R O M Â N I A
TRIBUNALUL SIBIU
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
DECIZIE Nr. 1164/2015
Ședința publică din data de 22.10.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: T______ M____
JUDECĂTOR: V___ I___
GREFIER: G______ S_____
Pe rol judecarea cauzei C_________ administrativ și fiscal privind pe apelantul - petent M____ I___ și pe intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI SIBIU, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție – apel împotriva sentinței civile nr. 405/30.01.2015 pronunțate de Judecătoria Sibiu.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: apelantul și consilier juridic A____ Cruciatu pentru intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că prezentul dosar se află la primul termen de judecată în apel, după care,
Instanța, verificând cererea de apel prin prisma prevederilor art.468,482 NCPC raportat la dispozițiile art.185 NCPC, reține că apelul este declarat în termen.
Verificând apelul prin prisma prevederilor art.470 al.l lit.b și e și alin.2 NCPC constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.470/3 teza I NCPC, sub sancțiunea nulității.
Tribunalul reține că limitele apelului sunt determinate de aceea ce s-a supus judecării în primă instanță și de motivele de apel.
Constată că motivarea apelului cuprinde dovezi noi în conformitate cu art. 478 alin. 2 din Codul de Procedură Civilă, nesolicitate la fond.
Apelantul precizează că solicită încuviințarea probei cu un martor si revenirea cu adresa către Biroul tehnic al Primăriei. Arata ca adresa nu i s-a comunicat ci ulterior a aflat de existența ei de la dosarul cauzei. Precizează că persoana care a eliberat adresa nu se mai află în funcție iar persoana care se afla in locul acesteia nu poate susține cele consemnate in adresa. Arata ca i s-a spus ca in acea perioada era posibil să nu fie completă semnalizarea. Dorește să dovedească cu martorul propus faptul ca semnele au fost mutate in noiembrie 2014.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea acestei probe având în vedere că proba testimonială nu a fost solicitată în fața instanței de fond prin plângerea contravențională. Cu privire la adresa solicitată de petent arată că această adresă se află la dosarul cauzei.
F___ de adresa nr. 2742/19.01.2015 aflată la fila 49 din dosarul de fond, instanța apreciază că probele solicitate nu sunt necesare soluționării cauzei.
Instanța interpelează părțile daca mai sunt alte cereri de formulat sau incidente de soluționat.
Apelantul arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Reprezentanta intimatului arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de solicitat.
Instanța în baza art.482 NCPC coroborat cu art.392 NCPC deschide dezbaterile asupra apelului și acordă cuvântul părților în ordinea prevăzută de dispozițiile procedurale.
Apelantul precizează că instanța de fond a fost indusă în eroare de adresa nr. 2742/15.01.2015 deoarece persoana care a trimis adresa către Tribunal a scris in aceasta ceea ce trebuia si existe, nu ceea ce a existat la fata locului.
Reprezentanta intimatului solicită respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică si a procesului verbal atacat deoarece in mod corect a fost sancționat petentul, acesta nerespectând indicatorul „accesul interzis” pe data de 28.02.2014. Arata ca din adresa primăriei, care poarta semnătura si ștampila instituției rezultă că la data respectivă era montat indicatorul „accesul interzis” pe ______________________ Primăria a anexat si planșe cu poziționarea indicatoarelor rutiere din data respectivă. Arata ca fața de aceste probe a dovedit săvârșirea contravenției.
Tribunalul consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, motiv pentru care închide dezbaterile asupra apelului în temeiul art.482 în aplicarea art.394 NCPC și reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Constată că prin plângerea contravențională înregistrată la Judecătoria Sibiu la data de 13. 03. 2014 sub nr. dosar XXXXXXXXXXXXX, petentul M____ I___ a solicitat , în contradictoriu cu intimatul IPJ SIBIU:
- anularea procesului – verbal ________ nr. xxxxxxx din 28. 02. 2014 și a sancțiunilor aplicate.
În motivarea în fapt, se arată în esență că, la data de 28. 02. 2014 petentul a fost sancționat contravențional pentru că ar fi circulat cu autoturismul pe sens interzis. Petentul arată că nu a făcut altceva decât să-și parcheze mașina într-un loc aflat lângă locuința sa, de aceea nu a putut prezenta agentului constatator decât buletinul și permisul de conducere, întrucât coborâse doar ca să mute mașina într-un alt loc de parcare. Polițistul l-a trimis pe petent să parcheze pe o altă stradă și nu i-a permis să aducă și celelalte documente solicitate, dând dovadă de exces de zel.
Plângerea contravențională nu a fost motivată în drept.
Prin sentința civilă nr. 405/30.01.2015, instanța legal sesizată a respins plângerea contravențională formulată de petent.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
La data de 28. 02. 2014 petentul a fost sancționat contravențional, constatându-se că a circulat cu autoturismul marca DACIA cu nr. XXXXXXXXX pe ____________________, fără să respecte indicatorul” Accesul Interzis” și nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare și asigurarea obligatorie, la acel moment contravenientul aflându-se singur în autoturism, încheindu-se prezentul proces-verbal ( F 4).
Petentul a refuzat semnarea procesul-verbal, consemnându-se că era ofensat pentru că a fost sancționat.
Analizând legalitatea procesului-verbal, condițiile de formă, instanța de fond a reținut că la întocmirea acestuia au fost respectate dispozițiile art. 17 din OG 2/2001, art. 13 și art. 25 din aceeași ordonanță, iar petentul nu a dovedit nicio vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului – verbal, cu atât mai mult cu cât prin formularea prezentei plângeri, petentul și-a exercitat toate drepturile procesuale garantate de lege, putând invoca apărări pe formă și fond.
Pe fondul cauzei, analizând temeinicia procesului-verbal, condițiile de fond, instanța de fond a reținut din raportul agentului constatator că în data de 28. 02. 2014, în timp ce patrula pe ____________________, a fost depistat autoturismul marca Dacia cu nr. înmatriculare XXXXXXXXX circulând dinspre _______________________. Iezer, nerespectând semnificația indicatorului „ Accesul interzis”. Petentul a fost oprit, iar când i s-a adus la cunoștință că va fi sancționat, acesta a devenit indignat, amenințând că agentul de poliție va regreta, întrucât are multe relații. Totodată, acesta nu a prezentat toate documentele solicitate.
Conform adresei nr. 2742/19. 01. 2015, indicatoarele de circulație pe __________________ montate în data de 12. 11. 2013 ( f 49).
Petentul nu a contestat locul săvârșirii faptei, recunoscând implicit săvârșirea faptelor contravenționale. Susținerile acestuia, cu privire la mutarea mașinii într-un alt loc de parcare, nu pot fi reținute, arată instanța de fond, întrucât circula dinspre ________________________ interzis, iar neprezentarea tuturor documentelor solicitate pentru că nu i-a permis polițistul să le aducă de acasă, de asemenea nu are nicio relevanță, fapta fiind comisă prin omisiune, astfel că petentului îi revine dovada faptului pozitiv. Petentul nu a dovedit o altă stare de fapt, procesul-verbal bucurându-se de prezumția de legalitate și adevăr, în consens cu jurisprudența CEDO, sarcina probei incumbându-i petentului în cauza de față.
Din întregul probatoriu administrat, conchide instanța de fond, rezultă comiterea contravenției de către petent, fiind dovedită vinovăția acestuia și răsturnată prezumția de nevinovăție.
Sub aspectul sancțiunii aplicate, instanța de fond relevă că sancțiunea „avertismentului” este neîndestulătoare față de cazierul auto al petentului, care nu se află la prima abatere de acest gen, sancțiunea amenzii corespunzând gradului de pericol social al faptei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel petentul M____ I___.
În expunerea motivelor de apel, se susține în esență că adresa biroului tehnic al Primăriei referitoare la existența semnelor de circulație pe _____________________________ avută în vedere de către instanța de fond la soluționare cauzei, nu corespunde realității, sens in care roagă instanța să solicite o altă adresă referitoare la existența fizică a acestor semne, nu doar la cea scriptică, care reglementează în realitate traficul in zona discuție.
Verificând, în limitele motivelor de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către instanța de fond, Tribunalul constată următoarele:
În mod corect prima instanța a reținut că procesul – verbal a fost legal întocmit, acesta necuprinzând vreo omisiune care să ducă la nulitatea sa.
Instanța de fond a cenzurat în mod corect atât probatoriul administrat în cauză, cât și interpretarea dispozițiilor legale incidente speței.
În mod corect instanța de fond a dat forță probantă adresei nr. 2742/19.01.2015, din care rezultă că indicatoarele de circulație pe ____________________ montate in data de 12.11.2013, anterior constatării contravenției prin procesul verbal atacat - 28.02.2014.
Mai mult, contravenția reținută prin procesul verbal ca fiind săvârșită de apelantul petent a fost constatată personal de agentul constatator. Astfel, forța probantă a procesului verbal, asimilat unui act administrativ, este dată de faptul că acest înscris cuprinde mențiuni consemnate ca urmare a constatărilor personale ale agentului constatator, mențiuni care se bucură de prezumție de legalitate si veridicitate până la înscrierea în fals, in conformitate cu dispozițiile art. 270 alin. 1 Cod Procedură Civilă. În cauză nu s-a făcut ÎNSĂ această dovadă.
Pentru aceste considerente, Tribunalul având în vedere dispozițiile art. 473 alin.3 Cod Procedură Civilă, apreciază ca nefondate criticile apelantului, motiv pentru care va respinge apelul si va păstra sentința instanței de judecată, in temeiul art. 480 alin. 1 teza II Cod Procedură Civilă, ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul M____ I___ împotriva sentinței civile nr. 405/30.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu, pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.10.2015.
PREȘEDINTE: JUDECĂTOR:
T______ M____ V___ I___
GREFIER:
G______ S_____
Red. T.M- 02.12.2015
Tehnored. G.S. – 08.12.2015
Jud. fond D____ G________