Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul TIMIŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2217/2015 din 16 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX


R O M Â N I A

TRIBUNALUL T____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL


DECIZIA CIVILĂ Nr. 2217/2015/A

Ședința publică de la 16 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M_____ T____

Judecător A______ S______

Grefier S_____ C______


Pe rol judecarea apelului declarat de apelantul I____________ DE P______ JUDETEAN T____, împotriva sentinței civile nr.7770 /27.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul VARTOLAȘ V_______ , având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică – lipsă părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, în baza art.394 C.pr.civ. instanța încheie dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA


Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 7770 /27.06.2015 Judecătoria Timișoara a admis plângerea contravențională formulată de petentul VARTOLAȘ V_______ și a anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/19.02.2015.

Pentru a pronunța astfel, instanța de fond a reținut că , prin procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/19.02.2015 întocmit de I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____ – Poliția Municipiului Timișoara, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 390 lei, în temeiul art. 135 lit h din HG 1391/2006, întrucât la data de 19.02.2015 ora 10,14 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe ___________________ a acordat prioritate pe trecerea de pietoni. Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție, instanța a constatat că acesta este semnat de petent, conține toate mențiunile prevăzute de art.16 din O.G. nr.2/2001, fără a lipsi din cuprinsul lui mențiunile care ar atrage nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție și care sunt prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001.Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a constatat că la dosarul cauzei s-a depus CD-ul video395301/12.03.2015 cu înregistrarea video a faptei.

În drept potrivit art 6 al. 1 din OUG 195/2002 acordarea priorității este definită ca obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească Urmărind înregistrarea video pusă la dispoziție de intimată instanța a constatat că pietonul angajat în traversare nu și-a modifica brusc direcția sau viteza de deplasare și nici nu a fost forțat să oprească.

Este adevărat că petentul efectuând un viraj la dreapta s-a intersectat cu o trecere de pietoni pe care pe banda a doua de circulație s-a angajat în traversare un pieton însoțit de un câine în timp ce petentul a trecut peste prima bandă de circulație. Cu toate acestea pietonul nu a fost în niciun fel stânjenit în traversare așa cum se observă în înregistrarea video, motiv pentru care instanța a apreciat că obligația acordării de prioritate, așa cum este definită de art 6 al. 1 pct. 1 din OUG 195/2002 nu a fost încălcată.

Pentru aceste considerate, în temeiul art. 16, 17, 19, și 34 din O.G.nr.2/2001 și art. 6 pct. 1 și 135 lit h din HG 1391/2006 instanța a admis plângerea și a dispus anularea procesului verbal de contravenție ca netemeinic.

Împotriva sentinței, în termen legal a declarat apel intimatul apelant I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____ solicitând, admiterea apelului cu motivarea că , prima instanță a dispus în mod netemeinic anularea procesului-verbal de contravenție, din filmarea depusă la dosarul cauzei reieșind fără echivoc că petentul se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa. Pe înregistrare se observă cum pietonul se angajează în traversarea drumului public pe culoarea verde a semaforului care i se adresa, iar petentul trece prin fața sa, ignorând obligația instituită de lege de a îi acorda acestuia prioritate.

Conform art. 135 lit. h din HG 1391/2006, petentul avea obligația să îi acorde prioritate de trecere pietonului care trecea _______________________ amenajat, marcat și semnalizat corespunzător, pe culoarea verde a semaforului care i se adresa și pe sensul de deplasare al petentului. Mai mult, pe filmare se poate observa cum petentul cedează prioritate celor doi pietoni aflați pe banda întâi pe sensul acestuia de deplasare și, deși observă un al treilea pieton angajat în traversarea regulamentară pe banda a doua de mers tot pe sensul acestuia de deplasare, alege să-și continue deplasarea ignorând cu desăvârșire dispozițiile legale.

Pentru considerentele expuse mai sus, solicită admiterea apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 7770 din 27.05.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul civil nr. XXXXXXXXXXXXX, pe care o consideră netemeinică și nelegală, modificarea sentinței apelate, în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului verbal atacat, precum și a sancțiunilor principale și complementare dispuse prin acesta.

Prin întâmpinare intimatul VARTOLAȘ V_______ a solicitat respingerea apelului cu motivarea că , prin cererea sa apelanta continua sa prezinte distorsionat situația existenta la data de 19.02.2015 , prin afirmația neconforma cu situația de fapt ca , efectuând virajul la dreapta de pe __________________ A_______ nu a acordat prioritate de trecere „pietonilor angajați" in traversarea străzii pe marcajul pietonal marcat. In conformitate cu situația faptica ce rezulta din vizionarea probei video prezentata ca proba de apelanta in faza procesului de fond se poate remarca ca la schimbarea pe culoarea verde a semaforului electric, in timp ce eu efectuam cu mașina virajul la dreapta, pe sensul de mers al petentului s-au înscris in traversarea ______________________________, astfel :doi pietoni care fuseseră opriți anterior pe scuaraul dintre sensurile de circulație si care au traversat _____________________ stânga la dreapta ; un pieton care a plecat in traversarea sensului de mers de pe trotuarul din dreapta si care s-a deplaat inspre scuarul despărțitor al sensurilor de circulație, traversând de la dreapta la stânga . Asa cum se poate constata din proba video la toti acești pietoni le-a acordat prioritate de trecere si și-a continuat deplasarea, intrând pe marcajul trecere pietoni, numai dupa ce acești pietoni au ieșit din culoarul de deplasare al autovehicuului si nu mai exista nicio stare de pericol pentru aceștia.

Din examinarea sentinței apelate prin prisma motivelor de apel și sub toate aspectele , tribunalul va retine următoarele :

În mod corect Judecătoria admis plângerea contravențională formulată de petentul VARTOLAȘ V_______ și a anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/19.02.2015.

Astfel procesul-verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx/19.02.2015 întocmit de I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____ – Poliția Municipiului Timișoara, petentul a fost sancționat contravențional cu amenda în cuantum de 390 lei, în temeiul art. 135 lit h din HG 1391/2006, întrucât la data de 19.02.2015 ora 10,14 a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe ___________________ a acordat prioritate pe trecerea de pietoni. Tribunalul reține că la dosarul cauzei s-a depus CD-ul video395301/12.03.2015 cu înregistrarea video a faptei.

Potrivit art 6 al. 1 din OUG 195/2002 acordarea priorității este definită ca obligația oricărui participant la trafic de a nu își continua deplasarea sau de a nu efectua orice altă manevră, dacă prin acestea îi obligă pe ceilalți participanți la trafic care au prioritate de trecere să își modifice brusc direcția sau viteza de deplasare ori să oprească.Astfel urmărind înregistrarea video pusă la dispoziție de apelantă Tribunalul a constatat că pietonul angajat în traversare nu și-a modifica brusc direcția sau viteza de deplasare și nici nu a fost forțat să oprească.Este adevărat că petentul efectuând un viraj la dreapta s-a intersectat cu o trecere de pietoni pe care pe banda a doua de circulație s-a angajat în traversare un pieton însoțit de un câine în timp ce petentul a trecut peste prima bandă de circulație. Cu toate acestea pietonul nu a fost în niciun fel stânjenit în traversare așa cum se observă în înregistrarea video, motiv pentru în mod corect Judecătoria a apreciat că obligația acordării de prioritate, așa cum este definită de art 6 al. 1 pct. 1 din OUG 195/2002 nu a fost încălcată.

Față de cele reținute mai sus Tribunalul în temeiul art 480 cod procedură civilă urmează să respingă ca nefondat apelul formulat


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Respinge apelul formulat de apelantul I____________ DE POLIȚIE JUDEȚEAN T____, cu sediul în Timișoara, Bv. Take I______, nr. 46, jud. T____, împotriva sentinței civile nr.7770 /27.06.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul VARTOLAȘ V_______ cu domiciliul în comuna Dumbrăvița, ______________________, jud. T____ .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Decembrie 2015.

Președinte,

M_____ T____

Judecător,

A______ S______

Grefier,

S_____ C______

Red.M.T.

Tehnored..S.C.

4 ex/18.12.2015

____________.12.2015

S.M. 1 ex.

Instanța de fond – Judecătoria Timișoara

Judecător -Ș________ R_____

Publicitate

Alte spețe similare

  • Hotărârea 554/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 473/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1151/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 4764/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 447/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1205/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1213/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Contestaţie în anulare - Recurs
  • Hotărârea 16344/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 10815/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1742/2013 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1185/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 170/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 2658/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 119/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Recurs
  • Hotărârea 1295/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 231/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 10289/2014 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1083/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Hotărârea 1091/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 1755/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Fond
  • Hotărârea 2368/2015 - Anulare proces verbal de contravenţie - Apel
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    office@avocatura.com

    Formular de contact

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025