ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C________
SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr.XXXXXXXXXXXXXX
Ședința publică din 20.10.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: C_______ N_____
Judecător: A________ L____ N_____
Grefier: D______ V________ S_______
Pe rol judecarea apelului în C_________ administrativ și fiscal promovat de
apelant S____ C_______, cu domiciliul ales în C________ __________________ birou nr.21, în contradictoriu cu intimat I____________ DE P______ AL JUDETULUI CONSTANTA - SERVICIUL RUTIER, cu sediul în C________ _________________ nr.42, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție CP xxxxxxx, îndreptat împotriva sentinței civile nr. 6284/04.06.2015 pronunțată de Judecătoria C________ în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care evidențiază, părțile, obiectul litigiului modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual după care:
Instanța în temeiul dispozițiilor art.292 Noul Cod de procedură civilă, constată pertinentă și concludentă cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar și o încuviințează pentru apelantă. Respinge ca nefiind utilă soluționării cauzei proba cu expertiza de specialitate.
Față de dispozițiile art. 244 din Noul Cod de procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată, stabilește termen pentru dezbaterea apelului azi, 20.10.2015 iar față de dispozițiile art.394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
După rămânerea în pronunțare se prezintă apelanta personal care depune la dosar copie chitanță taxă de timbru și solicită admiterea apelului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 31.10.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta S____ C_______ a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 16.10.2013 de intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C________ – SERVICIUL RUTIER, solicitând anularea acestuia și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
Petenta a arătat că în cursul zilei de 16.10.2013, în timp ce se afla la volanul autoturismului marca Opel cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, circulând din str. București spre ____________________ intenția de deplasare către zona Kaufland – ___________________ din mun. C________, a fost oprită în trafic de către un echipaj al Poliției Rutiere C________ și sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 240 lei, 4 puncte de penalizare și reținerea permisului de conducere deoarece, în sensul giratoriu, nu ar fi acordat prioritate autoturismelor ce veneau din stânga sa.
Petenta a criticat legalitatea și temeinicia procesului-verbal încheiat, învederând instanța că situația faptică nu a fost reținută în mod corect și real de către agentul constatator. Astfel, petenta a arătat că a acordat prioritate de trecere autoturismelor care circulau în sensul giratoriu, după care și-a continuat deplasarea cu respectarea regulilor de circulație privind prioritatea de dreapta, întrucât toate benzile de intrare în intersecție sunt prevăzute cu indicatoare de „cedează trecerea”.
De asemenea, petenta a mai arătat că în cuprinsul procesului-verbal sancționator este menționat faptul că i-a fost aplicată măsura reținerii atestatului profesional, în concret petentei fiindu-i reținut permisul de conducere.
În ce privește capătul subsidiar al cererii, petenta a avut în vedere împrejurările săvârșirii faptei și gradul de pericol social al acesteia.
În drept, petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile prevăzute de OUG nr. 195/2002 și O.G. nr. 2/2001.
În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar exemplarul nr. 2 al procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx/16.10.2013, copie carte de identitate eliberată pe numele său și a solicitat ca intimatul să depună mai multe înscrisuri, respectiv verificarea metrologică a aparatului radar, autorizația agentului constatator care să ateste că acesta are competențe în utilizarea aparatului, legitimație și ordin de serviciu al agentului constatator din care să rezulte că agentul constatator era în realizarea sarcinilor de serviciu, precum și înregistrarea video menționată în actul sancționator.
Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiate, arătând că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal și temeinic.
Intimatul a solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus la dosar patru fotografii radar, buletinul de verificare metrologică a aparatului de măsurare a vitezei, copia certificatului de aprobare de model a aparatului radar, atestatul operatorului radar, precum și adresa nr. xxxxxx/21.11.2013.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosar, precum și proba cu înregistrarea video pe suport DVD a contravenției săvârșite.
Prin Sentința civilă 6284/04.06.2014, Judecătoria C________ a dispus în sensul respingerii plângerii contravenționale ca neîntemeiată, reținând următoarele
Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/16.10.2013 întocmit de intimatul I____________ Județean de Poliție C________ – Serviciul Rutier, petenta S____ C_______ a fost sancționată contravențional cu 4 puncte amendă în cuantum de 320 lei și reținerea permisului de conducere în baza dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. c din OUG nr. 195/2002 rep., reținându-se în sarcina acesteia că în ziua de 16.10.2013, ora 15,05, în mun. C________, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX pe ______________________ Decembrie 1918 cu direcția Kaufland și în sensul giratoriu nu a acordat prioritate de trecere autovehiculelor ce veneau din stânga sa, faptă prevăzută de art. 57 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, rep. În cuprinsul procesului-verbal se menționează că abaterea este filmată cu aparatul video montat pe autospeciala de poliție înmatriculată cu nr. MAI xxxxx.
Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către petentă care la rubrica „alte mențiuni” a arătat că nu a restricționat accesul niciunui autoturism.
În urma examinării din oficiu a procesului-verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța a constatat că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, fiind menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat de către petentă, anume faptul că agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal a bifat o căsuța ce atestă faptul că petentei i-a fost reținut atestatul profesional, iar nu permisul de conducere, instanța a reținut că acest fapt nu este de natură să atragă nulitatea procesului-verbal de contravenție, fiind o eroare materială evidentă cu privire la care petenta nu a demonstrat că i-ar fi adus vreo vătămare.
Analizând motivele de netemeinicie invocate în plângere prin prisma probelor administrate în cauză și prin raportare la dispozițiile normative incidente, instanța le-a apreciat ca neîntemeiate pentru considerentele următoare.
Conform dispozițiilor normative indicate în procesul verbal de contravenție:
Art. 55 din OUG nr. 195/2002, rep., prevede: Intersecțiile sunt: a) cu circulație nedirijată; b) cu circulație dirijată. În această categorie sunt incluse și intersecțiile în care circulația se desfășoară în sens giratoriu.
Art. 57 din același act normativ stipulează: (…) (2) La intersecțiile cu circulație dirijată, conducătorul de vehicul este obligat să respecte semnificația indicatoarelor, culoarea semaforului sau indicațiile ori semnalele polițistului rutier. (…) (4) În intersecțiile cu sens giratoriu, semnalizate ca atare, vehiculele care circulă în interiorul acestora au prioritate față de cele care urmează să pătrundă în intersecție.
Potrivit art. 100 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, rep., constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte (…) c) neacordarea priorității de trecere vehiculelor care au acest drept.
Art. 98 alin. 4 din OUG 195/2002, rep. prevede: „Clasele de sancțiuni sunt următoarele: a) clasa I - 2 sau 3 puncte-amendă;b) clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amendă; c) clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă; d) clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă; e) clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amendă.”
În ceea ce privește existența faptei contravenționale reținute în procesul-verbal de contravenție, instanța a reținut că aceasta este dovedită atât prin descrierea în procesul-verbal de contravenție de către agentul constatator, cât și prin imaginile înregistrate cu aparatul de supraveghere video a traficului rutier. Din materialul probator administrat în cauză, instanța reține că petenta a pătruns în sensul giratoriu fără a acorda prioritate autoturismului de poliție care circula deja în intersecție, faptă prin care a încălcat normele de circulație rutieră enunțate mai sus și care conferă prioritate de trecere autoturismelor aflate deja în sensul giratoriu.
Cu privire la cererea făcută în subsidiar de petentă, anume înlocuirea amenzii contravenționale cu avertismentul, instanța, verificând conform dispozițiilor art. 5 alin. (5) și art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 proporționalitatea sancțiunii, a constatat că sancțiunea a fost stabilită la nivelul minimului special (320 lei), iar aceasta reprezintă o justă individualizare în raport de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de urmarea produsă și de circumstanțele personale ale contravenientei. Astfel, din imaginile video aflate la dosar, instanța a reținut că la ora săvârșirii contravenției traficul era foarte aglomerat, iar comportamentul petentei, în calitate de conducător auto, a restricționat circulația celorlalte autoturisme aflate în sensul giratoriu, venind din partea stângă a petentei. De asemenea, instanța a avut în vedere și atitudinea petentei pe parcursul derulării procesului, materializată în aceea că nu a recunoscut fapta săvârșită. Petenta a declarat, totodată, că autoturismul de poliție se afla în staționare la aproximativ 300-400 m de sensul giratoriu, deși imaginile video înregistrate de aparatul radar dovedesc contrariul.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C________ la data de 22.06.2015
În susținerea motivelor de apel invocă apelanta faptul că prin întâmpinare cât și prin înregistrările video intimatul schimbă împrejurările în care fapta ar fost săvârșită și nu a avut în vedere criteriile legale pentru individualizarea sancțiunii respectiv gravitatea faptei, existența altor abateri, etc. De asemenea analizând incidenta dispozițiilor art. 57 al.2 din OUG 195/2002 reținute de organul constatator raportat la fapta reținută apreciază că a respectat semnificația indicatorului cedează trecerea, în speță fiind incidente disp. art. 59 al.3 din același act normativ.
În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.
În susținere solicită administrarea probei cu înscrisuri și expertiză de specialitate.
Intimatul, legal citat nu a precizat poziția procesuală asupra apelului.
Procedând la judecata apelului prin prisma disp. art. 476 cu referire la art. 477 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele :
Prin procesul-verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/16.10.2013 întocmit de intimatul I____________ Județean de Poliție C________ – Serviciul Rutier, petenta S____ C_______ a fost sancționată contravențional cu 4 puncte amendă în cuantum de 320 lei și reținerea permisului de conducere în baza dispozițiilor art. 100 alin. 3 lit. c din OUG nr. 195/2002 rep., reținându-se în sarcina acesteia că în ziua de 16.10.2013, ora 15,05, în mun. C________, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXX pe ______________________ Decembrie 1918 cu direcția Kaufland și în sensul giratoriu nu a acordat prioritate de trecere autovehiculelor ce veneau din stânga sa, faptă prevăzută de art. 57 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, rep. În cuprinsul procesului-verbal se menționează că abaterea este filmată cu aparatul video montat pe autospeciala de poliție înmatriculată cu nr. MAI xxxxx.
În referire la criticile formulate Tribunalul reține că acestea fac referire la aprecierea în mod eronat a ansamblului probator prin prisma îndeplinirii condițiilor răspunderii contravenționale și a criteriilor privind individualizarea sancțiunii contravenționale.
Asupra legalității procesului verbal contestat, Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra acestui aspect, constatând că este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
Sub aspectul menționat, Tribunalul constată că în mod judicios prima instanța a apreciat asupra probatoriului administrat în cauză, care a reliefat situația reținută în cuprinsul procesul verbal.
În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, reține instanța, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța a apreciat că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Astfel, se apreciază că in speță nu este incident principiul menționat neimpunându-se ca instanța de apel să cenzureze masurile dispuse, in condițiile in care prin materialul probator analizat a rezultat faptul ca petenta nu s-a conformat obligațiilor impuse de dispozițiile legale în temeiul cărora sancțiunea a fost aplicată, aspecte care rezultă din planșele foto atașate la filele 16-20 din dosar și înregistrarea video radar, evidențiate de aparatul radar verificat metrologic potrivit buletinului de verificare metrologică atașat la fila 20.
În referire la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța de control judiciar constată că în mod corect prima instanța a apreciat în raport de fapta reținută, asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravenției săvârșite, circumstanțele concrete de săvârșire, dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientului participant la trafic.
Instanța de control judiciar, față de considerentele expuse, apreciază în speță că nu se impune aplicarea măsurii avertismentului, soluție ce va fi menținută si in urma analizării apelului.
Astfel, analizând legalitatea si temeinicia procesului verbal contravențional, din prisma prevederilor art.34 din OG nr.2/2001, se constata, ca petentul, prin susținerile avute si probele administrate, nu a răsturnat prezumția de validitate de care beneficiază actul sancționator contestat.
Se reține astfel caracterul nefondat al criticilor formulate de apelantul petent, instanța de control judiciar constatând că în mod corect prima instanța a apreciat asupra legalității și temeiniciei actului constatator , considerente față de care, în temeiul art. 480 al.1 c.pr.civ., va respinge ca nefondat apelul dedus judecății
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelant S____ C_______ cu domiciliul ales în C________ __________________ birou nr.21, în contradictoriu cu intimat I____________ de Poliție al Județului C________ cu sediul în C________ _________________ nr.42, îndreptat împotriva Sentinței civile nr. 6284/04.06.2014, pronunțată de Judecătoria C________, ca nefondat.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică din 20.10.2015
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C_______ N_____ A________ L____ N_____
potrivit disp. art. 426 al.4 c.proc.civ
semnează președinte complet
GREFIER,
D______ V________ S_______
Jud. fond M.I.S______
Red.decizie jud.C.N_____/ 20.11.2015/2.ex
_____________________________________>