri nefondate la adresa instanței de fond neținând seama de probele depuse în dosar (copii ale certificatului de înmatriculare a autoturismului, cărții de identitate, permisului de conducere, buletinului de identitate expirat, precum și un proces-verbal de constatare întocmit în aceeași perioadă, pe care l-a recunoscut și din care se putea observa că semnătura de la rubrica „contravenient” nefiind aceeași cu cea din p-verbal contestat) care atestă faptul că nu a fost persoana căreia i s-a aplicat amenda contravențională și nici autoturismul pe care-l deține în proprietate nu este același pe care l-a menționat acel agent constatator în acel proces-verbal de contravenție întocmit la data de 26.06.2011.

De asemenea că, în dosarul instanței se afla și copia adresei de la Primăria Șimnicu de Sus care atesta data la care a luat la cunoștință de acest proces-verbal (pe care reprezentantul intimatei în proces, nu l-a văzut, probabil pentru simplul motiv că nu a fost prezent la nici-un termen de judecată).

În baza art. 242 alin. 2 Cod de procedura civilă, a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Din actele și lucrările dosarului tribunalul reține următoarele considerente:

În condițiile art. 137 C.pr.civ. raportat la principiul pronunțări, cu prioritate, asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, tribunalul se va pronunța asupra excepției tardivității recursului, constatând că sentința instanței de fond a fost comunicată recurentei intimate la data de 01 noiembrie 2012, iar recursul de față a fost depus la instanță la data de 21 noiembrie 2012.

Conform art. 301 C.pr.civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, acesta fiind unul imperativ și care atrage după sine decăderea părții din dreptul de a mai exercita această cale de atac, hotărârea devenind irevocabilă, la data expirării acestui termen.

Din dovada de comunicare a hotărârii instanței de fond de la fila nr. 37 din dosarul de fond, rezultă că recurentei intimate i s-a comunicat hotărârea la data de 01 noiembrie 2012, fiind primită de persoana însărcinată cu primirea corespondenței din serviciul registratură al recurentei intimate, iar cererea de recurs a fost depusă la instanță la data de 21 noiembrie 2012 așa cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul de corespondență aflat la dosarul instanței de recurs, fila nr.3. Conform dispozițiilor art. 105 alin. 1 C.pr.civ., rezultă că ultima zi de depunere a cererii era ziua de 19 noiembrie 2012, însă cererea de recurs a fost depusă cu două zile mai târziu, respectiv la data de 21 noiembrie 2012.

Termenul de recurs este un termen imperativ și absolut, astfel că, nerespectarea lui atrage sancțiunea iremediabilă a decăderii, prin invocarea excepției tardivității din oficiu de către instanța de recurs, în condițiile art. 137 C.pr.civ. coroborat cu dispozițiile art. 34 alin. 2 și art. 47 din O.G. nr. 2/2001 și art. 305 C.pr.civ. În raport de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 299 și următoarele C.pr.civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE


Respinge, ca tardiv declarat, recursul formulat de recurenta intimată I____________ de Poliție al Județului Gorj, împotriva sentinței civile nr. 2898 din data de 05.10.2012 pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul petent O_____ S_________.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 decembrie 2012, la Tribunalul Gorj.

Președinte,

T___ P______

Judecător,

D_____ S______

Judecător,

S_____ I____ T_______

Grefier,

C______ C______


Red. S.I.T./C.C.

Judecăt. fond C.L. M______

2 ex./22 ian. 2013


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025