Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul MUREŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
960/2014 din 22 decembrie 2014
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A

TRIBUNALUL M____

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA NR.960

Ședința publică din 22 decembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M____ R_______

JUDECĂTOR: A______-M____ A______

JUDECĂTOR: I____ O___

GREFIER: S_____ C____- G___

Pe rol fiind judecarea recursului formulat de recurentul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI M____, împotriva sentinței civile nr.381 din 16.05.2013 pronunțată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

Fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se constată că mersul dezbaterilor este consemnat în încheierea de ședință din data de 16 decembrie 2014, care face parte integrantă din prezenta decizie și când pronunțarea s-a amânat pentru data de azi.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului de față, constată:

Prin sentința civilă nr.381 din 16 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Târnăveni în dosar nr.XXXXXXXXXXXXX, instanța a admis plângerea formulată de petentul B___ T____ în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean M____ și, pe cale de consecință, a dispus anularea procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 01.08.2012 de către agentul constatator din cadrul Poliției mun.Tîrnăveni. S-a dispus totodată obligarea intimatului la plata către petent a cheltuielilor de judecată în sumă de 2000 lei.

Pentru a decide în acest sens instanța de fond a reținut că procesul-verbal de contravenție cuprinde toate elementele cerute de art.17 din OG 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute. Sub aspectul temeiniciei actului sancționator, prima instanța a reținut că petentul a dovedit cu martori, o stare de fapt contrară celei reținute prin procesul-verbal de contravenție atacat.

Împotriva acestei hotărâri intimatul I____________ de Poliție Județean M____ a declarat în termenul legal recurs, prin care solicită modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii plângerii contravenționale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul susține că sentința atacată este nelegală, fiind dată în urma unei greșite aprecieri a materialului probator. Arată că fapta contravențională a fost constatată de un agent al forței publice prin propriile simțuri, astfel încât procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de veridicitate, iar intimatul petent nu a dovedit o situație contrară celei reținute în actul sancționator. Se arată că unul dintre martorii propuși de intimatul petent se află în relație de rudenie cu acesta, ceea ce denotă un caracter subiectiv al mărturiei. Se mai arată că instanța de fond a analizat doar una din cele două contravenții reținute în sarcina petentului.

Intimatul petent B___ T____ legal nu a depus întâmpinare.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs, având în vedere și dispozițiile art.304 ind.1 Cod procedură civilă, tribunalul reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție atacat s-a reținut că la data de 01.08.2012 orele 17,20, intimatul petent B___ T____ a condus în localitatea Tîrnăveni autoturismul marca Peugeot cu nr. înmatriculare XXXXXXXX și a depășit autoturismul marca Skoda cu nr. XXXXXXXXX, încălcând marcajul longitudinal continuu de separare a sensurilor de deplasare. De asemenea, petentul nu a folosit centura de siguranță în timpul mersului. S-a reținut în drept, pentru prima faptă prevederile art.120(1) lit.i din HG 1391/2006 coroborat cu art.100 alin.3 lit.e din OUG 195/2002, iar pentru a doua faptă, art. 36 alin.1 din OUG 195/2002.

În primă instanță s-a administrat proba cu înscrisurile depuse de intimat (raportul agentului constatator – fila 16, fișa de evidență auto a intimatului petent – fila 17) și proba testimonială solicitată de petent – martorii M________ O______ – fila 25 și martora B___ I_____, bunica petentului – fila 26 dosar fond).Petentul a depus și două planșe foto (filele 31-32).

De asemenea, din dispoziția judecătorului de fond, Primăria mun.Tîrnăveni a comunicat prin adresa nr.xxxxx/11.12.2012, relații cu privire la situația marcajului rutier de la locul constatării faptei (fila 30).

Prima instanță a dispus și citarea cu mandat de aducere a martorului G______ B_____ C_______ - celălalt conducător auto, mandatul nefiind executat pe motiv că martorul se afla la studii în mun.Cluj-N_____ (filele 40 și 47).

Instanța de fond a reținut că din analiza declarațiilor celor doi martori, reiese că petentul a intenționat să depășească autoturismul din față în momentul când marcajul care separa sensurile de mers era discontinuu, iar în momentul când a observat marcajul continuu și trecerea la nivel cu calea ferată, a renunțat la efectuarea manevrei de depășire. S-a mai avut în vedere ca stare de fapt, doar un aspect desprins din adresa nr.xxxxx/11.12.2012 emisă de Primăria mun.Tîrnăveni (fila 30) și din planșele foto depuse de petent – și anume inexistența indicatoarelor de avertizare pentru trecerea la nivel cu calea ferată.

Față de susținerile recurentului, tribunalul constată că instanța de fond nu a analizat temeinicia procesului-verbal de contravenție în ceea ce privește cea de-a doua faptă contravențională, cu toate că petentul a solicitat anularea integrală a actului sancționator și s-au administrat probe și sub acest aspect – raportul agentului constatator și martorii propuși de intimatul petent.

Instanța de fond a analizat probele doar pentru prima faptă contravențională, însă pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare tribunalul apreciază că se impune administrarea de probe noi.

Astfel, declarațiile celor doi martori propuși de intimatul petent cuprind un aspect contradictoriu – martorul M________ O______ a declarat să se afla în autoturismul condus de intimatul petent, fiind în autoturism și bunica acestuia, pe când martora B___ I_____ (bunica intimatului petent) a declarat că se afla în autoturism, pe scaunul din dreapta față, dar la acel momentul nu mai era în vehicul nicio persoană.

Pe de altă parte, agentul constatator a consemnat în raportul întocmit la data de 27.08.2012 că intimatul petent a efectuat manevra de depășire a autoturismului marca Skoda cu nr. înmatriculare XXXXXXXXX, condus de numitul G______ B_____ C_______ (persoana indicată în procesul-verbal de contravenție, ca martor asistent).

Iar din adresa nr.xxxxx amintită și chiar din planșele foto depuse de intimatul petent reiese că pe ____________________________ longitudinal continuu.

Probele amintite redau așadar o ________ aspecte contradictorii, care impun completarea probatoriului în vederea lămurii stării de fapt – dacă intimatul petent a efectuat manevra de depășire sau nu, dacă a încălcat sau nu marcajul longitudinal continuu.

Reținând prevederile art.33 din OG 2/2001 tribunalul apreciază că se impune citarea martorului G______ B_____ C_______ (celălalt conducător auto).

Față de limitele efectului devolutiv astfel cum sunt stabilite prin art.304 ind.1 din Codul de procedură civilă, sunt incidente prevederile art. 312 alin.3 din Codul de procedură civilă potrivit cărora casarea hotărârii se impune și în situația în care modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi.

Pentru considerentele amintite, tribunalul va admite recursul declarat de intimatul IPJ M____ și va dispune casarea sentinței cu consecința reținerii cauzei pentru rejudecarea fondului.

Față de considerentele anterioare și de dispozițiile art. 312 alin.4 Cod procedură civilă coroborat cu art. 315 alin. 3 1 Cod procedură civilă, în cauză va fi stabilit termen pentru rejudecarea plângerii la data de 25 februarie 2015, urmând a fi citate părțile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurentul I____________ de Poliție Județean M____, cu sediul în Tg M____, ____________________.16, jud.M____, împotriva sentinței civile nr.381 din 16.05.2013 pronunțată de Judecătoria Târnăveni în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX.

Casează integral sentința de mai sus și conform art.312 alin.4 Cod procedură civilă acordă termen pentru rejudecare la data de 25.02.2015.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi 22 decembrie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M____ R_______ A______-M____ A______ I____ O___

fiind plecată din instanță,

semnează președ.instanței,

judecător I____ L_____

GREFIER,

S_____ C____- G___

Red.I.O.

Tehnored.S.C.G./09.01.2015/2 ex.

Jud.fond: T_____ V_______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025