Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX Anulare proces verbal de contravenție
R O M Â N I A
TRIBUNALUL B_______
Secția a II-a civilă, de C_________ Administrativ și Fiscal
DECIZIA NR. 89 A
Ședința publică din 22 ianuarie 2016
Președinte – R_____ M______
Judecător – U________ M______
Grefier – A____ E____
Pe rol judecarea cererii de apel formulată de apelantul I____________ Județean de Jandarmi B_______, în contradictoriu cu intimatul petent Juncariu I_____ B_____ din B_______, _____________________ A, județul B_______, împotriva sentinței civile nr. 5481/28.05.2015 a Judecătoriei B_______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că,
În baza art. 131 Noul Cod procedură civilă, competența de soluționare a apelului revine tribunalului, după regulile reglementate la art. 95 alin. 2 din Noul Cod procedură civilă.
Se constată că intimatul petent Juncariu I_____ B_____ a depus la dosar note de ședință.
Constatând faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin. 2 Cod procedură civilă, având în vedere înscrisurile depuse la dosar și poziția procesuală a părților și considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
T R I B U N A L U L
Deliberând, asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5481 din 28.05.2015, Judecătoria B_______ a admis plângerea contravențională, formulată de petentul J________ I_____ B_____, în contradictoriu cu I____________ de Jandarmi Județean B_______ și a constatat ca fiind prescrisă executarea sancțiunii contravenționale a amenzii aplicată prin procesul – verbal de contravenție nr.xxxxxxx din 14 septembrie 2014.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx din 14.09.2014, petentul a fost sancționat cu suma de 1.000 lei amendă pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 2, pct.1 din Legea nr.61/1991, reținându-se în sarcina sa că, la data de 14.09.2014, aflându-se pe ________________________. B_______, a tulburat ordinea publică, urlând spre patrula de jandarmi, adresând injurii agentului constatator și amenințându-l cu destituirea din funcție.
Instanța de fond a constatat că procesul verbal menționat a fost încheiat în lipsa contravenientului, situație în care acesta trebuia comunicat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii amenzii contravenționale, prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare, în cazul în care comunicarea procesului verbal prin poștă nu s-a putut realiza.
Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a observat că intimatul I.J.J B_______ a procedat direct la comunicarea procesului verbal de contravenție prin afișare la domiciliul contravenientului, fără a depune dovezi că anterior a procedat la comunicarea prin poștă, cu aviz de primire și că nu s-a putut realiza această comunicare.
Mai mult, prima instanță a constatat că procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare pin afișare aflat la fila 7 dosar, este lovit de nulitate, fiind întocmit cu încălcarea disp. art.164 alin.1, lit. c, în sensul că nu cuprinde nici o mențiune cu privire la modul în care s-a făcut afișarea – pe ușa principală a locuinței, prin depunere la cutia poștală sau în oricare altă modalitate.
Astfel, instanța de fond a reținut că în speță comunicarea procesului verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx din 14.09.2014, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.27 din O.G. nr.2/2001 și ale Deciziei nr.10/2013 a I.C.C.J București.
Potrivit art. 14 din O.G. nr. 2/2001, executarea amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de 1 lună de la data aplicării sancțiunii. Prin Decizia nr. 10/2013, ÎCCJ a decis admiterea recursului în interesul legii și a stabilit că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire. Or, în cauză pentru că intimatul nu a făcut dovada comunicării procesului-verbal de contravenție prin poștă, cu aviz de primire, iar această împrejurare poate fi asimilată necomunicării actului sancționator, instanța de fond a admis plângerea și a constatat prescrisă executarea sancțiunii.
Împotriva acestei sentințe, I____________ Județean de Jandarmi B_______ a formulat apel, considerând-o nelegală și netemeinică și solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie admis apelul și: în principal anularea sentinței și respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, iar în subsidiar anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria B_______.
Arată apelantul că, prin întâmpinare s-a precizat că, în data de 14.09.2014, plt. maj. E_____ B_____, subofițer în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean B_______ a executat serviciul de asigurare a ordinii și liniștii publice, cu ocazia desfășurării unei competiții sportive (tur ciclist), competiție care a avut loc pe raza mun. B_______.
În jurul orelor 13.30, mașina Jandarmeriei aflată în serviciu, patrula pe _______________________________ trecând la un moment dat, pe lângă un autoturism decapotabil la volanul căruia se afla un bărbat.
După ce au trecut de autoturismul mai sus menționat, bărbatul din mașina decapotabilă a început să țipe către jandarmi, adresându-se acestora cu următoarele cuvinte: „ _ Băă, v-am întrebat ceva. Sunteți funcționari publici și sunteți obligați să-mi răspundeți!"
Plt. maj. E_____ B_____ a coborât din mașina de serviciu și s-a îndreptat către acel bărbat întrebându-1 de ce țipă, la care acesta vizibil nervos, a repetat pe un ton și mai ridicat, aceeași frază menționată mai sus, după care a demarat în trombă, trecând pe lângă jandarmi adresându-le injurii. Acestea sunt menționate de către agentul constatator în raportul său, raport depus la dosarul cauzei. Subofițerul de jandarmi i-a atras atenția bărbatului respectiv că pentru injuriile adresate va fi sancționat contravențional.
Petentul a oprit autoturismul a coborât din mașină s-a îndreptat către subofițerul de jandarmi strigând că nu există nici un martor care să confirme că el a înjurat. Totodată, petentul a început să țipe strigându-i subofițerului de jandarmi să-și pună șapca în cap pentru că este militar și să-și decline identitatea.
Agentul constatator s-a legitimat și i-a solicitat bărbatului să spună cum se numește, acesta declarând că se numește Juncănaru I_____ B_____, după care cel din urmă a început să amenințe că dă telefon la comandantul Jandarmeriei, pentru că nu i se răspunde la întrebări.
Subofițerul de jandarmi i-a explicat petentului că este în desfășurare o competiție sportivă, moment în care numitul Juncănaru I_____ B_____ a urcat din nou în mașină, înjurându-i pentru a doua oară pe jandarmii aflați în serviciu.
Plt. maj. E_____ B_____ i-a atras din nou atenția petentului cu privire la comportamentul avut față de reprezentanții statului, după care numitul Juncănaru I_____ B_____ a coborât iarăși din mașină. De data aceasta numitul Juncănaru I_____ B_____ a început să vorbească politicos cu jandarmii deoarece îi filma cu ajutorul unui telefon mobil.
Subofițerul de jandarmi a evitat să între în dialogul inițiat de către petent, informând de situația creată atât pe comandantul său direct cât și pe fratele mai mare al petentului, care și el lucrează în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean B_______ în încercarea de aplanare a situației.
Având în vedere cele întâmplate, plutonierul major E_____ B_____ a constatat că numitul Juncănaru I_____ B_____ a săvârșit fapta prevăzută de art.2, pct. l din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice republicată în 2011 și 1-a sancționat contravențional conform art. 3 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice republicată în 2014, cu amenda prevăzută de lege pentru faptă săvârșită, în valoare de 1000 de lei.
In ceea ce privește pericolul social al faptei contravenționale reținute în sarcina petentului, apelantul solicită a se observa că acesta este ridicat, petentul lezând demnitatea și onoarea subofițerilor aflați în serviciu ca reprezentanți ai autorității statului
Apelantul consideră sentința civilă nr. 5481/28.05.2015 nelegală si netemeinică, deoarece I.J.J. B_______, în speță agentul constatator a respectat întru-totul art.27 din O.G. nr.2/2001 și Decizia nr.10/2013 a Î.C.C.J. București.
Astfel procesul verbal de contravenție a fost trimis prin Poșta Română pe adresa de domiciliu a contravenientului în data de 18.09.2015, în dovedirea celor arătate, apelanta a anexat adresa nr. 10/R1624/A5 din 14.05.2015, emisă de Compania Națională Poșta Română.
Precizează apelantul că, după reîntoarcerea p.v.-ului de la Oficiul Județean de Postă B_______ s-a făcut comunicare prin afișare la domiciliu așa cum prevede art.27 din O.G. nr.2/2001 și Decizia nr.10/2013 a Î.C.CJ. București.
Concluzia apelantului este că petentul a refuzat cu bună știință, să primească procesul verbal de contravenție si atunci când i-a fost trimis prin poștă și după ce i-a fost afișat la domiciliu, invocând astfel prescripția executării sancțiunii contravenționale, pe motiv că nu i-a fost comunicat procesul verbal de contravenție în termenul legal.
Apelantul atașează dosarului copii conform cu originalul după borderoul de înaintare a pv.urilor prin poștă cu mențiunea recomandat și după adresa primită de la Compania Națională Poșta Română.
Intimatul petent Juncariu I_____ B_____ nu a depus la doar întâmpinare.
Verificând, conform disp. art. 479 alin. 1 Noul Cod procedură civilă, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, tribunalul constată următoarele:
Potrivit art. 14 din O.G. nr. 2/2001 „Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de cel mult două luni de la data aplicării sancțiunii.”
De asemenea , dispozițiile art. 27 din același act normativ prevăd următoarele două modalități de comunicare ale procesului-verbal : „prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”
În speță , așa cum rezultă din înscrisurile depuse în susținerea cererii de apel (filele 6 – 7 dosar apel) procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx din 14.09.2014 a fost trimis prin Poșta Română pe adresa de domiciliu a contravenientului în data de 18.09.2014, , trimiterea fiind avizată de factorul poștal la aceeași dată, reavizată la O_____ Poștal B_______ nr. 1 în data de 22.,09.2014 și înapoiată expeditorului cu motivul : „avizat , reavizat, expirat termen de păstrare”.
Față de imposibilitatea comunicării prin poștă a procesului verbal de contravenție, se apreciază că în mod corect I____________ de Jandarmi Județean B_______ a dispus comunicarea acestuia prin procedura subsidiară reglementată de art. 27 din O.G. nr. 2/2001, în sensul că, la data de 02.10.2014 a afișat actul sancționator la domiciliul contravenientului , întocmind în acest sens procesul verbal de afișare depus în copie la fila 7 dosar fond.
Procedând în această modalitate, apreciază tribunalul că în cauză au fost respectate atât dispozițiile legale, cât și prevederile înscrise în Decizia nr.10/2013 a Î.C.CJ. , procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx din 14.09.2014, fiind legal comunicat contravenientului la data de 02.10.2014, deci înlăuntrul termenului de prescripție de 2 luni reglementat de art. 14 din O.G. nr. 2/2001.
Având în vedere că soluția pronunțată de prima instanță a fost întemeiată pe constatarea necomunicării legale a procesului verbal de contravenție, fără a se intra în judecata fondului, apreciind că în mod greșit prima instanță a reținut acest viciu făcând aplicarea prevederilor art. 14 din O.G. nr. 2/2001, și, având în vedere solicitarea expresă a apelantului ,tribunalul, în baza art. 480 alin. 3 Cod de procedură civilă, va admite apelul declarat de I____________ de Jandarmi Județean B_______, va anula Sentința civilă nr. 5481/28.05.2015 a Judecătoriei B_______ și pe cale de consecință va trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei B_______.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Admite apelul declarat de I____________ Județean de Jandarmi B_______, în contradictoriu cu intimatul petent Juncariu I_____ B_____ din B_______, _____________________ A, județul B_______, împotriva sentinței civile nr. 5481/28.05.2015 a Judecătoriei B_______.
Anulează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei B_______.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 22 ianuarie 2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
R_____ M______ U________ M______ A____ E____
Red. U.M./16.02.2016
Jud. I___ M_______
Dact. A.E.
Ex. 4