Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul SIBIU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
557/2013 din 10 mai 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL SIBIU

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 557/2013

Ședința publică de la 10 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D______ S_______

Judecător M______ B____

Judecător R_____ A_______ S___

Grefier N_______ M______

Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe recurent T___ D______ și pe intimat I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:

- intimat - I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU prin jrs. C_______,

- recurent Petent - T___ D______ prin av. F______.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Reprez. recl. Depune la dosar copie după 2 sentințe pronunțate în cazuri similare de aceeași instanță de fond ca și practică judiciară, arată că nu are alte cereri de solicitat în cauză.

Reprez. intimatei arată că nu are alte cereri de solicitat în cauză.

Nefiind alte cereri formulate în cauză, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprez. recurentului solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat , modificarea în tot a sentinței atacate, a se dispune admiterea plângerii contravenționale, avându-se în vedere că instanța de fond a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză, în mod eronat înlăturând si declarația martorului audiat în cauză. Solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Reprez. intim. Jrs. C_______ solicită respingerea recursului avându-se în vedere că nu au fost aduse probe noi în susținerea acestuia, dovedindu-se că petentul a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului.

TRIBUNALUL

Constata ca prin s.c.8160/23.11.2012 Judecatoriei Sibiu a fost respinsa plangerea formulata de T___ Dumiru in contradictoriu cu IPJ Sibiu si a fost mentiut provesul verbal ________ nr.xxxxxxx/20.09.2012 precum si celelalte sanctiuni aplicate .

Pentru a pronunta aceasta sentinta , instanta de fond a retinut urmatoarele :

Din raportul agentului constatator ( f 19), instanța reține că la data de 20. 09. 2012, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu-supravegherea trecerii la nivel cu calea ferată de pe ____________________ Sibiu, la ora 7, 21 când s-au pus în funcțiune semnalele acustice și luminoase la calea ferată, mai multe mașini și-au continuat traversarea, fără a opri. Printre acele autoturisme care au fost și oprite de echipajul de poliție, se afla și petentul, fiind și acesta sancționat contravențional, ca și ceilalți conducători auto care nu au respectat indicatorul” trecere la nivel cu calea ferată” semnalizată acustic și luminos. Fapta contravențională a fost înregistrată cu aparatul radar, DVD-ul fiind depus la dosarul cauzei.

Din depoziția martorului L_____ G_____ ( F 22), instanța reține că acesta circula pe o motocicletă în spatele petentului, aflat în coloană, iar în momentul traversării căii ferate nu erau în funcțiune semnalele acustice și luminoase. După trecerea celor două linii de cale ferată, au fost opriți atât petentul, cât și martorul și sancționați contravențional.

Din înregistrarea video, instanța constată o altă stare de fapt decât cea expusă de petent și martor, înregistrare vizionată de petent și necontestată. Astfel, din înregistrare se observă că mașina condusă de petent s-a angajat în traversarea căii ferate după punerea în funcțiune a semnalelor luminoase, care au fost precedate de cele acustice, iar în spatele său circula tot un autovehicul, nu o motocicletă, ceea ce determină ca depoziția martorului să fie apreciată cu rezerve de către instanță, cu atât mai mult cu cât și acest martor a fost sancționat contravențional pentru aceeași faptă. Ceea ce se mai poate observa din înregistrarea video este că într-adevăr se circulă în coloană, fiind o zonă aglomerată, ceea ce determină sporirea gradului de pericol social al faptei, prin punerea în primejdie a celorlalți conducători auto, cât și a contravenienților înșiși, putând fi surprinși de tren pe calea ferată, blocați în coloană, aspect ignorat de petent, neconștientizând gravitatea faptei sale.

Potrivit art 102 l. 3 lit. c din OUG 195/2002, „ constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:

c) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferata cand barierele sau semibarierele sunt coborate ori in curs de coborare sau cand semnalele cu lumini rosii si/sau sonore sunt in functiune;”

Coroborând întregul probatoriu administrat în cauză, instanța constată că motivele de netemeinicie ale procesului-verbal invocate de petent prin plângere nu sunt susținute de probele de la dosar, depoziția martorului fiind subiectivă și apreciată ca atare de către instanță, vinovăția petentului fiind dovedită și răsturnată prezumția de nevinovăție.

Pentru considerentele arătate, instanța constată că plângerea petentului este neîntemeiată și în consecință, o respinge, menținând procesul-verbal și sancțiunile aplicate, corect individualizate față de pericolul social concret al faptei, avertismentul fiind neîndestulător față de modalitatea de săvârșire a contravenției.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs petentul soliciand modificarea in tot a sentintei atacate , in sensul admiterii plangerii .

Din motivarea recursului Tribunalul retine ca in mod gresit instanta de fond a respins plangerea fara a retine ca in speta sunt aplicabile dispozitiile de exonerare de raspundere aplicabile cazului fortuit .

Tribunalul constata ca in expunerea motivelor de recurs recurentul nu face decat sa reitereze sustinerile de la judecata in fond a cauzei , fara a aduce critici concrete sentintei atacate .

In sustinerea afirmatiilor din recurs au fost depuse la dosarul cauzei planse foto care ilustreaza locul in care a fost savarsita contraventia , precum si practica judiciara in sensul admiterii recursului .

In drept se invoca art.299 si urmatoarele c.pr.civ. .

Intimatul nu a formulat intampinare .

Analizand recursul prin prisma motivelor invocate si din oficiu , in baza art.312 si urm. C.pr.civ. instanta urmeaza sa il respinga si sa mentina hotararea atacata ca temeinica si legala in considerarea urmatoarelor :

Fapta contraventionala pentru care a fost sanctionat petentul face parte din categoria contraventiilor cu un grad accentuat de pericol si pentru care legiuitorul a prevazut sanctiuni severe .

Instanta de fond a pronuntat o hotarare temeinica si legala atunci cand , coroborand intregul probatoriu administrat in cauza , a retinut ca motivele de netemeinicie ale procesului verbal invocate in plangere nu sunt sustinute de probele din dosar , iar vinovatia petentului a fost dovedita de catre organul constatator care a reusit sa rastoarne prezumtia de nevinovatie .

De asemenea , in mod corect instanta de fond a respins plangerea retinand ca fata de conditiile in care se desfasura traficul la data constatarii faptei (in coloana , ______________________) , petentul era obligat sa manifeste o conduita preventiva pentru a evita punerea in primejdie a celorlalti conducatori auto . Cum petentul neconstientizand gravitatea faptei a pus in pericol securitatea celorlalți conducatori auto , tribunalul constata ca nu sunt motive de modificare a sentintei atacate si ca in mod corect instanta de fond a respins plangerea , mentinand procesul verbal ca temeinic si legal .

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul formulat de recurentul T___ D______ împotriva sentinței civile nr. 8160/23.11.2012a Judecătoriei Sibiu, pe care o menține.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi, 10 mai 2013.

PREȘEDINTE, Judecător Judecător

D______ S_______ M______ B____ R_____ A_______ S___

Plecat din instanțăPlecat din instanță

Semnat conform art.261 alin 2 C__ Semnat conform art.261 alin2 C__

Vicepreședinte Tribunal, Vicepreședinte Tribunal,

A_____ V_____ Șebeșan A_____ V_____ S______

GREFIER,

N_______ M______

Red.B.M./01.08.2013

C__.N.M./05.08.2013

2 ex.

Jud. fond. G________ D.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025