Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Curtea de Apel BRAŞOV
Materie juridică:
Litigii cu profesioniştii
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Acţiune în anulare a hotarârii AGA
Număr hotarâre:
341/2014 din 16 iunie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M A N I A

CURTEA DE APEL B_____

Secția civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, de

conflicte de muncă și asigurări sociale

DECIZIA CIVILĂ NR.341/R DOSAR NR.XXXXXXXXXXXX

Ședința publică din 16 iunie 2014

PREȘEDINTE M_____ L______ - judecător

G______ Ș________ - judecător

C_______ N____ - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamantul P_____ CONSTANTINîmpotriva sentinței civile nr.358/CC din 06.12.2013 pronunțată de Tribunalul B_____ în dosarul civil nr.XXXXXXXXXXXX.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.

Procedura îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 3 iunie 2014, când partea prezentă a pus concluzii, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 10 iunie 2014 și apoi la 16 iunie 2014..

C U R T E A

Asupra apelului civil de față:

Prin Sentința civilă nr. 358/CC/2013, Tribunalul B_____ a admis în parte acțiunea formulată și completată de reclamantul P_____ C_________ (CNP xxxxxxxxxxxxx) cu domiciliul ales în B_____, __________________, __________________________ Cabinet Individual de Avocat D_____ L____ – N_______ în contradictoriu cu pârâta S.C. AT.C. – A___ Total Construct S.A. cu sediul în orașul Ghimbav, ________________________, jud. B_____, având cod unic de înregistrare xxxxxxx, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. JXXXXXXXXXXX, prin Consiliul de Administrație și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a punctului 1 din Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor societății pârâte nr. 1016 din data de 29.03.2013.

A constat nulitatea absolută a dispozițiilor art. 23 alin. 4 subpuncttele 5 și 6 din actul constitutiv al S.C. AT.C. – A___ Total Construct S.A., în forma actualizată la data de 24.04.2008 și menținute conform art. 20 alin. 4 subpunctele 9 și 10 din actul constitutiv actualizat la data de 29.03.2013.

A dispus radierea din Registrul Comerțului, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești, a mențiunilor înregistrate sub nr. xxxxx/11.04.2013 și aprobate prin Rezoluția nr.7684/15.04.2013 privind înregistrarea punctului 1 din Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 1016 din data de 29.03.2013.

A respins cererea formulată de reclamant privind constatarea nulității absolute a întregii Hotărâri menționate.

A respins cererea formulată de reclamant în subsidiar privind anularea Hotărârii menționate.

A respins cererea formulată de reclamant privind constatarea nulității absolute a modificărilor aduse actului constitutiv al S.C. AT.C. – A___ Total Construct S.A., potrivit Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 29.03.2013.

A respins cererea reclamantului privind radierea din Registrul Comerțului, a mențiunilor înregistrate sub nr.xxxxx/11.04.2013 și aprobate prin Rezoluția nr.7684/15.04.2013 privind înregistrarea întregii Hotărâri a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 1016 din data de 29.03.2013 și a modificărilor aduse actului constitutiv al S.C. A.T.C. – A___ Total Construct S.A., potrivit Hotărârii menționate.

A respins cererea reclamantului privind constatarea faptului că Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 1016 din data de 29.03.2013 nu a fost adoptată, ci respinsă.

A respins cererea reclamantului privind constatarea faptului că acționarul S.C. Redoxa Lem S.R.L. și-a pierdut exercițiul dreptului de vot prin nedepunerea procurii de reprezentare în condițiile art. 125 alin. 3 din Legea nr. 31/1990.

A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1600,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, la data de 29.03.2013 a avut loc ședința Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C. AT.C. – A___ Total Construct S.A. în cadrul căreia au fost supuse la vot și aprobate următoarele : 1) contractarea unui credit în valoare de 900.000 lei pentru construirea uneu hale de producție, hală propusă spre a fi construită pe o suprafață de 1200 mp pe terenul de la sediul societății situat în Ghimbav, ________________________, jud. B_____ la capătul de vest al halei închiriate, costurile estimate pentru construirea halei fiind de aproximativ 264.000 Euro, echivalent în lei 1.161.000 lei ; 2) modificarea actului constitutiv conform proiectului prezentat și a propunerilor făcute de domnul M______ N______ ; 3) aprobarea datei de 16.04.2013 ca dată de identificare a acționarilor asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârii AGEA ; 4) împuternicirea doamnei Baboka Suzanne C_______ să efectueze formele de publicitate legală și înregistrarea mențiunilor la Registrul Comerțului.

Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr. 1016 din data de 29.03.2013 a fost înregistrată în Registrul Comerțului potrivit rezoluției nr. 7864/15.04.2013 a Directorului Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B_____ și publicată în Monitorul Oficial al României Partea a IV-a nr. 2388/30.04.2013.

Reclamantul P_____ C_________ este acționar al S.C. AT.C. – A___ Total Construct S.A. și a participat la Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din data de 29.03.2013, în cadrul căreia s-a opus adoptării punctelor 1) și 2), potrivit celor consemnate în procesul – verbal al A.G.E.A. din acea dată.

Potrivit dispozițiilor art. 132 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 ”Hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, de oricare dintre acționarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra și au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al ședinței”.

În consecință, acționarii care au votat în favoarea hotărârii lovite de nulitate ori s-au abținut de la vot nu au calitatea de a introduce acțiunea în nulitate, o altă soluție echivalând cu încurajarea propriei turpitudini. Așadar, reclamantul nu are calitate procesuală activă de a solicita decât anularea punctelor 1) și 2) ale hotărârii A.G.E.A. din data de 29.03.2013, iar nu a întregii hotărâri – astfel cum solicită reclamantul la petitul 1 al cererii de chemare în judecată -, întrucât punctele 3) și 4) ale acesteia au fost adoptate în unanimitate de acționarii prezenți la adunare, inclusiv de reclamant.

În privința conținutului convocării acționarilor pentru ședința Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 29.03.2013, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 117 alin. 6 din Legea nr. 31/1990 ”Convocarea va cuprinde locul și data ținerii adunării, precum și ordinea de zi, cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii adunării”, iar potrivit art. 117 alin. 7 din Legea nr. 31/1990 ”Când pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului constitutiv, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor”.

În speță, conținutul convocării, în privința punctului 1) de pe ordinea de zi nu respectă condițiile art. 117 alin. 6 din Legea nr. 31/1990. Astfel, potrivit convocării nr. 928/19.02.2013, Consiliul de Administrație al S.C. AT.C. – A___ Total Construct S.A. convoacă Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor în data de 29.03.2013, la orele 12,00, la sediul societății, situat în Ghimbav, ________________________, jud. B_____, având înscrisă pe ordinea de zi la punctul 1) ”Aprobare credit pentru construirea unei hale de producție”. Acest conținut al convocatorului nu este de natură să respecte condițiile art. 117 alin. 6 din Legea nr. 31/1990, respectiv condiția menționării explicite a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii adunării, adică mențiuni clare cu privire la chestiunile supuse dezbaterii.

Astfel, la punctul 1 al convocatorului nu au fost arătate în mod explicit niciun fel de detalii referitoare la cuantumul cel puțin aproximativ al creditului ce va fi supus spre aprobare adunării generale sau referitoare la amplasamentul halei de producție propuse a fi realizată ori la dimensiunile acesteia. Or, în ședința Adunării Generale Extraordinare din data de 29.03.2013, s-a arătat că este vorba despre construirea unei hale de producție cu o suprafață de 1200 mp, pentru construirea căreia a fost supus aprobării un credit în valoare de 900.000 lei, măsură ce necesită o analiză deosebit de serioasă din partea acționarilor, date fiind consecințele pe care le-ar putea avea în viitor asupra activității societății.

Astfel cum s-a arătat în literatura juridică, publicarea ordinii de zi are drept scop ”să împiedice formarea acestor majorități neașteptate și interesate, punând pe acționar în măsură să se pregătească, să se documenteze și, în deplină cunoștință de cauză a tuturor problemelor ce urmează să discute, să aducă o contribuțiune luminată la formarea voinței sociale”. De aceea, nu este suficientă o simplă enumerare a problemelor de pe ordinea de zi, ci este necesară și explicitarea lor în limite rezonabile, astfel încât informarea acționarilor prealabilă adunării generale să se realizeze în mod efectiv.

Pentru discutarea în adunarea generală a problemelor legate de contractarea unor credite este necesară cu atât mai mult informarea în mod concret și explicit a acționarilor, pentru ca aceștia să își poată exprima votul în deplină cunoștință de cauză.

Punctul 1) al convocării nr. 928/19.02.2013 nu îndeplinește condițiile menționate, prevăzute de art. 117 alin. 6 din Legea nr. 31/1990, astfel că neindicarea în mod clar și precis a punctului 1) al ordinii de zi atrage nulitatea absolută a punctului 1) al Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 29.03.2013.

Față de aceste considerente instanța a constatat nulitatea absolută a punctului 1 din Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor societății pârâte nr. 1016 din data de 29.03.2013 și, în consecință, va dispune radierea din Registrul Comerțului, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești, a mențiunilor înregistrate sub nr. xxxxx/11.04.2013 și aprobate prin Rezoluția nr. 7684/15.04.2013 privind înregistrarea punctului 1 din Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 1016 din data de 29.03.2013.

Punctul 2) al convocării nr. 928/19.02.2013, respectiv ”modificare act constitutiv” îndeplinește condițiile art. 117 alin. 6 și 7 din Legea nr. 31/1990, prin faptul că anexat convocatorului, acționarilor le-a fost comunicat textul integral al propunerii de modificare a actului constitutiv al S.C. AT.C. – A___ Total Construct S.A.

În cadrul ședinței AGEA din data de 29.03.2013 domnul M______ N______ a propus aprobarea modificării actului constitutiv cu precizarea că, la art. 19, să fie înscrisă mențiunea potrivit căreia Consiliul de administrație ”este prezidat de către președinte, iar în lipsa acestuia de către un membru al Consiliului de administrație desemnat prin vot” în loc de aceea conform căreia Consiliul de administrație ”este prezidat de către președinte, iar în lipsa acestuia de vicepreședinte”, precum și mențiunea că ”Procesul – verbal (al ședinței Consiliului de administrație) se semnează de către președintele Consiliului de administrație și de un membru al Consiliului de administrație”, în loc de mențiunea că ”Procesul – verbal se semnează de către membrii Consiliului de administrație”.

În contextul în care ordinea de zi cuprinde propunerile de modificare a actului constitutiv, instanța reține că mențiunile propuse de domnul M______ N______ nu reprezintă propuneri de completare a ordinii de zi cu un punct nou care să vizeze modificarea actului constitutiv și care să fie supuse dispozițiilor art. 1171 din Legea nr. 31/1990, ci aprobarea modificării actului constitutiv – înscrisă pe ordinea de zi – cu mențiunile propuse de M______ N______ reprezintă rezultatul dezbaterilor în ședința Adunării Generale Extraodinare a Acționarilor din data de 29.03.2013, dezbateri inerente oricărei adunări generale.

În privința datei de referință înscrisă în convocatorul nr. 928/19.02.2013 ca fiind data de 20.02.2013, menționându-se că la AGEA din data de 29.03.2013 au dreptul că participe toți acționarii înscriși în Registrul Acționarilor societății până la data de 20.02.2013, instanța reține că, dispozițiile art. 135 alin. 2 din Regulamentul CNVM nr. 1/2006, invocate de reclamant, care prevedeau că data de referință trebuie să fie ulterioară cu cel puțin 4 zile lucrătoare datei de publicare în presă a convocatorului adunării generale, au fost abrogate potrivit Regulamentului CNVM nr.6/2009 publicat în Monitorul Oficial cu numărul 588 din data de 25 august 2009.

În privința dispozițiilor art. 10 alin. 1 din Regulamentul CNVM nr. 6/2009 invocate de reclamant prin răspunsul la întâmpinare și în privința susținerilor reclamantului în sensul că data de referință trebuia cuprinsă între 27.02.2013 – 08.03.2013, în loc de data de 20.02.2013, astfel cum s-a stabilit prin convocator, instanța reține că data de referință stabilită respectă dispozițiile art. 123 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, iar reclamantul nu a invocat și cu atât mai puțin nu dovedit faptul că în perioada 20.02.2013 – 27.02.2013 au intervenit modificări în structura acționariatului S.C. AT.C. – A___ Total Construct S.A., modificări care să fi condus la excluderea de la participarea la adunarea generală a unor acționari sau la favorizarea altor acționari, astfel ca stabilirea eronată a datei de referință să determine nulitatea absolută sau relativă a Hotărârii Adunării Generale Extraordinare care a avut loc la data de 29.03.2013.

În privința conținutului procesului – verbal al Adunării Generale Extraodinare a Acționarilor din data de 29.03.2013, instanța a reținut că acesta cuprinde mențiunile prevăzute de art. 131 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, inclusiv indicarea acționarilor prezenți și a numărului acțiunilor, respectiv 38.987 acțiuni reprezentând 81,91% din capitalul social, concluzionându-se astfel că ședința este statutară.

În privința incidenței dispozițiilor art. 125 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, invocate de reclamant, instanța a reținut că, într-adevăr, potrivit acestor dispoziții legale ”Procurile vor fi depuse în original cu 48 ore înainte de adunarea generală sau în termenul prevăzut de actul constitutiv, sub sancțiunea pierderii exercițiului dreptului de vot în acea adunare”.

Aceste dispoziții legale sunt aplicabile, însă, doar în cazul reprezentării convenționale a acționarilor în adunarea generală, iar nu și în cazul reprezentării legale a acționarilor, reprezentare legală care în mod evident nu implică depunerea unei procuri, adică a unui mandat de reprezentare în adunarea generală.

S-a arătat în acest sens în literatura juridică că, în cazul reprezentării în adunarea generală a persoanelor juridice, reprezentanții legali nu au nevoie de procura specială pentru a participa la adunarea generală. Reprezentantul legal al unei persoane juridice – acționar poate delega, într-adevăr, atribuțiile sale de reprezentare a persoanei juridice în cadrul adunării unei alte persoane, situație în care acea persoană trebuie să primească o procură specială din partea reprezentantului legal al acționarului – persoană juridică, ipoteză reglementată de art. 125 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 31/1990.

În speță, reprezentantul acționarului S.C. Redoxa Lem S.R.L. este, conform certificatului emis de Oficiul Registrului Comerțului în privința acestei societăți, domnul M______ N______, asociat unic și administrator al S.C. Redoxa Lem S.R.L.

Așadar, M______ N______ care a reprezentat acționarul S.C. Redoxa Lem S.R.L. în adunarea generală extraodinară a acționarilor S.C. AT.C. – A___ Total Construct S.A. la data de 29.03.2013 este reprezentantul legal al acționarului S.C. Redoxa Lem S.R.L., iar nu reprezentantul convențional al acesteia, astfel că acesta nu avea obligația de a depune procură în condițiile și sub sancțiunea prevăzute de art. 125 alin. 3 din Legea nr. 31/1990.

Potrivit certificatului emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B_____, M______ N______ este membru în Consiliul de administrație al societății pârâte din data de 16.11.2012, însă interdicția prevăzută de art. 125 alin. 5 din Legea nr. 31/1990 privind reprezentarea acționarilor de către membrii Consiliului de administrație, nu se aplică decât în privința reprezentării convenționale, prin procură, iar nu și în privința reprezentării legale.

M______ N______ este reprezentant legal al acționarului S.C. Redoxa Lem S.R.L., astfel cum s-a arătat mai sus, astfel că prevederile art. 125 alin. 1, 3 și 5 din Legea nr. 31/1990 care are în vedere condițiile în care acționarii pot fi reprezentați ”în baza unei împuterniciri pentru respectiva adunare generală”, adică reprezentarea convențională, iar nu reprezentarea legală, nu îi sunt aplicabile.

În acest sens sunt interpretate dispozițiile art. 125 alin. 3 din Legea nr. 31/1990 și de către Curtea Constituțională a României care arată, în considerentele Deciziei nr. 786/2011 că dispozițiile ”art. 125 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 441/2006, recunoaște tuturor acționarilor, indiferent de tipul societății comerciale pe acțiuni, dreptul de a încredința exercițiul dreptului de vot. Operațiunea juridică de încredințare a exercițiului dreptului de vot unui terț se poate realiza prin intermediul unui contract de mandat, care va îmbrăca forma unui înscris, denumit împuternicire ori procură. Așa fiind, în deplină concordanță cu libertatea contractuală, orice acționar poate fi reprezentat de o altă persoană fizică, acționar sau nu, cu capacitate de exercițiu deplină, necesară, pe de o parte, pentru reprezentarea conformă mandatului primit și, pe de altă parte, pentru că, de cele mai multe ori, votul în Adunarea generală a acționarilor presupune exprimarea acordului față de unele propuneri privind acte de dispoziție juridică”. Se mai arată în considerentele aceleiași decizii că, prin instituirea interdicției prevăzute de art. 125 alin. 5 din Legea nr. 31/1990 ” legiuitorul a urmărit să apere interesul general al societății, și anume să înlăture posibilitatea întrunirii frauduloase a cvorumului necesar adoptării hotărârilor. Reglementarea ... este menită să preîntâmpine o eventuală fraudă, care se poate realiza prin înțelegerea dintre mandanți și membrii consiliului de administrație, directorii, respectiv membrii directoratului și ai consiliului de supraveghere, ori funcționarii societății, ca mandatari.”

Or, deși este membru al Consiliului de administrație, M______ N______ nu a votat în AGEA a S.C. AT.C. – A___ Total Construct S.A. din data de 29.03.2013 în calitate de mandatar al vreunui acționar, adică în calitate de terț căruia i-a fost încredințat dreptul de vot printr-un contract de mandat, ci a votat în nume propriu în calitate de acționar, pe de o parte, precum și în calitate de reprezentant legal al acționarului S.C. Redoxa Lem S.R.L., pe de altă parte.

Potrivit structurii sintetice consolidate a deținătorilor de instrumente financiare care dețin cel puțin 10% din capitalul social al S.C. AT.C. – A___ Total Construct S.A. la data de 20.02.2013 (fila nr. 104 din dosar) și certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul B_____, totalul de 47.597 acțiuni la S.C. AT.C. – A___ Total Construct S.A. este repartizat astfel: 20.004 acțiuni aparținând S.C. Redoxa Lem S.R.L. reprezentând 42,0279% din capitalul social; 15.185 acțiuni aparținând reclamantului P_____ C_________, reprezentând 31,9033% din capitalul social și 12.408 acțiuni aparținând altor persoane fizice, reprezentând 26,0689% dinn capitalul social.

La adunarea generală extraordinară a acționarilor S.C. AT.C. – A___ Total Construct S.A. la data de 29.03.2013 au participat și votat în mod legal acționarii prezenți P_____ C_________ (care deține 15.185 acțiuni, reprezentând 31,90% din capitalul social), M______ N______ (care deține 3.794 acțiuni reprezentând 7,97% din capitalul social) și Albușoiu I___ D__ (care deține 4 acțiuni reprezentând 0,01% din capitalul social), ca și reprezentantul legal al S.C. Redoxa Lem S.R.L. (care deține 20.004 acțiuni reprezentând 42,03 % din capitalul social), domnul M______ N______, astfel cum rezultă din tabelul nominal depus la fila nr. 134 din dosar, tabel semnat de acționarii prezenți la data de 29.03.2013.

Față de considerentele arătate instanța a respins cererea formulată de reclamant privind constatarea nulității absolute a întregii Hotărâri a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 29.03.2013, a respins cererea formulată de reclamant privind constatarea nulității absolute a modificărilor aduse actului constitutiv al S.C. AT.C. – A___ Total Construct S.A., potrivit Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 29.03.2013, ca și cererea reclamantului privind radierea din Registrul Comerțului, a mențiunilor înregistrate sub nr. xxxxx/11.04.2013 și aprobate prin Rezoluția nr. 7684/15.04.2013 privind înregistrarea întregii Hotărâri a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 1016 din data de 29.03.2013 și a modificărilor aduse actului constitutiv al S.C. A.T.C. – A___ Total Construct S.A., potrivit Hotărârii menționate.

Văzând și faptul că motivele de nelegalitate ale Hotărârii AGEA din data de 29.03.2013 reprezintă cauze de nulitate absolută, iar nu cauze de nulitate relativă a Hotărârii, instanța a respins cererea formulată de reclamant în subsidiar privind anularea Hotărârii menționate.

Față de aceleași considerente, ca și față de inadmisibilitatea formulării unei acțiuni în constatare a unei stări de fapt, instanța a respins cererea reclamantului privind constatarea faptului că Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr.1016 din data de 29.03.2013 nu a fost adoptată, ci respinsă, ca și cererea reclamantului privind constatarea faptului că acționarul S.C. Redoxa Lem S.R.L. și-a pierdut exercițiul dreptului de vot prin nedepunerea procurii de reprezentare în condițiile art. 125 alin. 3 din Legea nr. 31/1990.

În privința cererii reclamantului privind constatarea nulității absolute a dispozițiilor art. 23 alin. 4 subpunctele 5 și 6 din actul constitutiv al S.C. AT.C. – A___ Total Construct S.A. în forma celui actualizat la data de 24.04.2008 și a celor menținute în art. 20 alin. 4 subpunctele 9 și 10 din actul constitutiv actualizat la data de 29.03.2013, instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. 4 subpunctele 5 și 6 din actul constitutiv al societății în forma actualizată la data de 24.04.2008, dispoziții menținute potrivit art. 20 alin. 4 subpunctele 10 și 9 din actul constitutiv actualizat la data de 29.03.2013 ”Administratorul are următoarele atribuții : ... să încheie acte juridice prin care să dobândească, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății, la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale extraodinare a acționarilor ; angajează contracte de credit în numele și pentru societate, a căror sume pot atinge jumătate din valoarea contabilă a activelor societății, la data încheierii contractelor”.

Dispozițiile menționate ale actului constitutiv al S.C. AT.C. – A___ Total Construct S.A. sunt lovite de nulitate absolută, întrucât contravin dispozițiilor art. 241 alin. 1 din Legea nr. 297/2004 potrivit cărora ”Actele de dobândire, înstrăinare, schimb sau de constituire în garanție a unor active din categoria activelor imobilizate ale societății, a căror valoare depășește, individual sau cumulat, pe durata unui exercițiu financiar, 20% din totalul activelor imobilizate, mai puțin creanțele, vor fi încheiate de către administratorii sau directorii societății numai după aprobarea prealabilă de către adunarea generală extraordinară a acționarilor”.

Finalitatea dispozițiilor art. 241 alin. 1 din Legea nr. 297/2004 este aceea de a exista o cenzură a adunării generale extraordinare asupra actelor care, datorită importanței lor valorice, ar fi de natură să prejudicieze societatea, fiind vorba, potrivit dispozițiilor legale menționate, de acte a căror valoare depășește, individual sau cumulat, pe durata unui exercițiu financiar, 20% din totalul activelor imobilizate, iar nu doar de acte a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății, la data încheierii actului, astfel cum dispune actul constitutiv al societății pârâte.

Soluția legislativă cuprinsă în art. 241 din Legea nr. 297/2004 reprezintă opțiunea leguitorului de a proteja și de a încunoștința acționarii unei societăți despre măsurile cu un anumit grad de importanță pe care administratorii sau directorii acesteia urmează să le ia. De aceea, aprobarea prealabilă cerută din partea adunării generale extraodinare a acționarilor pentru tranzacțiile prevăzute de art. 241 din Lege, se constituie într-o cerință imperativă și de ordine publică, a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității absolute a dispozițiilor actului constitutiv care nu respectă această cerință.

În cuprinsul întâmpinării formulate, pârâta recunoaște, de altfel, împrejurarea că dispozițiile art. 20 alin. 4 subpunctele 9 și 10 din actul constitutiv actualizat la data de 29.03.2013 contravin dispozițiilor Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, dispoziții despre care arată că ”primează în fața celor din Legea nr. 31/1990” și menționează că urmează a se conforma acestor din urmă dispoziții legale.

Față de aceste considerente instanța va constata nulitatea absolută a dispozițiilor art. 23 alin. 4 subpunctele 5 și 6 din actul constitutiv al S.C. AT.C. – A___ Total Construct S.A., în forma actualizată la data de 24.04.2008 și menținute conform art. 20 alin. 4 subpunctele 9 și 10 din actul constitutiv actualizat la data de 29.03.2013.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 132 din Legea nr. 31/1990, instanța va admite în parte acțiunea formulată și completată de reclamantul P_____ C_________ în contradictoriu cu pârâta S.C. AT.C. – A___ Total Construct S.A. prin Consiliul de Administrație, dispunând potrivit celor de mai jos.

În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâta fiind cea din a cărei culpă procesuală au fost ocazionate cheltuielile de judecată, instanța a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 1.600,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat (1.500 lei) potrivit chitanței depuse la dosar, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar aferente cererii de chemare în judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, arătând în esență că se impunea admiterea în totalitate a acțiunii, prin sentință fiind nesocotite prevederile art. 117 alin. 7, art. 1171 și art. 129 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, referitoare la convocarea în vederea modificării actului constitutiv, ca și cele din Regulamentul CNVM nr. 6/2009 privind data de referință.

Intimata a depus întâmpinare prin care a combătut apelul.

Apelul este fondat în parte, potrivit considerentelor ce urmează:

Conform art. 117 alin. 7 din Legea nr. 31/1990, când pe ordinea de zi figurează propuneri pentru modificarea actului constitutiv, convocarea va trebui să cuprindă textul integral al propunerilor.

Dată fiind importanța deosebită a actului constitutiv, act pe baza căruia societatea funcționează, legea obligă la o transparență totală când pe ordinea de zi a adunării generale figurează propuneri de modificare a acestuia, impunând ca textul integral al propunerilor să fie redactat în cuprinsul convocării, încât acționarii să le cunoască și să voteze în deplină cunoștință de cauză. Cerința legii trebuie îndeplinită indiferent dacă propunerea s-a făcut prin convocator sau se face o nouă propunere ulterior convocării, cum dispune expres art. 1171 alin. 3 din același act normativ, sub sancțiunea de a nu putea fi adoptată hotărârea, cum statuează art. 129 alin. 7 din lege, conform cu care, nu pot fi adoptate hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de zi care nu au fost publicate în conformitate cu dispozițiile art. 117 și 117^1, cu excepția cazului în care toți acționarii au fost prezenți sau reprezentați și niciunul dintre aceștia nu s-a opus sau nu a contestat această hotărâre, în caz contrar hotărârea adunării generale este nulă în ce privește propunerea adoptată.

În speță, în convocarea pentru adunarea generală din 29.03.2013, s-a prevăzut în mod generic, ca punct al ordinii de zi, modificarea actului constitutiv, fără a fi redactate în integralitate propunerile de modificare, în ce constau acestea încât fiecare acționar să-și spună punctul de vedere și să voteze în deplină cunoștință de cauză, astfel că nu au fost respectate prevederile art. 117 alin. 7 și art. 1171 alin. 3, expuse mai sus. Mai mult, în adunarea generală prezența a fost de 81,91%, iar reclamantul, acționar al intimatei a contestat hotărârea adoptată în aceste condiții, fiind exclusă incidența art. 129 alin. 7 din lege pentru ca hotărârea să fie valabil luată, încât se reține de curte că și sub aspectul adoptării punctului 2, hotărârea AGEA, nr. 1016/29.03.2013, este lovită de nulitate, fiind înlăturate astfel apărările intimatei din întâmpinare.

Pe cale de consecință, se va dispune și radierea mențiunilor corespunzătoare acestui punct, ca și a modificărilor aduse actului constitutiv din registrul comerțului, înregistrate sub nr. xxxxx/11.04.2013, aprobate prin Rezoluția nr. 7684/15.04.2013.

Motivul referitor la data de referință nu poate fi primit cât timp au fost respectate prevederile art. 123 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, cum corect a reținut prima instanță și oricum nu mai prezintă nici o importanță practică cât timp celelalte puncte din hotărârea AGEA au fost constatate nule, iar data a devenit superfluă.

Față de considerentele expuse, văzând prevederile art. 480 alin. 2 NCPC, curtea va admite apelul în partea privind punctul 2 al hotărârii AGEA, conform dispozitivului prezentei decizii, schimbând sentința numai sub acest aspect, rămânând să păstreze restul dispozițiilor hotărârii atacate.

Întrucât intimata se află în culpă procesuală prin adoptarea prezentei soluții, în baza art. 453 NCPC este obligată la plata cheltuielilor de judecată către apelant, în cuantum de 1150 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și onorariu de avocat în apel.

Pentru aceste motive,

În numele Legii

D E C I D E :

Admite în parte apelul declarat de reclamantul P_____ C_________ împotriva Sentinței civile nr. 358/CC/2013, a Tribunalului B_____, pe care o schimbă în parte în sensul că admite și cererea privind punctul 2 din Hotărârea AGEA și în consecință:

Constată nulitatea absolută a punctului 2 din Hotărârea AGEA din S.C. A__ AGROTOTAL CONSTRUCT din 29.03.2013.

Dispune radierea din registrul comerțului a mențiunilor înregistrate sub nr. xxxxx/11.04.2013, aprobate prin Rezoluția nr. 7684/15.04.2013, privind înregistrarea punctului 2 din Hotărârea AGEA, nr. 1016/29.03.2013, și a modificărilor aduse actului constitutiv al S.C. A__ AGROTOTAL CONSTRUCT, potrivit acestei hotărâri.

Păstrează restul dispozițiilor sentinței.

Respinge petitul III din apel.

Obligă intimata S.C. A__ AGROTOTAL CONSTRUCT să plătească apelantului P_____ C_________ suma de 1150 lei cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de azi, 16.06.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, M_____ L______ G______ Ș________

GREFIER,

C_______ Năpoar

Red. M.L./03.07.2014

Dact.C.N./09.07.2014

- 5 exemplare -

Jud. fond – M. Z__

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025