Cod operator: xxxxx
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SATU M___
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIA CIVILĂ Nr. 20/______________________> Ședința publică din 29 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C_______ F____ M______
Judecător G___ M____ C____
Grefier A______ A______ F____
Pe rol fiind pronunțarea apelului în materia C_________ administrativ și fiscal formulat de către apelatul - reclamant R___ M_____, cu domiciliul în Carei, ______________________. 10, _________________ M___, împotriva sentinței civile din data de 1659 din data de 28.06.2013, pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul – pârât I.P.J.SATU M___, cu sediul în Satu M___, __________________. 5/A, jud. Satu M___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care.
Președintele completului de judecată, verificând personal constată că procedura de citare este legal îndeplinită.
Totodată, se constată că judecarea cauzei în fond a avut loc la data de 22.11.2013, dată la care susținerile părților au fost consemnate în încheierea acelei ședințe, încheiere ce face parte integrată din prezenta decizie, amânându-se pronunțarea la data de 29.11.2013.
Când în urma deliberării;
INSTANȚA
Asupra apelului declarat, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1659/28.06.2013 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, a fost respinsă ca nefondată plângerea petentului R___ M_____ împotriva intimatului INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SATU M___, având ca obiect anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxxx din 12.03.2013, prin care petentul a fost sancționat cu amendă contravențională pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. xxxxxx republicată și cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile. În baza art. 36 alin. 2 din Ordonanța nr. 2/2001 petentul a fost obligat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxxx din 12.03.2013, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională și cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 30 de zile, deoarece în data de 12.03.2013, în jurul orelor 16:00, a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare SM–05– LZ, în localitatea Moftinu M__, cu o viteză de 101 km/h, depășindu-se viteza maximă admisă pentru sectorul de drum cu 51 km/h.
Din clișeele foto anexate, rezultă că petentul a circulat cu viteza de 101 km/h.
Fapta contravențională a fost constatată de către agentul constatator cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate, omologate și verificate metrologic.
Petentul a semnat procesul verbal, fără a formula obiecțiuni, recunoscând săvârșirea contravenției.
Având în vedere cele arătate mai sus, instanța de fond a apreciat că procesul verbal a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale, petentul făcându-se vinovat de săvârșirea contravenției reținută în actul constatator, motiv pentru care a respins plângerea petentului pentru anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxxx din 12.03.2013, prin care petentul a fost sancționat cu amendă contravențională pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din Regulamentul pentru aplicarea OUG nr. xxxxxx republicată și cu măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, ca nefondată. În baza art. 36 alin. 2 din Ordonanța nr. 2/2001 petentul a fost obligat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva Sentinței civile nr. 1659/2013, petentul contravenient, R___ M_____ a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii instanței de fond și admiterea plângerii împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx din 12.03.2013, cu prelungirea dreptului de circulație din 27.03.xxxxx - dată la care expiră dovada ________ nr. xxxxxxx; cu cheltuieli de judecată.
În motivare, petentul contravenient a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală și neîntemeiată.
A susținut că nu a avut viteza măsurată de cinemometrul mașinii poliției în care s-a aflat agentul constatator și ca atare contestă viteza măsurată. Din fotografia care se constituie ca dovadă a depășirii vitezei legale, se poate observa că viteza legală la care s-a făcut constatarea, era de 90 km/h, situație în care depășirea acestuia cu 20 de km/h, nu poate să atragă măsura aplicată. În acest sens, planșa foto depusă de intimat, dreapta sus, marcat cu L (viteza legală - 90 km/h). Planșa dovedește faptul că viteza legală la care s-a făcut fotografia, este de 90 km/h și nu s-a făcut nici o dovadă cum că nu aceasta era viteza legală de deplasare în momentul în care s-a făcut fotografia radar; oricum, în caz de dubiu, aceasta trebuie să-i profite petentului contravenient. Ca atare, a solicitat a se observa că la viteza măsurată de 101 km/h, nu depășise viteza legală de deplasare indicată pe planșa foto de 90 km/h, în asemenea măsură încât să fie sancționat cu ridicarea permisului; propriu zis, depășirea este de 20 km/h, dar și aceasta contestabil.
Recurentul petent a solicitat, de asemenea, a se observa că Judecătoria Carei, nu a aplicat dispozițiile Normelor metodologice legale NML 021 din 23 noiembrie 2005,emise de Biroul Român de Metrologie Legală. Aceasta la pct. 3.11- cerințe metrologice și la 3.1.1 - erori maxime tolerate, la lit. c - pentru măsurarea vitezei în regim de deplasare, - prevede o toleranță de 4%, iar la pct. 3.1.2 dispune că valorile măsurate ale vitezelor trebuie să se încadreze în erorile maxime tolerate, cu luarea în considerare și a altor cerințe specificate de la lit. a – g.
Recurentul a mai solicitat a se observa că hotărârea este nelegală și pentru că ea contravine pct. 3.2.5 din NML arătate, pentru că unitatea de măsură km/h trebuie să figureze alături de toate valorile afișate ale vitezelor măsurate și pentru toate valorile afișate trebuie să existe inscripționări vizibile care să dea un înțeles clar acestor valori; ori, afișajul cinemometrului indică viteaza legală de deplasare 90 km/h, fotografia indică depășirea acesteia cu 20 km/h, și i se ridică dreptul de conducere pentru că ar fi depășit viteza legală de deplasare cu 50 km/h. Astfel, recurentul arată că aparatul de măsurat - cinemometrul și planșa foto nu susțin concluziile procesului verbal și măsura de ridicare a permisului, din moment ce nu se face dovada clară, că el a depășit viteza maxima admisă cu 50 km/h. Dovada administrată atestă în schimb, clar, că a depășit viteza admisă cu numai 23,0 km/h; propriu zis, săvârșirea contravenției nu este dovedită.
Recurentul consideră că ca instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală pentru că nu a ținut cont de toleranța admisă a instrumentului de măsurare, această toleranță însă potrivit dispozițiilor NML trebuia luată în considerare.
În drept, cererea de recurs nu este întemeiată pe text de lege.
Prin întâmpinarea depusă la data de 20.11.2013, INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SATU M___, a solicitat respingerea cererii de recurs depusa de recurentul petent R___ M_____ și menținerea hotărârea primei instanțe ca temeinică și legală.
S-a arătat că apelantul a fost sancționat prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din 12.03.2013 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din ROUG privind circulația pe drumurile publice. În fapt la data de 12.03.2013 în jurul orelor 16:31 petentul-contravenient R___ M_____ a condus autovehiculul marca Hyunday cu nr. înmatriculare XXXXXXXXX pe DN 19 în localitatea Moftinu M__ din județul Satu M___ cu o viteza de 101 km/h depășindu-se viteza maximă admisă pentru sectorul de drum respectiv, motiv pentru care a fost sancționat contravențional, conform art. 100 alin. 2 din OUG nr. 195/2002.
În sistemul O.G. nr. 2/2001 se prevăd cinci cazuri de nulitate a procesului verbal de contravenție. Aceste situații se referă la lipsa consemnării în procesul verbal a unor mențiuni privind: a) numele, prenumele și calitatea agentului constatator, b) numele, prenumele contravenientului, c) fapta săvârșita de acesta, d) data comiterii și semnătura agentului constatator.
Cazurile de nulitate prevăzute expres de O.G. nr. 2/2001 atrag de drept nulitatea procesului verbal. Celelalte mențiuni din procesul verbal prevăzute de art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 sau în aliniatele următoare sunt obligatorii, dar nu atrag nulitatea procesului verbal.
Pe timpul judecării cauzei la instanța de fond nu au fost constatate motive de nulitate a procesului verbal întocmit de agentul constatator.
Prin cererea de apel, apelantul invoca prevederile N.M.L 021-05 din 23.11.2005 în sensul că aparatul radar ar avea o eroare de +/- 4 km/h din valoarea măsurata peste viteza de 100 km/h, acesta considerând că de fapt el nu a circulat cu viteza reținută în sarcina sa.
Din coroborarea prevederilor pct. 3.1.1 cu cele din pct. 3.1.2 din N.M.L 021-05 rezultă că verificarea erorii tolerate se realizează numai cu ocazia evaluărilor în vederea aprobărilor de model și cu ocazia verificărilor metrologice la care sunt supuse periodic cinemometrele, cerințe care nu se aplică în funcționarea propriu zisă a cinemometrelor.
De altfel din probele administrate în fața instanței de fond a rezultat că apelantul se face vinovat de fapta pentru care a fost sancționat, acesta neputând dovedi contrariul celor reținute în procesul verbal de contravenție.
În aceste condiții, intimatul a apreciat că instanța de fond în mod corect a menținut procesul-verbal, motive pentru care a solicitat respingerea apelului în sensul formulat.
Prin Încheierea din 22 noiembrie 2013, instanța sesizată, având în vedere că prin sentința atacată s-a dispus ca și cale de atac apelul și nu recursul – cum greșit a fost înregistrat – în temeiul dispozițiilor art. 152 Noul Cod de procedură civilă, raportat la art. 457 alin. 2 și 3 Noul Cod de procedură civilă, a recalificat calea de atac din recurs, în apel, cauza fiind reapelată în complet de apel constituit conform art. 99 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor.
Apelul se constată a fi nefondat conform considerentelor ce urmează:
Prima instanță a analizat legalitatea și temeinica procesului verbal de contravenție stabilind că fapta contravențională a fost săvârșită de petent cu vinovăție și că sancțiunile aplicate corespund celor prevăzute de OUG nr. 195/2002.
În mod judicios instanța de fond a administrat probele corespunzătoare propuse de părți în vederea determinării stării de fapt și a realizat o corectă interpretare a acestora în sensul menținerii actului de sancționare.
Susținerile apelantului sunt lipsite de temei asupra stării de fapt, acesta menționând doar că nu ar fi condus autoturismul cu viteză, fără a justifica în vreun fel afirmația.
Tribunalul constată că modul în care apelantul interpretează probatoriul administrat de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SATU M___ este distorsionat și nereal, rezultând atât din captura fotografică 6551 înregistrată la 12.03.2013 ora 16:31:15 (fila 22 de la dosar), cât și din înregistrarea video că viteza de deplasare a autovehiculului condus de petent s-a situat peste 50 de km/h, peste limita legală de deplasare pe respectivul sector de drum.
Instanța de apel a apreciat ca nefondate afirmațiile apelantului în privința toleranței mijloacelor de măsură utilizate de agenții constatatori pentru constatarea faptei ilicite.
Prin omologarea cinemometrului acesta devine instrument pentru determinarea vitezei de deplasare, fiind exclusă aplicarea pentru fiecare operațiune de măsurare a unei corecții cu procentul de toleranță.
Față de considerentele ce preced, constatând că apelul este nefondat, tribunalul în baza art. 480 alin. 1 C.proc.civ. și art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001 a respins calea de atac promovată conform dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat apelul formulat de petentul apelant R___ M_____ – CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Carei, ______________________. 10, ____________________ M___, împotriva Sentinței civile nr. 1659/2013 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr. XXXXXXXX/3024 privind pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SATU M___, având cod fiscal nr. xxxxxxx, cu sediul în Satu M___, _______________, nr. 5/A, județul Satu M___.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică, azi, 29 noiembrie 2013.
Președinte, C_______ F____ M______ |
|
Judecător, G___ M____ C____ |
|
Grefier, A______ A______ F____ |
|
Red. G.M.C. – 14.03.2014
Tehnored_NM / 17.03.2014
4 ex.
- se comunică câte un ex. cu: -R___ M_____, în Carei, ______________________. 10, _________________ M___
-I.P.J. SATU M___, în Satu M___, _______________, nr. 5/A, jud. Satu M___
Jud.fond: Bara A__