R O M Â N I A
JUDECĂTORIA D___, JUDEȚUL HUNEDOARA
D___, _____________________. 35
Tel:0254 xxxxxx/ Fax: 0254 xxxxxx / e-mail xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
Sentința civilă nr.1228/2015
Ședința publică din data de 30.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE : Ș_____ D____ M______ – judecător
GREFIER: R___ S_____
Pe rol se află soluționarea acțiunii civile formulată de petentul C______ H____, în contradictoriu cu intimatul C________ L____ D___- SERVICIUL PUBLIC DE POLIȚIE LOCALĂ D___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat mandatara intimatului, cj M____ A__, lipsind petentul și martora S_____ A______ D____.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la data de 24.04.2015 martora a depus prin Registratură cerere prin care a arătat că nu se poate prezenta în instanță, la data de 28.04.2015 Inspectoratul de Jandarmi a depus prin același serviciu proces verbal.
Față de lipsa martorei S_____ A______ D____ instanța pune în discuție aplicabilitatea disp.art. 313 C.pciv.
Mandatara intimatului arată că este de acord.
Instanța, având în vedere faptul că deși martora a fost legal citată de la domiciliu și cu mandat de aducere nu s-a prezentat în vederea audierii, în temeiul disp art. 313 C.pciv pășește la continuarea judecății și, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar în dovedirea acțiunii, constată închisă cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.
Mandatara intimatului solicită respingerea plângerii formulată, fără cheltuieli de judecată, menținerea procesului verbal ca legal și temeinic.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând constată:
Prin cererea înaintată Judecătoriei D___ la data de 19.11.2014 înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXX petentul C______ H____, a formulat în contradictoriu cu intimata Serviciul Public de Poliție locală D___, plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/1.11.2014.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că în data de 1.11.2014 se afla în jurul orei 7,30 în fața casei mortuare din D___, de pe _____________________ a început să își organizeze spațiul, punînd flori pe o mașină, întrucât el produce flori de pai, ocazie cu care a venit o doamnă ce i-a solicitat să părăsească locul respectiv, fapt ce l-a refuzat întrucât arată că a plătit acel loc și e domeniu public. Menționează că ulterior a venit agentul constatator care nu s-a recomandat.
Plângerea nu a fost întemeiată în drept.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.
În probațiune petentul a depus în copie procesul verbal atacat, copie carte de identitate, chitanță și certificat de producător.
Intimata a formulat întâmpinare (f. 10), prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea ca legal și temeinic a actului de sancționare.
Referitor la starea de fapt, menționează intimata că sosirea agentului constatator la față locului a fost determinată de o sesizare telefonică pentru a se stabili dacă petentul comercializează sau nu flori în mod legal, însă petentul a refuzat să se legitimeze.
În probațiune, intimata a depus la dosarul cauzei notă sesizare telefonică.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor expuse și a probelor administrate, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx/1.11.2014 petentul a fost amendat cu sumă de 100 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 2 pct.31 din Legea nr.69/1991 și sancționată corelativ de dispozițiile art.3/a din același act normativ. În fapt, s-a reținut în sarcina acestuia că susnumitul la data de 1.11.2014, ora 7,10, în D___, pe _________________________.36, a refuzat pentru a da relații pentru stabilirea identității sale și a se legitima cu actul de identitate.
Plângerea a fost formulată în termenul legal, potrivit art. 31 alin. 1 din OG nr. 2/2001, modificată și este scutită de taxa judiciare de timbru.
În cauza A_____ contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că procedura contravențională este asimilată unei proceduri penale și, prin urmare, trebuiesc respectate întru totul cerințele formale ale actului de acuzare și sancționare, respectiv ale procesului-verbal de contravenție.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
În prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile Legii nr. 61/1991 au drept scop asigurarea a ordinii si liniștii publice.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Analizând legalitatea întocmirii procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acestuia nu îi este incidentă nici o cauză de nulitate absolută, prevăzute de art. 16 pct. 7 și art. 17 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind încheiat cu respectarea cerințelor legale din punctul de vedere al formei sale, totodată procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea garanțiilor impuse de interpretarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât agentul constatator i-a oferit – efectiv - petentului, posibilitatea de a contesta cele consemnate în cuprinsul actului sancționator, ori de a prezenta propria sa versiune cu privire la cele reținute în sarcina sa.
Din analiza în fond a procesului verbal atacat, petentul a fost sancționată pentru nerespectarea dispozițiilor legale cu privire la încălcarea a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută de dispozițiile Legii nr.61/1991.
În ce privește temeinicia actului contestat, se va reține că, din procesul verbal de contravenție, coroborat cu poziția petentului care nu a contestat fapta reținută în sarcina sa și nu a adus nici un fel de probe în apărarea sa, precum și cu înscrisurile depuse în cauză, rezultă că petentul a comis fapta reținută în sarcina sa, fiind probată vinovăția acesteia.
În acord cu dispozițiile art.2 pct.31 din Legea nr.61/1991: “refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate ..” constituie contravenție”, iar petentul nu a făcut dovada că s-ar fi legitimate la data de 1.1.2014 în fața agentului constatator.
Ținînd cont de prezumția de legalitate și temeinicie a proceselor verbale de contravenție și de prevederile art.249 Cod proc. civ., care instituie regula sarcinii probei în procesul civil în sarcina reclamantului, instanța constată că petentul nu a reușit să răstoarne în prezenta cauză prezumția de legalitate și temeinicie a actului sancționator.
Astfel, instanța reține intimata a probat în cauză existența faptei și a vinovăției, prin actele depuse, care au confirmat existența faptei contravenționale. Ori, din înscrisurile depuse la dosar de către intimată și probațiunea administrată în cauză, instanța apreciază că nu există dubii în ceea ce privește existența faptei și a vinovăției.
În consecință, pe fond, se apreciază că intimata a reușit să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul, iar petentul, cu toate că i s-a dat posibilitatea de a administra probele în apărare, nu a solicitat probe apte să răstoarne cele arătate în procesul verbal de contravenție.
Instanța apreciază că, respectând principiul proporționalității și pe cele ale art.21 și 7 din OG nr.2/2001, plângerea formulată de petent este neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge, nefiind incident vreun caz de atenuare a răspunderii și nu se impune înlocuirea sancțiunii cu avertismentul.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul C______ H____, cu domiciliul în ______________________ Geoagiu, nr.102, jud. Hunedoara, în contradictoriu cu intimata Serviciul Public de Poliție locală D___, cu sediul în D___, ___________________.12, jud. Hunedoara, împotriva procesului verbal ________ nr.xxxxxxx/1.11.2014.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept exclusiv de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria D___.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.04.2015.
Președinte,Grefier,
Ș_____ D____ M______ R___ S_____
ȘDM/RS
4 ex./7.06.2015