Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BUZĂU
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Contestaţie în anulare - Recurs
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1213/2013 din 03 iunie 2013
Sursa:
Rolii.ro

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B____

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 1213/2013

Ședința publică de la 03 Iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE E______ P____

Judecător A_______ M__

Judecător M____ Ș________

Grefier C_______ C____

Pe rol judecarea recursului declarat de intimatul I____________ TERITORAL DE MUNCĂ B____, cu sediul în B____, Al.Sporturilor _______________, împotriva sentinței civile nr.1686/4.10.2012 pronunțată de Judecătoria Rm Sărat în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, în contradictoriu cu petenta _______________ cu sediul în Rm Sărat, _____________________ jud.B____.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimată consilier juridic J____ S_____, lipsă fiind recurentul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul intimatei arată că nu are cereri de formulat.

Instanța, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală, situația fiind reținută corect de către instanța de fond. Arată că intimata este pe piață din anul 1992 și are încheiate contracte de muncă pentru toate persoanele care prestează activitate. Cu privire la celelalte sancțiuni arată că la Nehoiu se afla în locație o persoană pentru pregătire, respectiv pentru însușirea unor cunoștințe minime, și nu pentru a presta activitate comercială. În cauza de față arată că personal a lăsat o prietenă în loc în timp ce s-a deplasat la bancă, fără să presteze activitate în beneficiul societății. Ulterior intimata s-a conformat și a încheiat contract de muncă respectivei persoane , pentru evitarea aplicării unei noi sancțiuni.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de fata constată următoarele:

Prin plangerea înregistrata la Judecatoria Rm. Sarat sub nr. 2282/287 la data de 16.07.2012, petenta _______________ cu sediul în Rm-Sărat, ______________________, jud. B____, a solicitat ca prin hotărârea care se va da să se anuleze procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxx încheiat la data de 06.07.2012 de către ITM B____, prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzuta de art. 260 al.1 lit. e din Codul Muncii, pe care il apreciază ca fiind netemeinic, iar in subsidiar să aplice sancțiunea „avertisment”.

In motivarea de fapt a plângerii, petenta a arătat că in urma unui control efectuat de inspectori din cadrul ITM B____, la data de 6 iulie 2012 a fost sancționată contravențional cu suma de 10.000 lei pentru motivul că ar fi primit la punctul de lucru din Piața de mărfuri Industriale Rm.Sărat o persoană pe numele de C______ M_____ V______, fără a avea încheiat in forma scrisă contract individual de muncă. Arată că la controlul respectiv în magazin se afla această persoana care nu presta activitate, ci fusese lăsată de angaja J____ S_____ să supravegheze magazinul o perioada scurta de timp cat aceasta lipsea pentru rezolvarea unei probleme.

Mai arată că această persoană, C______ M_____ V______ a intenționat la începutul lunii iunie să lucreze la acest magazin, a depus toate diligențele in vederea încadrării s-a semnat un acord comun și i s-a făcut și instructajul, însa aceasta ulterior a revenit afirmând ca nu mai poate să se angajeze, conditii in care contractul individual de muncă nu a mai fost definitivat.

La data controlului, a arătat petenta, numita C______ a explicat inspectorilor ITM care este situația, însă motivele invocate nu au fost luate in seamă și s-a întocmit procesul verbal de contravenție prin care societatea a fost sancționată cu suma de 10.000 lei, sancțiune pe care o consideră aplicată abuziv.

In drept plangerea a fost întemeiata pe disp. OG 2/2001.

La plângere petenta a atașat procesul verbal de control, anexa privind măsurile dispuse si termenele de execute, procesul verbal de contravenție, înștiințare de plată, adresa nr.36/2012 către ITM B____, copie contract individual de muncă pentru numita C______ M_____ V______, declarația acesteia, adeverință eliberată de AFP Rm.Sărat și un înscris eliberat de Registrul General „Reges”, a se vedea filele 8-26 dosar.

Prin întâmpinarea depusă la fila 34 dosar, intimata a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, sens in care a arătat că fapta contravențională există, a fost constatată de inspectorii ITM pe baza de verificări directe la punctul de lucru unde s-a constatat încălcarea de către petentă a dispozițiilor legale prevăzute de art. 260 al.1 lit. e din Codul Muncii.

Au mentionat ca numita C______ M_____ V______ a fost identificată pe baza de fisa de identificare la punctul de lucru al petentei din Piatra de mărfuri industriale Rm.Sărat, prestând activitatea de vânzător fără a avea încheiat contract individual de muncă pe baza consimțământului părților, asa incat apreciază că fapta contravențională este de o gravitate sporită și se opune aplicării avertismentului.

La întâmpinare intimata a depus procesul verbal de contravenție, instiintarea de plata, procesul verbal de control, masurile luate, fise de identificare angajați și un tabel angajați.

Pentru soluționarea plângerii la cererea petentei instanța a administrat probe, respectiv înscrisuri și martori, fiind audiată martora C______ M_____ V______.

Urmare a materialului probator administrat, prin sentinta civila nr. 1686 pronuntata in sedinta publica din 04.10.2012, Judecătoria Rm.Sarat, a admis in parte plângerea formulata de petenta _______________ împotriva procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxx încheiat la data de 06.07.2012 de către ITM B____, prin care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzuta de art. 260 al.1 lit. e din Codul Muncii, a anulat parțial procesul verbal de contravenție sus menționat, în sensul că a înlocuit amenda în suma de 10.000 lei cu avertisment.

Pentru a hotara astfel, instanta de fond a retinut ca la data de 4 iulie 2012, inspectorii de muncă C______ M_____ și O____ Doinița au efectuat un control la punctul de lucru al petentei din Piața Industrială Rm.Sărat, ocazie cu care au constatat că numita C______ M_____ V______ lucra in magazin fără a avea contract individual de munca încheiat in forma scrisă, astfel ca la data de 06 iulie 2012 a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției prin care a fost luată măsura amendării contravenționale a petentei cu suma de 10.000 lei conform art.260 alin.1 lit.e din Codul muncii.

A retinut de asemenea ca procesul verbal de contravenție a fost semnat de reprezentantul petentei cu mențiunea că va depune obiecțiuni pe care le va formula în instanță.

Din actele și lucrările dosarului instanta de fond a retinut că la data controlului în magazinul ce aparține petentei a fost găsita __________________________ M_____ V______, iar aceasta a fost identificată, a făcut mențiunile corespunzătoare in fișa de identificare pe care a semnat-o, însa cu ocazia audierii în instanță aceasta a declarat că a încercat sa se angajeze la aceasta societate in luna iunie 2012, a stabilit cu conducerea petentei condițiile in care se va întocmi contractul individual de muncă, a doua zi după discuți chiar s-a întocmit contractul individual de muncă, însa ulterior nu a mai dorit să se angajeze. A mai declarat că este prietenă cu vânzătoarea din magazin, respectiv J____ S_____ pe care o vizita, iar la data controlului, făcându-i o astfel de vizită, aceasta a rugat-o să rămână puțin in magazin până când va putea să își rezolve o problema personală, interval de timp in care au venit inspectorii ITM care au pus-o să dea declarații si să semneze o fișă de identificare.

A retinut instanta de fond ca din probele administrate rezulta ca fapta contravențională există și a fost dovedită cu înscrisurile atașate de intimata la întâmpinare, coroborându-se cu o parte din declarația data de martoră, iar din înscrisul depus la fila 52 dosar, respectiv listă contracte pe luna iulie 2012, rezultă un număr de nouă angajați ai petentei pe bază de contracte individuale de muncă printre care nu se regăsește si numita C______ M_____ V______.

Referitor la temeinicia sanctiunii aplicate instanta de fond a apreciat ca, având în vedere că a fost descoperita o singură persoana fără contract individual de muncă și că în legătură cu aceasta există o anumita îndoială privind vinovăția petentei (declarația martorei cu privire la condițiile concrete in care s-a comis fapta), fata si de pericolul social redus al faptei poate fi aplicata sancțiunea „avertisment”.

Împotriva sentinței a declarat recurs intimatul I____________ T_________ de Muncă B____, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie invocând in drept motivele prevăzute de art.304 C.proc.civ, si respectiv art.3041 C.p.civ.,

In motivarea in fapt a recursului se arata că soluția instanței de fond nu reflectă adevărul, întrucât a trecut la soluționarea cauzei, neținând seama de prevederile legislației referitoare la relațiile de muncă și de înscrisurile depuse la dosar.

A sustinut că angajatorul a mai fost controlat în domeniul relațiilor de muncă, ocazie cu care inspectorii de muncă au aplicat sancțiunea avertismentului, respectiv amendă contravențională în cuantum minim și au recomandat angajatorului să respecte dispozițiile legale, conform următoarelor procese verbale: procesul verbal de control ________ nr. xxxxx/14.02.2008; procesul verbal de control ________ nr.xxxxx/08.02.2011; procesul verbal de control ________ nr.xxxxx/19.05.2011; procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr.7472/19.05.2011; procesul verbal de control ________ nr.2249/22.09.2010 si procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr.6614/22.09.2010, singurul act de control contestat fiind procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr.6614/22.09.2010, împotriva căruia contravenientul a formulat plângere contravențională, formându-se pe rolul Judecătoriei Pătârlagele, dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, plângere care a fost respinsa de instanța de fond, însa Tribunalul B____, a admis recursul, a modificat sentința atacată în sensul admiterii plângerii în parte și a înlocuit amenda cu avertisment, atrăgând atenția recurentei ca pe viitor, să respecte dispozițiile legale din domeniul relațiilor de muncă.

In baza prevederilor Legii nr. 108/1999, privind înfiintarea si funcționarea Inspecției Muncii, art. 19 si a HG nr. 1377/2009, precum si a ordinului de deplasare nr.378/2012 s-a efectuat o acțiune de control la __________________.

Arata recurenta ca perioada controlata a fost 01.01-04.07.2012 si a avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor art.l6(l) din Codul Muncii republicat privind încheierea contractelor individuale de munca in forma scrisa, in limba romana, cu consimțământul pârtilor, astfel ca in data de 04.07.2012, orele 10,30-11,30 au fost verificate trei puncte de lucru aparținând angajatorului __________________ aflate in municipiul Râmnicu Sărat (magazine accesorii GSM) unde s-a constatat ca in Piața Centrala de mărfuri industriale - au fost identificate la munca numitele Caploiu V______ M_____ si J____ S_____, numita Caploiu V______ M_____ fiind găsita la munca la ora 10,30, când aceasta se afla singura la punctul de lucru verificat, iar la ora 10,50, s-a prezentat la unitate J____ S_____, la solicitarea telefonica a numitei Caploiu V______ M_____, aceasta din urma anunțând ca este control la magazin.

Din coroborarea datelor înscrise in fisele de identificare cu baza de date înscrisa in registrul general de evidenta salariaților in format electronic REVISAL si documentele verificate s-a constatat ca patru din cele cinci persoane identificate la lucru la data controlului, respectiv J____ S____ , B____ N______, Negoias M____ si G______ A______ Corinaț au declarat ca au contracte de munca, iar din verificarea evidentei de personal a angajatorului s-a constatat ca acestea sunt încheiate in forma scrisa, in baza consimțământului pârtilor, conform art. 16 (1) din Codul Muncii republicat iar cea de a cincea persoana Caploiu V______ M_____- identificata la munca in data de 04.07.2012 orele 10,30 la punctul de lucru al angajatorului din Ramnicu Sărat, piața centrala de mărfuri industriale presta munca pentru si sub autoritatea angajatorului in calitate de vânzător fara a avea încheiat contract individual de munca in forma scrisa, in baza consimțământului partilor, potrivit art.16(l) din Codul Muncii republicat.

Se arata ca aceasta constatare este susținuta de fisa de identificare completata, susținuta si semnata de persoana in cauza, care a declarat in scris, nefiind silita sau intimidata, ca lucrează ca vânzător de aproximativ o luna la __________________. iar la rubrica "Forma in baza căreia prestez activitatea" Caploiu V______ M_____ a făcut următoarele precizări: "nu am semnat contract de munca, îi tin locul lui J____ S_____ fiind prietene de cativa ani. Nu îi tin locul mereu ci doar când mă suna si mă roagă iar în zilele in care vin în locul ei stau o jumătate de ora, maxim o ora", în Fisa de identificare completată fiind identificate elemente ale raporturilor de muncă si anume: subordonare față de un angajator care furnizează materia primă necesară prestării activității; program de muncă; caracter continuu al activității.

Declarația pe proprie răspundere, arata recurenta, este data de o persoană aflată în deplinătatea facultăților mintale, cu capacitate de exercițiu și cele afirmate sunt susținute prin semnătură, a fost consemnată în formular tipizat, cu rubrici clare, care nu lasă loc de interpretări cu privire la posibilitatea de a nu se înțelege conținutul și sensul solicitărilor acestor formulare.

Constatarea este susținuta si de rapoartele "Activitate salariat" si "Activitate angajator"(anexate prezentului proces verbal înregistrat la ITM B____) generate de aplicația informatica a Inspecției Muncii "REVISAL", accesata in data de 04.07.2012, orele 1350, la sediul ITM B____ din care rezulta ca elementele de identificare ale numitei Caploiu V______ M_____ nu figurează in condițiile in care obligația angajatorului conform art. 16(2) din Codul Muncii coroborat cu art. 4(1) litera a din H.G. nr.500/2011 cu modificările si completările ulterioare era sa transmită in format electronic elementele contractului de munca cu o zi lucrătoare anterioara începerii activității.

D____ consecința, arata recurenta, se constata ca numita Caploiu V______ M_____, identificata la lucru in data de 04.07.2012, a fost primita la munca fara încheierea in forma scrisa a contractului individual de munca incalcandu-se art. 16(1) din Codul Muncii republicat. Primirea la munca a numitei Caploiu V______ M_____, fara încheierea in forma scrisa a contractului individual de munca potrivit art. 16(1) din Codul Muncii republicat constituie contravenție conform art.260(l) lit.e din Codul Muncii (Legea nr.53/2003 republicata) si s-a sancționat cu amenda de 10 000 lei conform proces verbal de constatare si sancționare a contravențiilor ________ nr. 8016.

La aplicarea sancțiunii, arata recurenta, s-a ținut cont de gradul de pericol social al faptei săvârșite si prejudiciul cauzat, in sensul ca munca prestata fara contract individual de munca nu conferă salariatului vechime in munca si nu il protejează de eventuale riscuri, respectarea dispozițiilor privind timpul de munca si de odihna, plata drepturilor salariate, demnitatea in munca conform Codului Muncii (Legea nr.53/2003 republicata)

Din coroborarea datelor înscrise in fisele de identificare si documentele verificate s-a constatat ca in cazul salariaților J____ S_____, B____ N______ si Negoias M____ intervalul orar in care aceștia au declarat ca prestează munca nu corespunde repartizării programului stabilit in contractele individuale de munca.

Din verificarea statelor de plata a salariilor rezulta ca angajatorul nu plătește sporul prevăzut de art. 137(3) din Codul Muncii republicat de care beneficiază salariații in cazul repausului săptămânal acordat in alte zile decât sâmbăta si duminica.

Referitor la respectarea art. 2 si art.8 din HG nr.500/2011, urmare a verificărilor efectuate s-a constatat ca pana la acea data angajatorul nu a nominalizat nicio persoana pentru completarea si transmiterea registrului si nici nu a informat inspectoratul teritorial de Munca B____ despre încheierea unui contract de prestări servicii de completare si transmitere a registrului general de evidenta a salariaților in forma electronica.

Potrivit prevederilor art.9(1) litera d din HG nr.500/2011, completarea registrului de către alte persoane decât cele prevăzute la art.2(5) sau 2(6) din același act normativ constituie contravenție, fapt pentru care angajatorul este sancționat cu AVERTISMENT conform art.7 din O.G. nr.2/2001 aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, sancțiune aplicata tinând cont de circumstanțele personale ale angajatorului, gradul de pericol social al faptei si împrejurările in care aceasta a fost săvârșita in conformitate cu prevederile art. 21 din O.G.2/2001.

Contractele individuale de munca verificate, arata recurenta,

nu conțin criteriile de evaluare profesionala a salariatului, contrar prevederilor art. 17(3) litera e din Codul Muncii republicat, motiv pentru care angajatorul a fost sancționat conform art.260 alin.l lit. e din Codul Muncii, cu amendă contravențională stabilită în cuantum minim.

Curtea Constituțională, se arata in recurs, în Decizia nr. 448/2005, Decizia nr. 1533/2009, Decizia nr.938/2010, a statuat că, "întrucât contractul individual de muncă reprezintă cea mai concludentă dovadă a ceea ce au convenit părțile, documentul pe baza căruia se poate verifica în ce măsură și-a îndeplinit obligațiile oricare dintre părți, ce drepturi poate revendica și ce răspunderi are, chiar înainte de începerea raportului de muncă și în formă scrisă, este în interesul ambelor părți. Răspunderea pentru încheierea contractului individual de muncă revine. în mod firesc, angajatorului. Existența contractului previne comportamentul abuziv ala angajatorului, dar și atitudinea incorectă a salariatului în îndeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat. încadrarea în muncă doar cu forme legale, pe baza unor contracte individuale de muncă, asigură și cunoașterea și exercitarea obligațiilor legale ce le revin celor care folosesc forță de muncă salariată. Prevederea obligației încheierii contractului individual de muncă, în formă scrisă, precum și sancționarea neîndeplinirii acestei obligații legale nu îngrădesc în niciun fel exercițiul dreptului la muncă".

Menționează că pericolul social al faptei săvârșite este apreciat de legiuitor în momentul stabilirii faptei care constituie contravenție și a sancțiunii aplicabile acesteia.

La individualizarea sancțiunii contravenționale, inspectorii de muncă au ținut seama de împrejurările în care au fost săvârșite faptele, de modul și mijloacele de săvârșire a acestora, de scopul urmărit și de urmarea produsă, în condițiile art.5 alin.5 din O.G. nr. 2/2001 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea stabilită: "trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite", iar în cauză nu se justifică aplicarea sancțiunii "avertisment", întrucât fapta petentei nu este una de gravitate redusă, conform art.7 alin.2 din O.G. nr.2/2001. Considerăm că sancțiunea aplicată (minimul special prevăzut de lege) este indubitabil proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar motivele invocate de contestatoare nu pot fi considerate cauze care să conducă la înlăturarea răspunderii contravenționale, sau înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment. Criteriile care au fost luate în considerare pentru realizarea calificării contravenției, au ținut seama de natura obligației încălcate și de entitatea bunului protejat juridic.

În aceste conditii, solicita instantei ca examinând motivele de recurs, sentința recurată, actele dosarului, în raport de art.304 C. pr.civ. și sub toate aspectele potrivit art.3041 C.pr.civ., să admita recursul conform art.312 din Codul de procedură civilă, iar pe fond, să fie respinsa plângerea contravențională.

In drept au fost invocate dispozițiile art.299-316 C.pr.civ.

In termen legal intimata ___________________., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic si nelegal,

A sustinut ca hotărârea instanței de fond nr. 1686/04.10.2012 a Judecătoriei Rm. Sărat, a fost data in acord cu prevederile legislației referitoare la relațiile de munca si de înscrisurile depuse la dosar, precum si de împrejurările existente la momentul efectuării actului de control.

Apreciază ca susținerea recurentei cu privire la faptul ca a mai fost controlata de inspectorii de munca nu reprezintă un motiv temeinic pentru a atrage sancțiunea amenzii, intrucat acele procese verbale constata doar unele omisiuni ce privesc aspecte de organizare interioara si nu nerespectarea legislației privind relațiile de munca, fapt ce a fost constatat si de Tribunalul B____.

Sustine ca a respectat prevederile art. 16(1) din Codul Muncii republicat având încheiate contracte individuale de munca in forma scrisa pentru toti angajații ce prestează activitate in cele 4 puncte de lucru, ca la punctul de lucru din piața centrala a fost identificata angajata S_____ J____ care a lăsat sub supraveghere magazinul prietenei sale Caploiu V______ pret de 20 de minute, fiind plecata la banca, ca in perioada cat a rămas in magazin numita Caploiu nu a prestat activitate in beneficiul intimatei, fapt susținut si in declarația data in fata instanței de fond, dat fiind faptul ca aceasta din urma nu avea cunoștințele necesare pentru activitatea complexa de telefonie mobila, activitate ce presupune efectuarea unor cursuri in vederea cunoașterii aplicațiilor electronice de GSM.

Precizează de asemenea ca numita Caploiu V______ a fost obligata sa completeze si sa semneze fisa de identificare, fiind amenințata cu chemarea organelor de politie daca nu se conformează, iar in fisa de identificare șablon una din mențiuni privește forma sub care se prestează activitatea , la care numita Caploiu a fost obligata sa scrie ca e de vânzător pentru simplu aspect ca se afla in magazin in acel moment, chiar daca a explicat insistent ca nu are acea calitate, ci doar tine locul unei bune prietene.

Fiind un loc public destinat comerțului in acel moment in magazin s-ar fi putut afla mai multe persoane pentru care inspectorii de munca ar fi întocmit tot atâtea fise de identificare, aplicând un număr mai mare de amenzi.

Faptul ca numita Caploiu nu presta activitate de vânzător este susținut si de mențiunile acesteia in cuprinsul fisei care menționează ca "nu am semnat contract de munca , eu ii tin locul lui S_____ J____ fiind prietene de cativa ani", susțineri pe care inspectorii de munca abuzând de atribuțiile conferite funcției, le-au interpretat in mod vădit rău intenționat, ori in aceste condiții reiese in mod evident ca sancțiunea contravenționala constituie un scop in sine si un mijloc de răzbunare.

Numita Caploiu trecea zilnic prin piața centrala având încheiat contract de asistenta brokeraj cu Paty Asig, folosindu-se de buna relație pe care o avea cu, conducerea societății folosea spațiul intimatei profitând de traficul existent in vederea identificării de potențiali clienți pentru polițe de asigurare.

Prin sentința civila nr.1686 din data de 04.10.2012 instanța de fond a analizat înscrisurile depuse la dosar, faptul ca intimata are încheiate contracte de munca pentru toti angajații aflați la cele 4 puncte de lucru, ca au fost îndeplinite masurile impuse in urma controlului, inclusiv încheierea contractului de munca retroactiv pentru numita Caploiu V______, iar in plus exista la dosarul cauzei si declarația numitei Caploiu V______ care susține condițiile concrete in care a fost întocmita fisa de identificare.

In susținerea respingerii recursului solicita instantei sa constatate lipsa pericolului social al faptei intimatei de a permite unei persoane sa folosească locația pentru a putea intra in legătura cu eventuali clienți pentru asigurari, sa se tina cont de buna credința a intimatei care s-a conformat si a îndeplinit toate masurile stabilite in Anexa 2, chiar daca a trebuit sa încheie retroactiv contract de munca pentru Caploiu V______ si sa plătească obligațiile către stat desi aceasta din urma nu a prestat niciun minut activitate comerciala in beneficiul intimatei.

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a probelor administrate, a normelor legale incidente, precum și din oficiu în fapt și în drept conf. art. 304 ind.1 cod proc. civ. tribunalul constată că este nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:

Prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxx încheiat la data de 06.07.2012 de către recurenta, intimata _______________ a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzuta de art. 260 al.1 lit. e din Codul Muncii, retinandu-se in sarcina acesteia ca la data de 4 iulie 2012, inspectorii de muncă C______ M_____ și O____ Doinița au efectuat un control la punctul de lucru al petentei din Piața Industrială Rm.Sărat, ocazie cu care au constatat că numita C______ M_____ V______ lucra in magazin fără a avea contract individual de munca încheiat in forma scrisă, proces verbal care a fost semnat de reprezentantul petentei cu mențiunea că va depune obiecțiuni pe care le va formula în instanță.

A retinut instanta de fond că din probele administrate rezulta ca fapta contravențională există și a fost dovedită cu înscrisurile atasate de intimata la întâmpinare, coroborându-se cu o parte din declarația data de martoră, iar din înscrisul depus la fila 52 dosar, respectiv listă contracte pe luna iulie 2012, rezultă un număr de nouă angajați ai petentei pe bază de contracte individuale de muncă printre care nu se regăsește si numita C______ M_____ V______.

Cu privire la temeinicia sanctiunii aplicate instanta de fond a apreciat ca, având în vedere că a fost descoperita o singură persoana fără contract individual de muncă și că în legătură cu aceasta există o anumita îndoială privind vinovăția petentei (declarația martorei cu privire la condițiile concrete in care s-a comis fapta), fata si de pericolul social redus al faptei poate fi aplicata sancțiunea „avertisment”.

Din documentele atasate la dosar, așa cum se menționează în recursul promovat, urmare a controlului au fost constatate mai multe incalcari ale legii de către intimata petenta pentru parte din ele fiindu-i aplicata sanctiunea avertisment.

Din documentele existente la dosar, tribunalul reține că intimata- petentă nu se află la prima încălcare a dispozițiilor legale mai sus menționate, împrejurare care nu a fost avută în vedere de instanța de fond, care a apreciat că în condițiile în care petenta a îndeplinit obligațiile stabilite prin actul de control, poate fi înlocuită sancțiunea amenzii aplicate cu sancțiunea avertisment.

Astfel, asa cum se arata in recurs, intimata a mai fost controlata în domeniul relațiilor de muncă, ocazie cu care inspectorii de muncă au aplicat sancțiunea avertismentului, respectiv amendă contravențională în cuantum minim și au recomandat angajatorului să respecte dispozițiile legale, conform următoarelor procese verbale: procesul verbal de control ________ nr. xxxxx/14.02.2008; procesul verbal de control ________ nr.xxxxx/08.02.2011; procesul verbal de control ________ nr.xxxxx/19.05.2011; procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr.7472/19.05.2011; procesul verbal de control ________ nr.2249/22.09.2010 si procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr.6614/22.09.2010, singurul act de control contestat fiind procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr.6614/22.09.2010, împotriva căruia contravenientul a formulat plângere contravențională, formându-se pe rolul Judecătoriei Pătârlagele, dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, plângere care a fost respinsa de instanța de fond, însa Tribunalul B____, a admis recursul, a modificat sentința atacată în sensul admiterii plângerii în parte și a înlocuit amenda cu avertisment, atrăgând atenția recurentei ca pe viitor, să respecte dispozițiile legale din domeniul relațiilor de muncă.

De necontestat este faptul că în practică s-a statuat că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate și de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite, de educare a persoanelor vinovate, astfel încât, prin aplicarea sancțiunii contravenționale să fie atins scopul educativ al sancțiunii și să nu reprezinte un mijloc de răzbunare al societății.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001, conform cărora sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite precum și ale art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, potrivit cărora aceasta se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Pornind de la aceste dispoziții legale, Tribunalul constată ca la analizarea temeiniciei sancțiunii aplicate instanța trebuie să aibă în vedere toate criteriile de individualizare a sancțiunii aplicate, respectiv persoana contravenientului și pericolul social concret al faptei comise, așa încât apreciază că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că petenta nu se află la prima încălcare a dispozițiilor din Codul Muncii (Legea nr.53/2003 republicata).

Pentru fapta reținută în sarcina contravenientei, așa cum corect se susține și în recursul dedus judecății, legiuitorul a stabilit o amendă cuprinsă între 10.000 lei si 20.000 pentru fiecare persoana identificata fara contract individual de munca, iar în speță tribunalul constată că a fost aplicată amenda în cuantumul minim de 10.000 lei, sumă care apreciază că este corect stabilita.

Pornind de la scopul aplicării sancțiunii și anume pedepsirea celor care încalcă legea dar și a scopului preventiv al acesteia, tribunalul apreciază că aplicarea amenzii în limita minimă prevăzută de legiuitor, respective 10.000 lei, este de natură a răspunde tuturor acestor criterii de individualizare prev. de art. 5 alin.5 din OG nr.2/2001 și respective art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001.

In acest sens tribunalul a avut in vedere si faptul ca intimata a mai beneficiat de intelegere din partea instantei care in situatie similara a dispus inlocuirea sanctiunii amenzii aplicate cu sanctiunea avertisment, atragand atentia intimatei ca are obligatia sa respecte disp. legale in vigoare, ori aceasta nu s-a comformat, aspect care nu a fost avut in vedere de instanta de fond.

Procedand astfel instanta de fond a pronuntat o sentinta netemeinica si nelegala astfel ca față de considerentele ce preced tribunalul va admite recursul declarat de intimatul I____________ TERITORAL DE MUNCĂ B____, împotriva sentinței civile nr.1686/4.10.2012 pronunțată de Judecătoria Rm Sărat în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, în contradictoriu cu petenta _______________, va modifică în tot sentința recurată și pe fond va respinge plângerea ca neîntemeiată.

Va menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de intimatul I____________ TERITORAL DE MUNCĂ B____, cu sediul în B____, Al.Sporturilor _______________, împotriva sentinței civile nr.1686/4.10.2012 pronunțată de Judecătoria Rm Sărat în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX având ca obiect anulare proces verbal de contravenție, în contradictoriu cu petenta _______________ cu sediul în Rm Sărat, _____________________ jud.B____.

Modifică în tot sentința recurată și pe fond respinge plângerea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 Iunie 2013.

Președinte,

E______ P____

fiind în CO prezenta s-a semnat de Noi Președinte Secție

Judecător,

A_______ M__

Judecător,

M____ Ș________

fiind în CO prezenta s-a semnat de Noi Președinte Secție

Grefier,

C_______ C____

Fiind în CO prezenta s-a semnat de

Noi Grefier Șef Secție

Red. MS

Th. red.n.CC/MS/2 ex/18.07.2013

Dosar fond XXXXXXXXXXXXX; Judecător fond Fasie S______

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025