Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul PRAHOVA
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Sechestru asigurător
Număr hotarâre:
185/2015 din 19 ianuarie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA-SECTIA I CIVILĂ

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

DECIZIA CIVILĂ NR. 185

Ședința publică din data de 19.01.2015

PREȘEDINTE - C________ D___ E_____

JUDECĂTOR - D______ G_______

GREFIER - C_______ A________

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta - reclamantă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, CUI xxxxxxx, cu sediul în Ploiești, _____________________. 22, jud. Prahova, împotriva Încheierii pronunțate de Judecătoria Ploiești la data de 23.07.2014, în contradictoriu cu intimatul pârât H____ N______, domiciliat în Ploiești, _________________. 25, _____________________________.

Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus prin intermediul compartimentului registratură, întâmpinare din partea intimatului pârât, după care,

Tribunalul ia act de faptul că intimatul pârât a depus întâmpinarea la acest termen de judecată și apreciază că acesta este decăzut din dreptul de a invoca excepții și nu se impune comunicarea întâmpinării.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul în temeiul disp.art. 394 alin. 1 c.pr.civ. consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 23.06.2014, sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, reclamanta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova a formulat cerere de menținere a sechestrului asigurător în contradictoriu cu pârâtul H____ N______, solicitând instanței să dispună menținerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța procurorului din data de 03.10.2012 asupra cotei indivize de ½ din imobilul cu destinația de locuință situat în municipiul Ploiești, __________________. 25, _____________. 1, jud. Prahova, proprietatea numitului H____ N______.

În motivarea cererii, a arătat că în data de 06.05.2011, P________ de pe lângă Judecătoria Ploiești a fost sesizat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Prahova despre faptul că numiții H____ N______ și J____ E____, ambii în calitate de asociați și administratori ai societății Giocris G___ S.R.L. au reținut și nu au virat către bugetul general consolidat al statutului suma de 20.012 lei, reprezentând impozitele și contribuțiile cu reținere la sursă mai vechie de 30 de zile de la scadență, compusă din: impozit pe veniturile din salarii, CAS asigurați, CASS asigurați, șomaj asigurați, aferente perioadei noiembrie 2009 – ianuarie 2011.

A arătat că prin rezoluția organelor de poliție din cadrul I.P.J. Prahova – Serviciul de Investigare a Fraudelor din data de 24.06.2011, confirmată la aceeași dată prin rezoluția procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus începerea urmăririi penale față de H____ N______, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005. Ulterior, prin areas nr. xxxxx/23.01.2012, D.G.F.P. Prahova a comunicat faptul că nici pentru perioada ianuarie 2011 - decembrie 2011, societatea administrată de numitul H____ N______ nu a achitat contribuțiile cu reținere la sursă, prejudicial total cauzat bugetului de stat în perioada noiembrie 2009 – decembrie 2011 fiind de 35.283 lei.

Reclamanta a mai învederat că, întrucât luarea măsurilor asigurătorii era obligatorie în baza art. 10 din Legea nr. 241/2005, prin ordonanța procurorului din data de 03.10.2012, în baza art. 163 – 167 V.C.proc.pen., s-a dispus din oficiu aplicarea sechestrului asigurător asupra cotei indivize de ½ din imobilul cu destinația de locuință situat în municipiul Ploiești, __________________. 25, _____________. 1, jud. Prahova, aceasta fiind comunicată către OCPI Prahova în vederea efectuării mențiunilor în cartea funciară.

A mai precizat de asemenea că, potrivit art. 28 alin. 1 teza finală C.proc.pen., instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă a instanței penale de achitare în ceea ce privește existența prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite, ținând cont de faptul că noțiunea de vinovăție este interpretată diferit în dreptul civil, unde persoana răspunde pentru culpa cea mai ușoară.

A mai arătat că soluția dispusă de procuror, respectiv clasarea, nu leagă instanța civilă, în cazul sesizării acesteia de către persoana vătămată.

Reclamanta a mai adăugat că, în baza dispozițiilor art. 315 alin. 2 teza a II –a C.proc.pen., prin ordonanța de clasare din data de 14.05.2014 trebuie menținută măsura asiguratorie, dispusă prin ordonanța procurorului din data de 03.10.2012, măsură ce va înceta de drept dacă persoana vătămată, respectiv reclamanta nu introduce acțiune la instanța civilă în termen de 30 de zile de la data comunicării ordonanței de clasare.

A adăugat că a formulat prezenta cerere de menținere a sechestrului asigurător ca urmare a înregistrării în data de 28.05.2014 a ordonanței de clasare din data de 14.05.2014 și ca urmare a nerecuperării prejudiciului adus bugetului de stat consolidat în cuantum de 35.283 lei de la H____ N______, în vederea obținerii unui titlu executoriu ce urmează a fi pus în executare.

În drept, a invocat art. 951 – 957 C.proc.civ..

În probațiune, a depus la dosar, în copie, comunicarea către Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Ploiești (f. 6), ordonanța de clasare din data de 14.05.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești dosar nr 6259/P/2011 .

Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

După rămânerea în pronunțare și după terminarea ședinței, s-au depus la dosar de către reclamantă relațiile solicitate de instanță.

În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Ploiești a pronunțat încheierea de ședință din data de 23.07.2014, prin care a respins cererea având ca obiect sechestru asigurător ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 952 alin. 1 C.pr.civ., creditorul care nu are un titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurǎtor asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată, el putând fi obligat la plata unei cauțiuni în cuantumul fixat de către instanța.

Totodată, potrivit art. 952 alin. 2 C.proc.civ., același drept îl are și creditorul a cărui creanță nu este constatată în scris, dacă dovedește că a intentat acțiune și depune, odată cu cererea de sechestru, o cauțiune de jumătate din valoarea reclamata.

Conform art. 952 alin. 3 C.proc.civ., instanța poate încuviințat sechestrul asigurător chiar și atunci când creanța nu este exigibilă, în cazurile în care debitorul a micșorat prin fapta sa asigurările date creditorului sau nu a dat asigurările promise ori atunci când este în pericol ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească averea, și în aceste cazuri, creditorul având obligația să dovedească îndeplinirea celorlalte condiții.

Astfel cum rezultă din dispozițiile sus menționate, instanța reține că sechestrul asigurător este măsură asiguratorie care se poate dispune în cazul în care obiectul litigiului de fond îl reprezintă plata unei sume de bani, dovada inițierii cererii de chemare în judecată prin care creditorul să dovedească declanșarea procesului pe fond fiind obligatorie în oricare dintre ipostazele sechestrului asigurător. În plus, față de această primă condiție, creditorul trebuie să dovedească că deține o creanța care este constatată în scris și este exigibilă.

Scopul luării unei astfel de măsuri pe parcursul procesului civil este tocmai acela de a proteja creditorul care are o creanță a cărei existență poate fi stabilită cu o oarecare certitudine și care să rezulte dintr-un minim de probatoriu.

Instanța reține că prin „creanță ce este constatată în scris”, legiuitorul a impus condiția ca persoana ce se consideră a fi creditor să aibă o creanță care să fie constatată sub forma unui înscris fie autentic, fie sub semnătură privată, dar care să aibă valoare probatorie intrinsecă și care să poată garanta și proba existența unei creanțe.

În cea de a 2 ipoteză prevăzută de art. 952 Cproc.civ. în care este posibilă înființarea sechestrului asigurător este aceea în care creditorul, deși are o creanță exigibilă, acesta nu este constatată în scris, caz, în care de asemenea, va fi ținut să facă dovada inițierii cererii de chemare în judecată pentru declanșarea litigiului pe fond.

În speța de față, reclamanta solicită ca instanța să dispună menținerea sechestrului asigurător instituit prin ordonanța procurorului din data de 03.10.2012 asupra cotei indivize de ½ din imobilul cu destinația de locuință situat în municipiul Ploiești, __________________. 25, _____________. 1, jud. Prahova, proprietatea pârâtului H____ N______.

Analizând înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă, instanța constată că prin ordonanța de clasare din data de 14.05.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus clasarea cauzei în care a fost efectuată urmărirea penală față de suspectul H____ N______ pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 și s-a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța procurorului din data de 03.10.2012, asupra cotei indivize de ½ din imobilul cu destinația de locuință situat în municipiul Ploiești, __________________. 25, _____________. 1, jud. Prahova, deținut de suspectul H____ N______ în coproprietate cu H____ F______, dobândit conform contractului de vânzare – cumpărare nr. xxxxx/18.xxxxxx, măsura urmând a înceta de drept dacă în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei soluții, ANAF – DGRFP Plieși nu introduce acțiune în fața instanței civile.

Așadar, măsura sechestrului asigurător a fost luată prin ordonanța procurorului din data de 03.10.2012 și menținută prin ordonanța de clasare din data de 14.05.2014.

Potrivit art. 315 alin. 2 lit. a C.proc.pen., ordonanța de clasare cuprinde mențiunile prevăzute la art. 286 alin. 2 precum și dispoziții privind menținerea măsurilor asigurătorii, aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile, în 30 de zile de la comunicarea soluției.

Per a contrario, măsura asigurătorie dispusă se va menține de drept, în temeiul legii, dacă se introduce acțiune în fața instanței civile, în 30 de zile de la comunicarea soluției.

Astfel, instanța reține că reclamanta nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 952 C.proc.civ. care prevede în ce situații se dispune instituirea sechestrului asigurător, și nu menținerea acestuia.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel, în termen legal, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în mod greșit instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de instituire a sechestrului asigurător, apreciind că nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de art.952 Codul Pr. Civ., pentru următoarele motive:

Astfel, instituția noastră întrunește elementele prevăzute de art.952 alin.1 din NCPC deoarece in calitate de creditor care nu are titlu executoriu, dar a cărui creanță este constatată în scris și este exigibilă, poate solicita înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale debitorului, dacă dovedește că a intentat cerere de chemare în judecată. Cu adresa nr. xxxxxx/17.07.2014 transmisa către judecătoria Ploiești am făcut dovada formulării cererii de chemare in judecata (acțiune in pretenții) cu nr. xxxxxx/16.07.2014 împotriva numitului H____ N______ la instanța civila , asa cum se dispune in art.952 alin.1 din NCPC .

La data de 06.05.2011, P________ de pe langă Judecătoria Ploiești a fost sesizat de către Direcția Generala a Finanțelor Publice Prahova despre faptul ca numiții H____ N______ si J____ E____, ambii în calitate de asociați și administratori ai societății Giocris G___ SRL au reținut si nu au virat către bugetul general consolidat al statului suma de 20.012 lei, reprezentând impozitele si contribuțiile cu reținere la sursa mai vechi de 30 de zile de la scadența compusă din: impozit pe veniturile din salarii, CAS asigurați, CASS asigurați , șomaj asigurați, aferente perioadei noiembrie 2009 - ianuarie 2011.

Prin rezoluția organelor de politie din cadrul IJP Prahova - Serviciul de Investigare a Fraudelor din data de 24.06.2011 confirmata la aceeași data prin rezoluția procurorului din cadrul Parchetului de pe lânga Judecătoria Ploiești s-a dispus începerea urmăririi penale fata de H____ N______, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.6 din Legea nr.241/2005.

Ulterior, prin adresa nr.xxxxx/23.01.2012 , DGFP Prahova a comunicat faptul ca nici pentru perioada ianuarie 2011 - decembrie 2011 societatea administrata de suspectul H____ N______ nu a achitat contribuțiile cu reținere la sursa , prejudiciul total cauzat bugetului de stat in perioada noiembrie 2009 - decembrie 2011 , fiind de 35.283 lei.

Întrucât luarea masurilor asigurătorii era obligatorie in baza art.10 din legea nr. 241/2005, prin ordonanța procurorului din data de 03.10.2012, în baza art.163-167 din vechiul Cod de Procedura Penala, s-a dispus din oficiu aplicarea sechestrului asigurător asupra cotei indivize de 1/a din imobilul cu destinația de locuința situat în municipiul Ploiești , ________________.25, ____________, județul Prahova. Măsura sechestrului a fost comunicata Oficiului de Cadastru si Publicitate Imobilira în vederea efectuării mențiunilor in cartea funciara.

Conform dispozițiilor art.28 alin.1 teza finala CPP, instanța civila nu este legata de hotărârea definitiva a instanței penale de achitare în ceea ce privește existenta prejudiciului ori a vinovăției autorului faptei ilicite, tinand cont si de faptul ca noțiunea de vinovăție este interpretata diferit în dreptul civil, unde persoana răspunde în principiu și pentru cea mai ușoara culpă.

Plecând de la dispozițiile legale menționate, a apreciat ca soluția dispusa de procuror, respectiv clasarea cauzei în care a fost efectuata urmărirea penala fata de suspecții H____ N______ si J____ E____, nu leagă instanța civila, în cazul sesizării acesteia de către persoana vătămata.

Astfel, în baza dispozițiilor art.315 alin.2 din Codul de Procedura Penala teza a doua, urmează ca prin ordonanța de clasare din data de 14.05.2014, sa fie menținută măsura asiguratorie dispusa prin ordonanța procurorului din data de 03.10.2012, măsura ce va înceta de drept, potrivit dispozițiilor legale daca persoana vătămata, respectiv instituția noastră - nu introduce acțiune la instanța civila în termen de 30 de zile de la comunicarea ordonatei de clasare.

Precizam instanței de judecata ca ordonanța de clasare din data de 14.05.2014 a fost comunicata Administrației Județene a Finanțelor Publice Prahova cu adresa emisa in data de 15.05.2014 si înregistrata la sediul instituției noastre cu nr.xxxxx/28.05.2014.

Ca urmare a înregistrării in ziua de 28.05.2014, la sediul instituției noastre a ordonanței de clasare din data de 14.05.2014 și ca urmare a nerecuperării prejudiciului adus bugetului de stat consolidat in suma de 35.283 lei de către H____ N______, administrator al societății GIOCRIS G___ SRL, am formulat prezenta cerere de menținere a sechestrului asigurător instituit prin ordonanța procurorului in data de 03.10.2012, la instanța civila, în vederea obținerii unui titlu executoriu ce urmează a fi pus in executare de către instituția noastră.

F___ de cele arătate mai sus, solicitam instanței sa admită apelul declarat, iar pe fondul cauzei sa admită cererea de instituire a sechestrului asigurător instituit prin ordonanța procurorului din data de 03.10.2012 asupra cotei indivize de V2 din imobilul cu destinația de locuința situat in municipiul Ploiești, _______________.25 , ______________________________, proprietatea numitului H____ N______ cu domiciliul in Ploiești, ____________________.25, ______________________________, conform dispozițiilor art. 951 - 957 din Noul Cod de Procedura Civila .

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXXX.

In raport de motivele de apel, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

În motivare, intimatul a arătat că, în fapt reclamanta a învestit instanța de judecata cu o cerere de menținere a sechestrului asigurător instituit prin ordonanța procurorului din data de 03.10.2012. Deci sechestrul asigurător a fost instituit deja în data de 03.10.12. În data de 14.05.2014 procurorul a dispus clasare cauzei, ceea ce nu are ca efect încetarea sechestrului asigurător. Conform art. 315 pct.2 lit a , cod procedura penala, măsura instituirii sechestrului asigurător încetează de drept doar daca persoana vătămată nu introduce acțiune civilă în termen de 30 zile de la comunicare soluției. Per a contrario, în cazul în care persoana vătămata introduce acțiune în termenul prevăzut mai sus, măsura de instituire a sechestrului asigurător nu încetează, astfel încât aceasta se menține în virtutea legii fără intervenția unei instanțe de judecata, astfel încat o solicitare de menținerea a acestei măsuri este lipsită de interes și inadmisibilă.

În cazul în care reclamanta era nemulțumită de Ordonanța de clasare a procurorului din data de 14.05.2014, avea posibilitatea de a formula plângere împotriva acesteia la prim procuror sau la instanța penala in termenul prevăzut de codul de procedura penală.

În ceea ce privește prevederile art. 952 din Codul de procedura civilă acesta nu se refera la menținerea măsurii sechestrului asigurător, așa cum a formulat reclamanta cererea la instanța de fond, ci la instituirea măsurii sechestrului asigurător.

După cum a constatat instanța de fond, chiar daca dosarul penal a fost clasat, măsura de instituire a sechestrului asigurător este menținută de drept daca în termenul de 30 de zile de la comunicarea soluției, persoana vătămata formulează o acțiune în pretenții la instanța de judecata civilă.

Art. art. 315 pct.2 lit a Cod procedura penală, prezintă două situații:

Dacă partea vătămata a formulat în termen de 30 de zile o acțiune la

instanța civila, măsura de instituire a sechestrului asigurător de către procuror prin ordonanța, se menține de drept fără intervenția unei instanțe de judecată. Daca partea vătămata nu a formulat în termen de 30 de zile o acțiune la instanța civila, măsura de instituirea a sechestrului asigurător de către procuror prin ordonanța, încetează de drept, fără intervenția unei instanțe de judecata. În acest caz consideram ca măsura sechestrului asigurător daca a încetat de drept, cererea persoanei interesate ar trebuii sa fie o cerere de instituirea a sechestrului si nu o cerere de menținere a sechestrului asigurător .

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:

Prin ordonanța de clasare din data de 14.05.2014 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești s-a dispus clasarea cauzei în care a fost efectuată urmărirea penală față de suspectul H____ N______ pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 și s-a menținut sechestrul asigurător instituit prin ordonanța procurorului din data de 03.10.2012, asupra cotei indivize de ½ din imobilul cu destinația de locuință situat în municipiul Ploiești, __________________. 25, _____________. 1, jud. Prahova, deținut de suspectul H____ N______ în coproprietate cu H____ F______, dobândit conform contractului de vânzare – cumpărare nr. xxxxx/18.xxxxxx, măsura urmând a înceta de drept dacă în termen de 30 de zile de la comunicarea prezentei soluții, ANAF – DGRFP Ploiești nu introduce acțiune în fața instanței civile.

Astfel, așa cum e reținut și instanța de fond, măsura sechestrului asigurător a fost luată prin ordonanța procurorului din data de 03.10.2012 și menținută prin ordonanța de clasare din data de 14.05.2014.

Potrivit art. 315 alin. 2 lit. a C.proc.pen., ordonanța de clasare cuprinde mențiunile prevăzute la art. 286 alin. 2 precum și dispoziții privind menținerea măsurilor asigurătorii, iar aceste măsuri încetează de drept dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile, în 30 de zile de la comunicarea soluției.

Per a contrario, măsura asigurătorie dispusă se va menține de drept, în temeiul legii, dacă se introduce acțiune în fața instanței civile, în 30 de zile de la comunicarea soluției.

În mod corect a reținut instanța de fond, că art. 952 din Codul de procedura civilă acesta nu se refera la menținerea măsurii sechestrului asigurător, așa cum a formulat reclamanta cererea la instanța de fond, ci la instituirea măsurii sechestrului asigurător, or în cauză s-a solicitat menținerea sechestrului asigurator,

După cum în mod corect a constatat instanța de fond, chiar daca dosarul penal a fost clasat, măsura de instituire a sechestrului asigurător este menținută de drept dacă în termenul de 30 de zile de la comunicarea soluției, persoana vătămata formulează o acțiune în pretenții la instanța de judecata civilă.

Astfel, dacă partea vătămata a formulat în termen de 30 de zile o acțiune la instanța civila, măsura de instituire a sechestrului asigurător de către procuror prin ordonanța, se menține de drept fără a fi necesară intervenția unei instanțe de judecată, iar daca partea vătămata nu a formulat în termen de 30 de zile o acțiune la instanța civila, măsura de instituirea a sechestrului asigurător de către procuror prin ordonanța, încetează de drept, fără intervenția unei instanțe de judecata, astfel că în acest caz este necesară formularea unei cereri de instituire a sechestrului asigurator, cererea care trebuie analizată de instanță din perspectiva art. 952 cod proc.civ.

Astfel, întrucât cererea apelantei reclamante nu se încadrează în niciuna din ipotezele prevăzute de art. 952 C.proc.civ. care prevede în ce situații se dispune instituirea sechestrului asigurător, în mod corect instanța de fond a respins cererea ca fiind inadmisibilă.

Având în vedere considerentele de fapt și drept expuse mai sus, în temeiul art. 480 Cod proc.civ. Tribunalul va respinge apelul ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta - reclamantă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, CUI xxxxxxx, cu sediul în Ploiești, _____________________. 22, jud. Prahova, împotriva Încheierii pronunțate de Judecătoria Ploiești la data de 23.07.2014, în contradictoriu cu intimatul pârât H____ N______, domiciliat în Ploiești, _________________. 25, ____________. 1, jud. Prahova, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.01.2015.

PreședinteJudecător

E_____ C________ D___ G_______ D______

Grefier

A________ C_______

operator de date cu caracter personal 5595

red.E.C.D./tehnored E.C.D.

5 ex./26.02.2015

d.f.2XXXXXXXXXXXXXX J.Ploiești

j.f.C______ C_______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025