ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal 3208
JUDECĂTORIA A___
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 23
Ședința publică din 12 ianuarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: N_______ R_____
Grefier: R_____ L____ B____
S-a luat în examinare acțiune a civilă formulată de reclamanta C______ P____ I___ în contradictoriu cu intimații Poliția L_____ A___ și P_______ M___________ A___, privind procesul verbal de contravenție nr. xxxxx/03.09.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reprezentantul petentului, av. Buzeșan F_____, absent fiind petentul și reprezentanții intimaților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța, din oficiu, conform prevederilor art. 131 Noul Cod de proc.civ., verifică competența generală, materială și teritorială de soluționare a cauzei, iar în conformitate cu art. 94 Cod procedură civilă coroborat cu art. 32 din OG 2/2001 este competentă să soluționeze cauza.
Reprezentantul petentului depune delegaația de substituire iar în probațiune solicită efectuarea unei expertize.
Instanța, deliberând asupra cererii în probațiune apreciază că aceasta nu este utilă și conludenta, astfel ca o respinge.
Reprezentantul petentului învederează că nu mai are alte cereri.
Instanța încuviințează înscrisurile depuse la dosar și nemaifiind alte cereri de formulat, probe de propus în cauză sau excepții de invocat, în baza art. 394 Noul Cod de procedură civilă, declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul petentului solicită admiterea plângerii astfl astfel cum a fost ea formulată, cu cheltuieli de judecată, sens în care depune dovada achitării onorariului de avocat.
Instanța reține cauza spre soluționare.
După apelarea cauzei se prezintă reprezentanta intimatei Poliția L_____, cj. S____ D_____, care depune delegația de reprezentare și solicită respingerea plângerii.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr. XXXXXXXX/09.10.2014, petentul C______ P____ I___, în contradictoriu cu intimații Poliția L_____ A___ și P_______ M___________ A___, a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție nr. xxxxx/03.09.2014, a sancțiunilor aplicate și a măsurilor dispuse, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, petentul arată că intimata Poliția L_____ nu este un compartiment al unei autorități publice, ci o persoană juridică distinctă, prin urmare raportata la art. 27 alin. 3 din legea nr. 50/1991 contravenția a fost constatată de o persoană care nu avea competențe în acest sens.
Petentul mai arată că nu a modificat instalația de încălzire a imobilului, ci doar a debranșat caloriferele fără acordul Arterm SA.
Contravenția reținută în sarcina sa nu există, dat fiind că dispozițiile art. 11 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, care reglementează excepțiile de la obținerea autorizației de construire, prevăd că se pot executa fără autorizație și sistemele locale de încălzire și preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, în cauză fiind vorba despre montarea unei centrale termice de apartament pentru care nu este necesară obținerea autorizației de construire.
În drept, invocă art. 11 din Legea nr. 50/1991, iar în probațiune depune procesul-verbal de contravenție contestat, autorizațiile necesrae pentru autorizarea instalației de utilizare a gazelor naturale și punerea în funcțiune.
Prin întâmpinare, intimata Poliția L_____ A___ solicită respingerea plângerii, arătând totodată că fapta reținută în sarcina petentului este aceea de a fi efectuat lucrări de modificare a instalației de încălzire centrală a blocului, în scopul deconectării unității locative de la instalația de încălzire a blocului, fără a obține în prealabil autorizația prevăzută de lege, faptă ce încalcă prevederile art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991.
Lucrările efectuate de petent nu constau în înlocuirea sau repararea unor consumatori la instalația de încălzire centrală a blocului și nici în lucrări de reparații/ modernizări/renovări interioare ori în lucrări ce vizează înlocuirea caloriferelor și a conductelor aferente apartamentului, ci în cu totul alte lucrări, respectiv modificarea instalației de încălzire centrală a blocului, prin demontarea caloriferelor existente în interiorul apartamentului, desființând conductele de tur-retur, prin secționare și blindare, lucrări ce necesitau autorizație de construire.
De asemenea, lucrările executate de petent nu intră în excepțiile prevăzute de art. 11 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 50/1991, cazuri care sunt de strictă interpretare și nu pot fi extinse la alte categorii de lucrări, fapta contravențională a existat, iar procesul-verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea condițiilor prevăzute de OG nr. 2/2001.
Prin întâmpinare intimatul P_______ municipiului A___ a solicitat a solicitat respingerea plângerii.
În motivare, a arătat că petentul a modificat instalația de încălzire centrală a blocului, fără a deține autorizație de construire, faptă ce constituie contravenție potrivit art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991. Instalația de încălzire centrală a blocului face parte din categoria instalațiilor aferente construcțiilor, conform art. 42 alin. 3 din Ordinul nr. 839/2009. Potrivit art. 1 alin. 1 și art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, lucrările de modificare a instalațiilor aferente construcțiilor se pot executa numai pe bază de autorizație de construire obținute în prealabil, în condițiile legii. Așadar, petentul a efectuat lucrările arătate mai sus fără a deține autorizație și fără ca lucrările efectuate să facă parte din categoria celor care sunt exceptate de la această regulă. Petenta în mod greșit a apreciat că schimbarea, repararea și chiar desființarea caloriferelor nu necesită autorizație de construire. Măsura aducerii instalației de încălzire a blocului la starea inițială a fost dispusă de P_______ municipiului A___ în baza art. 28 alin. 1 din Legea nr. 50/1991.
Prin răspunsul la întâmpinare, petentul își menține poziția exprimată prin plângere
Analizând actele și lucrările aflate la dosar, instanța reține în fapt că, prin procesul-verbal de contravenție nr. xxxxx/03.09.2014, petentul a fost sancționat cu amendă în sumă de 2.500 lei, pentru contravenția prevăzută de art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991, întrucât a modificat instalația de încălzire centrală a blocului, respectiv debranșarea apartamentului nr. 8 prin demontarea caloriferelor și secționarea și blindarea cu sudură a conductelor de tur și retur din apartament, lucrări executate în luna iunie 2014 fără autorizație de construire. Totodată, în baza art. 28 alin. 3 din Legea nr. 50/1991, s-a dispus aducerea instalației de încălzire centrală a blocului la starea inițială, prin montarea conductelor și caloriferelor din interiorul apartamentului și prin realizarea legăturilor la coloanele de tur și retur.
Sub aspect formal, actul sancționator s-a întocmit cu respectarea dispozițiilor OG nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu, însă, sub aspectul temeiniciei, plângerea petentului apare ca fiind întemeiată.
Prevederile art. 3 alin. 1 lit. a.) din Legea nr. 50/1991, dispoziții legale care reglementează lucrările pentru care este necesară obținerea autorizației de construire, nu vizează și lucrările de debranșare a caloriferelor de la sistemul centralizat de încălzire, ci lucrări efective de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare sau schimbare de destinație a construcțiilor, or, în cauză, petentul nu a făcut decât să demonteze caloriferele existente în interiorul apartamentului său, intenționând să-și schimbe modalitatea de încălzire a locuinței, fără însă a realiza la imobil vreuna din lucrările menționate.
De altfel, conform art. 11 lit. f) din Legea nr. 50/1991 coroborat cu art. 65 din Ordinul MDRL nr. 839/2009, sunt exceptate de la obținerea autorizației de construire lucrările constând în montarea sau instalarea sistemelor locale de încălzire și de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, pentru instalarea acestora urmând a fi respectate condițiile prevăzute de normativele de specialitate.
Ca urmare, constatând că fapta imputată petentului a fost greșit încadrată în dispozițiile Legii nr. 50/1991, în cauză nefiind vorba despre modificarea instalației de încălzire centrală a condominiului, ci despre deconectarea apartamentului de la SACET, lucrări pentru care nu este necesară obținerea în prealabil a autorizației de construire, instanța, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, va admite plângerea formulată și va anula procesul-verbal de contravenție contestat, și implicit va exonera petentul de amenda aplicată în cuantum de 2500 lei și de măsurile complementare dispuse.
În baza art. 453 C.p.c., față de soluția de admitere a plângerii, reținând o culpă procesuală în sarcina intimaților, instanța îi va obliga la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 744 lei reprezentând onorariu de avocat și 20 lei reprezentând taca de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul C______ P____ I___
domiciliat în A___, _____________________-44 A, ________________ A, ________________, CNP xxxxxxxxxxxxx și domiciliul procesual ales la Cabinet avocat C__. Av. C______ M_____, din A___, __________________, _________________ xxxxxx în contradictoriu cu intimații Poliția L_____ A___, identificată prin C__ xxxxxxxx, cu sediul în A___, _____________________, nr. 18, _________________ și P_______ M___________ A___, cu sediul în A___, ________________________, jud. A___.
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. xxxxx/03.09.2014 întocmit de către intimați, exonerează petentul de amenda aplicată în cuantum de 2500 lei și de măsurile complementare dispuse.
Obligă intimații la plata către petentă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 744 lei reprezentând onorariu avocat și 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria A___.
Pronunțată în ședință publică din data de 12.01.2015.
Președinte, Grefier,
N_______ Rodocă R_____ L____ B____
Red.Tehnored.NP/RLB/28.01.2015
Ex.5/3 ___________________________________ P____ I___ domiciliat în A___, _____________________-44 A, ________________ A, ________________,și domiciliul procesual ales la Cabinet avocat C__. Av. C______ M_____, din A___, __________________, _____________________>
Poliția L_____ A___, cu sediul în A___, _____________________, nr. 18, _________________
P_______ M___________ A___, cu sediul în A___, ________________________, jud. A___