Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BRAŞOV
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Sechestru asigurător
Număr hotarâre:
287/2013 din 10 iulie 2013
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_____

SECȚIA I-a CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 287/A

Ședința publică din data de 10.07.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE L____ S_____

JUDECĂTOR P______ M__

GREFIER L__________ P__

Pe rolul Tribunalului se află soluționarea cererii de apel formulată apelantul pârât C_______ I____ V_____ împotriva Încheierii de ședință din data de 30.04.2013 pronunțată de Judecătoria B_____, în contradictoriu cu intimații reclamanți A____ Ș_____ R___, A____ C_____ M______, având ca obiect “sechestru asigurător”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns intimații reclamanți prin avocat B_____ G_______ cu împuternicire avocatială _______ nr. xxxxxxx/03.06.2013 aflată la fila 56 din dosar, lipsă fiind apelantul pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Cercetând actele și lucrările dosarului, Tribunalul constată că prin serviciul de registratură al instanței, reprezentantul convențional al părții apelante, avocat V_____ Șchipu, a înregistrat în data de 27.06.2013 o cerere prin care solicită amânarea soluționării prezentei cauze, deoarece este în imposibilitate de a se prezenta la termenul de judecată de astăzi, întrucât se află în concediul legal de odihnă.

În susținerea cererii astfel formulate, autorul său a depus la dosarul cauzei adeverință eliberată de Baroul B_____.

Tribunalul, făcând aplicarea prevederilor cuprinse în dispozițiile art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă stabilește că este competent să soluționeze cererea de apel ce constituie obiectul prezentului dosar, conform prevederilor cuprinse în art. 95 pct. 2 și art. 953 alin. 3 din Cod procedură civilă.

În conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 390, în art. 14 și art. 15 din Codul de procedură civilă, tribunalul pune în discuția contradictorie a părții prezente cererea de amânare ce a fost formulată în cauză.

Reprezentantul convențional al intimaților reclamanți arată că se opune încuviințării cererii de amânare a cauzei formulată de reprezentantul convențional al părții adverse, apreciind că acesta ar fi putut să își asigure substituirea pentru acest termen de judecată, astfel cum a promis la termenul anterior, nefiind vorba de o imposibilitate obiectivă de a se prezenta. Mai arată că colegul adversar a promis la termenul trecut că își va asigura substituirea pentru acest termen și a arătat că nu dorește un alt termen decât cel de azi.

Având în vedere poziția procesuală pe care părțile intimate, prin reprezentantul lor în instanță, au exprimat-o cu privire la cererea pusă în discuție, instanța, în compunerea prevăzută de dispozițiile art. 220 din Codul de procedură civilă, constată că nu se află în situația unei cauze care se amâna fără discuții în contradictoriu, astfel că apreciază că asupra cererii de amânare ce a fost formulată în cauză, trebuie să se delibereze și sa se dispună în complet de doi judecători, motiv pentru care dispune lăsarea cauzei la a doua strigare în ordinea menționată pe lista de ședință.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la a doua strigare a cauzei, au răspuns intimații reclamanți prin avocat B_____ G_______ cu împuternicire avocațială _______ nr. xxxxxxx/03.06.2013 aflată la fila 56 din dosar, lipsă fiind apelantul pârât.

Procedura de citare este legal îndeplinită .

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Tribunalul acordă cuvântul părții prezente, prin reprezentant convențional, pentru a susține, în fața completului constituit din doi judecători, poziția procesuală formulată față de cererea de amânare a soluționării cauzei.

Reprezentantul convențional al intimaților reclamanți arată că, în cererea formulată de reprezentantul părții adverse, nu există un motiv obiectiv de a nu se prezenta și de a nu-și asigura substituirea.

Precizează că la termenul trecut domnul avocat care reprezintă interesele părții adverse a solicitat amânarea cauzei pentru termenul de astăzi, arătând că nu dorește acordarea unui alt termen, aspect neconsemnat în conținutul încheierii de ședință de la termenul anterior, arătând că își va asigura substituirea pe perioada efectuării concediului de odihnă.

Mai arată că s-a deplasat de la București la B_____ pentru acest termen de judecată, apreciind că dosarul, ce are ca obiect sechestru asigurator, se poate judeca la acest termen de judecată.

La interpelarea instanței, reprezentantul convențional al intimaților reclamanți arată că nu solicită audierea înregistrării audio de la termenul anterior.

Tribunalul, în urma deliberării asupra cererii supusă analizei, constată că în încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 04.06.2013 nu apare consemnată discuțiile despre care reprezentantul convențional al părților intimate a făcut vorbire, astfel că, în aceste condiții, prezenta instanță nu se poate raporta în analizarea cererii supusă judecății la aceste aspecte.

Reține că, potrivit art. 222 din Cod procedură civilă amânarea judecății pentru lipsă de apărate poate fi dispusă la cerere părții interesate numai în mod excepțional, pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei, Apreciază că aceste cerințe nu sunt îndeplinite în cauza de față întrucât, în cazul în care reprezentantul convențional al părții apelante era în imposibilitate de prezentarea la termenul de astăzi, acesta trebuia să încunoștiințeze instanța despre acest aspect la termenul din data de 04.06.2013 și să solicite acordarea unui alt termen decât termenul de astăzi la care susține că se află în concediu legal de odihnă, respectiv să își asigure substituirea potrivit prevederilor legale ce reglementează Statutul Profesiei de Avocat.

Neprocedând în acest fel, reprezentantul convențional al părții apelante și-a creat o situație pe care ulterior a invocat-o ca motiv al amânării soluționării cauzei, ceea ce este contrar prevederilor legale precitate.

Așa fiind, pentru motivele de fapt si de drept arătate, tribunalul respinge cererea de amânare ce a fost formulată în cauză.

Reprezentantul convențional al intimaților reclamanți arată că nu are chestiuni prealabile de invocat.

Nemaifiind chestiuni prealabile de discutat, Tribunalul acordă cuvântul în probațiune.

Reprezentantul convențional al intimaților reclamanți solicită încuviințarea probei cu înscrisuri constând în înscrisurile aflate la dosarul cauzei, respectiv cele atașate întâmpinării și comunicate părții adverse la termenul anterior.

Tribunalul constată că, prin cererea de apel, partea apelantă a indicat în mod generic că înțelege să se folosească în calea de atac de proba cu înscrisuri, fără a arăta care sunt acestea și fără a le depune la dosar, în condițiile prevăzute de lege,

Tribunalul pune în discuția reprezentantului convențional al părții prezente cererea în probațiune.

Reprezentantul convențional al intimaților reclamanți apreciază că partea adversă este decăzută din dreptul de a mai depune această probă, având în vedere că cererea este formulată generic, nu este dublată de depunerea înscrisurilor, precizând că acesta a avut timp suficient pentru a indica sau depune înscrisurile, însă nu a făcut-o.

Deliberând asupra cererii în probațiune formulată de partea apelantă, în condițiile indicate anterior, tribunalul reține că aceasta că nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 478 alin. 2 și 479 alin. 2 din Codul de procedură civilă, astfel că o respinge.

În ceea ce privește cererea în probațiune formulată de părțile intimate, reține că probele propuse îndeplinesc cerințele instituite de prevederile cuprinse în art. 225 din Codul de procedură civilă, astfel că, în conformitate cu aceste prevederi legale, raportat la cele existente în art. 482 și art. 479 alin. 2 din Codul de procedură civilă, admite cererea astfel formulată.

Reprezentantul convențional al intimaților reclamanți arată că nu are alte cereri.

În conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 394 coroborat cu cele existente în cuprinsul art. 482 din Codul de procedură civilă declară închise dezbaterile și acordă cuvântul asupra cererii de apel.

Reprezentantul convențional al intimaților reclamanți solicită respingerea apelului formulat de apelantul pârât C_______ I____ V_____ împotriva Încheierii de ședință din data de 30.04.2013 pronunțată de Judecătoria B_____ și menținerea acesteia ca temeinică și legală .

Arată că apelantul pârât nu a venit cu niciun argument pentru care hotărârea instanței de fond să fie netemeinică sau nelegală, precizând că apelantul pârât nu și-a îndeplinit obligațiile din contractele de vânzare cumpărare pe care le-a încheiat cu cumpărătorii de apartamente din blocul respectiv, nici după trecerea a trei ani, neîndeplinire a obligațiilor care a fost sancționată prin clauzele contractuale.

Arată că creanța este constatată printr-un înscris, există procese verbale de constatare a situației încheiate în fața notarului public, creanța izvorăște din contractul de vânzare cumpărare, este exigibilă pentru fiecare zi de întârziere, considerând ca sunt îndeplinite toate condițiile păstrării sechestrului instituit prin respingerea apelului.

Mai arată că apelantul a vândut toate apartamentele din acel _________________ mult decât rezonabile”, conform extrasului de carte funciară prin care se arată că au fost vândute toate apartamentele, astfel că nu se poate justifica scuza crizei financiare.

Indică faptul că de la termenul trecut si până la această dată a fost contactat de trei ori pentru a se găsi o cale de rezolvare a problemelor la acest apartament.

Arată că există un risc major ca bunul să dispară în cazul în care se ridica sechestrul asigurator.

Concluzionând, reprezentantul convențional al intimaților reclamanți, solicită respingerea apelului și menținerea sechestrului asigurator.

Tribunalul se va pronunța la acest termen asupra cererii de apel ce constituie obiect prezentului dosar având în vedere în vedere faptul că titularul cererii de amânare, pe care instanța a respins-o, conform celor arătate anterior, nu a solicitat expres, în condițiile art. 222 alin. 2 din Codul de procedură civilă, amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cererii de apel de față, constată că, prin Încheierea ședinței Camerei de Consiliu din data de 30.04.2013, Judecătoria B_____ a dispus următoarele:

Admite cererea având ca obiect ,,înființare sechestru asigurător” formulată de către reclamanții creditori A____ Ș_____ R___ și A____ C_____ M______ în contradictoriu cu pârâtul debitor C_______ I____ V_____ și în consecință:

Dispune înființarea sechestrului asigurător asupra imobilului apartament nr. 12 situat în Predeal, _______________ nr. 48, parter cu număr cadastral xxxxxx-C1-U12 înscris în Cf xxxxxx-C1-U12 aflat în proprietatea pârâtului C_______ I____ V_____ până la concurența sumei de 131.686,88 lei.

Stabilește în sarcina creditorior obligația ca până la termenul din data de 10.05.2013 să facă dovada consemnării sumei de 13.170 lei cu titlu de cauțiune.

Obligă pârâtul să plătească reclamanților suma de 10,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

La adoptarea acestei soluții, Judecătoria B_____ a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 952 Cod procedură civilă, creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată prin act scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat acțiune. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță.

Conform art. 953 Cod procedură civilă cererea de sechestru asigurător se adresează instanței care este competentă să judece procesul în primă instanță.

Din înscrisurile depuse la dosar instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 952 din codul de procedură civilă:

Cu privire la creanța invocată de către creditoare:

La dosarul cauzei a fost depuse contractul autentificat sub nr. 60/03.02.2012 de către Biroul Notarului Public Liberatas, înscris care face dovada raportului juridic obligațional dintre cele două părți, fiind îndeplinite astfel condițiile prevăzute de art. 952 alin. 1 din codul de procedură civilă referitoare la existența unei creanțe exigibile, constatate printr-un înscris. În legătură cu debitul restant, instanța reține că părțile au stabilit în contractul mai sus menționat că, în caz de nerepectare cumulativă a obligațiilor asumate de către vânzător până la data de 30.06.2012, acesta datorează penalități în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere calculate de la data de 01.07.2012.

Cu privire la dovada intentării de către creditori a unei acțiuni în justiție:

Reclamanții creditori au depus la dosarul cauzei dovada înregistrării pe rolul Judecătoriei B_____ a dosarului civil nr. xxxxx/197/2013 având ca obiect pretenții.

În ceea ce privește bunul asupra căruia s-a solicitat instituirea sechestrului asigurător, reclamanții au menționat imobilul apartament nr. 12 situat în Predeal, _______________ nr. 48, parter cu număr cadastral xxxxxx-C1-U12 înscris în Cf xxxxxx-C1-U12, imobil care s-ar afla în proprietatea pârâtului, potrivit extrasului anexat cererii.

Instanța va avea în vedere însă și dispozițiile art. 953 alin.1 teza finală din noul cod de procedură civilă potrivit cu care „ Creditorul nu este dator să individualizeze bunurile asupra cărora solicită să se înființeze sechestrul”.

Avându-se în vedere considerentele de fapt și de drept expuse, prima instanța a considerat cererea formulată de către reclamanți ca fiind întemeiată.

Cu privire la cauțiunea prevăzută de art. 951 cod procedură civilă instanța de judecată, în baza dispozițiilor art. 992 alin. 1 din codul de procedură civilă, a pus în vedere reclamanților creditori ca până la data de 10.05.2013 să facă dovada consemnării sumei de 13.170 lei cu titlu de cauțiune.

Sub acest aspect, se constată că, prin documentul fiscal aflat la fila 18 din dosarul constituit pe rolul Judecătoriei B_____, reclamanți au făcut dovada consemnării sumei de bani pe care prima instanță a stabilit-o cu titlul de cauțiune.

Împotriva Încheierii ședinței Camerei de Consiliu din data de 30.04.2013 pronunțată de Judecătoria B_____, pârâtul – debitor C________ I____ V_____ a exercitata calea de atac a apelului, solicitând schimbarea în totalitate a acesteia, în sensul respingerii cererii de instituire a sechestrului asigurator formulată de către intimații - reclamanți creditori A_____ Ș_____ Rdu și A____ C_____ M______.

În motivarea cererii de apel, apelantul a susținut că hotărârea apelată este vădit netemeinică și nelegală, întrucât nu există o creanță constatată în scris și exigibilă, cât timp nu s-a constatat pe cale judecătorească sau în alt mod neîndeplinirea unor obligații asumate. Inserarea în contract a unei simple clauze nu poate întemeia admiterea unei cereri de sechestru.

Acțiunea în pretenții, de care se prevalează intimații, neîndeplinind cerințele instituite de lege și neprimind teren de judecare nu îndeplinește condiția instituită de art. 952 din Codul de procedură civilă.

Acțiunea în pretenții are o cauză imorală, tinzând să producă în favoarea intimaților o îmbogățire fără justă cauză, aceștia nesuferind nici un prejudiciu.

Apelantul a fundamentat în drept cererea de exercitare a căii de atac pe dispozițiile cuprinse în art. 953 din Codul de procedură civilă.

În apărare, intimații au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de apel ce constituie obiectul prezentului dosar, arătând în esență în motivarea poziției lor procesuale că, așa cum în mod legal și temeinic a reținut Judecătoria B_____, în cauză sunt îndeplinite toate cerințele pentru instituirea sechestrului asigurator .

În calea de atac a apelului, la cererea intimaților, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 479 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, iar în acest sens reține următoarele:

Mijloacele asigurătorii reprezintă mijloace procesuale al căror scop este indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale debitorului ori a bunurilor care formează obiectul procesului, pentru a evita dispariția sau degradarea lor( în cazul acțiunilor reale) ori diminuarea activului patrimonial al debitorului ( în cazul acțiunilor personale), care astfel, nu va mai putea dispune de aceste bunuri.

Este în drept să recurgă la aceste măsuri asigurătorii creditorul diligent, precaut, care nu are încă un titlu executoriu pe care să îl poată pune în executare, astfel că, la momentul și în eventualitatea obținerii titlului executoriu, el va putea trece la valorificarea bunurilor indisponibilizate ori poate să intre în posesia lor.

De altfel, noul cod civil prevede în rândul mijloacelor de protecție a drepturilor creditorului măsurile conservatorii ( art. 1558) și măsurile asiguratorii art. 1559), cel din urmă text făcând trimitere la dispozițiile Codului de procedură civilă ce reglementează sechestrul asigurător și judiciar și poprirea asigurătorie.

Potrivit prevederilor cuprinse în art. 951 din noul Cod de procedură civilă, sechestrul asigurător constă în indisponibilizarea bunurilor mobile sau/ și imobile urmăribile ale debitorului aflate în posesia acestuia sau a unui terț în scopul valorificării lor în momentul în care creditorul unei sume de bani va obține un titlul executoriu.

Așa cum am arătat, intimații au fundamentat cererea pe care au promovat-o pe dispozițiile cuprinse în art. 952 alin. 1 din Noul cod de procedură civilă, text de lege care stipulează:,, Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță”.

Pentru a putea institui sechestru asigurator în conformitate cu prevederile legale pe care a fost fundamentată cererea supusă analizei, creditorul trebuie să dovedească faptul că deține împotriva debitorilor o creanță, certă, lichidă și exigibilă, în sensul dispozițiilor de la art. 662 alin. 2-4 din același act normativ, în conformitate cu care, creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu, creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui, creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată, dar și că aceasta este constatată într-un înscris care, potrivit legii, nu constituie titlu executoriu.

Aceste cerințe sunt îndeplinite în cauza de față, așa cum în mod corect a reținut Judecătoria B_____, intimații având împotriva apelantului o creanță certă, lichidă și exigibilă, ce este constată prin contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. 60, la data de 03.02.2012, de către Biroul Notarial,, Libertas”.

De asemenea, părțile intimate au făcut dovada intentării împotriva apelantului a unei acțiuni civile, pentru recuperarea creanței pe care susțin că o au față de acesta, acțiune ce constituie obiectul dosarului nr. XXXXXXXXXXXXX aflat pe rolul Judecătoriei B_____.

Susținerile pe care apelantul le-a făcut prin cererea de exercitare a căii de atac pe care a promovat-o sunt străine de natura pricinii, ele constituindu-se în critici formulate cu privire la acțiunea în pretenții pe care intimații au formulat-o, susținând, așa cum am arătat, că această acțiune este nelegală și netemeinică.

Or, față de prevederile cuprinse în art. 952 alin. 1 din Codul de procedură civilă, instanța învestită cu soluționarea unei cereri întemeiată pe aceste prevederi legale nu verifică decât îndeplinirea cerințelor formale prevăzute de lege pentru instituirea acestei măsuri asigurătorii, neavând competența să se pronunțe pe fond asupra cererii de chemare în judecată pe care creditorul a intentat-o debitorului, respectiv să efectueze statuări cu privire la legalitatea și temeinicia acesteia.

Având în vedere considerentele ce preced, tribunalul constată că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și a făcut o justă aplicare a dispozițiilor legale incidente, astfel că, în conformitate cu prevederile cuprinse în art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge ca nefondată cererea de apel dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge cererea de apel formulată de apelantul C_______ I____ V_____, domiciliat în Orașul Predeal, ______________, nr. 48C, ____________________, reprezentat convențional de avocat V_____ S______, în contradictoriu cu intimații A____ Ș_____ R___, CNP xxxxxxxxxxxxx, și A____ C_____ M______, CNP xxxxxxxxxxxx, ambii cu domiciliul în Voluntari, ________________________. 50, vila JA32, jud. Ilfov, reprezentați convențional de avocații B_____ Giolgotiu și H______ C________, împotriva Încheierii ședinței Camerei de Consiliu din data de 30.04.2013 pronunțată de Judecătoria B_____ în dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXXX, pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10.07.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L____ S_____ pentru P______ M__ aflată

în concediu de odihnă

semnează Președinte Instanță

A____ N_______ M___

GREFIER,

L__________ P__

Red. L.S./29.07.2013

Tehnored. L.P./30.07.2013

ex.

___________________

Jud. fond C______ A______ C______/Judecătoria B_____

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025