Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CĂLĂRAȘI
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 371/2013
Ședința publică de la 19 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - R_____ R___
Judecător - A_____ H____
Judecător - G_______ T_____
Grefier - M______ M____
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta ______________ împotriva sentinței civile nr.406 din 31 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Tribunalul verificând actele și lucrările dosarului, apreciază cauza în stare de soluționare și declară dezbaterile închise.
INSTANȚA
Asupra recursului declarat, constată următoarele:
Prin plângerea introdusă la Judecătoria Călărași la data de 4.12.2012 și înregistrată sub nr.XXXXXXXX, contravenienta ______________,cu sediul în G_____,_____________________, _________________________ a solicitat ca prin hotărîrea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea procesului verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx dresat de I.G.P.R.- Biroul A 2, la data de 7.11.2012, ca fiind netemeinic, iar în subsidiar,diminuarea sancțiunii amenzii sau înlocuirea ei cu avertisment.
În motivarea plângerii sale contravenienta a arătat că prin procesul verbal de contravenție _________, nr. xxxxxxx, dresat de I.G.P.R.- Biroul A 2 ,la data de 7.11.2012 ,a fost sancționată cu o amendă în cuantum de 1470 lei, pe motiv că în calitate de deținător legal al autoturismului Hyundai, cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, nu a efectuat inspecția tehnică periodică a acestuia din data de 2.11.2012, autoturismul fiind condus pe sensul de mers București – Drajna, pe A 2, de numitul M____ C_____ .
A mai menționat că în baza contractului de comodat autentificat sub nr. 287 din 24.04.2008 de BNP C_______ R___ C______, autoturismul mai sus menționat este utilizat cu titlu gratuit de soțul reprezentantului legal al societății contraveniente,respectiv de M____ C_____, care în data de 7.11.2012, a fost nevoit să se deplaseze cu autoturismul, întrucât a avut un deces în familie, survenit la data de 6.11.2012 .A mai adăugat că în aceste împrejurări deosebite, nu a mai avut timp să efectueze inspecția tehnică a autovehiculului, ce expirase de doar câteva zile , sens în care solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal, în subsidiar, diminuarea sancțiunii amenzii sau înlocuirea ei cu avertisment.
În dovedirea plîngerii sale contravenienta a depus la dosarul cauzei copia procesului verbal de contravenție , copia CUI ,copiile cărților de identitate ale reprezentantului legal al societății contraveniente, L____ D______ și ale numitului M____ C_____, copia contractului de comodat, copia certificatului de deces al numitei V____ A____, decedată la 6.11.2012 .
Cererea este scutită de taxă de timbru și nu a fost motivată în drept .
La cererea instanței, agentul constatator a depus o ________ înscrisuri, respectiv procesul verbal de contravenție, raportul agentului constatator, adresa nr. xxxxxx din 20.11.2012 a IPJ G_____, procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a actului constatator .
A solicitat judecarea cauzei în baza art. 242 al. 2 C.p.c
Soluționând cauza, Judecătoria Călărași prin sentința civilă nr.406/2013 respins plîngerea formulată de contravenientul ______________,cu sediul în G_____, ______________________, ___________.22 împotriva procesului verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx dresat de I.G.P.R.- Biroul A 2 ,la data de 7.11.2012 .
Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Analizând procesul verbal sub aspectul legalității, instanța de fond a reținut că acesta a fost dresat în mod corect neexistând nici un motiv de nulitate care să poată fi invocat din oficiu .
Pe fondul cauzei s-a reținut că, prin procesul verbal de contravenție _________, nr. xxxxxxx dresat de I.G.P.R.- Biroul A 2, la data de 7.11.2012, contravenienta a fost sancționată cu o amendă în cuantum de 1470 lei, pe motiv că în calitate de deținător legal al autoturismului Hyundai, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX ,nu a efectuat inspecția tehnică periodică a acestuia din data de 2.11.2012, autoturismul fiind condus pe sensul de mers București – Drajna, pe A 2, de numitul M____ C_____, faptă ce constituie contravenție conform art. 10 al.1 din OUG 195/2002 .
Împotriva acestui proces verbal contravenienta a formulat plângere, învederând în apărare că autovehiculul a fost împrumutat gratuit numitului M____ C_____ din data de 24.04.2008, pe o durată de 5 ani și că acesta s-a aflat într-o situație de urgență , întrucât i-a decedat cineva din familie și a fost nevoit să se deplaseze cu autoturismul .
Instanța nu a reținut susținerile contravenientei referitoare la situația de urgență în care s-a aflat comodatarul M____ C_____, ținând cont de faptul că potrivit art. 2 al. 2 din OG 81/2000 obligația efectuării inspecțiilor tehnice periodice revine deținătorului legal al autovehiculului,care în cauză este aceasta și nu el. În plus, așa cum rezultă din copia certificatului de înmatriculare a autovehiculului (fila 30), inspecția tehnică periodică expirase la data de 2.11.2012, ori autovehiculul a fost depistat în circulație pe data de 7.11.2012, adică după 5 zile , perioadă suficientă pentru efectuarea acesteia.
Chiar dacă comodatarul nu ar fi fost nevoit să plece intempestiv din oraș, din pricina decesului survenit în familie,oricum mașina nu ar mai fi putut utilizată în mod legal,nici în interiorul localității,câtă vreme avea inspecția tehnică periodică neefectuată.
Instanța a apreciat că sancțiunea aplicată,respectiv amenda, a fost corect individualizată de agentul constatator, având în vedere gravitatea faptei săvârșită de contravenientă, constând în aceea că a pus în circulație, punând în pericol siguranța traficului rutier și a participanților la el, un vehicul a cărui stare tehnică nu fusese verificată de organele abilitate , în termenul prevăzut de lege .
De asemenea, instanța de fond a mai avut în vedere faptul că cele menționate în procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de veridicitate, pînă la proba contrară, care în prezenta cauză, nu a fost făcută, deși contravenienta avea această obligație ,conform art. 1169 C civ , ba mai mult, a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs ______________, criticând-o pentru nelegalitate, fără a arăta motivele de recurs.
Deși a fost legal citată recurenta nu s-a prezentat în instanță și nu a depus motive de recurs.
În raport de dispozițiile art.306 c.pr.civ. si de lipsa motivelor de recurs, tribunalul, urmează a constata nul recursul declarat de ______________ împotriva sentinței civile nr.406/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria Călărași.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art.306 c.pr.civ.
Constată nul recursul declarat de ______________ împotriva sentinței civile nr.406/31.01.2013 pronunțată de Judecătoria Călărași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Martie 2013.
Președinte, R_____ R___ |
Judecător, A_____ H____ |
Judecător, G_______ T_____ |
|
Grefier, M______ M____ |
|
Red.T.G.
Dact.M.M.
Ex.2/28 Martie 2013
j.f.D.E_____