Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
Decizia civilă Nr. 1086/R
Ședința publică de la 10 Aprilie 2014
Tribunalul compus din:
PREȘEDINTE C______ C_________ M____
Judecător N____ A______
Judecător M____ R___ R____
Grefier A__ M____ P___
Pe rol judecarea recursului privind pe recurenta C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A.
împotriva sentinței civile nr. 6099 din data de 20.09.2013 pronunțata de Judecătoria Cornetu in contradictoriu cu intimatul A________ P_______, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 03.04.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, fiind parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.04.2014, pentru când, în aceeași compunere a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele :
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 25.05.2012, sub numărul XXXXXXXXXXXXXX petentul A________ P_______ a solicitat, în contradictoriu cu intimata CNADNR SA, anularea procesului verbal _________ nr. xxxxxxx/02.05.2012 întocmit de intimată.
În fapt s-a arătat că procesul-verbal este lovit de nulitate.
În probațiune, petentul a atașat plângerii sale, în copie, procesul-verbal contestat.
Plângerea este scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 și al art. 15 lit. i) din Legea nr. 146/1997.
Intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
În probațiune, intimata a depus înscrisurile care au stat la baza întocmirii procesului-verbal.
La termenul de astăzi instanța, în temeiul art. 167 C.pr.civ., a încuviințat proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Prin sentința civilă nr. 6099 din data de 20.09.2013 Judecătoria Cornetu a admis plângerea contravențională si a anulat Procesul-verbal de constatare a contravenției.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal _________ nr. xxxxxxx/02.05.2012 întocmit de C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, în temeiul art. 8 alin. 1 și 2 din OG 15/2002, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 250 lei, iar în temeiul art. 8 alin. 3 din OG 15/2002 a fost obligat să plătească contravaloarea tarifului de despăgubire, în cuantum de 28 euro, reținându-se, în esență, că la data de 13.01.2012 petentul a circulat cu autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, pe Autostrada A2 km 12+450 m, în dreptul localității Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului-verbal contestat, instanța de fond a reținut următoarele:
Până la adoptarea art. 15 alin. 2 din Constituția României (care prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”), noțiunea de lege contravențională mai favorabilă era utilizată cu un singur sens, respectiv pentru a desemna instituția reglementată de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ care constituie dreptul comun în materie contravențională).
Odată cu adoptarea noii legi fundamentale, această sintagmă a dobândit însă un sens nou, mai larg decât cel utilizat anterior astfel că, în prezent, prin lege contravențională mai favorabilă se înțelege orice dispoziție cu caracter contravențional cuprinsă în legi sau decrete, intervenită ulterior săvârșirii contravenției și până la judecarea definitivă a plângerii contravenționale și care, prin efectele sale, duce la crearea unei situații mai ușoare pentru făptuitor.
A mai precizat că excepția de la principiul neretroactivității legii, înscrisă în art. 15 alin. 2 din Constituție, privește numai legi contravenționale de drept material, normele de procedură fiind guvernate de principiul aplicării imediate a legii noi – cauza fiind supusă prevederilor Codului de Procedură Civilă 1865.
Aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu poate primi cel puțin două justificări. Pe de o parte, legea nouă este expresia politicii de apărare socială actuale, astfel că ea trebuie aplicată, în măsura în care nu este mai gravă și nu contravine astfel principiului neretroactivității legii. Pe de altă parte, statul nu are interes să sancționeze anumite fapte săvârșite sub imperiul legii vechi mai sever decât prevede legea nouă, în vigoare la data judecării lor.
În plus, spre deosebire de art. 12 din O.G. nr. 2/2001 (act normativ cu forță juridică inferioară legii fundamentate), care prevede drept criterii de aplicare a legii mai favorabile numai „dezincriminarea faptei” și „sancțiunea mai ușoară”, art. 15 alin. 2 din Constituție nu face nicio distincție în acest sens.
Așadar, trebuie admisă și existența altor criterii de stabilire a caracterului mai favorabil al unei legi contravenționale, precum modificarea modului de sancționare a faptei, domeniul de incidență al normei de incriminare, condițiile de tragere la răspundere, regimul executării sancțiunilor etc.
Un caz particular de modificare a condițiilor de tragere la răspundere îl reprezintă modificarea termenului de prescripție a răspunderii contravenționale.
În cauză, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea legii contravenționale mai favorabile lato sensu, prin raportare la criteriul anterior enunțat, respectiv:
Natura juridică a acestui termen rezultă din interpretarea coroborată a art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002 cu art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, ambele texte legale impunând un anumit termen imperativ înăuntrul căruia trebuie aplicată sancțiunea contravențională, prin întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției. Consecința nerespectării acestui termen este chiar prescripția răspunderii contravenționale, din moment ce sancțiunea contravențională - corolar al răspunderii - nu mai poate fi aplicată.
Conchizând, instanța a reținut că O.G. nr. 15/2002 modificată prin Legea nr. 144/2012, care prin art. 9 alin. 3 prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni, atenuând astfel condițiile de angajare a răspunderii contravenționale a petentului, constituie o lege mai favorabilă care, în virtutea art. 15 alin. 2 din Constituție, va fi aplicată retroactiv în cauză.
Față de motivele anterior expuse, având în vedere că fapta reținută în sarcina petentului a fost săvârșită în ziua de 13.01.2012, iar procesul-verbal de constatare și sancționare a acestuia a fost întocmit la data de 02.05.2012, cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, instanța a reținut că la data întocmirii actului administrativ atacat răspunderea contravențională a petentului era prescrisă.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța a admis plângerea și a dispus anularea procesului-verbal contestat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs intimata CNADNR solicitând admiterea recursului, modificare in tot a sentinței recurate in sensul respingerii acțiunii si menținerea procesului verbal de contravenție ca temeinic si legal.
În motivare, intimata a arătat ca din interpretarea OG 2/2001, art. 16 si 17, procesul verbal a fost întocmit respectând condițiile de formă impuse la data contravenției neexistând rovinieta valabilă.
Recurenta a arătat că instanța de fond in mod greșit a interpretat art. 9 alin. 3 din O.G. 15/2002, apreciind ca răspunderea contravenționala a petentei este prescrisa, considerând ca nu se mai impune analizarea fondului cauzei.
Astfel, art. 9 alin. 3 paragraful ultim prevede " Procesul-verbal se întocmește si se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval in care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin (1)".
Potrivit art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 " Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei."
Așadar, in speța dedusa judecații, fapta a fost savarsita la data de la data de 13.01.2012 iar sancțiunea a fost aplicata la data de 02.05.2012 data care coincide cu data când a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției de către C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN, adică in interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la savarsirea faptei, asa cum prevede art. 13 alin. 1 din OG 2/2001.
Procesul Verbal de Constatare a Contravenției contestat a fost comunicat contravenientului la un interval mai mic de o luna de la data aplicării sancțiunii, respectând dispozițiile art. 14 alin. (1) din OG 2/2001, care prevede ca "Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie daca procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii."
Din interpretarea logico-sistematica a textelor legale, rezulta fara echivoc faptul ca, prin apariția Legii nr. 144/2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca, in intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției sa nu se poate încheia alte procese verbale limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile - si in niciun caz. art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționalele mai scurt decât termenul general de 6 luni.
In drept: dispozițiile art. 304 pct.8 C.proc.civ, art.312 alin.3 C.proc.civ.
Deși legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința civilă atacată în raport de motivele invocate, tribunalul constatând legală soluția primei instanțe o va menține, însă va avea în vedere alte considerente, după cum urmează:
1.
Considerente:
Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind sancționarea contravențiilor constatate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, referitoare la fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă, în măsura unor sancțiuni aplicate succesiv- fără informarea contravenientului- în timp util, pot creea o disproporție între mijloacele folosite și scopul urmărit, ceea ce afectează dreptul de proprietate al contravenienților, prin cuantumul amenzilor aplicate
Procesele-verbale contravenționale emise în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 sunt generate și semnate electronic, fiind transmise contravenienților nu prin intermediul unui sistem electronic, ci pe suport de hârtie prin intermediul serviciilor poștale.
2.
În ceea ce privește plata tarifului de despăgubire, prezenta instanță reține că potrivit art. 2 din Legea nr. 144/2012 “tarifele de despăgubire prevăzute de O.G. nr. 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”.
3.
Referitor la semnătura agentului constatator, întrucât înscrisul a fost generat și semnat electronic de către un agent constatator deținător al unui certificat calificat emis de către un furnizor de servicii certificate acreditat conform dispozițiilor legale, în baza prevederilor Legii nr. 455/2001, privind semnătura electronică, prezenta instanță reține următoarele:
Potrivit art. 4 din Legea nr. 455/2001, semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare, iar semnătură electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este legată în mod unic de semnatar;
b) asigură identificarea semnatarului;
c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;
d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă.
Totodată, prin dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice se înțelege acel dispozitiv de creare a semnăturii electronice care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) datele de creare a semnăturii, utilizate pentru generarea acesteia, să poată apărea numai o singură dată și confidențialitatea acestora să poată fi asigurată;
b) datele de creare a semnăturii, utilizate pentru generarea acesteia, să nu poată fi deduse;
c) semnătura să fie protejată împotriva falsificării prin mijloacele tehnice disponibile la momentul generării acesteia;
d) datele de creare a semnăturii să poată fi protejate în mod efectiv de către semnatar împotriva utilizării acestora de către persoane neautorizate;
e) să nu modifice datele în formă electronică, care trebuie să fie semnate, și nici să nu împiedice ca acestea să fie prezentate semnatarului înainte de finalizarea procesului de semnare;
În plus, prin certificat calificat se înțelege un certificat care satisface condițiile prevăzute la art. 18 și care este eliberat de un furnizor de servicii de certificare ce satisface condițiile prevăzute la art. 20;
Potrivit art 5, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.
Potrivit art 6, înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Din actele depuse de către intimată, a rezultat că CESTSIGN SA este un furnizor de servicii de certificare acreditate conform Legii nr. 455/2001 și H.G. nr. 1259/2001 privind aprobarea Normelor tehnice și metodologice pentru aplicarea Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, iar procesul-verbal de constatare atacat este semnat, în baza art. 9 alin. 1 lit. a din O.G. nr. 15/2002 de către un agent cu drept de constatare a contravențiilor din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., semnătură generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Cu toate acestea, se naște totuși întrebarea care este regimul juridic al înscrisului în formă electronică- respectiv al procesului verbal contestat, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată sau unui înscris autentic?
Răspunsul îl poate oferi art 6 , care stabilește că „înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic”.
Față de natura juridică a procesului verbal de contravenție, prezenta instanță, în raport cu dispozițiile anterior evocate apreciază că ar fi previzibil și accesibil ca din moment ce s-a formulat plângere contravențională, deci nu a fost recunoscut de destinatar (petent), „per a contrario”, să nu opereze disp. art 6 privind autenticitatea, în ceea ce privește efectele acestui înscris.
Pe cale de consecință, persoana juridică emitentă are obligația de a demonstra autenticitatea constatărilor reținute prin procesul verbal contestat, deci sarcina probei privind legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat îi incumbă, putând fi interpretată această obligație, ca o veritabilă excepție de la prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal contestat.
Acest lucru rezultă și din mențiunea inserată în procesul verbal din care rezultă că dovada săvârșirii contravenției se găsește la sediul CESTRIN.
Destinatarul (petent) poate însă, cu respectarea și a celorlalte condiții impuse de lege, să aducă contraprobe pentru a demonstra contrariul celor rezultate din procesul verbal contestat coroborat cu mijloacele de probă puse la dispoziție de CNADNR.
4.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal prezenta instanță reține că petentul a fost sancționat potrivit art. 8 alin. 1, 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, care prevede că „ Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.. Cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut în anexa nr. 2”.
Articolul 7 din același act normativ stabilește că „responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului”.
Termenul de utilizator este explicat chiar în cuprinsul O.G. nr. 15/2002, la art. 1 alin. 1 lit. b, unde se arată că: “ În înțelesul prezentei ordonanțe, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: utilizatori - persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini”.
Din interpretarea sistematică a acestor texte legale a rezultat că are calitatea de contravenient deținătorul menționat în certificatul de înmatriculare care are în proprietate sau poate folosi autovehiculul în baza unui drept legal, acesta trebuind să facă dovada achitării taxei de drum. În acest sens, sunt prevederile art. 1 alin. 6 din Regulamentul pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România potrivit O.G. nr. 15/2002 (Ordinul nr. 769/01.10.2010).
5. Comunicarea procesului verbal :
Înalta Curte, prin Decizia nr. 10 din 10 iunie 2013, învestită, pe calea recursului în interesul legii, cu pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la caracterul alternativ sau subsidiar al celor două modalități de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare contravențională și a înștiințării de plată și la caracterul valabil al comunicării în aceste modalități a tranșat și aceste aspecte , în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, a stabilit că:
Modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.
Cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut în motivare că prima problemă de drept care trebuia dezlegată era aceea de a se determina caracterul celor două modalități tehnice de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, în sensul dacă sunt alternative, recurgerea la una dintre acestea fiind necesară și suficientă, sau dacă una este subsidiară celeilalte.
S-a stabilit de către ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poștă, cu aviz de primire.
Pentru a reține această soluție, ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut că este adevărat că din interpretarea gramaticală a normei, utilizarea conjuncției "sau" ar putea conduce la concluzia că legiuitorul nu a instituit o ordine de preferință, astfel încât s-ar putea recurge la oricare dintre cele două modalități, iar procedura de comunicare să fie considerată valabilă.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut că interpretarea gramaticală nu este însă suficientă, pentru că nu asigură respectarea dreptului la apărare și a garanțiilor instituite de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu privire la acuzațiile în materie penală.
În dreptul românesc, deși contravenția a fost scoasă de sub incidența legii penale, întreaga procedură de sancționare și, ulterior, de contestare a procesului-verbal de contravenție trebuie să respecte garanțiile art. 6 paragraful 1 sus-menționat.
În Cauza A_____ împotriva României, Hotărârea CURȚII EUROPENE A DREPTURILOR OMULUI din 4 octombrie 2007, s-a remarcat faptul că dreptul românesc nu califică drept "faptă penală" contravenția pentru care reclamantul a fost sancționat cu amendă, legiuitorul român alegând să scoată în afara legii penale unele fapte care, deși aduc atingere ordinii publice, au fost săvârșite în împrejurări care conduc la concluzia că acestea nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni.
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI a considerat că, în ciuda naturii pecuniare a sancțiunii aplicate efectiv reclamantului și a naturii civile a legii care sancționează contravenția, procedura în cauză poate fi asimilată unei proceduri penale, deoarece dispoziția a cărei încălcare a fost imputată reclamantului avea un caracter general și nu se adresa unui anumit grup de persoane, ci tuturor cetățenilor.
Din acest motiv, interpretarea și aplicarea dispozițiilor analizate, a arătat ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE , urmează să se realizeze printr-o altă metodă, cea mai adecvată fiind interpretarea logică și sistematică, întrucât permite a se evidenția natura și importanța drepturilor ocrotite.
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE a reținut așadar că numai în ipoteza în care se consideră că îndeplinirea procedurii de comunicare prin afișarea actului se află într-un raport de subsidiaritate față de comunicarea prin poștă, cu aviz de primire, se poate afirma că sunt respectate garanțiile procedurale.
Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia, pentru a-și formula apărările (plângerea contravențională, excepția prescripției aplicării sancțiunii contravenționale).
Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011 a CURȚII CONSTITUȚIONALE confirmă ipoteza susținută, statuând că rațiunea comunicării prin poștă, cu aviz de primire, "constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate [...]. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate".
Astfel, procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire.
Cea de-a doua problemă care s-a cerut a fi dezlegată este cea a stabilirii momentului comunicării procesului-verbal de contravenție, în ipoteza în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței sau a refuzat primirea acesteia.
Acceptându-se caracterul subsidiar al modalităților tehnice de comunicare a procesului-verbal de contravenție, prin afișare, se ajunge la concluzia că dispozițiile legale analizate pun accent pe "primirea" efectivă a actului.
În situația neprezentării contravenientului la oficiul poștal, după avizare, există un dubiu asupra luării la cunoștință a actului comunicat.
Nu se poate afirma de plano că persoana avizată, prin atitudinea sa, încearcă să amâne la nesfârșit comunicarea procesului-verbal.
Nu poate fi aplicat nici principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, deoarece nu poate fi cunoscut motivul neprezentării persoanei avizate la oficiul poștal.
În ipoteza prezentată, reiese că nu poate fi considerată ca fiind valabilă comunicarea, dacă persoana sancționată nu s-a prezentat la oficiul poștal pentru ridicarea actului.
Simpla expediere a procesului-verbal, fără ca acesta să ajungă efectiv la destinatar, nu este conformă cu dispoziția legală cuprinsă în art. 27 teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, care obligă organul constatator să facă dovada că a comunicat procesul-verbal și că destinatarul a primit actul; pentru o comunicare valabilă, se impune deci ca organului constatator să-i parvină "avizul de primire", care să facă dovada că destinatarul a luat efectiv cunoștință de procesul-verbal de contravenție.
Urmează, așadar, ca - în această ipoteză, în care persoana sancționată, deși avizată, prin oficiul poștal, nu s-a prezentat în vederea ridicării corespondenței - organul constatator să apeleze la modalitatea tehnică subsidiară de comunicare, prin afișare, avându-se în vedere că returnarea plicului cu mențiunea "avizat", "neavizat", "expirat termen păstrare" nu constituie momentul de la care începe să curgă termenul de formulare a plângerii contravenționale.
O altă interpretare se impune a fi făcută însă în privința refuzului explicit de primire a comunicării prin poștă, cu aviz de primire, când comunicarea se impune a fi considerată ca fiind realizată în momentul exprimării acestui refuz, fără a mai fi necesară efectuarea unei noi comunicări, în modalitatea subsidiară, aceea a afișării.
Aceasta, întrucât îndeplinirea procedurii de comunicare nu poate fi lăsată la discreția destinatarului comunicării care, fiind interesat în a o tergiversa, poate, prin atitudinea sa subiectivă, să împiedice autoritatea să realizeze comunicarea în termenele prevăzute de lege.
Un argument puternic în sprijinul acestei interpretări, s-a reținut de către ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, îl constituie soluția prevăzută de art. 165 pct. 2 din Codul de procedură civilă, adoptat prin Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, în situația similară - a comunicării prin poștă a unui act de procedură - în cazul refuzului expres de primire a corespondenței, procedura se socotește îndeplinită la data consemnării de către funcționarul poștal a acestui refuz.
Legea procesual civilă instituie, așadar, în situația expres prevăzută, o prezumție absolută, de cunoaștere a actului, fundamentată pe atitudinea subiectivă a părții, expres manifestată, și pe necesitatea prevenirii și sancționării abuzului de drept din partea acesteia.
Această modalitate de interpretare și aplicare a legii este în măsură să asigure un just echilibru între interesele contrare din cadrul procedurii contravenționale, într-o manieră care să nu reducă dreptul persoanei sancționate contravențional, de a i se comunica actul prin care s-a dispus această măsură, la unul pur formal (în varianta considerării celor două modalități de comunicare ca fiind alternative), pe de o parte, și care, în același timp, să nu greveze obligația autorității cu o sarcină imposibil de realizat, ce ar depinde în exclusivitate de voința persoanei sancționate, de a se prevala într-un mod abuziv de dreptul respectiv, pe de altă parte.
Prezenta instanță apreciază că în materia contravențiilor, ținând seama de natura juridică de sancționare a unui comportament ilicit, este necesar să existe o legislație clară, precisă, adecvată, proporțională, care să nu dea naștere la interpretări și aplicări diferite din partea persoanelor împuternicite și a autorităților publice cu atribuții în aplicarea normei contravenționale și de verificare a legalității aplicării acesteia.
De la data publicării acestei Decizii, instanțele sunt obligate să aplice dispozițiile acestei Decizii. Pe cale de consecință prezenta instanță apreciază că se impune aplicarea directă a acestor dispoziții ale ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.
Neaplicarea din oficiu a dispozițiilor statuate prin Decizia Înaltei Curți ar echivala cu o lipsire de efecte ale Deciziei însăși, în contextul în care motivarea acesteia are în vedere asigurarea garanțiilor procedurale ce decurg din interpretarea disp. art 6 CEDO, așa cum au fost interpretate în jurisprudența recentă a Curții Europene de Justiție.
Pe cale de consecință, prezenta instanță apreciază că aceasta este o interpretare unitară a unor dispoziții legale, ce este asigurată prin intermediul procesului de emitere a Deciziilor emise în cadrul recursurilor în interesul legii.
Aplicarea unitară a legii nu poate fi asigurată dacă s-ar interpreta că nu este aplicabilă interpretarea Înaltei Curți decât dacă partea invocă această interpretare, în rest instanța ar fi liberă să aprecieze asupra propriei interpretări.
6. Dovada săvârșirii contravenției se găsește la sediul CESTRIN
Mai mult, procesele-verbale de constatare ale contravențiilor menționează că „Dovada săvârșirii contravenției se găsește la sediul CESTRIN, specificat în antet, pe termen de 6 luni de la data constatării contravenției, conform termenului de prescripție a faptei, în baza Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, și va fi pusă la dispoziția instanței, în urma unei solicitări în acest sens a acesteia, în cazul contestării procesului-verbal contravențional”.
Or, prin comunicarea către contravenient a procesului-verbal contravențional cu doar câteva zile înainte de expirarea termenului de prescripție de 6 luni, se poate îngrădi acestuia dreptul de acces la justiție.
7. Diminuare rezonabilă a gradului de protecție
Măsurile legislative de natură să afecteze exercitarea drepturilor și libertăților fundamentale trebuie să fie prevăzute de lege și trebuie să îndeplinească un scop legitim, constând în protejarea siguranței naționale, a siguranței publice, apărarea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, precum și protejarea drepturilor și intereselor altor persoane, să fie necesare într-o societate democratică, să fie proporționale cu situația care le-a determinat, să fie aplicate în mod nediscriminatoriu și să nu aducă atingere existenței dreptului sau a libertății.
O diminuare rezonabilă a gradului de protecție oferită unor drepturi poate fi permisă în anumite momente și/sau situații, dar fără ca prin aceasta să fie atinsă însăși substanța lor. În acest sens, art. 53 din Constituție începe și se termină cu aceeași precizare, restrângerile pot să vizeze exercitarea drepturilor fundamentale, dar nu pot să lezeze existența lor.
În conformitate cu principiile de limitare exprimate în jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu: Cauza Klass și alții împotriva Germaniei, 1978, sau Cauza D______ P______ împotriva României, 2007, actul normativ care reglementează măsuri de natură să producă ingerințe în exercitarea dreptului la viață privată și de familie trebuie să conțină garanții adecvate și suficiente pentru a proteja persoana de eventualul arbitrar al autorităților statale.
Limitarea exercițiului unor drepturi personale în considerarea unor drepturi colective și interese publice, care vizează siguranța națională, ordinea publică sau prevenția penală, a constituit în permanență o operațiune sensibilă sub aspectul reglementării, astfel încât să fie menținut un just echilibru între interesele și drepturile individuale, pe de o parte, și cele ale societății, pe de altă parte. Nu este mai puțin adevărat, astfel cum a remarcat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Klass și alții Împotriva Germaniei, 1978, că luarea unor măsuri de supraveghere, fără garanții adecvate și suficiente, poate duce la "distrugerea democrației sub pretextul apărării ei".
Or, Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România în forma actuală – este neechivocă .
Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".
Din interpretarea textului de lege astfel cum a fost modificat rezulta mai multe efecte:
a)- Se instituie obligația organului constatator ca în termen de 30 de zile de la constatarea contravenției să întocmească procesul verbal de contravenție și să-l și comunice contravenientului;
b)- față de caracterul continuu al contravenției, s-a instituit și un moment al epuizării contravenției, adică acela al comunicării legale a procesului verbal (spre deosebire de momentul consumării care este cel al săvârșirii- constatate ca atare prin procesul verbal). Deci contravenția curge/se întinde în timp de la momentul la care contravenientul a fost surprins în trafic circulând fără rovinietă valabilă, până la momentul comunicării procesului verbal contestat, fiind deci o singură faptă ilicită, de durată determinabilă și previzibilă.
c)- Cum propria culpă nu poate fi invocată în vederea obținerii unei situații mai favorabile, nici CNADNR nu poate scuza o eventuală întârziere în efectuarea procedurii de comunicare care să-i profite. Așadar eventuala necomunicare în acest interval de 30 de zile are ca efect extinderea/ prelungirea în timp a elementului material (acțiunii sau inacțiunii) și a procesului de producere a rezultatului, până la un moment viitor , al epuizării faptei ilicite, când activitatea contravențională este oprită datorită unei energii contrare celei care a declanșat activitatea, mai exact până la data (momentul) comunicării efective a unui prim proces verbal de contravenție.
d)- Deci, abia după momentul comunicării (moment al epuizării faptei continue), se pot constata noi contravenții și doar dacă acestea au fost comise ulterior momentului comunicării. O interpretară contrară ar lipsi de efecte însăși dispoziția care instituie acest interval de comunicare de maxim 30 de zile.
e) -Legiuitorul a avut astfel în vedere să ofere un caracter de accesibilitate și previzibilitate dispozițiilor legale care definesc fapta ilicită sancționată ca fiind continuă, și să ofere un răspuns proporțional, rezonabil și previzibil primei probleme pe care instanță a decis să o pună în discuție, respectiv aceea a stabilirii perioadei /intervalului de timp determinabil, considerat ca fiind cel în cadrul căruia curge/ se desfășoară acțiunea socialmente periculoasă cu caracter continuu .
f) - Legea are în primul rând un scop preventiv și în mod secundar un scop punitiv. Se asigură astfel posibilitatea ca persoana care a fost găsită ca fiind vinovată de comiterea unei contravenții să fie notificată prin intermediul procesului verbal comunicat și pe cale de consecință, să ia măsuri de a –și corecta conduita.. Nu s-ar putea realiza prevenția comiterii unei noi fapte ilicite dacă contravenientului nu-i este adusă la cunoștință nici măcar o primă contravenție.
În acest sens, prezenta instanță, apreciază că noua reglementare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 are ca scop acoperirea deficiențelor și eventuala lipsă de proporționalitate atâta timp cât instanța, potrivit obligațiilor anterior menționate și rolului său activ, aplică și nu lipsește de efecte aceste dispoziții .
8 . Principiului securității juridice /Lipsa de reacție - golire de conținut a actului normativ, așa cum a fost îmbunătățit.
Lipsa de reacție a instanței ar echivala cu o lipsă de previzibilitate a legii , astfel o normă trebuie să fie suficient de precisă spre a permite individului să-și reglementeze conduita în funcție de prescripțiile ei. Destinatarii normei juridice sunt în cazul Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 utilizatorii-persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România și care trebuie să aibă o reprezentare clară a normei juridice aplicabile, astfel încât să-și adapteze conduita și să prevadă consecințele care decurg din nerespectarea acesteia.
In jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că legea trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea (Cauza S.W. împotriva Marii Britanii, 1995 sau Cauza Cantoni împotriva Franței, 1996). In acest sens, Curtea a remarcat că nu poate fi considerată „lege” decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite cetățeanului să își controleze conduita. Apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă (Cauza Sissanis împotriva României, 2007).
________________ larg, stabilitatea normelor juridice constituie o expresie a principiului securității juridice, instituit, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituție, principiu care exprimă în esență faptul că cetățenii trebuie protejați contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurități pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă și previzibilă. Într-o bogată jurisprudența, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța asigurării accesibilității și previzibilității legii, inclusiv sub aspectul stabilității acesteia, instituind și o ________ repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigențe (cauze precum Sunday Times contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1979, Rekvenyi contra Ungariei, 1999, R_____ împotriva României, 2000, Damman împotriva Elveției, 2005).
9 .Dubiul profită debitorului
Ca principiu inerent însăși funcției juridice a statului, principiul proporționalității exprimă necesara adecvare a măsurilor juridice la situațiile de fapt cărora acestea se adresează, stabilind o relație justă și legitimă între măsura juridică adoptată și realitatea socială. În ultimă instanță, acest echilibru are în vedere scopul reglementării, impunând o atitudine rezonabilă oricărei autorități cu competențe normative.
Principiul proporționalității presupune o adecvare a consecințelor în raport cu situația dată și de încadrarea juridică a faptelor. Un exemplu în acest sens, îl reprezintă concretizarea principiului proporționalității în domeniul protecției drepturilor fundamentale, unde ele presupun necesara adecvare a garanțiilor asigurate de stat unei posibilități abstracte a oricărui subiect individual de drept la finalitatea urmărită, anume cea de asigurare a realizării efective a respectivei posibilități în orice context social și fără nici un impediment. Astfel, proporționalitatea presupune o relație justă și rezonabilă între mijloacele utilizate de autoritatea statală și scopul pentru care ele sunt puse în acțiune.
Art. 53 din Constituție impune stabilirea unei relații de proporționalitate între măsura normativă prin care se instituie restrângerea exercițiului unor drepturi și una din cauzele limitativ enumerate în care acest lucru se poate produce. Între o restrângere legitimă și, deci, constituțional justificată și una proporțională cu cauza care o motivează există o mare diferență. Astfel, pot exista restrângeri ale exercițiului unor drepturi care, deși sunt justificate de cauze expres menționate de Constituție sunt disproporționate față de acestea.
10. CONTRAVENȚIA CONTINUĂ
Potrivit art. 8 alin. 1, 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România: „ Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.
Potrivit doctrinei de specialitate, contravenția continuă poate fi definită ca fiind acea formă a unității naturale contravenționale care constă în prelungirea în timp a elementului material (acțiunii sau inacțiunii) și a procesului de producere a rezultatului, până la un moment viitor consumării, când activitatea contravențională este oprită datorită unei energii contrare celei care a declanșat activitatea. Contravenția continuă este una dintre formele unității contravenționale, care cunoaște o evoluție temporală, datorită extensiei în timp a acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective a contravenției.
Identificarea contravenției continue se face diferit, în funcție de împrejurarea dacă elementul material îmbracă forma acțiunii sau a inacțiunii. Contravenția continuă nu se autonomizează în momentul consumativ, deoarece activitatea contravențională se prelungește în timp după momentul consumării până la o altă dată, denumită epuizarea contravenției.
Modul cum se exprimă legiuitorul prin verbum regens este criteriul de la care trebuie să se pornească pentru identificarea contravenției continue. În cazul contravențiilor continue al căror element material se prezintă sub forma unei acțiuni, legiuitorul folosește termeni care presupun activități durabile temporal.
Momentul consumativ al contravenției continue are loc la data la care este realizată latura obiectivă a faptei, dar epuizarea acesteia va avea loc la o altă dată, respectiv când dinamica contravențională s-a sfârșit. În cazul contravenției continue, procesul ilicit se oprește în momentul când acțiunea sau inacțiunea ce constituie elementul material a încetat și ultima evoluție a rezultatului s-a finalizat. Actele materiale care prelungesc elementul material al contravenției continue sunt activități de executare a acesteia, care nu pot avea independență juridică. Prelungirea în timp a dinamicii contravenției continue este o trăsătură generală abstractă, deoarece sunt situații când, deși elementul material al contravenției continue este susceptibil de continuitate temporală, acesta se poate totuși realiza în chip instantaneu. Altfel spus, în cadrul faptei continue conduita ilicită și consumarea acesteia se prelungesc în timp. În funcție de criteriul posibilității existenței unor întreruperi ale elementului material, contravențiile continue succesive permit anumite discontinuități determinate de specificul acțiunii sau inacțiunii contravenției (M____ A_____ H____, Regimul juridic al contravențiilor, Comentarii și explicații, ed. 4, Ed.CH B___, București 2009, pag. 140-144).
Având în vedere definiția contravenției continue, în cazul sancțiunii contravenționale multiple aplicate în cazul neachitării rovinietei, cuantumul sancțiunii aplicate formată din amendă, depășește gradul de pericol social specific contravenției, iar sancțiunile aplicate cumulat prezintă o severitate suficient de ridicată pentru ca fapta să poată fi calificată ca fiind faptă penală.
Prin urmare, contravenția constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă ridică problema cuantumului sumei achitate de contravenient ca urmare a contravenției săvârșite .
Potrivit art. 10 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții, sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție. Când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit pentru prestarea unei activități în folosul comunității.
Prin urmare, în cazul faptei de a circula fără rovinieta valabilă, pentru fiecare contravenție constatată, s-ar aplica câte o amenda contravențională, iar contravenientul ar fi trebuit să plătească tot atâtea amenzi câte contravenții s-ar fi constatat .
Acesta a fost motivul pentru care legiuitorul a intervenit, și a instituit un moment al epuizării contravenției și nu numai unul al consumării acesteia, aplicabil în cauză (art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilind ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)") .
Astfel fapta ilicită sancționată- este definită ca fiind o faptă continuă.
Potrivit art. 8 alin. 1, 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România: „ Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.
Rezultă, deci „per a contrario” că nu este o faptă ilicită care se caracterizează printr-un simplu act material, „uno ictu”, ci este o faptă ilicită continuă care se întinde și curge deci într-o perioadă determinabilă de timp.
Problema care se pune este următoarea :
a) Care este perioadă /intervalul de timp determinabil, considerat ca fiind cel în cadrul căruia curge/ se desfășoară acțiunea socialmente periculoasă cu caracter continuu, cu consecință stabilirii inclusiv :
b) care este momentul la care se consumă /debutează fapta/ la care începe să curgă această perioada și
c) care este momentul la care fapta încetează/ se epuizează cu consecințele de rigoare.
Răspunsuri posibile:
1.Perioada determinabilă este cea cuprinsă între momentul la care contravenientului i-a expirat rovinieta valabilă până la data achiziției unei rovinietei valabile. Această ipoteză, deși una valabilă în raport cu teroria faptei continue, prezenta instanță nu și-o poate însuși întrucât nu se coroborează cu celelalte dispoziții legale.
2. Perioada determinabilă este cea cuprinsă între momentul la care contravenientului este surprins imediat după expirarea rovinietei, că circulă fără rovinietă valabilă, până la momentul la care i se comunică în mod valabil procesul verbal constatator .
Aceasta este varianta pe care prezenta instanță și-o însușește.
Argumente:
A. Reglementare:
a- Potrivit art. 8 alin. 1, 2 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România: „ Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.
b- Potrivit art. 14 din OG 2/2001 (1) Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. (2) Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.);
c) art 5 alin 7 din OG2/2001, care stabilesc că pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală.
d)- Prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, a fost modificat art. 9 alin 3 din O.G. nr. 15/2002, stabilindu-se ca ,,procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)".
B. Interpretare:
Se pune întrebarea care a fost voința legiuitorului potrivit modificărilor aduse art 9 prin Legea nr. 144 din 23 iulie 2012 pentru modificarea O.G. nr. 15/2002 ? Se asigură previzibilitatea și accesibilitatea dispozițiilor legale cu consecința identificării unor răspunsuri rezonabile la pr
Publicitate
Alte spețe similare
Termeni și Condiții
Politica de confidențialitate
Politica Cookies
© Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025