Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
Cod operator de date cu caracter personal 3184
TRIBUNALUL C___
SECȚIA MIXTĂ DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILA Nr. 240/2013
Ședința publică de la 22 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE B_____ G_____ Z________
Judecător A___ M______ I__
Judecător R_____-M______ V____
Grefier I____-M_______ P___
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul M_________ C___ N_____, DIRECTIA POLITIA COMUNITARA, împotriva Sentinței civile nr. xxxxx/2012 a Judecătoriei C___ N_____, în contradictoriu cu intimatul I___ L________, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție .
La apelul nominal făcut în ședința publică la prima și a doua strigare se constată lipsă părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Nefiind alte cereri de formulat în probațiune, tribunalul declară închisă faza probatorie și, părțile legal citate nefiind prezente pentru a pune concluzii, reține cauza în pronunțare pe actele de la dosar.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. xxxxx/25.05.2012 pronunțată de către Judecătoria C___-N_____, a fost admisă plângerea contravențională formulată de către petenta _______________ în contradictoriu cu intimatul M_________ C___-N_____ prin Primar având ca obiect anularea procesului verbal de constatare a contravenției nr. xxxxx/16.11.2010.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele :
Prin procesul verbal de contravenție nr. xxxxx/11.11.2010, _______________ a fost sancționată cu amendă în sumă de 400 lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 2 lit. b din HCL nr. 149/2009. În fapt s-a reținut că autovehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a staționat neregulamentar în C___-N_____ pe ____________________, pe domeniul public sau privat al municipiului C___-N_____, având masa totală autorizată peste 2 tone. Procesul verbal a fost întocmit în lipsă. Fapta a fost constatată conform notei de constatare nr. xxxxxxx.
Instanța de fond a reținut că actul a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 raportate la art. 5 din HCL C___-N_____ nr. 149/2009. Fapta contravențională reținută este prevăzută de art. 1 lit. a din HCL nr. 149/2009. Prin art. 5 din acest act normativ se prevede obligația intimatului, ca, după identificarea proprietarului autoturismului, să solicite acestuia relații referitoare la identitatea utilizatorului autovehiculului la data și ora săvârșiri contravenției. Dacă proprietarul nu comunică identitatea conducătorului auto la momentul săvârșiri faptei, procesul verbal se va întocmi pe numele proprietarului sau deținătorului autovehiculului, chiar dacă aceasta este o persoană juridică.
Față de aceasta reglementare, prima instanță a reținut că legiuitorul a instituit în principal răspunderea contravențională în sarcina celui care a săvârșit contravenția, persoană fizică, ce va fi identificată, la cererea intimatului, de proprietarul autoturismului. D___ în situația în care proprietarul autoturismului refuză indicarea persoanei responsabile, procesul verbal se va încheia în sarcina sa, indiferent că proprietarul este persoană fizică sau juridică. Cert este că intimatul este obligat să solicite relații referitoare la identitatea conducătorului auto la data săvârșiri faptei. În cazul de față nu s-a îndeplinit această obligație. După cum s-a reținut, procesul verbal a fost încheiat direct în sarcina proprietarului autoturismului fără a se solicita în prealabil relații despre conducătorul auto de la data constatării faptei.
Față de această modalitate de stabilire a persoanei responsabile, instanța de fond a reținut că s-au încălcat prevederile art. 17 din OG nr. 2/2001 care sancționează cu nulitatea absolută lipsa mențiunilor privind numele și prenumele contravenientului. Deoarece nu a procedat conform actului normativ special, intimatul a indicat în mod greșit persoana responsabilă de săvârșirea contravenției.
Pentru considerentele anterior expuse, prima instanța a reținut că procesul verbal nr. xxxxx/11.11.2010 a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001, în ceea ce privește identificarea contravenientului, si a admis plângerea contravențională formulată, cu consecința anulării procesului verbal de contravenție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs M_________ C___-N_____ prin Primar, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii plângerii contravenționale formulate.
În motivare, recurentul a arătat că, în opinia sa, art. 5 din HCL 149/2009 prevăd posibilitatea și nu obligația solicitării identității utilizatorului în cazul în care proprietarul autoturismului este o persoană juridică.
De asemenea, recurentul a arătat că și persoana juridică poate fi subiect al răspunderii contravenționale, o interpretare contrară fiind de natură discriminatorie, contrară scopului legii.
Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma criticilor recurentei, Tribunalul constată că recursul este nefondat și îl va respinge pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică analizând în mod corect atât aspectele de legalitate ale procesului verbal atacat.
Astfel, având în vedere contravenția reținută în sarcina intimatului I___ V_______, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din HCL nr. 149/2009 care prevede că proprietarul sau deținătorul vehiculului/autovehiculului are obligația de a comunica Poliției Comunitare, la cererea acesteia și în termenul solicitat, identitatea utilizatorului la data și ora săvârșirii contravenției. În caz contrar procesul-verbal urmează a fi încheiat pe numele proprietarului sau deținătorului vehiculului, chiar dacă acesta este o persoană juridică.
Ori, constatând că organul constatator a procedat la sancționarea intimatului, fără ca în prealabil să procedeze conform prevederilor legale în sensul solicitării de la acesta a identității utilizatorului autoturismului la data și ora săvârșirii contravenției, prima instanță a procedat în mod corect la anularea procesului-verbal de contravenție.
Deși în considerentele hotărârii recurate sunt reliefate aceste aspecte, în recursul depus la dosar recurentul nu face niciun fel de referiri la îndeplinirea obligațiilor ce îi incubau, limitându-se la a afirma că la momentul controlului s-a întocmit nota de constatare ________ nr. xxxxxxx/06.06.2010, care a fost lăsată pe parbrizul autovehiculului depistat că staționa neregulamentar, conducătorul auto având posibilitatea de a se prezenta la sediul organului constatator în vederea întocmirii procesului-verbal de contravenție pe numele său.
Referitor la aceste apărări, tribunalul reține că actul de constatare la care face referire recurentul nu face nicio referire în cuprinsul acestuia la obligația comunicării identității utilizatorului la data și ora săvârșirii contravenției, ci doar prezintă împrejurarea că a fost săvârșită o faptă contravențională, dispozițiile legale care sancționează această contravenție și modalitatea de plată a amenzii contravenționale aplicate. Ori, în raport de cele cuprinse în acest act de constatare, nu se poate reține că acesta probează în cauză împrejurarea că recurenta și-ar fi îndeplinit obligația instituită în sarcina sa de dispozițiile art. 5 din HCL nr. 149/2009, precitate.
Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei decizii, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de M_________ C___-N_____ împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 25.05.2012, pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei C___-N_____, pe care o va menține în totul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondat recursul declarat de M_________ C___-N_____ împotriva sentinței civile nr. xxxxx din 25.05.2012, pronunțată în dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei C___-N_____, pe care o va menține în totul.
Decizia este irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Februarie 2013.
Președinte, B_____ G_____ Z________ |
Judecător, A___ M______ I__ |
Judecător, R_____-M______ V____ |
|
Grefier, I____-M_______ P___ |
|
Red./Dact. IAM
2 ex. – 29.03.2013