Dosar nr. XXXXXXXXXXXX Apel – plângere contravențională
TRIBUNALUL B_______
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din data de 10 septembrie 2015
Instanța compusă din:
Președinte - P_______ M_____ M______
Judecător - H________ G___ A____
Grefier - F______ G___________ G______
DECIZIA NR. 7 1 2
Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul – intimat R________ A___ Român, în contradictoriu cu intimata – petentă I.I. P______ A______ – R_____, împotriva sentinței nr. 605 din 15.07.2013 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX al Judecătoriei Săveni, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
T R I B U N A L U L ,
Asupra apelului contravențional de față constată următoarele:
Prin sentința nr. 605 Judecătoria Săveni a admis plângerea formulată de petenta I.I. P______ A______ R_____ – prin reprezentant legal P______ A______ R_____, în contradictoriu cu R________ A___ Român – Reprezentanța B_______ și a anulat procesul-verbal nr. xxxxx din 22.02.2013 întocmit de R________ A___ Român R.A. și amenda aplicată de 1.200 lei, reținând următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. xxxxx/22.02.2013 întocmit de RAR RA – Reprezentanța B_______, petenta a fost sancționată contravențional pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 6 alin. 1 lit. a din OG nr. 80/2000 cu amendă în sumă de 1.200 lei, reținându-se că, în data de 20.02.2013, ora 13,45, petenta avea expuse pe raft la punctul de lucru din orașul Săveni, jud. B_______, în vederea comercializării un număr de 11 becuri halogen marca KLHXCAR tip H 7,12 V, 55 W, cu marcă de omologare E1 și 18 becuri halogen marca KLHXCAR tip H!, 12 V, 55W, cu marcă de omologare E1, fără ca aceste produse să fie certificate și/sau omologate în conformitate cu legislația în vigoare
Sub aspectul legalității procesului verbal prima instanță constată că au fost respectate toate condițiile formale prevăzute art. 17 din OG nr. 2/ 2001 pentru întocmirea procesului verbal, neintervenind vreo cauză de nulitate absolută, și că motivele de nulitate invocate de petent referitoare la nerespectarea disp. art. 19 din OG nr. 2/2001 sunt neîntemeiate.
Astfel, potrivit art. 19 din OG nr. 2/2001, „procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod”.
Procesul verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului, deoarece reprezentantul legal al petentei nu a fost de față, deși acestuia i s-a comunicat invitația nr. 218 RV/BT din data de 20.02.2013 pentru a se prezenta la sediul RAR B_______, în data de 22.02.2013, orele 8,30, în vederea depunerii documentelor de omologarea europeană, ce a fost semnată și ștampilată de gestionarul unității, numitul C________ L____ ( fila 26, dosar). În aceste condiții, procesul verbal a fost semnat de numitul U________ M_____, care nu are calitatea de agent constatator al intimatei, neexistând vreo dovadă în acest sens.
Prin urmare, procesul verbal a fost încheiat cu respectarea art. 19 din OG nr. 2/2001, iar petenta nu a dovedit că ar fi suferit vreo vătămare prin faptul că nu s-au putut consemna obiecțiunile acesteia, ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului de constatare.
În ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție cu privire la fapta ce formează obiectul plângerii, instanța de fond reține că, potrivit art. 2 alin. 2 și 3 din OG nr. 80/2000, omologarea comunitară (CE) de tip a produsului se acordă de R.A.R., la cererea producătorului sau a reprezentantului acestuia. Omologarea internațională (CEE-O__) de tip a produsului se acordă de R.A.R., la cererea producătorului sau a reprezentantului acestuia, iar potrivit disp. art. 3 alin. 2 din același act normativ „în vederea introducerii pe piață și/sau a comercializării, produsele și materialele de exploatare omologate sau certificate, după caz, conform prezentei ordonanțe, trebuie să aibă aplicate, după caz, mărci de certificare a conformității, mărci/marcaje de omologare sau numărul certificatului de conformitate/omologare”.
Că în speță, petenta a achiziționat piesele auto de la _________________________ Iași, în baza facturii nr. xxxxxxx/8.11.2012 (fila 9 dosar), aceasta neavând calitatea de producător sau importator pentru a avea calitatea cerută de lege în scopul obținerii certificatului de conformitate sau omologare. Prin urmare, documentele solicitate de reprezentanții intimatei trebuiau furnizate de către societatea vânzătoare, conform art. 53 din OG nr. 80/2001.
Reținând că petentei nu îi reveneau niciuna dintre obligațiile menționate mai sus, aceasta fiind doar un cumpărător de bună credință, instanța de fond a constatat că aceasta nu este vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, motiv pentru care a admis plângerea, cu consecința anulării procesului verbal.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel apelantul – intimat R________ A___ Român, solicitând casarea sentinței și respingerea ca netemeinică a plângerii contravenționale, întrucât prima instanță a interpretat greșit actul dedus judecății, iar sentința este lipsită de temei legal fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii.
În motivare, apelantul a arătat că argumentele invocate de petentă în plângerea contravențională nu pot atrage nulitatea actului sancționator, avându-se în vedere că procesul – verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor art. 19 din OG 2/2001, martorul asistent U________ M_____, neavând calitatea de agent constatator în cadrul RAR-RA.
Că, fapta săvârșită de intimată, respectiv comercializarea unor piese de exploatare auto, fără ca aceste produse să fie certificate și/sau omologate în conformitate cu legislația în vigoare, constituie contravenție conform art. 6 al. 1 lit. a din OG 80/2000 aprobată prin Legea 671/2002, cu modificările ulterioare și contravine prevederilor art. 1 al. 2 din același act normativ, fiind sancționată de legiuitor cu amendă de la 1000-5000 lei.
Apelanta a mai învederat că raționamentul instanței este greșit, deoarece legiuitorul a prevăzut la art. 5 indice 2 lit. a din OG 80/2000, faptul că este interzisă introducerea pe piață a produselor sau materialelor de exploatare prevăzute la art. 1 al. 2, necertificate/neomologate sau cu omologarea/certificarea suspendată ori retrasă după caz.
Că, pentru obținerea certificării este necesar ca petenta să parcurgă procedura prevăzută în OMTCT 2135/2005- RNTR4, iar petenta nu s-a adresat cu astfel de solicitare la RAR-RA astfel încât nu poate fi exonerată de răspundere.
Intimata nu și-a exprimat punctul de vedere.
Verificând, conform art. 479 NCPC, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, Tribunalul reține că apelul formulat este fondat, pentru următoarele motive:
Conform art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea administrează orice probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Instanța de fond a interpretat greșit textele legale incidente în cauză și a nu a reținut corespunzător situația de fapt rezultată din probele administrate.
În speță, situația de fapt reținută în conținutul procesului verbal de contravenție este rezultatul constatării directe a agentului constatator și este confirmată atât de înscrisurile depuse la dosar, cât și de intimata-petentă, care prin plângerea formulată a recunoscut comercializarea becurilor neomologate.
Tribunalul subliniază că fapta imputată intimatei a constat în comercializarea unor piese de exploatare auto, fără ca aceste produse să fie certificate și/sau omologate în conformitate cu legislația în vigoare, care constituie contravenție conform art. 6 al. 1 lit. a din OG 80/2000, ce face trimitere la art. 52 lit. a din OG nr. 80/2000, potrivit căruia este interzisă introducerea pe piață și/sau comercializarea produselor sau materialelor de exploatare prevăzute la art. 1 alin. (2), necertificate/neomologate sau cu omologarea/certificarea suspendată ori retrasă, după caz.
Din probele administrate în cauză la prima instanță rezultă că intimata-petentă se face vinovată de săvârșirea contravenției pentru care a fost sancționată, care constă în comercializarea produselor, neavând relevanță din acest punct de vedere că nu are și calitatea de producător.
Tribunalul mai reține că, asupra sancțiunii aplicabile, instanța hotărăște potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 privind corespondența între gradul de pericol social al contravenției și sancțiunea stabilită, în raport de elementele de individualizare ale acesteia, prevăzute de art. 21 alin. 3 din ordonanță, și anume limitele prevăzute de actul normativ, gradul de pericol social al faptei săvârșite, de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Că, față de aceste elemente, și de gradul concret al pericolului social, care este unul ridicat, avându-se în vedere punerea în pericol a circulației publice, nu se impune reaprecierea sancțiunii aplicate.
Constatând că nu sunt date alte motive de apel de ordine publică ce pot fi invocate din oficiu, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 480 alin. 1 NCPC, tribunalul va admite apelul formulat împotriva sentinței nr. 605/15.07.2013 a Judecătoriei Săveni, și va schimba, în tot, sentința apelată, în sensul că va respinge, ca nefondată plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E :
Admite apelul formulat împotriva sentinței nr. 605/15.07.2013 a Judecătoriei Săveni, de către apelantul R________ A___ Român, cu sediul în București, Calea Griviței nr. 391, Sector 1, în contradictoriu cu petenta I.I. P______ A______ R_____ – prin reprezentant legal P______ A______ R_____, cu sediul în orașul Săveni, ______________________.13, județul B_______.
Schimbă în tot sentința apelată în sensul că respinge ca nefondată plângerea contravențională.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10 septembrie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
P_______ M_____ M______ H________ G___ A____ F______ G.G______
Red. – P.M.M.
Tehnored. FG/PM
4 ex. 13.11.2015.
Judecătoria Săveni – judecător A___-L______ L______