Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARGEŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
58/2016 din 12 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Cod ECLI ECLI:RO:TBARG:2016:013.xxxxxx

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIE Nr. 58/2016

Ședința publică de la 12 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE E____ A____

Judecător M______ V____

Grefier C______ M______ C________



S-a luat în examinare pentru soluționare apelul formulat de către intimatul I____________ T_________ DE MUNCA ARGES împotriva sentinței civile nr. 4712/28.05.2014 pronunțată de către Judecătoria Pitești în dosarul XXXXXXXXXXXXXX, intimată fiind petenta T__ I_________ STEEL SRL, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat G_____ C_______ pentru intimata-petentă T__ I_________ STEEL SRL, lipsind apelantul-intimat I____________ T_________ DE MUNCA ARGES.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care

Apărătorul intimatei-petente depune concluzii scrise și împuternicire avocațială.

Apărătorul intimatei-petente arată că nu mai are alte cereri de formulat și nici probe de administrat și solicită acordarea cuvântului asupra cererii de apel.

Tribunalul, față de împrejurarea că apărătorul apelantei-petente nu mai are alte cereri de formulat sau probe de solicitat, în raport de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Apărătorul intimatei-petente solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de către instanța de fond ca fiind legală și temeinică.


INSTANȚA

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 17.06.2014, sub nr.XXXXXXXXXXXXXX, petenta T__ I_________ STEEL SRL, în contradictoriu cu I____________ T_________ de Munca Argeș, în termen legal a formulat plângere contravenționala împotriva procesului verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ________, nr.xxxxx întocmit data de 03.06.2014 de către reprezentanții intimatei, prin care solicită: anularea procesului verbal ________, nr. xxxxx întocmit data de 03.06.2014.

In fapt, in data de 02.06.2014, la sediul societății petente s-au prezentat d-nele Badulescu C______ si R________ M_____, in calitate de inspectori ai ITM Argeș, in vederea efectuării unui control privind modul in care se respecta legislația muncii. In incinta societății se aflau salariata S____ D______ L_______ si încă o persoana, I____ E____ I____, aceasta fiind in unitate de aproximativ o ora. F___ a aștepta ca un reprezentant al societății sa se prezinte cu registrul unic de control, cele doua reprezentante ale ITM Argeș au procedat la legitimarea celor doua persoane aflate in incinta societății si, concomitent le-a obligat sa completeze cate o declarație tip. D-ra I____ E____ I____ a declarat verbal in fata organelor de control ca se afla acolo doar de scurt timp pentru a cere informații despre ceea ce presupune postul de agent vânzări in incinta societății petente, deoarece avusese o discuție prealabila cu administratorul societății despre posibila angajare pe acest post, pentru un program de lucru de 4 ore/zi. Cele doua reprezentante ITM nu au ținut cont de explicațiile numitei I____ E____ I____ si i-au dictat modul de completare al declarației. Astfel, din declarația acesteia din data de 02.06.2014 se observa clar ca nu este conforma cu adevărul deoarece la rubrica data de începere a activității" este menționata data de 02.05.2014, data la care numita I____ E____ I____ nu ar fi putut începe activitatea in societate deoarece la acea data toți salariații societății s-au aflat în concediu de odihna, având in vedere ca ziua precedenta, 1 mai, fusese zi libera, iar ziua de 2 mai fusese declarata zi libera pentru sectorul bugetar, conform HG 243/2014. De asemenea, se poate observa din declarație ca numita I____ E____ I____ inca nu cunoștea toate elementele care stau la baza raportului de munca , in sensul ca in declarație a menționat ca nu negociase nici un salariu si nu semnase contractul de munca. In consecința, in momentul efectuării controlului, nici angajatorul si nici candidatul nu negociaseră elementele necesare încheierii unui contract de munca, astfel ca nu erau întrunite prevederile art.17 C. Muncii in ceea ce privește clauzele esențiale cere urmează sa fíe menționate într-un contract de numea . Motive de nelegalitate ale procesului verbal de contravenție: procesul verbal contestat încalcă prevederile legale in ceea ce privește posibilitatea plații a jumătate din amenda contravenționala in 48 de ore de la data încheierii procesului verbal ori de la comunicare; inspectorul a barat rubricile referitoare la cat ar reprezenta jumătate din cuantumul amenzii, lansandu- ne sa înțelegem ca nu beneficiem de prevederile legale in vigoare in ceea ce privește plata redusa a amenzii în termen de 48 de ore de la comunicarea procesului verbal. Astfel, s-au incalcat prevederile art. art. 17 din OG 2/2001 care prevede ca "Procesul verbal de constatare a contravenției va cuprinde in mod obligatoriu următoarele elemente- posibilitatea achitării in 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzut de actul normative daca acesta prevede o asemenea posibilitate ", coroborat cu art.art.260 alin.3 C. Muncii care prevede "Contravențiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică dispozițiile legislației în vigoare " precum si Legea nr. 108/ 16.06.1999 privind înființarea si organizarea inspecției muncii, republicata in 2012 care menționează la art. 24: 1) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, dupa caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 23 alin. (1), inspectorul de munca făcând mențiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal. 2) Contravențiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobata cu modificări si completări prin Legea fir. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare; 2) Stabilirea faptei ce a fost considerata contravenție si aplicarea sancțiunii s-a făcut de către inspectorul de munca fara a ni se acorda dreptul in prealabil sa ne formulam vreo apărare. In aceste condiții, întreaga procedura realizata de inspector (inclusiv încheierea procesului verbal si aplicarea sancțiunii) este lovita de nulitate, pentru încălcarea dreptului la apărare, procesul verbal trebuia sa menționeze si punctul nostru de vedere, pentru a discuta neregulile sesizate si a stabili daca aceastea sunt reale sau nu. In cauza A_____ impotriva României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilit ca procedura contravenționala este asimilata unei proceduri penale si, prin urmare, trebuie respectate toate garanțiile oferite de aceasta procedura, printre care se număra si dreptul fundamental la apărare, exercitat anterior mtocmirii actului de acuzare si aplicării sancțiunii; procesul verbal nu cuprinde arătarea tuturor împrejurarilor ce pot servi la aprecierea gravitații pretinsei fapte, si anume: faptul ca în data de 02.05.2014 in cadrul societății noastre nu s-a desfășurat activitate, deoarece a fost declarata zi libera nelucratoare: inspectorul a aplicat un cuantum al amenzii fără a avea in vedere toate împrejurările faptei; nu a săvârșit fapta din cuprinsul procesului verbal; în cazul in care se va trece peste toate motivele de nulitate va rog sa dispuneți înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea „Avertisment" deoarece nu am creat nicio stare de pericol si nu am adus atingere niciunei valori sociale protejate de lege. Sancțiunea aplicata este mult prea mare in raport cu circumstanțele reale si personale si reprezintă o ingerința neproportionala in dreptul de proprietate asupra propriului patrimoniu, conform art. 1 din Primul Protocol la CEDO.

Prin sentința civilă nr. 4712/2014, Judecătoria Pitești a admis plângerea, cu motivarea că prin procesul-verbal _______ nr. xxxxx/03.06.2014, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea faptei de a primi la muncă pe numita I____ E____ I____, fără a încheiat un contract individual de muncă în formă scrisă cu acesta, faptă prev. de disp. art. 16 alin.1 din Codul Muncii și sancționată de disp. art. 260 alin.1 lit. e din Codul Muncii.

Procesul-verbal întrunește toate condițiile de formă prev. de disp. art. 16 din OG 2/2001, fiind sub acest aspect legal întocmit.

Potrivit disp. art. 260 alin.1 lit. e și f din legea 53/2003 Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată; f) prestarea muncii de către o persoană fără încheierea unui contract individual de muncă, cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut, din fișa de identificare tip ITM completată de către numita I____ E____ I____ și din declarația acesteia, audiată în calitate de martor, că la sosirea inspectorilor de muncă aceasta s-a prezentat la sediul societății pentru un interviu. A fost anunțată că directorul societății va întârzia și două lucrătoare i-a prezentat în mare până la apariția acestuia, aspecte legate de societate. Martorul a precizat instanței că a explicat celor două doamne venite în control faptul că urma să țină un interviu și că nu lucrează la societatea petentă, și cu toate acestea, d-nele inspector au pus-o să completeze o declarație.

Conform disp. art. 10 din Codul muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu. S-a constatat că între petentă și martor nu au fost stabilite relații specifice angajator-salariat, în sensul disp. art. 10 din legea 53/2003, față de faptul că martorul nu presta o muncă salarizată și sub autoritatea petentei, ci aștepta pe directorul societății petente pentru un interviu.

Ca urmare, instanța a constatat că fapta reținută în sarcina petentei nu întrunește elementele constitutive ale contravenției prev.de disp.art. 260 alin.1 lit. e din legea 53/2003, astfel că, potrivit disp.art. 34 din OG 2/2001, a admis plângerea.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimatul pe care a criticat-o pe considerentul că, în mod greșit, a fost admisă plângerea.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și în raport de prevederile art. 477 Ncpc, tribunalul reține următoarele:

Prima instanță a fost învestită cu soluționarea plângerii îndreptată împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxx/2014 pe care, în urma probatoriului administrat, a apreciat-o întemeiată.

Verificând cuprinsul actului atacat de la filele 10 – 11, dosar fond, și tribunalul reține că acesta întrunește elementele de formă prevăzute de art. 16 și urm. din OG 2/2001 R.

În ceea ce privește situația de fapt, judecătorul fondului a reținut că aceasta nu se confirmă, petenta neprimind la muncă persoane fără a le încheia contract individual de muncă.

Din cuprinsul fișelor de identificare de la filele 41 – 42, dosar fond, reiese, însă, că, la momentul controlului efectuat de către reprezentanții apelantului, numita I____ E____ I____ desfășura activitate specifică raporturilor de muncă, sub autoritatea petentei, încă din data de 02.05.2014, fără, însă, a fi încheiat cu aceasta un contract individual de muncă în formă scrisă. Tribunalul reține ca adevărate relațiile date cu ocazia întocmirii celor două fișe, întrucât, dacă altfel ar fi stat lucrurile, s-ar fi menționat acest aspect în declarații, iar, pe de altă parte, numita I____ nu ar fi făcut mențiunea că lucrează împreună cu S____ D______ L_______, iar aceasta din urmă, că lucrează cu I____ E____. De asemenea, aceeași I____ E____ nu ar fi specificat cu exactitate numărul orelor prestate pentru angajator.

Într-adevăr, judecătorul fondului a procedat la audierea nemijlocită a lui I____ E____ (f. 58, dosar fond), aceasta din urmă învederând o altă situație de fapt decât cea reținută prin actul sancționator, însă, detaliile prezentate în fișa de identificare, în sensul sus expus converg spre concluzia contrară, în consecință, declarația dată instanței fiind părtinitoare.

Întrucât, la dosar, nu s-a făcut dovada că sus numita desfășura activitate în cadrul societății petente în baza unui contract de muncă în formă scrisă, tribunalul reține că, în mod corect, s-a dispus sancționarea petentei, neexistând nici un motiv de netemeinicie a actului atacat.

Așadar, față de considerentele expuse, în baza art. 480 Ncpc, apelul va fi admis, iar sentința schimbată, în sensul respingerii plângerii, petenta neintrând în legalitate nici până în prezent.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de către I____________ T_________ DE MUNCĂ ARGEȘ, cu sediul în Pitești, ______________________, jud. Argeș împotriva sentinței civile nr. 4712/2014 pronunțată de judecătoria Pitești în prezenta cauză, intimată fiind _______________________ SRL, cu sediul în Pitești, ______________________ A, jud. Argeș– la Cabinet Avocat G_____ C_______.

Schimbă sentința, în sensul că respinge plângerea.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 Ianuarie 2016.

Președinte,

E____ A____

Judecător,

M______ V____

Grefier,

C______ M______ C________






EA. 13 Ianuarie 2016/4 ex

Jud. fond: C______ P____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025