Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL V______
SECTIA A II-A CIVILA SI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 24/2013
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE F_________ T______
Judecător S_____ F______ N______
Judecător M______ D____
Grefier I______ R_____
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul C________ L____ FOCȘANI-POLIȚIA LOCALĂ FOCȘANI, în contradictoriu cu intimatul F_____ N______, cu domiciliul în Focșani, _____________________.84, județul V______, împotriva sentinței civile nr. 5166/18.10.2012 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la data de 11.01.2013 intimatul a depus la dosar întâmpinare, un exemplar fiind comunicat recurentului.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și lasă cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului contencios de față, Tribunalul reține următoarele:
Prin Sentința civilă nr.5166/18.10.2012, Judecătoria Focșani a admis plângerea contravențională promovată de petentul F_____ N______ împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr.1653/23.03.2012 emis de intimata C________ local Focșani - Poliția locală a municipiului Focșani , în sensul că a dispus anularea acestuia și exonerarea petentului de sancțiunea aplicată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență faptul că prin procesul verbal de contravenție ________ nr. 1653/23.03.2012 întocmit de intimat petentul fost sancționat contravențional, în baza art. 26 alin. 2 din legea nr. 50/1991 cu amendă în cuantum de 5000 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a) din același act normativ, dispunându-se, totodată, ________________________ petentului.
S-a reținut prin procesul verbal că la data de 23.03.2012, ora 1000, în Focșani, pe _______________ nr. 84, petentul a refăcut copertina din curte, pe structura metalică și acoperiș policarbonat.
Constatând, în baza art. 34 alin. 1 teza I din OG nr. 2/2001, că plângerea a fost introdusă în termen, instanța reține că procesul verbal a fost legal întocmit, cu respectarea mențiunilor obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității prin art. 17 din același act normativ.
Cu privire la temeinicia întocmirii procesului verbal de contravenție, se constată următoarele: petentul a fost sancționat întrucât a reparat copertina din curte fără a deține autorizație (faptă prevăzută de art. 26 alin. 1 lit. a) rap. la art. 3 alin. 1 lit. a) din legea nr. 51/1991).
Deși nu s-a menționat în cuprinsul procesului verbal de contravenție în mod expres, din cuprinsul întâmpinării depuse la dosar de către intimat reiese că fapta contravențională s-a reținut în sarcina petentului pe motiv că această reparație a copertinei s-a realizat cu alte materiale decât cele inițiale și a implicat schimbarea formei terasei. În acest sens, intimatul s-a mărginit a menționa în întâmpinare că deține informații că anterior petentul avea copertina din curte tip boltă cu scurgerea de apă și zăpadă îndreptate către vecinii săi, iar după ce a refăcut copertina, scurgerea de apă era la el în curte, fără a preciza însă sursa acestor informații și fără a proba în vreun fel aceste susțineri.
Este adevărat că procesul verbal de contravenție, ca act administrativ special, întocmit de un reprezentant al autorității publice, învestit cu putere publică, aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de prezumția relativă de autenticitate și veridicitate.
Pe de altă parte însă prin situația de lucrări reparație terasă pe schelet metalic acoperită cu policarbonat emisă de ______________ depusă la dosar petentul a creat în favoarea sa prezumția că repararea terasei s-a realizat din aceleași materiale ca și cele inițiale (în condițiile în care nici intimatul nu a susținut contrariul) și că nu s-a modificat schimbarea formei terasei. Împrejurarea că este posibil ca inițial scurgerea apei să se fi realizat pe proprietatea vecinilor petentului, iar ulterior reparațiilor efectuate de petent, această scurgere să se facă pe terenul său, nu este neapărat de natură a implica schimbarea formei copertinei și în nici un caz nu aduce nici un prejudiciu vreunui terț, astfel încât să fie necesară obținerea unei autorizații de construire.
Față de aceste considerente, avându-se în vedere dispozițiile art. 11 alin. 1 lit. a) din legea nr. 50/1991 în baza cărora se pot executa fără autorizație de construire reparații la acoperișuri, învelitori sau terase, atunci când nu se schimba forma acestora și materialele din care sunt executate, constatând, pentru motivele precizate, că prin reparația făcută la terasă, petentul nu a schimbat forma acesteia și materialele din care ea fusese inițial executată, prima instanța a apreciat ca întemeiată plângerea petentului și a decis că o va admite, va anula procesul verbal de contravenție atacat și va exonera petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 5000 lei aplicată acestuia prin procesul verbal de contravenție.
Sentința a fost comunicată intimatei C________ local Focșani la data de 26.11.2012 conform dovezii de la fila 32 din dosar.
În termen legal, respectiv la data de 04.12.2012, intimata C________ local Focșani-Poliția locală a municipiului Focșani a declarat recurs împotriva acestei sentințe.
S-a arătat că în cauză, prin schimbarea structurii metalice a copertinei a fost modificată inclusiv forma acesteia, că în fapt petentul a construit din nou copertina ca urmare a căderilor de zăpadă, nefiind vorba de o simplă reparație, astfel că era necesară în cauză obținerea autorizației de construcție.
S-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței iar în rejudecare respingerea plângerii și menținerea ca legal și temeinic a procesului verbal de contravenție.
Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 punct 9 din C.pr.civilă.
Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art.36 din OG nr.2/2001.
Prin Întâmpinarea depusă la dosar la data de 11.01.2013 intimatul F_____ N______ a solicitat respingerea recursului. A arătat că reconstrucția copertinei s-a realizat cu aceleași materiale cu care aceasta a fost construită inițial, respectiv bare de fier și folie de policarbonat, fără să se modifice caracteristicile inițiale ale construcției, nici aspectul arhitectural.
A solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.
Recursul nu este fondat.
În cauză, prima instanță a făcut o analiză completă a situației de fapt în cauză, iar față de probele administrate în cauză, coroborate cu susținerile petentului, a apreciat că acesta nu a făcut decât o operațiune de reconstrucție a copertinei terasei de la imobilul proprietatea sa, că a utilizat aceleași materiale ( bare metalice și folie de policarbonat) fără ca prin aceasta să modifice structura sau aspectul arhitectural al construcției inițiale, operațiune care nu necesita autorizație de construcție.
Tribunalul nu poate reține alegațiile recurentei cu privire la modificarea structurii și aspectului arhitectural al copertinei în cauză întrucât din caracterul succint al descrierii faptei în procesul verbal, nu rezultă o asemenea împrejurare.
Mai mult, nici nu a fost administrată vreo probă în acest sens.
Prin urmare, cum sentința primei instanțe este legală și temeinică, cum nu există motive care să conducă la reformarea acesteia, urmează ca Tribunalul în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 din C.pr.civilă să dispună respingerea recursului de față ca fiind nefondat.
Văzând recursul scutit de plata taxei judiciare de timbru potrivit dispozițiilor art.36 din OG nr.2/2001;
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul C________ L____ FOCȘANI-POLIȚIA LOCALĂ FOCȘANI, în contradictoriu cu intimatul F_____ N______, cu domiciliul în Focșani, _____________________.84, județul V______, împotriva sentinței civile nr. 5166/18.10.2012 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2013.
Președinte, F_________ T______ |
Judecător, S_____ F______ N______ |
Judecător, M______ D____ |
|
Grefier, I______ R_____ |
|
Red.N.S./ 28.01.2013
Tehnored. N.S / 28.01.2013
Judecător fond – A______ P______
2 ex.