Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul HARGHITA
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
70/2013 din 05 februarie 2013
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL HARGHITA

COMPLET SPECIALIZAT

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX


DECIZIE CIVILĂ Nr. 70/R

Ședința publică din data de 05 februarie 2013

Completul compus din:

judecător: K_______ E____ – Președinte

judecător: L______ Rómeo

judecător: C_______ - I___ U__

Grefier: L______ H______

Pe rol judecarea recursului formulat de către recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Harghita, împotriva sentinței civile nr.1067 din data de 27 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria G_________ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reprezentantul intimatei, avocat Kolumban T______, lipsă fiind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței părțile, obiectul cauzei, stadiul procesual al acestuia și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

Reprezentantul intimatei depune la dosar împuternicirea avocațială.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat instanța acordă cuvântul pe cererea de recurs.

Reprezentantul intimatei, solicită respingerea recursului ca neântemeiat și nefondat, întrucât procesul - verbal de constatare și sancționare a contravențiilor a fost greșit întocmit cu privire la încadrarea juridică a faptei.

Instanța de fond nu putea să sancționeze o faptă care nu este prevăzută în legea specială, deoarece prevederile art. 8 din O.U.G. nr. 79/2008 sancționează netrimiterea de către conducătorii operatorilor economici a raportărilor în formatul și la termenele stabilite.

Ori, recurenta nu a reținut în sarcina intimatei faptul că și-a încălcat obligația de a trimite formularul S1001 ci că nu a putut prezenta organelor de inspecție fiscală documente care să ateste faptul că s-a depus formularul S1001.

Intimata a făcut dovada depunerii în timp a formularului S1001, însă la acea dată nu am putut face dovada pentru că depunerea s-a efectuat on line, iar dovada se eliberează de către organele financiare și intimata nu a avut acces la acest site.

De asemenea, arată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Instanța reține recursul spre soluționare.


INSTANȚA

Deliberând constată:


Prin sentința civilă nr.1067 din 27 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria G_________ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX a fost admisă plângerea formulată de petenta S.C. A______ SA în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrație Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Harghita și s-a constatat nulitatea absolută a procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _______/2010 nr.xxxxxxx încheiat la data de 13.04.2012 și petenta a fost exonerată de plata amenzii contravenționale de 5000 lei.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Intimata a întocmit la data de 13.04.2012 procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției _______/2010 nr. xxxxxxx în care s-a consemnat că în urma inspecției fiscale din ziua de 13.04.2012 la ________________-a constatat că au fost săvârșite următoarele fapte: „la data de 13.04 2012 ora 11, la sediul __________________ localitatea Joseni, nr. 1160, jud. Harghita, s-au constatat următoarele deficiențe: societatea verificată nu a putut prezenta organelor de inspecție fiscală documente care să confirme că s-a depus pe trimestrul IV 2011 formularul tip S1001 astfel contrar prevederilor art. 51 din OUG 79/2008, privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici cu modificările și completările ulterioare.”.

S-a stabilit că faptele de mai sus constituie contravenția prevăzută la art. 82 alin. 1 lit. d din OUG 79/2008 de care se face vinovată persoana juridică ____________________ care se sancționează potrivit art. 82 alin. 2 din OUG 79/2008 cu o amendă de la 5000 la xxxxx lei, stabilindu-se cuantumul amenzii în sumă de 5000 lei.

Instanța a constatat că în cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției, intimata a descris fapta săvârșită de către societatea petentă ca fiind aceea că „societatea verificată nu a putut prezenta organelor de inspecție fiscală documente care să confirme că s-a depus pe trimestrul IV 2011 formularul tip S1001”.

Ori, disp. art. 82 alin. 1 lit. d din OUG 79/2008 sancționează ca fiind contravenție nerespectarea prevederilor art. 51 din același act normativ, respectiv, netrimiterea de către conducătorii operatorilor economici ai regiilor autonome, societăților și companiilor naționale și societăților comerciale la care statul sau unitatea administrativ-teritorială este acționar unic sau majoritar, precum și filialelor acestora, lunar, a raportărilor în formatul și la termenele stabilite prin ordinul Ministrului Finanțelor Publice sau prin circulare.

În speță, intimata nu a reținut în sarcina petentei faptul că și-a încălcat obligația de a trimite formularul S1001 ci că nu a putut prezenta organelor de inspecție fiscală documente care să ateste faptul că s-a depus formularul S1001.

OUG 79/2008 nu sancționează ca fiind contravenție fapta conducătorului operatorului economic de a nu putea dovedi că raportat la termen și în forma solicitată informațiile necesare Ministerului Finanțelor, ci sancționează doar nerespectarea obligației de a transmite aceste raportări.

Instanța a avut în vedere faptul că intimata a sancționat societatea petentă pentru o faptă care nu este prevăzută ca fiind contravenție de către OUG 79/2008, ceea ce atrage nulitatea absolută a procesului verbal.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Agenția Națională de Administrație Fiscală – Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Harghita , solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul menținerii în totalitate a procesului verbal atacat.

Se arată că nu există nici un viciu de fond sau formă care să conducă la o nulitate absolută a procesului verbal.

Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea sentinței ca legală și temeinică.

Tribunalul, analizând hotărârea atacată sub aspectul motivelor de recurs invocate, precum și sub toate aspectele, în sensul prevăzut de art.304 1 Cod procedură civilă , constată că recursul nu este întemeiat.

Constatarea nulității procesului verbal este legală, intimata contravenientă fiind sancționată pentru o faptă care nu este prevăzută ca fiind contravenție în OG 79/2008.

Față de aceste considerente, se constată că, motivele de recurs invocate nu au incidență în cauză, astfel recursul urmează să fie respins în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, ca neîntemeiat.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE



Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Harghita (cu sediul în Miercurea C___, _____________________________, nr. 20, județul Harghita) în contradictoriu cu intimata _________________>(cu sediul în Joseni, nr. 682, județul Harghita) împotriva sentinței civile nr.1067 din data de 27 septembrie 2012 pronunțată de Judecătoria G_________ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXX.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05 februarie 2013.


Președinte Judecător Judecător

K_______ E____ L______ Rómeo C_______ - I___ U__

Grefier

L______ H______

Red K.E.

Primit: 20.02.2013

Tehn/id/20.02.2013

Ex:2/R.G.

Jud. fond. A__ M____ F____















Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025