R O M Â N I A
TRIBUNALUL S____
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
Nr. operator date 2516
DECIZIA CIVILĂ NR. 206/2014
Ședința publică din 23 septembrie 2014
Completul compus din:
Președinte : D______ Patrițiu, vicepreședinte Tribunal
Judecător : P_______ D____-V______
Judecător : P__ R___ M________
Grefier : C___ P______ E_____
S-a luat în examinare apelul formulat de pârâtă C____ S_____, cu domiciliul în municipiul Z____, _______________________. 26, ______________. C, etaj V, _____________________ împotriva Încheierii civile nr.1371/C din 29 aprilie 2014, pronunțată de Judecătoria Z____ în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, având ca obiect sechestru asigurător.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul reclamant B_____ I_____ și recurenta pârâtă C____ S_____.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că taxele judiciare în sumă de 50 lei, dispuse în cauză au fost achitate, fila 19, după care;
Intimatul reclamant B_____ I_____ arată că a renunțat la judecată în fața primei instanței.
Recurenta pârâtă arată că dorește să i să facă dreptate.
Instanța învederează recurentei să se refere doar la cauza de față.
Recurenta arată că a avut un proces de evacuare, în prezenta cauză nu a fost citată iar potrivit Codului de procedură civilă reclamantul trebuie să plătească cheltuieli de judecată, arată că a angajat apărător dar acesta este bolnav.
Intimatul arată că afirmațiile recurentei sunt nefondate.
Instanța învederează părților să-și expună punctul de vedere cu privire la calea de atac a Încheierii civile pronunțate de instanța de fond.
Recurenta arată că în fața primei instanțe nu a fost citată și a formulat recurs pentru cheltuielile de judecată.
Instanța, în raport cu obiectul dosarului reține cauza în pronunțarea.
T R I B U N A L U L,
Prin încheierea civilă nr. 1371/C/19.04.2014 Judecătoria Z____ a luat act de renunțarea la judecată a reclamantului B_____ I_____ in contradictoriu cu pârâta C____ S_____ cu privire la cererea având ca obiect instituirea sechestrului asigurator.
Prin recursul înregistrat pe rolul Tribunalului S____ în data de 15.05.2014 pârâta recurentă a criticat soluția primei instanței pe motiv că hotărârea s-ar fi dat cu incălcarea legii. A invocat partea faptul că judecata s-a făcut in camera de consiliu, fără citarea părților, iar la termenul din data de 29.04.2014 reclamantul a fost primit in ședința camerei de consiliu, pe când pârâta nu a fost inștiințată. Mai mult, a susținut pârâta, reclamantului i s-a comunicat hotărârea, insă ei nu; apoi, hotărârea s-a dat fără cale de atac. Greșit si nelegal nu l-a obligat instanța pe reclamant la plata cheltuielilor de judecată de 1000 lei, încălcând art. 246 al. 3 C.pr.civ.
Prin întâmpinarea depusă in data de 30.06.2014, intimatul B_____ I_____ a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A susținut intimatul că recurenta avea cunoștință de data desfășurării procesului in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX. Afirmația pârâtei potrivit căreia reclamantul a fost primit in ședința camerei de consiliu este, in opinia acestuia formulată cu rea intentie, tendentioasa. Cu privire la cheltuielile de judecata, s-a solicitat respingerea cererii recurentei conform prevederilor art. 247 C.pr.civ. vechi si art. 246 al. 1 din acelasi act normativ.
Cu privire la recursul formulat tribunalul retine următoarele:
Cererea de chemare in judecata având ca obiect instituirea unui sechestru asigurator a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Z____ in data de 19.03.2014, astfel că in temeiul art. 3 din Legea nr. 76/2012 ii sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civilă.
F___ de soluția pronunțată in cauză, calea de atac este cea reglementată de art. 406 al. 6 C.pr.civ. , respectiv recursul.
Cu privire la procedura de judecată desfășurată in fața primei instanțe, se reține incidența prevederilor art. 953 C.pr.civ. Prima instanța a soluționat cererea in camera de consiliu, dar a dispus citarea părților (f. 10-11). Fiind înștiințată cu privire la măsura instituirii sechestrului asigurator, pârâta recurentă a angajat un avocat si a formulat întâmpinare (f. 6-8). Ulterior, reclamantul si-a manifestat voința in sensul renunțării la judecată, insă, dat fiind că pârâta fusese înștiințată cu privire la proces si a efectuat cheltuieli pentru a-si pregăti apărarea, este îndreptățită la restituirea cheltuielilor de judecată suportate.
Față de considerentele de mai sus, se reține că recursul formulat de C____ S_____ este fondat, astfel că, in temeiul art. 1357 C.civ. si art.406 al. 3 C-pr.civ., instanța va obliga reclamantul B_____ I_____ la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei suportate de pârâta recurentă C____ S_____, si dovedite cu chitanța _________ nr. 987/02.04.2014.
In consecință, in temeiul art. 406 al. 6 C.pr.civ.. va admite recursul formulat de recurenta C____ S_____, împotriva Încheierii civile nr. 1371/C/29.04.2014, în contradictoriu cu intimatul B_____ I_____.
Pentru aceste motive,
În numele L E G I I
D E C I D E :
Admite recursul declarat de recurenta C____ S_____ , împotriva Încheierii civile nr. 1371/C/29.04.2014, formulat în contradictoriu cu intimatul B_____ I_____.
Modifică încheierea civilă nr. 1371/C/29.04.2014, în sensul că obligă reclamantul B_____ I_____ la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei suportatr de pârâta recurentă C____ S_____.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23 Septembrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
D______ Patrițiu P_______ D____-V______ P__ R___ M________
Grefier:
C___ P______ E_____