Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul ARGEŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
3576/2015 din 12 noiembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEȘ[*]

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 3576/2015

Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A______ D_____

Judecător M_____ D_________ B______

Grefier O___ - M____ Ș_____





S-a luat spre examinare pentru soluționare, apelul declarat de petentul M____ C_________ C________ împotriva Sentinței civile nr. 1981/2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, intimat fiind I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE ARGEȘ-POLIȚIA C-L___, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție P.V. ________ nr. xxxxxxx/2014.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prezenta cauză a fost suspendată în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 411 alin. 1 pct. 2 C.pr.civ la data de 04.06.2015, iar la data de 07.10.2015, apelantul – petent a formulat cerere de repunere pe rol.

Tribunalul, având în vedere că s-a solicitat judecata cauzei în lipsă, în raport de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.


INSTANȚA

Asupra apelului civil de față, deliberând:

Constată că, la data de 28.05.2014, petentul M____ C_________ C________, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție al Județului Argeș - Poliția Municipiului Câmpulung, a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare și stabilire a sancțiunii contravenționale ________ nr. xxxxxxx/25.05.2014, solicitând anularea acestuia și înlăturarea sancțiunii contravenționale aplicate, iar în subsidiar înlocuirea cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea plângerii, petentul a invocat existența unei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, apreciind că manevra de depășire a fost determinată de condițiile din trafic pentru evitarea producerii vreunui eveniment rutier ceea ce echivalează cu starea de necesitate, fiind incidente disp. art. 11 al. 1 din OG nr. 2/2001.

În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 31 din OG nr. 2/2001 și O.U.G. nr. 195/2002.

La data de 25.06.2014, intimatul a înaintat la dosarul cauzei întâmpinare (fila 17 dosar fond), solicitând respingerea plângerii contravenționale formulate, apreciind că fapta comisă întrunește elementele constitutive ale contravenției prev. de art.120 al.1 lit.i din HG nr.1391/2006, fiind sancționată de art.100 alin.3 lit.e din OUG nr.195/2002 republicată ceea ce justifică angajarea răspunderii contravenționale a petentului.

În drept au fost invocate disp.art.205 al.2 C.pr.civ., Legea nr.180/2002 și OUG nr.195/2002 republicată.

În ședința publică din 22.09.2014, din oficiu, instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Topoloveni, astfel că prin sentința civilă nr. 916/22.09.2014 a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a instanței, și în baza disp. art. 132 C.p.civ. s-a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată în data de 03.10.2014, sub același număr, respectiv XXXXXXXXXXXX.

Prin rezoluția din data de 17.10.2014 (fila 7 dosar), instanța a fixat termen de judecată la data de 10.11.2014, ora 10:30, completul C11 civil, pentru când a dispus citarea părților, petentul cu mențiunea de a prezenta martorii necitați - în condițiile prev. de art. 312 al. 2 C.pr.civ. obligație neîndeplinită însă de către petent care, la rândul său, legal citat nu a înțeles să se prezinte

A fost administrată exclusiv proba cu înscrisurile aflate la dosar..

Prin sentința civilă nr. 1981/2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, a fost respinsă plângerea.

În considerentele sentinței se rețin următoarele:

La data de 25.05.2014, ora 16,25 petentul a fost sancționat contravențional reținându-se în sarcina sa fapta constând din aceea că: ”a condus auto cu nr.de înmatriculare XXXXXXXXX din direcția C-lung spre Pitești și a efectuat manevra de depășire a unui alt auto trecând peste marcajul longitudinal continuu ce desparte cele două sensuri de mers…” faptă prevăzută de art.120 al.1 lit.i din HG 1391/2006 și sancționată contravențional cu amendă conform art.100 al.3 lit.e din HG 1391/2006.

Împotriva procesului-verbal a formulat plângere contravenientul, în raport de critica acestuia, instanța fiind necesar sa verifice, din oficiu, cu prioritate respectarea condițiilor de legalitate la încheierea acestuia în raport de art.17 din OG nr.2/2001.

Astfel, din probele administrate rezultă că la data, ora și locul menționate în actul contestat a fost încheiat petentului contravenient procesul-verbal de contravenție cu respectarea tuturor condițiilor legale de forma si de fond făcând dovada săvârșirii faptei până la proba contrară, prezumția simplă de adevăr decurgând din aceasta fiind necesar a fi răsturnată de către petent.

Petentul nu a recunoscut fapta reținută în sarcina sa, limitându-și apărarea la negarea situației de fapt în lipsa oricărei dovezi în raport de care prezumția simplă de adevăr a procesului verbal să fie răsturnată, deși o obligație în acest sens i-ar fi revenit acestuia prin administrarea unei probe contrare din care să rezulte că ceea ce conchide legea nu corespunde realității, de îndată ce intimatul, beneficiar al prezumției de legalitate relativă, a făcut dovada faptului proxim din care decurge prezumția, încălcând prin aceasta obligația instituită în sarcina sa prin disp.art.249 NCPC potrivit cu care: ”Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”.

Totodată, c referire la apărarea petentului reține instanța că aceasta ne e circumscrie niciunei excepții cum este, spre exemplu, cea instituită de însuși legiuitor cu privire la efectuarea manevrelor de depășire pe poduri, menționată expres și limitativ în conținutul dispoziției susevocată

Potrivit art.120 al.1 lit.i din HG 1391/2006: ”(1) Se interzice depășirea vehiculelor: (…) i) când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere;”, potrivit art.100 al.3 lit.e din OUG 195/2002: ”(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: (…) e) nerespectarea regulilor privind depășirea;

Pentru aceasta, având în vedere pe de o parte starea de pericol creată de către contravenientul care, efectuând o manevră interzisă (a se vedea sintagma ”se interzice” adoptată de legiuitor) a împiedicat circulația pe drumul public, iar pe de altă parte imposibilitatea circumstanțierii acesteia după alte criterii decât dispozițiile exprese ale legii instanța nu a putut reține apărarea petentului în caz contrar putând rămâne nesancționată fapta acestuia, prin valorificarea unor aspecte de ordin pur subiectiv în contra unor dispoziții legale care nu disting după un astfel de criteriu și astfel adusă atingere unor noțiuni ca: pericol social, sancțiune, prevenție, avute în vedere de legiuitor la stabilirea sancțiunii în raport de o anumită situație de fapt.

În aceste condiții, reținând ca petentul M____ C_________ C________, a circulat pe drumurile publice încălcând una din regulile de conduită în trafic instituită printr-o dispoziției expresă a legii (a se vedea formularea imperativă a art.120 din HG nr.1391/2006 republicată), faptă pentru care i-a fost aplicată acestuia o pedeapsă în limitele legale în raport de pericolul social al faptei reținută în sarcina sa, întemeiat pe dispozițiile legale anterior enunțate, în baza art. 31 din O.G.nr.2/2001 republicată, instanța a respins plângerea formulata de acesta în contradictoriu cu I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI ARGEȘ-POLIȚIA CÂMPULUNG împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat la data de 25.05.2014 ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul , criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, după cum urmează:

Instanța de fond în mod nelegal nu a reținut existența unei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, respectiv starea de necesitate care a determinat efectuarea manevrei de depășire pentru evitarea producerii unui accident rutier, fiind incidente disp.art.11 alin.1 din OG 2/2001.

În cauză se arată că apelantul petent a solicitat proba cu 2 martori și nu a avut cunoștință de termenul de judecată pentru a prezenta martorii necitați, așa cum au fost menționați în plângerea contravențională , însă instanța avea posibilitatea să audieze martorii în baza rolului activ .

Se solicită admiterea apelului, iar pe fond admiterea plângerii contravenționale formulate.

La data de 29.04.2015, intimatul a formulat întâmpinare potrivit art.205 Cod de procedură civilă, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe, ca legală și temeinică, invocându-se art.34 alin.1 din OG 2/2001, potrivit cu care procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția relativă de temeinicie.

Examinând sentința apelată, prin prisma criticilor invocate de către petent , în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente :

Cu privire la prima critică din apel, tribunalul va reține că prin plângerea contravențională petentul a invocat starea de necesitate pentru a justifica depășirea marcajului longitudinal continuu, arătând că în fața autoturismului său circula un alt autoturism care a frânat brusc și s-a încadrat pe partea dreaptă, ieșind de pe partea carosabilă, astfel că a fost nevoit să efectueze depășirea în condițiile reținute prin actul constatator pentru a evita producerea unei tamponări.

S-a menționat că în autoturismul său se aflau cei doi martori P_______ S_____ și I___ T_____, care însă nu au fost menționați în actul constatator al contravenției, petentul solicitând audierea martorilor fără a preciza datele de identificare și domiciliul lor, însă obligându-se să îi prezinte necitați.

În cauză se constată că, petentul a fost legal citat pentru termenul de judecată din 22.09.2014, termen la care acesta nu s-a prezentat, instanța neputând să procedeze la audierea martorilor propuși prin cererea de chemare în judecată, întrucât nu au fost indicate domiciliile acestora , fiind astfel incidente disp.art.254 alin.1 Cod de procedură civilă și art.311 Cod de procedură civilă.

Prin urmare, în cauză nu se poate aprecia că instanța de fond nu a dat dovadă de rol activ, în sensul disp.art.22 Cod de procedură civilă, întrucât nu a avut posibilitatea prin mijloace legale să procedeze la administrarea probatoriului în lipsa petentului, în condițiile în care acesta s-a obligat să prezinte martorii necitați și nu a menționat domiciliile acestora în vederea citării.

Astfel, în cauză se va reține că petentul nu a făcut dovada existenței unei stări de necesitate pentru a fi incidente disp.art.11 alin.1 din OG 2/2001, astfel că în temeiul art.480 Cod de procedură civilă, tribunalul va respinge apelul ca nefondat, pentru considerentele arătate.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :


Respinge ca nefondat apelul declarat de petentul M____ C_________ C________ CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în Topoloveni, __________________________. 10, ______________, ap. 3, ____________________ împotriva Sentinței civile nr. 1981/2014, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, intimat fiind I____________ JUDEȚEAN DE POLIȚIE ARGEȘ-POLIȚIA C-L___u sediul în Pitești, ______________________, județul Argeș

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 noiembrie 2015.


Președinte,

A______ D_____

Judecător,

M_____ D_________ B______

Grefier,

O___ - M____ Ș_____

red.M.D.B.

dact.C.E.C./4 exp.

14.12.2015.

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025