Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
Judecătoria V_____ - Județul T________
SENTINȚA CIVILĂ NR.1558
Ședința publică din data de 15 decembrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – I___ E______ R_____
Grefier – R________ D____
…///…
Pe rol judecarea acțiunii civile având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”, formulată de petentul D______ T_______ – având CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în _________________________, __________________________, județul T________, în contradictoriu cu intimatul I__ T________, cu sediul în mun. A_________, _____________________. 71-73, județul T________.
Despre mersul dezbaterilor s-a făcut referire în încheierea de amânare a pronunțării din data de 8 decembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a studia actele si lucrările dosarului a amânat pronunțarea la această dată.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.06.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXX, având ca obiect anulare proces-verbal de contravenție, petentul D______ T_______, în contradictoriu cu intimatul I__ T________, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea procesului verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx/15 iunie 2015.
În motivarea cererii sale, în fapt, a arătat că dorește să conteste amenda în valoare de 500 lei, aplicată de către șeful Poliției Gratia în data de 13.06.2015, deoarece nu a fost de față la altercația dintre fiul său, cu numitul F_____ Ș_____ și cu nepotul acestuia – V____ C_________, întrucât în data de 13 iunie 2015 a revenit de la serviciu în jurul orei 23.15, iar în procesul-verbal s-a menționat că scandalul a avut loc la orele 21.00.
În drept, cererea nu a fost întemeiată.
În probațiune, petentul a depus înscrisuri, respectiv procesul-verbal contestat și plicul în care acesta i-a fost comunicat, împreună cu copia actului său de identitate. În completarea probatoriului scriptic, petentul a depus la dosar, la data de 23 septembrie 2015, copii de pe foaia de parcurs și ordinul de deplasare din data de 13 iunie 2015, ambele emise de _________________.
Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei conform chitanței de la dosar, __________ nr.xxxxx/24.06.2015.
În cadrul procedurii prealabile, la data de 23 iulie 2015, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii petentului, ca netemeinică și nefondată.
În fapt, a arătat că, la data de 13.06.2015, orele 21.15, lucrătorii de poliție au fost sesizați prin SNUAU 112, de către numitul F_____ Ș_____ despre faptul că la locuința sa a avut loc un conflict cu vecinii - D______ T_______ și D______ I____.
Organele de poliție s-au deplasat la fața locului, au audiat olograf apelantul și martorul ocular găsiți la fața locului, ocazie cu care a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă în valoare de 500 lei, conform prevederilor art.2 pct.24 din Legea 61/1991 republicată, față de contravenientul D______ T_______.
A învederat că agentul constatator a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției în lipsa petentului, neputându-se lua legătura cu acesta la acel moment, dar în prezența martorului asistent.
În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 8 decembrie 2015, instanța a procedat la audierea martorului asistent menționat în procesul-verbal de contravenție contestat în cauză, declarație existentă la fila 40 din dosar.
Analizând întreg materialul probatoriu administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx întocmit la data de 15.06.2015 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 2 pct. 24 din Legea nr. 61/1991.
În cuprinsul procesului verbal s-a retinut că petentul a provocat scandal pe _______________________________ Gratia, pe fondul unor discuții în contradictoriu cu vecinul său.
În drept, potrivit disp. art 34 din OG nr. 2/2001, instanța are obligația legală de a analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Plângerea a fost formulată în termenul legal de către petent.
Analizând procesul verbal contestat din punct de vedere al legalității, instanța retine ca acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute. Astfel actele conțin numele, prenumele, calitatea si semnătura agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, faptele săvârșite și data comiterii acestora.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, acest proces-verbal fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției. Procesul-verbal de contravenție se bucură însă de prezumția de legalitate și veridicitate, până la proba contrară.
Instanța reține faptul că prin probele administrate în cauză nu s-a răsturnat prezumția de veridicitate a procesului verbal contestat. În acest sens urmează a se avea în vedere declarația martorului V____ C_________, audiat în cauză, din care reiese existența faptei contravenționale și prezența contravenientului la fața locului. De asemenea instanța constată că au fost depuse și de către intimată documentele care au stat la baza întocmirii procesului verbal contestat și din care rezultă veridicitatea celor înscrise în acesta.
Cât privește apărarea petentului, conform căreia cele consemnate în procesul verbal de contravenție nu sunt reale, întrucât în data de 13 iunie 2015 a revenit de la muncă în jurul orelor 23.15, și prin urmare nu a participat la scandalul de la ora 21.00, dintre fiul său și vecinul acestuia, aceasta urmează a fi înlăturată de instanță, în contextul în care petentul a depus la dosar copii de pe o foaie de parcurs și un ordin de deplasare, datate 13 iunie 2015, ambele emise de _________________ pe numele său, înscrisuri necertificate pentru conformitate, care nu poartă nicio semnătură.
Instanța apreciază că petentul nu a demonstrat că cele consemnate în procesul-verbal nu ar fi corespuns cu realitatea, convingerea instanței fiind în sensul celor menționate în procesul-verbal, certificate de martorul asistent.
Pentru aceste motive, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul D______ T_______, în contradictoriu cu intimatul I__ T________.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea civilă având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”, formulată de petentul D______ T_______ – având CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în _________________________, __________________________, județul T________, în contradictoriu cu intimatul I__ T________, cu sediul în mun. A_________, _____________________. 71-73, județul T________, ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul T________, cerere de apel care se depune la Judecătoria V_____.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 decembrie 2015.
Președinte, Grefier,
I___ E______ R_____ R________ D____
Red. IER/15.01.2016
Tehnored: RD/5 ex./20.01.2016