Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL V______
SECTIA A II-A CIVILA SI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL
Decizia civilă nr. 191/2015
Ședința publică de la 03 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A______ C_____
Judecător Dr. S_____ F______ N______
Grefier A____ D______ R___
Pe rol judecarea apelului declarat de apelant I__ V______, cu sediul în Focșani, ______________________. 12, județ V______ împotriva sentinței civile nr. 4510 din 30.10.2014 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX., în contradictoriu cu intimatul I_______ G_____, cu domiciliul în Focșani, ______________________, ____________________________.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul I_______ G_____ care s-a legitimat cu CI, ________, Nr. xxxxxx, CNP xxxxxxxxxxxxx, lipsă fiind apelantul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care;
Instanța, în temeiul disp. art. 131 cu ref. la art. 95 pct .2 NCPC și art. 34 alin. 2 din OG 2/2001 își verifică competenta, apreciind că este competentă general, material și teritorial; că în cauză, calea de atac s-a exercitat în termenul prevăzut de art. 468 NCPC și că apelantul este scutit de plata taxei de timbru conf. disp. art. 30 din OUG 80/2013.
Întrebat fiind de instanță, intimatul I_______ G_____ arată că nu solicită alte probe, întrucât era singur la data evenimentului și că a fost oprit cu girofarul de un agent de poliție când se deplasa pe ___________________________ că a condus fără centură de siguranță și că parcă ar fi vorbit la telefon.
Nemaifiind alte cereri în raport de disp. art.479 NCPC și nici alte incidente de soluționat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească conform art. 244 alin.1 raportat la art.482 NCPC, deschide dezbaterile și dă cuvântul părții prezente, conform disp. art. 392 NCPC.
Intimatul I_______ G_____, având cuvântul, susține că a mai greșit în circulație, însă de această dată nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa. Apreciază că se bucură și el de prezumția de nevinovăție. Solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.
În temeiul disp. art. 394 NCPC instanța închide dezbaterile și reține cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
INSTANȚA
Asupra apelului de față;
Prin plângerea înregistrată la nr. XXXXXXXXXXXXX pe rolul Judecătoriei Focșani, petentul I_______ G_____ a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/2014, emis de intimata I__ V______.
In motivarea plângerii petentul a arătat in esența ca nu vorbea la telefonul mobil in timp ce a condus si a purtat si centura de siguranța.
A solicitat admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție .
In drept, plângerea nu a fost motivata.
In probațiune a solicitat proba cu înscrisuri.
Intimata legal citata, a formulat intimpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
A comunicat instanței, materialul probator care a stat la baza emiterii procesului verbal de contravenție.
Prin sentința civilă nr. 4501/2014 Judecătoria Focșani a admis plângerea și a dispus anularea procesului verbal de contravenție.
Pentru a hotărî astfel instanța a avut în vedere motivele de fapt și drept expuse în considerentele sentinței.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel organul constatator pentru considerentele:
-procesul verbal se bucură de o prezumție de nevinovăție astfel că petentul trebuie să facă dovada celor afirmate.
-a invocat dispozițiile art. 34 OG nr. 2/2001 și deciziile Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea articolelor din OG nr. 2/2001, raportat la art. 147 Constituție.
Față de aceste prevederi legale a concluzionat că în speță nu își găsește aplicabilitatea dispozițiile cauzei A_____ contra României, întrucât aceasta a privit nereguli procedurale referitoare la audierea martorilor.
A susținut că, CEDO, în materia circulației rutiere a precizat că prevederile art. 6 pct.2 din Convenție, nu se opune aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a unui procesul verbal de contravenție cu realitatea, prezumție fără de care ar fi imposibil să se sancționeze încălcările în materie de circulație.
În raport de dispozițiile art. 249 al.1 C__ a apreciat că, prima instanță nesocotește reglementările dreptului comun, întrucât petentul face o susținere fără a o dovedi cu vreun mijloc de probă.
A solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței iar în rejudecare pe fond respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În drept a invocat dispozițiile art. 223 al.3 NCPC.
Legal citat petentul intimat nu a fost prezent și nu a depus întâmpinare pentru a-și formula apărări.
Apelul este fondat.
Verificând sentința prin prisma criticilor formulate Tribunalul reține în raport de dispozițiile art. 476 și următoarele NCPC că, prima instanță a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Intimatul petent a fost sancționat pentru faptele prev.de art. 36 al.1 și 3 OUG 195/2002 ce au constat în aceea că, nu a purtat centura de siguranță pe timpul deplasării cu autoturismul, pe ______________________ folosit telefonul mobil în timpul deplasării.
Fiind prezent la încheierea procesului verbal a formulat obiecțiuni în sensul că, nu este de acord cu cele menționate.
Atât în petitul plângerii dar și în fața instanței de apel petentul a avut o poziție constantă în sensul că nu a comis fapta, iar organul constatator nu l-a oprit pe ________________________ pretins că, a săvârșit fapta ci pe ________________________________> A mai precizat că nu are probe de solicitat întrucât la data constatării, era singur în autoturism.
La dosarul cauzei organul constatator nu a depus vreun mijloc de probă decât procesul verbal de constatare și raportul agentului constatator.
Față de considerentele de fapt expuse Tribunalul reține că, nu se poate nega forța probatorie a procesului verbal potrivit prezumției relative că, aceasta exprimă adevărul, până la limita de a-l pune pe contravenient în imposibilitatea de a se apăra.
În cauză, petentul nu a avut posibilitatea să administreze probe, singura probă pertinentă și concludentă fiind un martor care ar fi fost eventual în mijlocul de transport.
Ca urmare, petentul a fost pus în imposibilitatea de a-și formula apărări astfel că, în lipsa altor probe administrate de organul constatator, nu se poate reține prezumția de legalitate a procesului verbal.
În cauză sunt incidente principiile care reprezintă garanții ale art. 6 CEDO- in dubio pro reo, alături de prezumția de nevinovăție.
Din analiza hotărârii A_____ contra României dar și alte decizii ale instanței de la Strasburg se desprinde concluzia că prin prezumția de legalitate acordată procesului verbal de contravenție se răstoarnă sarcina probei contravenientului fiindu-i încălcată prezumția de nevinovăție.
Statul, prin organele sale trebuie să ofere suficiente probe ale vinovăției persoanei sancționate, astfel principiul in dubio pro reo, continuă să producă efecte, în beneficiul acestuia.
În speță nu a fost administrată nici o probă de organul constatator astfel că devine incident principiul anterior enunțat.
Pentru aceste considerente Tribunalul apreciază apelul ca fiind nefondat, în baza dispozițiilor art. 480 NCPC îl va respinge pe cale de consecință.
Apelul fiind scutit de taxa de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelant I__ V______, cu sediul în Focșani, ______________________. 12, județ V______ împotriva sentinței civile nr. 4510 din 30.10.2014 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX., în contradictoriu cu intimatul I_______ G_____, cu domiciliul în Focșani, ______________________, _____________, județ V______.
ca fiind nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică – 03.03. 2015
Președinte, Judecător,
A______ C_____ Dr.S_____-F______ N______
Pentru Grefier A____ D______ R___
Semnează Grefier șef secție,
C_______ M_______
Red:A.C. 17.03.2015
Tehnored:N.S._20.03.2015
Jud. Fond: Î_______ I__
Ex 4; ____________.03.2015 .