Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria PETROŞANI
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1378/2014 din 11 aprilie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA PETROȘANI

CIVIL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

SENTINȚA CIVILĂ NR.1378/2014

Ședința publică din data de 11 aprilie 2014

Completul constituit din:

Președinte : D____ G______-V______ – judecător

Grefier : O____ D____


Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petentul B______ A_____ împotriva procesului-verbal ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 22 noiembrie 2013 de intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA – Poliția orașului P______.

La apelul nominal făcut în ședință publică, s-au prezentat petentul și martorii N______ A____-N_______ și M____ A_____-T____, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se audiază martorii N______ A____-N_______ și M____ A_____-T____, sub prestare de jurământ, declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Petentul arată că nu mai are alte cereri de probe de formulat sau excepții de invocat.

În temeiul art.244 alin.1 Ncpc instanța declară încheiată cercetarea procesului și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul solicită admiterea plângerii.

J U D E C Ă T O R I A

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.12.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petentul B______ A_____ a solicitat, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, anularea procesului verbal ________ nr. xxxxxxx din 22.11.2013, prin care a fost sancționat cu amenda în cuantum de 320 lei și reținerea permisului de conducere pentru depășirea în zona de acțiune a indicatorului ce interzice depășirea.

În motivarea plângerii petentul a arătat că nu se face vinovat de această faptă reținută, având în vedere că depășirea a efectuată în zona cu linie continuă. A mai arătat că prin procesul verbal atacat s-a reținut că ar fi depășit neregulamentar în zona Liceului C_________ B_______ , dar agentul constatator l-a oprit după ce a parcurs o distanță de 2 km , fără a fi prezent vreun martor.

În drept nu a fost întemeiată.

În probațiune a depus copia procesului verbal (f.3), copia cărții de identitate (f.4).

Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei potrivit art.19 OUG nr.80/2013 (f.2)

Prin precizarea cererii, petentul a arătat că înțelege să se folosească de proba cu martori în persoana numitei N______ A____ care se afla cu petentul în mașină, având la acel moment calitatea de clientă. A motivat că la data de 22.11.2013 se deplasa cu autoturismul marca dacia L____ pe direcția P______-L____ , fiind în regim de taxi. În apropiere de stația cap de linie P______ un camion cu nr de înmatriculare XXXXXXXXX i-a ieșit în fațăa, dar a continuat deplasarea în spatele lui până la apariția indicatorului care indică terminarea interzicerii de a depăși. La stația de pompieri a observat în retrovizoare mașina de poliție cu semnalele luminoase în funcțiune făcându-i semn să oprească. A fost sancționat pentru încălcarea nomelor privind depășireaș deși din zona în care se afla agentul de poliție- cap de linie P______, agentul constatator nu avea câmp vizual până în zona în care a fost efectuată depășirea.

Intimata a depus la dosar întâmpinare (f.13), arătând că mențiunile înscrise în procesul verbal contestat, dar și în actele atașate, fac dovada stării de fapt până la proba contrară pe care petentul deși o contestă nu este susținută sub aspect probator prin administrarea unor mijloace de probă. Fiind un act administrativ, procesul verbal de constatare a contravenției are forța probantă a unui astfel de act, beneficiind de prezumția de legalitate și temeinicie. În continuare a arătat că prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice , fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală cu condiția respectării unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului și cu respectarea dreptului la apărare.

În drept a invocat art.115-118Cpc, art.1169 Cciv, OG nr.2/2001, art.242 alin.ultim C__.

În probațiune a depus procesul verbal în original (f.15), raportul întomcit de agentul constator (f.20-21).


Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 22.11.2013, acesta a fost sancționat contravențional cu amenda de 320 lei și ridicarea permisului de conducere pentru că în aceeași zi , la ora 11.45, pe direcția P______-L____, în zona barului Bădârcă a efectuat cu autoturismul cu nr de înmatriculare XXXXXXXXX o depășire neregulamentară a autoturismului cu nr de înmatriculare XXXXXXXXX ,în zona de acțiune a indicatorului depășire interzisă.

Trebuie observat că OUG 195/2002 R are drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public.

Așadar potrivit art.101 alin.3 lit.e OUG 195/2002R constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile nerespectarea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a regulilor privind depasirea.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, iar petentul nu a invocat niciun motiv de nelegalitate, contestând doar temeinicia.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Conform adagiului latinesc actori incumbit probatio, reluat în dispozițiile art.249 C__, cel ce face o propunere înaintea instanței trebuie sa o dovedească. În cazul de față, petentul a dovedit o stare faptică care contravine celei descrise în procesul verbal contestat, prezumția de temeinicie a procesului verbal de constatare a contravenției fiind astfel răsturnată. Așadar din declarația martorului asistent, care de altfel s-a aflat la volanul autoturismului pe care petentul l-a depășit, rezultă că în zona în care a fost depășit de către petent- după curba de la pod și liceu- există o porțiune de drum unde este atât linie continuă cât și linie discontinuă. A mai arătat că această porțiune de drum se află la o mare distanță de zona în care se afla echipajul de poliție (cap de linie P______), astfel că acesta nu era în măsură să observe cu exactitate circumstanțele săvârșirii faptei. Mai mult decât atât , martorul asistent a fost oprit doar după ce a trecut de liceu și a ajuns la destinație, respectiv la sediul societății angajatoare aflat pe ________________________________ asistent a fost obligat să semneze procesul verbal aflat sub amenințarea că în caz contrar îi va fi aplicată lui o amendă contravențională. Pe de altă parte, martora N______ A____ N_______ care se afla în mașină cu petentul , a arătat faptul că acesta a depășit autoturismul care se deplasa în fața lor doar după ce a ajuns aproape de liceu. Astfel , înainte de Liceul C_________ B_______ unde este o porțiune de drum cu marcaj discontinuu petentul a efectuat manevra de depășire pentru ca în momentul în care au ajuns în dreptul liceului autoutilitara să fie depășită. A subliniat faptul că echipajul de poliție se afla la cap de linie P______, iar petentul a fost oprit doar după ce a trecut de liceu, respectiv în zona pompierilor.

Așadar , din coroborarea acestor mijloace de probă nu rezultă fără echivoc că petentul nu a respectat regulile privind depășirea și că procesul verbal a fost temeinic întocmit.

Având în vedere aceste considerente, instanța va admite plângerea petentului împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 22.11.2013 și pe cale de consecință va anula procesul verbal atacat.

Fără cheltuieli de judecată.


PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:


Admite plângerea contravențională formulată de petentul B______ A_____, cu domiciliul în P______, ________________, ____________________, în contradictoriu cu intimata I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI HUNEDOARA, cu sediul în D___,_______________________.130, jud.Hunedoara, împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 22.11.2013.

Anulează procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 22.11.2013.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare care în caz de exercitare va fi depus la Judecătoria Petroșani.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.04.2014.

Judecător, Grefier,

D____ G______-V______ O____ D____






DGV/OD/5 ex.

Tehnored. 12.05.2014



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025