Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL ARGEȘ
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILA Nr. 2751/2013
Ședința publică de la 27 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A____ M_______
Judecător G_______ D____ N______
Judecător V_____ T_____
Grefier G_______ G________
S-a luat în examinare pentru soluționare recursul declarat de petentul N_____ V_______ I__ împotriva sentinței civile nr.7630/ 01.10.2011 a Judecătoriei Pitești intimat fiind Inspectoratul de P______ al Județului Arges - Serviciul Politiei Rutiere și intervenienți C____ C. C_________, _______________ ____________________>
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că s-a depus la dosar prin serviciul registratură, la data de 26.11.2013, cerere de repunere pe rol a cauzei, formulată de recurentul-petent și că dosarul a fost repus pe rol a cauzei, din oficiu, în vederea verificării îndeplinirii condițiilor pentru constatarea perimării.
Tribunalul constată că excepția perimării recursului, primează față de cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de recurentul-petent și pune în discuție și rămâne în pronunțare asupra excepției de perimare a recursului.
TRIBUNALUL
I. Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești la data de 01.09.2009 petentul N_____ V_______ I__ în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de P______ al Județului Argeș - Serviciul Politiei Rutiere a solicitat instanței anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx din 19.08.2009 întocmit de intimat prin care a fost sancționat cu avertisment și măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce, ca netemeinic și nelegal.
În motivarea plângerii petentul a arătat că nu a săvârșit contravenția reținută în sarcina sa, întrucât nu a știut că ar fi acroșat vreo autoutilitara la data de 19.02.2009, astfel că nu i se poate imputa împrejurarea că nu s-a prezentat la sediul Poliției Rutiere pentru a declara evenimentul rutier. S-a mai precizat de către petent că la un interval de aproape 6 luni de la data producerii evenimentului a dat o declarație la poliție, ocazie cu care s-a constatat că autoutilitara pe care o conduce nu prezintă niciun fel de avarie, iar la rubrica alte mențiuni a specificat că este de acord cu despăgubirea RCA în condițiile în care societatea de asigurare nu se opune, deși nu cunoaște în ce împrejurări s-ar fi produs aceasta coliziune
II. La data de 16.12.2009 intimatul IPJ Argeș a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii, menținerea procesului-verbal de contravenției ca fiind întocmit cu respectarea condițiilor de formă și de fond, materialul de verificare întocmit confirmând săvârșirea de către petent a faptelor pentru care a fost sancționat, motivat de faptul că nu a acordat prioritate de dreapta celuilalt autovehicul care circula regulamentar.
III. Prin sentința civilă nr.7630/ 01.10.2011 a Judecătoriei Pitești s-a respins plângerea contravențională ca neîntemeiată.
IV. Împotriva sentinței mai sus menționate s-a exercitat recurs de către petentul N_____ V_______ care a apreciat că sentința este nelegală.
V.Tribunalul analizând excepția perimării recursului reține următoarele:
Potrivit art.248 c.proc.civ. orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabilor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an în materie civilă.Pentru a interveni sancțiunea perimării trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: instanța să fi fost investită cu o cerere prin care s-a declanșat judecata în primă instanță sau într-o cale de atac; cauza să fi rămas în nelucrare din vina părții; cauza să fi rămas în nelucrare timp de un an. Prin „rămânerea cauzei în nelucrare” se înțelege că înăuntrul termenului stabilit de lege nu s-a îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării ei. În consecință dacă în cursul termenului s-au făcut de către una din părți, anumite acte de procedură, care însă num au fost făcute cu intenția de a continua judecată, aceste acte nu sunt de natură a avea un caracter interuptiv al termenului de prescripție potrivit art.249 c.proc.civ.
În speță prin încheierea din data de 5.09.2012 a Tribunalului Argeș s-a dispus suspendarea soluționării recursului moment din care cauza a rămas în nelucrare mai mult de1 an de zile din culpa recurentului care nu a solicitat repunerea cauzei pe rol. Cererea de repunere pe rol din data de 26.11.2013 nu este de natură a determina întreruperea termenului de perimare, având în vedere că nu a fost formulată în interiorul termenului de un an.
Pentru aceste considerente Tribunalul în baza art.312 c.proc.civ. raportat la art.248 c.proc.civ. va admite excepția perimării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată perimat recursul formulat împotriva sentinței civile nr.7630/01.10.2011 a Judecătoriei Pitești declarat de petentul N_____ V_______ I__, domiciliat în comuna Uda, ________________________, C.N.P. xxxxxxxxxxxxx în contradictoriu cu intimatul I____________ DE P______ AL JUDETULUI AREGS - SERVICIUL POLITIEI RUTIERE cu sediul în mun. P______, __________________________, intervenienți fiind C____ C. C_________ domiciliat în mun. P______, _________________, nr. 40, _____________, __________________, _____________. cu sediul în mun. P______, ____________________, jud. Argeș, și ____________. cu sediul în mun. P______, ________________________. 3, jud. Argeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.11.2013.
Președinte, A____ M_______ |
Judecător, G_______ D____ N______ |
Judecător, V_____ T_____ |
|
Grefier, G_______ G________ |
|
Red.VT/Tehnored.VT
2 ex/23.12.2013
Jud.fond:L____ P______