ROMÂNIA
TRIBUNALUL A___ Operator - 3207/2504
SECȚIA a I-a CIVILĂ
Dosar nr. XXXXXXX/xxxxx
DECIZIA CIVILĂ NR. 664
Ședința publică din data de 01 iulie 2014
Președinte L____ L____
Judecător O___ Ș_____ S___
Grefier A______ C_____
S-a luat în examinare apelul declarat de apelantul-reclamant S_____ G_______ în contradictoriu cu intimata-pârâtă P____ L______ D______, împotriva încheierii civile nr. 4496 din data de 6 mai 2014 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect sechestru asigurător.
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că prin încheierea Camerei de Consiliu din data de 30 mai 2014, reclamantul a fost scutit de la plata taxei judiciare de timbru în valoare de 50 lei, în baza OG 51/2008.
De asemenea, se constată că la dosar s-au depus, prin serviciul registratură la data de 25 iunie 2014, cerere din partea apelantului prin care arată că solicită judecarea cauzei în lipsa, de asemenea si intimata a depus la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea apelului.
Instanța considerând cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra apelului înregistrat la Tribunalul A___ la data de 22 mai 2014, constată că prin încheierea civilă nr. 4496 din data de 6 mai 2014 pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXX, Judecătoria A___, respins cererea formulată de creditorul S_____ G_______, în prezent deținut în Penitenciarul A___, în contradictoriu cu debitoarea P____ L______ D______
Pentru a hotărî astfel prima instanța a reținut, că Potrivit art. 952 Cod procedură civilă „(1) Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată. El poate fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanță ; (2) Același drept îl are și creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris, dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, odată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamat.; (3) Instanța poate încuviința sechestrul asigurător chiar și atunci când creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea. În aceste cazuri, creditorul trebuie să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute la alin. (1) și să depună o cauțiune, al cărei cuantum va fi fixat de către instanță”.
A apreciat că în speță, nu sunt îndeplinite cerințele vreuneia dintre cele trei situații în care se poate înființa sechestrul asigurător.
În ce privește prima situație, pentru înființarea sechestrului este necesar să existe o creanță certă, lichidă și exigibilă în înțelesul art. 662 alin. 2, 3, 4 cod procedură civilă, care să fie și constatată în scris, condiții neîndeplinite în speță.
În ce privește cea de-a doua situație, aceasta presupune o creanță care nu este constatată în scris, dar care este certă și exigibilă, ceea ce nu e cazul în speță.
Ce-a de-a treia situație reclamă existența unei creanțe neexigibile, însă care trebuie să fie certă, lichidă, constatată în scris și, pe lângă acestea, este necesar să se fi dovedit o anumită conduită a debitorului (faptul că acesta ar fi micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului, sau n-ar fi dat asigurările promise, ori că ar fi pericol ca aceasta să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să-și risipească averea), cerințe care nu sunt îndeplinite în cauză.
Ca atare, instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul S_____ G_______, apreciind că sentința atacată este nelegală, deoarece prima instanță a omis să se pronunțe asupra scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei, cerere formulată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei A___.
Solicită scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, deoarece se află în stare de detenție în Penitenciarul A___ și nu realizează venituri, nu are sume de bani în contul personal și bunuri proprii mobile sau imobile la adresa unde are domiciliu.
Intimata P____ L______ D______ a depus un înscris prin care a solicitat respingerea apelului formulat de S_____ G_______ împotriva încheierii nr. 4496 din 6 mai 2014 în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.
În motivare arată că soluționarea cererii de scutire de la plata taxei judiciare de timbru, nu influențează creanța în cauză, care este inexistentă, astfel că apelul nu este fundamentat și este inadmisibil.
Actul prin care este stabilit un drept al creditorului de a pretinde ceva de la debitor, nu există, deoarece nu s-a putut stabili vreun drept de pretenții al creditorului, iar stabilirea acestui drept de pretenții poate fi pusă în discuție abia după definitivarea dosarelor în care este cercetat S_____ G_______, sub aspectul săvârșirii de infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, respectiv dosarele nr. xxxxx/55/2013 si nr. XXXXXXXXXXX.
Analizând apelul prin prisma disp. art. 476-479 Noul Cod de pr. civilă, tribunalul constată că nu este fondat.
Verificând sentința atacată, tribunalul constată că prima instanță a reținut o stare de fapt astfel cum rezultă din actele dosarului și a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Astfel, prima instanță a reținut în mod întemeiat că, cererea creditorului nu îndeplinește nici una din cerințele prev. de art. 952 Noul Cod de pr. civilă.
Apelantul nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă pentru a fi incidentă vreuna din cele trei situații prev. de art. 952 Noul Cod de pr. civilă și analizate de prima instanță.
Pentru aceste considerente, tribunalul în baza art. 480 Noul Cod de pr. civilă, va respinge apelul formulat de apelantul-reclamant S_____ G_______ în contradictoriu cu intimata-pârâtă P____ L______ D______, împotriva încheierii nr. 4496 din 06 mai 2014 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge apelul formulat de apelantul-reclamant S_____ G_______ în contradictoriu cu intimata-pârâtă P____ L______ D______, împotriva încheierii nr. 4496 din 06 mai 2014 pronunțată de Judecătoria A___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 01 iulie 2014.
Președinte pt. Judecător S___ S_____ O___ Grefier
L____ L____ aflat în concediul legal de odihnăA______ C_____
semnează Președintele Secției a I-a Civilă
N_______ C____
Red: jud. LL
Tehnored: A.C
4 ex/10.07.2014
2 ______________
Se comunică cu:
- apelant reclamant S_____ G_______ – Penitenciarul A___
- intimata P____ L______ D______ – Penitenciarul A___
Prima instanță – Judecătoria A___ – judecător A_____ N____