R O M Â N I A
JUDECĂTORIA D___
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR.3089/ 2015
Ședința publică din data de 04.12.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – A______ R_____
GREFIER – S_____ R_____
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul B___ P____ S________, în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatica - C______, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în Încheierea de ședință din data de 27.11.2015, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 04.12.2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul B___ P____ S________ a solicitat în contradictoriu cu intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatica - C______, repunerea în termen în ceea ce privește atacarea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr.xxxxxxx din 19.08.2014, anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr.xxxxxxx din 19.08.2014 emis de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatica – C______ și înlăturarea sancțiunilor dispuse, în principal, iar în subsidiar, să se constate prescrisă sancțiunea, precum și înlocuirea sancțiunii aplicat cu avertismentul și exonerarea de la plata amenzii și a despăgubirilor.
În motivarea cererii, petentul a arătat că nu a primit procesul-verbal contestat decât urmare a prezentării sale la Primăria municipiului D___ – 14.05.2015, pentru a achita impozitul, motiv pentru care a solicitat repunerea în termenul de contestație. A mai învederat că procesul-verbal nu este semnat de organul emitent, iar sancțiunea contravențională este prescrisă conform dispozițiilor legale, nefiind comunicat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. În subsidiar, petentul a precizat că pentru faptă există o atingere minimă valorii protejate, în condițiile în care costul rovinietei este plătit.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Cererea a fost legal timbrată (f.4).
În probațiune, petentul a depus în copie procesul-verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx din 19.08.2014 (f.5).
Intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA - Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatica - C______ a depus întâmpinare (f. 9-10), prin care a invocat excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, având în vedere că plângerea a fost comunicată petentului la data 05.09.2014, iar plângerea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei D___ la data 18.05.2015, cu mult peste expirarea termenului legal de contestației de 15 zile.
Totodată, intimata a solicitat respingerea acțiunii petentului, având în vedere că procesul-verbal _________ nr.xxxxxxx din 19.08.2014 îndeplinește toate condițiile prevăzute de art.15 din OG nr.2/2001, fiind întocmit și semnat cu respectarea prevederilor legale, conținând mențiunea expresă că a fost generat și semnta electronic de către agentul constatator S____ A_____, cu certificatul calificat emis de CertSIGN SA.
În drept, intimata a invocat prevederile OG nr.2/2001, OG nr.15/2002, Legii nr.455/2001, Ordinul MTI nr.769/2010.
În probațiune, intimata a depus certificat calificat, planșe foto, dovadă comunicare (f.11-16).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Având în vedere prevederile art.248 alin.1 C.proc.civ., instanța va examina cu prioritate excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de intimată și analizând probele de la dosarul cauzei, instanța urmează a o respinge în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit art.31 alin. 1 din OG nr.2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.
Instanța constată că intimata a depus la dosar pentru a dovedi comunicarea procesului-verbal de contravenție, în copie, un formular de confirmare de primire, ce poartă numele petentului și procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx din 19.08.2014 (f.11-12, 29-31).
Conform art.25 alin.1 si 2 din OG nr.2/2001, procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului, iar comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia.
Tocmai pentru a da posibilitatea celui sancționat contravențional să conteste procesul verbal, art.27 din OG nr.2/2001 stabilește modalitatea de comunicare a procesului verbal: prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.
Prin decizia nr. 10/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. 1, art. 25 alin. 2 și art. 31 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, stabilindu-se că „modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire”, în considerente reținându-se că „procedura afișării procesului-verbal de contravenție la domiciliul/sediul contravenientului va fi utilizată numai în situația în care nu s-a reușit, din diverse motive, comunicarea prin poștă, cu aviz de primire”.
Din acest punct de vedere, instanța constată ca intimata nu a procedat la comunicarea procesului-verbal de contravenție prin poștă, cu aviz de primire. Din înscrisurile depuse de intimată la filele 11 și 29 din dosar, rezultă că intimata nu s-a conformat prevederilor deciziei nr. 10/2013 a ICCJ, în condițiile în care xerocopiile depuse la dosar la filele 11 și 29 nu reprezintă dovada îndeplinirii procedurii de comunicare a plângerii contravenționale prin poștă, aceste înscrisuri neavând nicio valoare juridică, deoarece în cuprinsul lor nu apare ștampila oficiului poștal nici din localitatea de expediție și nici din localitatea de destinație. Astfel, contrar prevederilor deciziei nr. 10/2013 a ICCJ, s-a procedat direct la afișarea procesului-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx din 19.08.2014, deși această modalitate de comunicare este subsidiară.
Față de cele de mai sus, instanța constată că procesul-verbal de contravenție _________, nr.xxxxxxx/19.08.2014 nu a fost legal comunicat petentului, termenul de 15 zile neîncepând să curgă, motiv pentru care față de dispozițiile art.31 alin. 1 din OG nr.2/2001 urmează a respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale.
Față de cererea de repunere în termen formulat de petent, instanța reține că aceasta presupune, prin ipoteză, efectuarea unui act procedural cu depășirea termenului procedural prevăzut de lege; deci, nu numai că termenul a început să curgă, dar s-a și împlinit, iar după împlinirea sa se formulează cererea de repunere în termen împreună cu cererea de efectuare a actului procedural.
Este evident, din paralela între cele două situații, că în speța de față, neîncepând să curgă termenul de plângere pentru petent, acesta nu are de ce să formuleze o cerere de repunere în termenul prevăzut de art.31 din OG nr.2/2001.
Astfel, instanța urmează a respinge cererea formulată de petent de repunere în termenul de plângere de 15 zile cu privire la procesul-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx din 19.08.2014, ca lipsită de obiect.
Pe fondul cauzei, instanța reține că prin procesul-verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx, întocmit la data de 19.08.2014 de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centru de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C______, petentul a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin 1 din OG nr.15/2002, reținându-se în sarcina acestuia că în data de 19.08.2014 vehiculul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, proprietatea petentului, a circulat pe DN6 km265 + 000m, fără a deține rovinietă valabilă. Pentru aceasta, a fost aplicată petentului o amendă contravențională în sumă de 750 lei.
Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 10, 17 și art. 34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că potrivit art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitatea care se constată și din oficiu.
Conform Deciziei nr. 6/2015 a Înaltei Curți de Casație și de Justiție, pronunțate întru-un recurs în interesul legii (M. Of. nr. 199/25 martie 2015), procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, încheiate potrivit art.9 alin.1 lit.a, alin.2 și 3 din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Așa cum rezultă din art. 517 alin. 4 C.pr.civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizie pronunțată în recurs în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.
Prin urmare, având în vedere că procesul verbal contestat, comunicat petentului pe suport de hârtie, nu conține semnătura olografă a agentului constatator, instanța reține că acesta este lovit de nulitate absolută, lipsind unul dintre elemente prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001.
Instanța apreciază că aplicarea efectelor Deciziei nr.6/2015 nu încalcă principiul validității actului juridic, nefiind de natură să condiționeze validitatea procesului verbal de îndeplinirea unei condiții care nu era prevăzută de lege la momentul întocmirii actului juridic, din moment ce rolul deciziilor în interesul legii este tocmai acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele, astfel cum prevede art.514 C.pr.civ. Prin urmare, interpretarea dată unei norme legale printr-o decizie în interesul legii este cea pe care aceasta normă trebuia să o primească de la momentul intrării în vigoare, și nu interpretarea pe care aceasta o va avea ulterior adoptării deciziei.
De asemenea, efectul ex nunc al acestei decizii se referă la faptul că, doar de la acest moment, instanțele sunt obligate să aplice interpretarea normei juridice astfel cum aceasta a fost statuată de Înalta Curte de Casație și de Justiție, neavând relevanță data întocmirii procesului-verbal contestat.
În consecință, având în vedere aceste considerente, instanța reține că, în cauză, actul contestat nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, motiv pentru care va constata nulitatea absolută a procesului-verbal _________ nr. xxxxxxx, întocmit la data de 19.08.2014, apreciind a fi de prisos cercetarea procesului-verbal sub aspectul temeiniciei, întrucât doar un proces-verbal de contravenție legal întocmit poate face dovada situației de fapt reținute în cuprinsul său.
Va lua act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, invocată de intimată.
Respinge cererea formulată de petent de repunere în termenul de plângere de 15 zile cu privire la procesul-verbal de contravenție _________ nr.xxxxxxx din 19.08.2014, ca lipsită de obiect.
Admite plângerea formulată de petentul B___ P____ S________ cu domiciliul în D___, _________________, ___________, ____________________, CNP xxxxxxxxxxxxx, împotriva procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx, întocmit la data de 19.08.2014 de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centru de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C______, cu sediul în București, ____________________.401A, sector 6, înregistrată ORC sub nr.J40/552/15.01.2004, CUI xxxxxxxx, și în consecință:
Constată nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție _________ nr. xxxxxxx, întocmit la data de 19.08.2014, de intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Centru de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – C______.
Exonerează petentul de la plata amenzii în cuantum de 750 lei.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria D___.
Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 04.12.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A______ R_____ S_____ R_____
Red. AR/Tehn.SR/4 ex.
Data:11.12.2015