Acesta nu este document finalizat

R O M Â N I A

TRIBUNALUL T____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 1337

Ședința publică din data de 19 decembrie 2014

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE M____ T____ C_______

Judecător: I______ T____

Grefier N______ - L_____ B______

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul-pârât I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P_________ D_____ G_______ și a apelului formulat de apelantul-reclamant P_________ D_____ G_______, în contradictoriu cu intimatul-pârât I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____, împotriva sentinței civile nr. 655, pronunțată de Judecătoria D___, la data de 19.06.2014, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns

Dată fără citare.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefier, care învederează că mersul dezbaterilor și concluziile pe fond au fost consemnate în încheierea de ședință din 10 decembrie 2014 când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 19 decembrie 2014.

TRIBUNALUL

În deliberare, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 655/19.06.2014, Judecătoria D___ a admis în parte plângerea contravențională formulată de reclamantul P_________ D_____ G_______, în contradictoriu cu pârâtul I____________ de Poliție Județean T____, a anulat în parte procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 16.04.2014, în sensul că a dispus anularea măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile și a menținut în rest procesul verbal.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Verificând potrivit art. 34 alin.1 din OG nr.2/2001 legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, prima instanță a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Astfel, prima instanță a reținut că în procesul verbal de contravenție sunt consemnate datele prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, respectiv numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia iar actul sancționator este semnat de către agentul constatator. De asemenea, prima instanță a reținut că agentul constatator a indicat în procesul verbal actul normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția, respectiv OUG 195/2002 rep.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța de fond a constatat că, prin raportare la jurisprudența CEDO, trebuie analizat, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o acuzație în materie penală în sensul art. 6 din Convenția Europeană. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii : 1) dacă textul ce definește contravenția aparține, conform legii naționale, dreptului penal; 2) natura faptei;3) natura și gradul de severitate a sancțiunii aplicate.

În cauză, nerespectarea regulilor privind viteza reprezintă o faptă contravențională și nu penală. De asemenea, tratamentul sancționator s-a realizat prin aplicarea unei amenzi în cuantum de 765 de lei. Pe de altă parte rațiunea urmărită de către legiuitor în încriminarea acestei fapte o reprezintă protejarea siguranței pe drumurile publice. Totodată, nerespectarea regulilor privind viteza poate genera o stare de pericol pentru siguranța pe drumurile publice, cât și consecințe deosebit de grave.

Astfel, prin raportare la sancțiunea aplicată și la natura faptei, instanța de fond a concluzionat că fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o acuzație în materie penală în sensul Convenției cu consecințele următoare: petentul se bucură de prezumția de nevinovăție, iar sarcina probei incumbă autorităților statului. Însă niciuna din aceste garanții procesuale nu are caracter absolut, deoarece limitele până la care funcționează aceste garanții se raportează la specificul fiecărui caz în parte.

Jurisprudența Curții Europene nu impune statelor contractante să dea o anumită forță probantă procesului-verbal de contravenție și cu atât mai mult să-l lipsească de orice efect util, ci doar statuează asupra faptului că sarcina instanțelor naționale este de a respecta proporționalitatea dintre scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale și mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționată contravențional.

Din această perspectivă , procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are prin el însuși forța probantă și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forță probantă unui înscris nu înseamnă a nega prezumția de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legală a vinovăției în sensul art.6 din Convenția Europeană.

Astfel că, sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt reținute și a încadrării în drept până la proba contrară, probă ce revine contestatorului.

Instanța de fond a reținut că în conformitate cu prevederile art. 102 alin. 3 lit e din OUG 195/2002 ca este contravenție si se sancționează cu amenda prevăzută in clasa a –IV –a de sancțiuni depășirea cu mai mult de 50 km /h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

Dispozițiile art. 109 din OG nr.2/2001 stipulează la alin. 2 „Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției, iar potrivit alin. 3 : În cazurile prevăzute la alin. 2, procesul verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului , după stabilirea identității conducătorului de vehicul , menționându-se aceasta în procesul verbal , fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.”

De asemenea, potrivit art. 181 alin. 1 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 rep „în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul.”

Analizând dispozițiile de mai sus, instanța de fond a reținut că în situația în care un conducător auto depășește viteza legală, pentru a-i fi imputată fapta și pentru ca acesta să fie sancționat contravențional trebuie ca viteza de deplasare a acestuia să fie depistată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic.

Astfel, în materia depășirii limitelor de viteză, contravenientul se află în imposibilitate absolută și obiectivă de a face dovada contrară celor consemnate în procesul verbal de contravenție, în această situație sarcina probei revenind organului contestator care trebuie să dovedească, prin intermediul mijloacelor tehnice din dotarea sa, săvârșirea contravenției.

Instanța de fond a reținut că situația de fapt descrisă în procesul verbal contestat corespunde realității, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art.102 alin 3 lit. e din OUG nr.195/2002.

Instanța de fond nu a reținut că viteza de deplasare a petentului era mai mică decât cea înregistrată pentru că rezultatul unei măsurări de viteză efectuată cu cinemometrul nu înglobează limitele erorilor tolerate, ci înglobează o eroare de măsurare a cărei valori poate diferi de la o măsurare la alta, iar la controlul metrologic legal efectuat periodic prin verificări metrologice se urmărește ca aceste erori de măsurare să se încadreze în limitele erorilor tolerate impuse. Ulterior efectuării controlului metrologic legal utilizatorul are obligația de a respecta instrucțiunile de instalare, punere în funcțiune și utilizare, elaborate de producător. Verificarea încadrării în cerințele cuprinse în NML 021-05 (printre care se numără și încadrarea în limitele erorilor tolerate, conform paragrafului 3.1.1) se realizează în principal cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele.

Întrucât la dosar a fost depus de către intimată buletinul de verificare metrologică a cinemometrului folosit (fila 38) , atestatul agentului constatator (fila 38), precum și CD cu înregistrarea faptei (fila 36) reținute în sarcina reclamantului, instanța de fond a constatat că viteza cu care circula petentul la volanul auto marca Audi cu nr. XXXXXXXXX pe DN 59 la km 21 sector de drum pe care limita de viteză este de 60 km/h ) a fost de 112 km/h, cinemometrul montat pe autospeciala poliției indicând corect viteza și întrucât agentul constatator este o persoană calificată, a apreciat că au fost respectate instrucțiunile de instalare, punere în funcțiune și utilizare elaborate de producătorul aparatului. Instanța de fond nu a considerat întemeiată apărarea petentului cum că aparatul radar nu era omologat să măsoare viteza în regim staționar întrucât din buletinul de verificare metrologică existent la dosar rezultă că aparatul radar montat pe autospeciala cu nr. de înmatriculare MAI xxxxx măsoară viteza atât în regim staționar cât și în regim de deplasare.

Astfel, în măsura în care în procesul-verbal este indicat numărul și ____________________ și marca și numărul autoturismului pe care a fost montat aparatul radar cu care s-a măsurat viteza cu care a circulat petentul la volanul autoturismului , putându-se verifica dacă sunt îndeplinite condițiile art.109 alin.2 din O.G nr.195/2002, respectiv dacă viteza a fost constatată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic , procesul verbal fiind susținut de dovezile în baza cărora s-a întocmit, iar contravenientul nu are o altă proba de nevinovăție, se poate susține temeinicia acestuia fără a se încălca prezumția de nevinovăție instituită de art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului si recunoscuta de Curtea Europeana în numeroase cauze referitoare la contravenții ( cauza A_____ împotriva României).

De altfel , petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt cu privire la această faptă contravențională reținută în sarcina sa.

Instanța de fond a avut în vedere faptul că în materia faptelor scoase din sfera dreptului penal și incluse în sfera abaterilor contravenționale, jurisdicția europeană a admis faptul că limitele de apreciere sub aspectul respectării prezumției de nevinovăție sunt mult mai largi.

Prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei. D__ fiind că analiza se plasează într-un domeniu în care numărul faptelor sancționate este extrem de mare, Curtea Europeană a reținut că aplicarea cu cea mai mare rigoare a principiilor enunțate ar duce la lăsarea nepedepsite a multor contravenții și ar pune în sarcina autorităților ce aplică astfel de sancțiuni o povară excesivă și nejustificată, orientare jurisprudențiala dovedită prin decizii de inadmisibilitate de tipul Falk împotriva Olandei.

O cauză semnificativă în jurisprudența Curții este Salabiaku împotriva Franței, în care instanța europeană analizează limitele prezumției de nevinovăție prin raportare la instituirea de către legislațiile naționale a unor prezumții de drept ori prin folosirea de către judecătorii naționali a prezumțiilor simple de fapt. În această cauză, instanța europeană a amintit faptul că prezumțiile de fapt sau de drept operează în legile represive din toate sistemele juridice și că ea nu interzice în principiu asemenea prezumții. Cu toate acestea, exigențele unui proces echitabil impun statelor contractante ca, în materie penală, să nu depășească, cu privire la instituirea prezumțiilor de fapt sau de drept, anumite limite și să le folosească într-o manieră rezonabilă, ținând cont de gravitatea faptei și cu respectarea dreptului la apărare al acuzatului. Prin urmare, Curtea a statuat că instituirea unor prezumții care operează împotriva persoanei sancționate și care au rolul de a inversa sarcina probei, nu sunt incompatibile de plano cu respectarea prezumției de nevinovăție.

A conferi forță probantă a unui înscris nu echivalează cu negarea prezumției de nevinovăție, ci poate fi considerată o modalitate de "stabilire legală a vinovăției" în sensul art.6 din Convenție. Interpretarea contrară ar fi de natură să perturbe în mod grav funcționarea autorităților statului, facând extrem de dificilă sancționarea unor fapte antisociale ,minore ca gravitate raportat la faptele penale, dar extrem de numeroase.

Or, în ceea ce privește forța probantă atribuită de lege procesului-verbal de contravenție, instanța europeană a menționat , în mod constant , că administrarea probelor este supusă în primul rând regulilor din dreptul intern și că revine cu prioritate jurisdicțiilor nationale să aprecieze elementele furnizate de ele. Sarcina Curții este aceea de a verifica dacă procedura în ansamblul său, care cuprinde și modalitatea de administrare a probelor, a avut un caracter echitabil (cauza Ferrantelli si Santangelo împotriva Italiei ori Saidi împotriva Frantei).

Instanta de fond a reținut că în cazul de față (având în vedere și cauza Bosoni împotriva Franței), aplicarea art. 6 din Convenție prezentei cauze nu are ca obiect limitarea modalităților de probă prevăzute de legea internă.

Exigențele textului menționat au în vedere ca vinovăția să fie în mod legal stabilită și nu reprezintă un obstacol în calea prezumțiilor de fapt sau de drept instituite în materie contravențională, în măsura în care aceste prezumții nu sunt irefragabile, pot fi răsturnate prin proba contrară și procedura de judecată respectă dreptul la apărare al contravenientului.

În ceea ce privește forța probantă a procesului-verbal de contravenție în dreptul intern, instanța constată că art. 34 alin.1 din O.G.nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, însă instanța , pe de altă parte trebuie să ia în considerare faptul că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut.

Înțeleasă într-o modalitate restrictivă, dar improprie, respectarea prezumției de nevinovăție ar presupune ca instanța de judecată, ignorând existența procesului-verbal de contravenție, să stabilească temeinicia acuzației pe baza unor elemente întotdeauna extrinseci acestuia.

Dincolo de excesivitatea și imposibilitatea obiectivă de realizare a acestei cerințe, mai ales atunci când agentul constatator consemnează în procesul-verbal rezultatul propriilor sale constatări, această concluzie ar face ca , în materia contravențională, sarcina probei să fie mult mai împovărătoare decât în materia dreptului penal, unde, de exemplu, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mijloc de probă necontestat.

Or, sarcina instanței de judecată este de a respecta principiul proporționalității între, pe de o parte, scopul urmărit de autoritățile statului de a sancționa faptele antisociale, iar pe de altă parte, mijloacele utilizate în proces pentru aflarea adevărului judiciar, cu respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Aceasta presupune , prin esență , ca sistemul probator să nu ducă la impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit în materie de sarcină a probei.

Textul articolului 34 alineatul 1 din OG nr. 2/2001 permite o interpretare în concordanță cu exigențele unui proces echitabil, de vreme ce prevede că instanța de judecată verifică legalitatea și temeinicia procesul-verbal de contravenție.

Din această perspectivă, procesul verbal de contravenție, în măsura în care cuprinde constatările personale ale agentului constatator, are prin el însuși forța probantă și poate constitui o dovadă suficientă a vinovăției contestatorului. A conferi forță probantă unui înscris nu înseamnă a nega prezumția de nevinovăție, ci poate fi considerat o modalitate de stabilire legală a vinovăției în sensul art.6 din Convenția Europeană.

Astfel că, sub aspectul temeiniciei, instanța de fond a reținut că, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art.34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt reținute și a încadrării în drept până la proba contrară, probă ce revine contestatorului

Prin urmare, în prezenta cauză instanța nu a pornit de la ideea preconcepută că persoana sancționată contravențional este vinovată, ci analizarea procesului-verbal de contravenție este rezultatul unor verificări, mai restrânse ori mai largi, efectuate în mod obligatoriu de către aceasta. Așadar, procedând la administrarea celorlalte probe (înscrisuri, martori, poziția părților), situația de fapt reținută în procesul-verbal de contravenție poate fi confirmată sau infirmată.

Transpunând aceste principii în speță, instanța de fond a apreciat că petentul nu a reușit să înlăture, prin dovada contrară, ce i s-a permis să o administreze în prezenta procedură, veridicitatea stării de fapt consemnată în procesul verbal și nici nu a probat veridicitatea afirmațiilor sale. În consecință, instanța de fond a acordat credibilitate mențiunilor din procesul verbal, deoarece acestea s-au bazat pe constatarea personală a agenților de poliție, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu (exercitând misiunea de supraveghere a traficului rutier) iar starea de fapt consemnată a fost acceptată de către petent prin semnarea procesului verbal..

În consecință, avându-se în vedere împrejurarea că petentul nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție și ținându-se seama și de faptul că în speță nu există vreo cauză de nulitate absolută a procesului verbal care să poată fi reținută din oficiu, instanța de fond a constatat că forța probantă a procesului verbal nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege în favoarea sa.

În ceea ce privește regimul de aplicare a sancțiunilor contravenționale, atât principale, cât și complementare, competența de a aplica sancțiunile revine exclusiv polițiștilor care au calitatea de polițiști rutieri, iar despre fiecare sancțiune aplicată trebuie să se facă mențiune în cuprinsul procesului verbal întocmit de aceștia, urmând ca, în cazul în care contravenientul formulează plângere împotriva acestuia, instanța să aibă posibilitatea să analizeze legalitatea și temeinicia lor.

Astfel că instanța de fond a constatat că reclamantul a fost sancționat cu amenda contravențională în cuantum de 765 de lei (echivalentul a 9 puncte-amendă, punctajul minim conform clasei IV de sancțiuni – art.98 alin.4 lit. d din OUG nr.195/2002) fără a se aplica de către agentul constatator și sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 zile .

Conform art. 96 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/ 2002 sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului. A___. 2 lit. a prevede, în categoria acestui tip de sancțiuni, aplicarea punctelor de penalizare.

De asemenea, si sancțiunile complementare trebuie supuse controlului judecătoresc conform art.34 din O.G.nr.2/2001 si conform art.6 si 7 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, în condițiile în care Curtea a considerat ca până si sancțiunea complementară a punctelor de penalizare care pot fi aplicate în materie contravențională are caracter "penal" în sensul art.6 si 7 din Convenție (cauza Malige contra Frantei, hotărârea din 23.09.1998).

Curtea a apreciat ca sancțiunea punctelor de penalizare, deși în dreptul intern al statelor poate avea caracter administrativ, în plan convențional are caracter penal, atâta timp cât poate sa ducă, la acumularea unui anumit număr de puncte, la pierderea dreptului de a mai conduce.

Or, dreptul de a conduce este foarte util în viata de zi cu zi si în viata profesionala, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, are si un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale.

În aceste condiții, aplicând aceste principii la dreptul intern, nu numai aplicarea punctelor de penalizare, cât si, cu atât mai mult sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce are un caracter "penal" în sensul Convenției, astfel ca aplicarea acestor sancțiuni nu se poate dispune automat, fără a putea fi supuse controlului instanțelor, iar instanța are dreptul, în condițiile art.31 din O.G. nr. 2/2001, să verifice și modul de individualizare a aceste sancțiuni.

Pentru a aprecia astfel, instanța de fond a avut în vedere faptul ca deși O.U.G. nr. 195/2002 prevede obligativitatea aplicării automate a pedepsei complementare a suspendării dreptului de a conduce, și această sancțiune trebuie supusă unei operațiuni de individualizare în temeiul art.5 alin.5 din O.G.nr.2/2001, care prevede ca sancțiunea stabilită trebuie sa fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, text în care nu se face nicio distincție după cum ar fi vorba de sancțiuni principale sau sancțiuni complementare.

În baza art. 34 alin.1 din OG 2/2001, instanța trebuie să verifice atât legalitatea și temeinicia procesului-verbal, cât și sancțiunea aplicată – cea principală și cea complementară.

ART. 109 din OUG 195/2002 stabilește regula conform căreia constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac direct de către polițistul rutier.

ART. 111 alin (1) lit. c) din OUG 195/2002 prevede că permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 102 alin. (3).

ART. 180 alin.1 din HG 1391/2006 stabilește că în cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A, care va cuprinde în mod obligatoriu: … numărul punctelor-amendă aplicate și valoarea acestora, … sancțiunea contravențională complementară aplicată și/sau măsura tehnico-administrativă dispusă… .

Conform ART. 96 din OUG 195/2002, (1) Sancțiunile contravenționale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege și se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.

(2) Sancțiunile contravenționale complementare sunt următoarele:

a) aplicarea punctelor de penalizare;

b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat…

Din dispozițiile legale menționate anterior, rezultă că sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat, se aplică prin același proces-verbal prin care se aplică și sancțiunea principală a amenzii sau avertismentului.

Instanța de fond a constatat că în procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx din 16.04.2014 nu se face nicio referire cu privire la suspendarea exercitării dreptului de a conduce, nefiind aplicată această sancțiune. Singura mențiune se face cu privire la măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile .

Având în vedere că prin procesul-verbal nu s-a aplicat sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce și că această sancțiune nu poate fi aplicată ulterior, măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere rămâne fără obiect, neavând nicio finalitate. Prin urmare, prima instanță a dispus anularea măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere.

Față de aceste considerente, instanța de fond a admis în parte plângerea contravențională și a dispus anularea măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere, menținând în rest procesul verbal de contravenție, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel apelantul I____________ de Poliție Județean T____, apel prin care a solicitat admiterea acestuia și modificare sentinței atacate, în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului-verbal de contravenție, în integralitatea sa, inclusiv a măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile.

În motivare, s-a arătat că procesul-verbal întocmit de agentul constatator al apelantului a fost încheiat potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1A din HG nr. 1391/2006, și cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de lege, inclusiv măsura tehnico-administrativă luată de agentul constatator.

Sancțiunea complementară, a suspendării exercitării dreptului de conduce a fost aplicată prin același proces-verbal prin care s-a aplicat și sancțiunea principală, a amenzii.

Apelantul arată că prevederea art. 180 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 este respectată în cazul procesului-verbal supus analizei instanței, contrar celor pe care, în mod eronat, le-a reținut instanța de fond, întrucât măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere este menționată distinct și bifată de agentul constatator al apelantului, care, la rubrica „Stabilesc” a inserat cuantumul amenzii în sumă de 765 de lei, punctele amendă în număr de 4 și a bifat rubrica de la lit. f Reținerea permisului de conducere, totodată a făcut mențiune despre eliberarea dovezii cu drept de circulație pentru 15 zile.

Conform art. 210 alin. 1 din HG 1391/2006, în situația în care conducătorul de autovehicul săvârșește o faptă pentru care, potrivit legii, se reține permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, se eliberează o dovadă înlocuitoare, cu drept de circulație, iar sancțiunea contravențională complementară operează începând cu ziua următoare celei în care a expirat valabilitatea dovezii.

În ceea ce privește măsura dispusă de instanță, cea a anulării măsurii tehnico-administrative de suspendare a dreptului de a conduce, instanța a reținut faptul că în procesul-verbal ________ nr. xxxxxxx/16.04.2014 nu se face nicio referire cu privire la suspendarea dreptului de a conduce, singura mențiune se face cu privire la măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Această motivare, în opinia apelantului, nu poate fi primită, întrucât în cuprinsul procesului-verbal se menționează măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere și, mai mult decât atât, este indicat și temeiul de drept al aplicării acestei sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce o perioadă de 90 de zile, depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

În drept, art. 466 și următoarele Cod de procedură civilă.

Împotriva aceleiași sentințe, a formulat apel și apelantul-reclamant P_________ D_____ G_______, în temeiul art. 466 și următoarele Cod de procedură civilă și dispozițiilor OG nr. 2/2001, solicitând admiterea apelului și casarea în parte a sentinței apelate și, drept consecință, admiterea plângerii contravenționale, în tot. Cu privire la motivele de apel, și-a rezervat dreptul de a le depune la dosar până la primul termen de judecată, conform OG nr. 2/2001.

La data de 15 octombrie 2014, apelantul-reclamant P_________ D_____ G_______ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului formulat de apelantul-pârât I____________ de Poliție Județean T____.

În motivare, s-a arătat că hotărârea atacată este temeinică și legală sub aspectul anulării măsurii complementare, întrucât chiar apelanta confirmă prin motivarea apelului declarat, că era obligatoriu, așa cum prevede art. 180 alin. 1 din HG 1391/2006, ca procesul-verbal să cuprindă, printre altele, în mod obligatoriu, sancțiunea contravențională complementară aplicată, ceea ce în cazul de față nu s-a întâmplat.

Acest aspect a fost reținut de instanța de fond, care a observat și a reținut că în procesul-verbal contestat nu se face nicio referire cu privire la suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, nefiind aplicată această sancțiune, ci face referire la faptul că s-a dispus confiscarea, unde se menționează că s-a eliberat dovada _________ nr. xxxxxx, iar ulterior se indică reținerea permisului de conducere.

Față de acest aspect, instanța de fond a reținut în mod corect și legal faptul că: „având în vedere că prin procesul-verbal nu s-a aplicat sancțiunea contravențională complementară, a suspendării exercitării dreptului de a conduce și că această sancțiune nu poate fi aplicată ulterior, măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere rămâne fără obiect, neavând nicio finalitate”.

Astfel, în mod legal instanța a dispus anularea măsurii tehnico-administrative a reținerii permisului de conducere.

Mai mult decât atât, nici măcar în Dovada de Reținere nu se aplică sancțiunea complementară a suspendării permisului pe o perioadă de 90 de zile, fapt care a întărit și mai mult convingerea instanței de fond.

Apelantul-reclamant opinează că nu se poate discuta de o reținere a permisului de conducere pentru depășirea vitezei legale, atât timp cât nu se specifică pe ce perioadă operează această suspendare.

Raportat la cele indicate în procesul-verbal de contravenție, apelantul-reclamant arată că se specifică două aspecte: confiscarea, conform „s-a eliberat dovada _________ nr. xxxxxx, și reținerea, conform cum a fost bifată căsuța, aceste aspecte fiind total contrare.

Având în vedere că textul de lege indicat de agentul constatator vorbește de o sancțiune complementară de suspendare a permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile, însă acesta nu face referire pe ce perioadă se suspendă permisul de conducere și la partea privind confiscarea se indică dovada menționată mai sus, care de asemenea nu indică o perioadă de reținere, rezultă că s-a dispus confiscarea, și nu reținerea permisului de conducere pe o perioadă limitată de timp.

În drept, art. 205-208 Cod de procedură civilă.

La termenul de judecată din 10 decembrie 2014, reprezentantul apelantului-reclamant a arătat că a atacat cu apel sentința primei instanțe și a solicitat admiterea în parte a acestuia privind doar amenda aplicată.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate din perspectiva motivelor de apel și în limitele devoluțiunii legale reglementate de art. 476 – 478 din Noul Cod de procedură civilă, tribunalul constată, în ceea ce privește apelul IPJ T____, tribunalul apreciază că în mod nelegal a admis judecătoria în parte plângerea contravențională, anulând măsura tehnico-administrativă a reținerii permisului de conducere al petentului, în vederea suspendării dreptului de a conduce al acestuia pe o perioadă de 90 de zile.

Nu au fost observate astfel, de către instanța de fond, prevederile art. 180 al. 1 din HG 1391/2006, care menționează că procesul-verbal de contravenție cuprinde, printre altele, în mod obligatoriu, sancțiunea contravențională aplicată și/sau măsura tehnico-adminsitrativă dispusă.

Tribunalul constată că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit de agentul constatator potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1 A din HG 1391/2006, în cuprinsul acestuia fiind menționată inclusiv măsura tehnico-administrativă luată de agentul constatator, totodată făcându-se mențiune despre emiterea dovezii de reținere cu drept de circulație pentru o perioadă de 15 zile.

Nu au fost avute în vedere de către instanța de fond nici prevederile art. 210 al. 1 din HG 1391/2006, potrivit cărora „în situația în care conducătorul de autovehicul săvârșește o faptă pentru care, potrivit legii, se reține permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, se eliberează o dovadă înlocuitoare cu drept de circulație, iar sancțiunea contravențională complementară operează începând cu ziua următoare celei în care a expirat valabilitatea dovezii”, stabilind astfel cum se aplică, în concret, pedeapsa complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce.

Pentru aceste considerente, apelul declarat în cauză de către IPJ T____ este întemeiat și urmează a fi admis.

În schimb, apelul declarat în cauză de către petentul P_________ D_____-G_______ este neîntemeiat, sens în care se observă de către instanță că în mod corect a reținut prima instanță săvârșirea contravenției reținute în sarcina petentului, aceasta fiind dovedită cu înregistrarea video existentă la dosarul cauzei, fapta fiind corect încadrată în drept prin procesul-verbal de contravenție iar sancțiunea aplicată în limitele legale.

În consecință, în temeiul art. 480 N. C. pr. civ., se va admite apelul declarat în cauză de intimatul IPJ T____ și se va respinge ca neîntemeiat apelul declarat de petentul P_________ D_____-G_______, cu consecința schimbării în tot a sentinței civile nr. 655/19.06.2014 a Judecătoriei D___, în sensul respingerii plângerii contravenționale formulate de petentul P_________ D_____-G_______ în contradictoriu cu intimatul IPJ T____.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca neîntemeiat, apelul formulat de apelantul-petent P_________ D_____ G_______, cu domiciliul procedural ales la Cabinetele de Avocat Asociate P________ & A________, cu biroul de lucru în D___, ______________________, ____________________, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean T____, cu sediul în Timișoara, ____________________. 44-46, județul T____.

Admite apelul formulat de apelantul-intimat I____________ de Poliție Județean T____, cu sediul în Timișoara, ____________________. 44-46, județul T____, în contradictoriu cu intimatul-petent P_________ D_____ G_______, cu domiciliul procedural ales la Cabinetele de Avocat Asociate P________ & A________, cu biroul de lucru în D___, ______________________, ____________________.

Modifică, în tot, sentința civilă nr. 655/19.06.2014, a Judecătoriei D___, în sensul că respinge plângerea contravențională.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 19 decembrie 2014.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

M____-T____ CHIOREANIULIANA T____

GREFIER,

N______-L_____ B______

Tehnored. N.L.B. 23.02.2015/4 ex./ sm 1/ __________________>

Red. M.T.C. 17.03. 2015

Prima instanță – Judecătoria D___ – președinte A____ P_________ M____