Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARGEŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1348/2014 din 18 decembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEȘ

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1348/2014

Ședința publică de la 18 Decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M______ V____

Judecător C_______ D_________

Grefier N_______ P___

S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul declarat de petent C____ M_____ împotriva sentinței civile nr. 5/06.01.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind intimatul C________ L____ AL MUNICIPIULUI P______ - POLITIA LOCALA P______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare a cauzei au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Tribunalul având în vedere că prin motivele de apel (fila5) s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit disp. art 223 alin3 c.pr.civ, nemaifiind alte cereri de formulat, în raport de actele și lucrările dosarului constată încheiată cercetarea asupra apelului și rămâne în pronunțare asupra acestuia.

La doua strigare a cauzei, din oficiu, având în vedere că prima strigare a cauzei s-a realizat anterior orei stabilite pentru ședința completului C15 Apel, a răspuns apelantul petent, lipsă fiind intimatul.

Apelantul petent, legitimat de instanță, învederează că nu are cereri de formulat.

Față de această împrejurarea, tribunalul constată încheiată cercetarea asupra apelului și acordă cuvântul asupra acestuia.

Apelantul petent, având cuvântul, solicită admiterea apelului, modificarea sentinței pronunțată de instanța de fond, în sensul înlocuirii amenzii contravenționale cu avertisment.

INSTANȚA

Asupra apelului civil de față:

Constată că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai-sus în data de 20.02.2013, petentul M_____ C____ a solicitat în contradictoriu cu intimatul – INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ, anularea procesului-verbal de constatare a contravenției _________, nr. xxxxxxx/22.02.2014 ca nelegal și netemienic, cu toate consecințele ce decurg din aceasta.

În motivare, petentul a arătat că în data de 22.02.2013 a fost sancționat contravențional pentru că ar fi staționat în zona de acțiune a semnului „oprirea interzisă”, însă, procesul-verbal este lovit de nulitate absolută, întrucât nu i s-a adus la cunoștință posibilitatea de a formula obiecțiuni, iar datele inserate sunt incorecte, cartea sa de identitate fiind eliberată de SPCLEP Mioveni, iar nu de Poliția Pitești, cum greșit s-a menționat.

În drept, au fost invocate disp. OG „/2001.

Cererii i-a fost anexat procesul-verbal de constatare a contravenției (f.5) și copia actului de identitate (f.4).

În data de 06.11.2013, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat menținerea procesului-verbal de constatare a contravenției, arătând că nu este incident vreun caz de nulitate, iar susținerile petentului sunt nefondate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ., Legea 155/2010, OG 2/2001, OUG 195/2002 și HG 1391/2006.

Întâmpinării i-au fost anexate înscrisuri: raportul agentului constatator și planșe foto (f.15-18).

Intimatul a solicitat judecata în lipsă.

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare în data de 20.11.2013 prin care a arătat că nu pot fi luate în considerare probele depuse de către intimat, întrucât acestea nu au valoare în afara instituției intimatului.

Instanța a încuviințat și administrat proba cu încrisuri.

Prin sentința civilă nr. 5/06.01.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești a fost respinsă cererea formulată de petentul C____ M_____, domiciliat în _________________________________________, jud. Argeș în contradictoriu cu intimatul C________ L____ AL MUNICIPIULUI P______ - POLITIA LOCALA P______, cu sediul în P______, Calea Bucuresti, ___________________.Argeș.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _________, nr. xxxxxxx/22.02.2014 petentul M_____ C____ a fost sancționat cu amenda în cuantum de 300 lei în baza art. 143 lit. a din HG 1391/2006 pentru săvârșirea contravenției constând în aceea că, în data

Procesul-verbal a fost semnat de către petent.

Conform art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța verifică legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, pronunțându-se, de asemenea, și cu privire la sancțiunea aplicată de către agentul constatator prin acesta.

Referitor la legalitatea procesului-verbal, instanța verificând forma procesului-verbal de contravenție, a reținut că agentul constatator este competent în raport cu art.2 din OUG 195/2002, iar mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 din OG 2/2001 sunt inserate, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

În ceea ce privește motivul de nulitate constând în neaducerea la cunoștință a posibilității de a formula oblicțiuni, instanța a constatat că potrivit art. 16 din OG 2/2001 este vorba despre o simplă nulitate relativă și, atât timp cât petentul a formulat plângere contravențională în cadrul căreia și-a expus obiecțiunile cu privire la legalitatea și temeinicia procesului-verbal, vătămarea produsă a fost înlăturată.

Referitor la eronata menționare în cuprinsul procesului-verbal a instituției care i-a eliberat actul de identitate, instanța a constatat că această mențiune nu este prevăzută de art. 16 din OG 2/2001, astfel că, motivul de nulitate invocat este neîntemeiat.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a constatat că situația de fapt reținută de agentul constatator nu a fost contrazisă de probele administrate în cursul judecății.

Astfel, procesul-verbal de constatare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, atât timp cât cele consemnate de către agentul constatator nu au fost răsturnate de ansamblul probelor administrate în cursul judecății.

În acest sens, instanța a reținut că săvârșirea faptelor rezultă în mod incontestabil din cuprinsul procesului-verbal și din imaginile foto, pe fundalul acestora fiind vizibil semnul de „oprirea interzisă”.

De asemenea nici petenul nu a contestat veridicitatea celor constatate în procesul-verbal atacat.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, instanța a reținut că potrivit art. 100 alin. 2 rap. la art. 108 alin. 1 lit. b pct. 7 din OUG 195/2002, fapta petentului se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II de sancțiuni. Iar în conformitate cu dispozițiile art. 98 alin. 4 din OUG 195/xxxxx, pentru clasa a II de sancțiuni se aplică de la 4 la 5 de puncte amendă. Conform art. 98 alin. 2 din OUG 195/xxxxx, un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.

Referitor la proporționalitatea sancțiunii, instanța a apreciat drept justificat cuantumul amenzii aplicate.

În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 O.G. 2/2001, sancțiunea trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța a reținut că sancțiunea a fost corect individualizată, având în vedere criteriile prevăzute de art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, față de pericolul de a se produce blocaje în trafic.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul C____ M_____, care susține:

Sentința este netemeinică și nelegală, întrucât la momentul sancționării organul constatator nu i-a adus la cunoștință apelantului posibilitatea de a formula obiecțiuni.

În Mun.Pitești, zona centrală, locurile de parcare sunt insuficiente, iar apelantul a parcat lateral pe stânga drumului în sensul de mers , chiar lângă bordură, fără să încurce circulația în zonă.

Apelantul susține că nu a mai fost sancționat niciodată contravențional și solicită aplicarea sancțiunii avertismentului.

Examinând actele dosarului și sentința apelată, tribunalul va reține:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _________, nr. xxxxxxx/22.02.2014 apelantul petent M_____ C____ a fost sancționat cu amenda în cuantum de 300 lei în baza art. 143 lit. a din HG 1391/2006 pentru săvârșirea contravenției constând în aceea că, în data de 22.02.2013, ora 13,07, în Mun.Pitești, pe ____________________________ voluntar neregulamentar cu autoturismul marca Peugeot cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXX pe partea carosabilă în zona de acțiune a indicatorului rutier „oprire interzisă”.

Contravenientul și-a recunoscut fapta, însă a invocat un motiv de nulitate relativă a procesului verbal de contravenție, în sensul că nu i s-a învederat faptul că poate formula obiecțiuni (art.16 din OG 2/2001).

Tribunalul reține însă că apelantul petent nu a făcut dovada vătămării produse, din moment ce în cuprinsul plângerii contravenționale și al prezentei căi de atac, și-a exprimat posibilele obiecțiuni privind temeinicia și legalitatea procesului verbal de contravenție.

Cu privire la individualizarea sancțiunii, tribunalul reține că, potrivit art.21 alin3 din OG 2/2001, sancțiunea trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Tribunalul reține că fapta imputată apelantului contravenient prezintă un grad de pericol social relativ scăzut, nu a avut consecințe în privința fluidizării traficului, apelantul a recunoscut fapta și este la prima abatere contravențională.

Toate aceste criterii impun înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul.

Pentru considerentele expuse, în baza art.480 Cod pr.civilă, apelul va fi admis, sentința va fi schimbată în sensul că se va admite plângerea și se va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale cu „avertisment”.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de petent C____ M_____ domiciliat în com. Maracineni, ________________________, jud. Argeș împotriva sentinței civile nr. 5/06.01.2014, pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, intimat fiind intimatul C________ L____ AL MUNICIPIULUI P______ - POLITIA LOCALA P______ cu sediul în P______, Calea Bucuresti, ___________________.Argeș

Schimbă sentința în sensul că admite plângerea și înlocuiește sancțiunea amenzii contravenționale cu "avertisment".

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 18 Decembrie 2014

Președinte,

M______ V____

Judecător,

C_______ D_________

Grefier,

N_______ P___

red.C.D.

dact.C.E.C./6 exp.

23.12.2014.

jud.fond D.I.S_____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025