DOSAR NR.XXXXXXXXXXXXXX
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1398/R
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 14.10.2013
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P_________: A________ L_______ G______
JUDECĂTOR: N_______ G_______
JUDECĂTOR: C______ A___ M______
GREFIER : S_____ C______ E____
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul – petent B___________ C____ C_________ împotriva sentinței civile nr.4727 din data de 04.10.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata C_____ având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că intimata a depus întâmpinare la data de 27.09.2013.
Tribunalul ia act de faptul că părțile solicită judecarea cauzei în lipsă, de faptul că recursul este formulat în termen și de faptul că nu se solicită probe noi și, față de actele și lucrările dosarului, reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față :
Prin sentința civilă nr.4727 din data de 04.10.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX a fost respinsă plângerea formulată de petentul B___________ C____ C_________.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 16.07.2012, sub numărul XXXXXXXXXXXXXX, petentul B___________ C____ a solicitat, în contradictoriu cu intimata C_____ SA, anularea procesului-verbal _________ nr. xxxxxxx încheiat de intimată la 11.01.2012, și exonerarea de la plata amenzii contravenționale și a tarifului de despăgubire aplicat.
În motivarea plângerii, în esență, petentul a arătat că procesul verbal este nul deoarece acesta nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator, fiind încălcate prevederile art. 17 din OG nr.2/2001. De asemenea petentul a solicitat repunerea în termenul legal de 15 zile de a formula plângere deoarece procesul verbal contestat nu i-a fost comunicat, acesta aflând despre existența actului de la Primăria Vlădeni la data de 11.07.2012 când a mers să plătească impozitele.
În drept, petentul a invocat OG 2/2001.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 15, lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și al art. 36 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În dovedirea plângerii, petentul a solicitat proba cu înscrisuri, depunând la dosarul cauzei procesul verbal contestat.
Intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, legal citată, nu a formulat întâmpinare, însă a depus la data de 24.08.2012, prin Serviciul Registratură, relații privind mijloacele de măsurare supuse contrololui metrologic, certificat calificat și planșă foto, confirmarea de primire a procesului verbal și a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 C.proc.civ.
La termenul de judecată de astăzi instanța a invocat, din oficiu, excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prin prisma acestei excepții, instanța a reținut:
În fapt, prin procesul verbal _________ nr.xxxxxxx, încheiat de intimată la 11.01.2012, în temeiul art. 8 alin 1 și 2 din OG 15/2002, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 750 lei, iar în temeiul art. 8 alin 3 din OG 15/2002, obligat să plătească contravaloarea tarifului de despăgubire, în cuantum de câte 96 euro, reținându-se, în esență, că la data de 12.07.2011 autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXX, aparținând petentului, a circulat pe Autostrada A2 km 12+450 m, Glina, jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă.
În drept, conform art. 31, alin. 1 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Potrivit art. 103, alin. 1 din C.proc.civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa.
Din interpretarea coroborată a acestor texte, rezultă că termenul de 15 zile este un termen legal, imperativ și peremptoriu, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a mai recurge la calea de atac oferită de lege, respectiv plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
Termenul se calculează conform dispozițiilor art. 101, alin. 1 din C.proc.civ., pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit.
În cauză, procesul verbal contestat a fost trimis petentului la data de 20.01.2012, aspect ce rezultă din confirmarea de primire depusă de către intimată la dosarul cauzei, confirmare ce poartă semnătura soției petentului (fila 8).
Prin urmare, având în vedere faptul că petentul a depus plângerea la data de 16.07.2012, dată la care a fost înregistrată la Judecătoria Cornetu, instanța de fond a constatat că a trecut mai mult de o lună de zile de la data la care petentul a luat cunoștință de actul de contravenție. Pentru aceste considerente instanța a apreciat că termenul de 15 zile prevăzut de art. 31, alin. 1 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor s-a împlinit anterior înregistrării prezentei cereri.
De asemenea instanța a reținut că în procesul verbal trimis petentului se indică atât calea de atac, cât și termenul legal pentru exercitarea acesteia.
În ceea ce privește cererea petentului de repunere în termenul legal de 15 zile de a formula plângere deoarece procesul verbal contestat nu i-a fost comunicat, acesta aflând despre existența actului de la Primăria Vlădeni la data de 11.07.2012 când a mers să plătească impozitele, aceasta va fi respinsă de instanță deoarece motivarea petentului nu poate fi reținută având în vedere confirmarea de primire, depusă de intimată, din care rezultă primirea actului contestat la data de 20.01.2012 de către soția petentului.
Prin urmare instanța a reținut că petentul nu a invocat existența vreunei împrejurări mai presus de voința sa, care să justifice o eventuală repunere în termen, în sensul art. 103 din C.proc.civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul B___________ C____ C_________ solicitând admiterea recursului, casarea in tot a sentintei civile recurate, iar pe fond admiterea plângerii formulate si înlocuirea amenzii cu avertisment, sau micșorarea cuantumului acesteia.
În opinia recurentului – petent, instanța de fond nu a ținut cont de probatoriile administrate in cauza, înlăturând actele depuse de recurent. Arată că a formulat plângere contravenționala împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx, încheiat la 11.01.2012, prin care a fost sancționat cu suma de 750 lei, pentru nerespectarea art.8 al.1 si 2 din OG 15/2002, precum si la plata unei despăgubiri de 96 euro, plângerea formulată fiind respinsa ca tardiv introdusa, întrucât s-a constatat ca soția contravenientului a primit comunicarea amenzii.
In subsidiar, recurentul - petent face precizarea ca fapta săvârșita de prezintă un grad de pericol social scăzut, iar sancțiunea aplicata, nu este proporționala cu gravitatea faptei, fiind prea severa. Măsura aplicării acestei sancțiuni, conștientizarea pericolului social al unei asemenea fapte, precum si a sancțiunii la care se expune ar trebui sa fie suficiente pentru a-l determina pe petent sa nu repete săvârșirea unei asemenea contravenții.
Cererea nu a fost motivată în drept.
La data de 27.09.2013 intimata a depus întâmpinare prin care solicită respingerea recursului formulat de recurentă și pe cale de consecință menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Intimata arată că potrivit art.31 din OG 2/2001 plângerea împotriva procesului verbal de contravenție se face în termen de 15 zile de la înmânare sau de la comunicare, motiv pentru care invocă excepția tardivității formulării plângerii împotriva procesului verbal _________ nr.xxxxxxx.
Procesul verbal de constatare a contravenției a fost emis prin Sistemul informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control a rovinietei SIEGMCR, iar proprietarul/utilizatorul a fost identificat prin interogarea bazei de date a Ministerului Administrației și Internelor, Direcția Regim Permise de Conducere șI Înmatriculare a Vehiculelor, în baza protocolului dintre aceasta instituție și C.N.A.D.N.R. S.A.
Autovehiculul recurentei fiind identificat în trafic, s-a verificat baza de date cu roviniete valabile și s-a constatat în mod corect că pentru autoturismul acesteia nu există înregistrată rovinieta.
În drept, 308 alin.2 C__, OG 15/2002 și OG 2/2001.
Analizând cauza în raport de motivele invocate, tribunalul reține urmatoarele:
Potrivit art. 27 din O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contraventiilor, comunicarea procesului verbal de contraventie si al instiintarii de plata se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afisare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operatiunea de afisare se consemneaza _____________________ semnat de cel putin un martor.
În cauza dedusă judecății, în condițiile în care procesul verbal de contraventie s-a incheiat in lipsa contravenientei, intimata a efectuat procedura de comunicare a actului prin posta la domiciliul acestuia la data de 20.01.2012 (fila 8 dosar fond).
Or, avându-se în vedere faptul că deși procesul verbal de contravenție a fost comunicat petentului la data de 20.01.2012, aceasta a depus plângerea contravențională la Judecătoria Cornetu la data de 16.07.2012, tribunalul constata ca s-a depasit termenul de inregistrare a plângerii la instanță, de 15 zile de la comunicare, prevazut de art. 31 al. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Sustinerea petentului, potrivit cu care nu mai domiciliaza la adresa la care i s-a comunicat procesul verbal nu este intemeiata, avand in vedere ca acesta nu efectuat mentiunile despre schimbarea domiciliului in evidenta Serviciului Public de Inmatriculare a Vehiculelor si Permise Auto, prevalandu-se in sustinerea motivului de recurs de propria atitudine culpabila.
Pentru considerentele anterior aratate, Tribunalul urmeaza a respinge ca nefondat recursul formulat de petentul Bucuresteanu C____ C_________, hotararea instantei de fond fiind legala si temeinica.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul – petent B___________ C____ C_________ împotriva sentinței civile nr.4727 din data de 04.10.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimata C_____ ca nefondat.
Irevocabila.
Pronunțata in ședința publica azi, 14.10.2013.
Președinte Judecător Judecător A________ L_______ N_______ G_______ C______ A___ M______
G______
Grefier
S_____ C______ E____
Concept red. gref.C.S.
Red. Jud. LGA/2exemplare
Jud.fond S_____ I____- Jud.Cornetu