Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria PETROŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
3187/2012 din 25 iunie 2012
Sursa:
Rolii.ro

ROMANIA

JUDECATORIA PETROSANI

CIVIL



Dosar nr. 3.XXXXXXXXXXXX



SENTINȚA CIVILĂ NR. 3.187/ 2012

Ședința publică din data de 25 iunie 2012

Completul de judecată format din:

Președinte: Z____ M____ - judecător

Grefier: D_________ V______





Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul I____ C_________ împotriva procesului – verbal de constatare a contravenției ________, nr. xxxxxxx, încheiat la data de 20 mai 2012 de IPJ Hunedoara - Poliția Petroșani.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul, lipsă fiind organul constatator IPJ Hunedoara - Poliția Petroșani.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care a învederat că la dosar s-a depus de către organul constatator prin serviciul de registratură al instanței întâmpinare în două exemplare, la care sunt atașate raportul agentului constatator și originalul procesului – verbal contestat.

Instanța a comunicat petentului copia întâmpinării și a lăsat cauza la a doua strigare pentru ca acesta să ia cunoștință de conținutul ei.

După reluarea dezbaterilor, petentul a declarat că recunoaște fapta, dar că i s-a aplicat o sancțiune prea mare pentru fapta în sine, că înafară de actele de la dosar alte cereri nu mai are de formulat și a solicitat acordarea cuvântului pe fond.

Instanța a constatat încheiată procedura probatorie și a acordat cuvântul pe fond.

Petentul a solicitat anularea procesului – verbal de constatare a contravenției ca nelegal, sau reducerea cuantumului sancțiunii amenzii aplicate, la cel prevăzut de lege și nu cel reținut de organul constatator.



JUDECĂTORIA


Asupra plângerii de față:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr. 3.692/278 din data de 24 mai 2012, petentul I____ C_________ a solicitat ca în baza probelor ce se vor administra și sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului – verbal de constatare a contravenției ________, nr. xxxxxxx, încheiat la data de 20 mai 2012 de IPJ Hunedoara – Poliția Petroșani, ca nelegal.

În motivarea plângerii sale, petentul a arătat că la data de 20 mai 2012 a fost oprit în trafic de un echipaj al poliției, conducând cu o viteză peste limita legală.

Că, deși nu i s-a arătat planșa fotografică care să ateste viteza cu care circula, i s-a încheiat procesul-verbal de contravenție, în care s-a reținut că circula cu viteza de 79 km/h.

Că, încadrarea juridică a faptei este contrară dispozițiilor legale, astfel că, dispozițiile art. 101 al. 2 din OUG nr. 195/2002 prevăd o sancțiune mult mai mare decât fapta pe care a săvârșit-o, el depășind viteza legală cu 29 km/h, și nu cu 31-40 km/h, astfel cum s-a reținut și cum a fost încadrată fapta, contravenție ce atrage sancțiunea complementară de 3 puncte penalizatoare, și nu 4 cât i-au fost aplicate, și sancțiunea principală de 4 puncte amendă - echivalentă cu 280 lei, și nu 6 puncte, - echivalentă cu 420 lei, așa cum s-a prevăzut în actul atacat.

Și că, întrucât amenda aplicată și încadrarea faptei sunt contrare dispozițiilor legale, apreciază procesul-verbal de constatare a contravenției ca nelegal.

În drept, a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001.

Plângerea este scutită de taxă judiciară de timbru, potrivit dispozițiilor art. 15 lit. „i” din Legea nr. 146/1997, art. 36 din OG nr. 2/2001.

Organul constatator a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

În motivarea întâmpinării s-a arătat că săvârșirea faptei rezultă din procesul - verbal de contravenție și din raportul agentului constatator.

Că, sub aspectul legalității, apreciază că procesul – verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea condițiilor de fond și formă prevăzute de OG nr. 2/2001, neexistând cauze de anulare prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001.

Că, fiind întocmit de un agent al statului, aflat în exercițiul funcțiunii, procesului-verbal de constatare a contravenției trebuie să i se recunoască valoarea probatorie sub aspectul constatării stării de fapt, în măsura în care, agentul a constatat personal cum s-au petrecut lucrurile.

Și că, petentul nu a dovedit cu certitudine că cele consemnate în procesul-verbal ar fi nereale.

În drept, a invocat dispozițiile art. 115-118 cod proc. civilă, și prevederile OG nr. 2/2001.

Din analiza actelor și lucrărilor de la dosar, respectiv: copia procesului – verbal de constatare a contravenției, copia cărții de identitate, raportul întocmit la data de 5 iunie 2012 de ag. șef. R______ C_______, se rețin în fapt următoarele:

Prin procesul – verbal de constatare a contravenției ________, nr. xxxxxxx, încheiat la data de 20 mai 2012, IPJ Hunedoara - Poliția Petroșani a aplicat petentului sancțiunea de 420 lei amendă contravențională (6 puncte) și 4 puncte penalizatoare pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 48 din OUG nr. 195/2002 și sancționată de art. 101(2) din OUG nr. 195/2002.

S-a reținut că în data de 20 mai 2012, ora 19,40 a condus în municipiul Petroșani, _________________________________ Dacia, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, cu viteza de 79 km/h – viteza legală fiind de 50 km /h.

Procesul-verbal de constatare a contravenției a fost încheiat cu respectarea condițiilor de formă prevăzute de dispozițiile art. 16, 17 din OG nr. 2/2001, și a fost semnat de petent fără obiecțiuni.

Prin plângerea de față, petentul nu contestă faptul că a depășit viteza legală pe sectorul respectiv de drum, însă contestă sancțiunea aplicată, mai exact limitele legale de sancționare.

Verificând susținerile petentului și cuantumul vitezei cu care se reține în actul atacat că acesta a circulat, se constată că petentul a depășit viteza legală cu 29 km/h, și nu cu 31-40 km/h, ceea ce ar fi atras într-adevăr aplicarea sancțiunii principale a amenzii în cuantumul care i-a fost aplicat, de 420 lei, și a sancțiunii complementare de 4 puncte penalizatoare.

În aceste condiții, sancțiunile ce puteau fi aplicate petentului sunt cele prevăzute de art. 108 al. 1 lit. b, pct. 2 din OUG nr. 195/2002 și cele prevăzute în clasa a II-a de sancțiuni prevăzute în același act normativ. (4-5 puncte amendă).

Având în vedere cele de mai sus, sub acest aspect și în această limită, văzând și dispozițiile art. 31, 34 din OG nr. 2/2001, urmează a admite ca fondată plângerea de față, și a dispune înlocuirea sancțiunilor aplicate petentului prin procesul–verbal de constatare a contravenției atacat, cu sancțiunile de 280 lei amendă contravențională și 3 puncte penalizatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:


Admite în parte plângerea formulată de petentul I____ C_________, dom. în Petroșani, ________________________, _____________, jud. Hunedoara, împotriva procesului – verbal de constatare a contravenției ________, nr. xxxxxxx, încheiat la data de 20 mai 2012 de IPJ Hunedoara - Poliția Petroșani, și în consecință:

Dispune înlocuirea sancțiunilor aplicate petentului, de 420 lei amendă contravențională și 4 puncte penalizatoare, cu sancțiunile de 280 lei amendă contravențională și 3 puncte penalizatoare.

Definitivă și irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 iunie 2012.




Președinte, Grefier,

Z____ M____ D_________ V______







ZM/DV/3 ex.

tehnored.05.07.2012



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025