Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA NR. 1380

Ședința publică de la 08 Octombrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - S_____ A___ D____

JUDECĂTOR - A____ M_____

GREFIER - D______ D_______

Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul C___________ R_______ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD MUNTENIA (PLOIEȘTI)-CJPC PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, ________________________, județul Prahova, împotriva sentinței civile nr.xxxxx/10.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata ____________________ SRL, cu sediul în București, _______________________, Sector 2.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 01.10.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 08.10.2015, când a decis următoarele:

T R I B U N A L U L

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. XXXXXXXXXXXXXX, petenta ____________________ SRL a contestat procesul verbal de contravenție __________ nr. xxxxxxx, emis de către intimata ANPC.

În motivarea cererii a arătat că procesul verbal este nul întrucât bonul de comandă era complet și nu are cum să conțină întotdeauna toate elementele menționate la art. 12 și nu se cere nicăieri să fie trecute orele de plecare și de întoarcere din sejur.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. C.pr.civ.

Intimatul, legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare și nici nu s-a prezentat în instanță prin reprezentant pentru a formula apărări, însă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr. xxxxx/10.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost admisă plângerea formulată de petenta ____________________ SRL împotriva procesului verbal de constatare a contravenției __________ nr. xxxxxxx/25.10.2013 încheiat de ANPC Ploiești și s-a anulat procesul verbal contestat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial nr. 135 din 31 mai 1994, România a ratificat Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului (C.E.D.O.), precum și protocoalele adiționale la aceasta nr. 1,4,6,7,9,10.

În acest mod, conform art. 11 și 20 din Constituție, Convenția și protocoalele ei adiționale au devenit parte integrantă a dreptului intern, având prioritate față de acesta, altfel spus C.E.D.O. și protocoalele adiționale au devenit izvor de drept intern obligatoriu și prioritar, ceea ce, în plan național, are drept consecință imediată aplicarea convenției și protocoalelor de către instanțele judecătorești române, iar în plan internațional acceptarea controlului prevăzut de C.E.D.O. cu privire la hotărârile judecătorești naționale.

Ca o garanție a respectării drepturilor omului, Convenția prevede în art. 6 pct. 1, dreptul oricărei persoane la un proces echitabil:
”Orice persoană are dreptul de a-i fi examinată cauza în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către un tribunal independent și imparțial, stabilit prin lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului, pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată strict necesară de către tribunal, atunci când, datorită unor împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției”.

În legătură însă cu susținerile referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 6 pct. 2 din Convenție, potrivit cărora "Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită", Curtea observă că, în dreptul românesc, contravențiile au fost scoase de sub incidența legii penale și au fost supuse unui regim administrativ. Sub acest aspect, Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu se opune tendinței de "dezincriminare" a unor asemenea fapte. În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a statuat că nimic nu împiedică statele să-și îndeplinească rolul lor de gardieni ai interesului public, prin stabilirea sau menținerea unei distincții între diferitele tipuri de infracțiuni, reținând că, în scopul aplicării prevederilor art. 6 al Convenției, trebuie avute în vedere trei criterii:

1) caracterizarea faptei în dreptul național;

2) natura faptei;

3) natura și gradul de gravitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză.

În aprecierea acestor criterii, în cauza Öztürk împotriva Germaniei, 1994, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că modul de definire a faptelor prin dreptul intern are o valoare relativă, esențială fiind natura faptei și a sancțiunii. Curtea Europeană consideră ca pozitivă măsura dezincriminării, în "interesul individului", a unor infracțiuni mai puțin grave și pentru care făptuitorul nu mai răspunde penal, putând chiar să evite procedura judiciară și pe această cale să se elimine supraaglomerarea tribunalelor. Cu toate acestea, distincția operată de statele europene între crime, delicte și contravenții nu este operantă, întrucât în sensul art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale toate aceste fapte au caracter penal și, tocmai de aceea, prevederile sale garantează oricărui "acuzat" dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern.

În sensul arătat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat și în cauza Garyfallou Aebe împotriva Greciei, 1997, în cauza Lauko împotriva Slovaciei, 1998, precum și în cauza Kadubec împotriva Slovaciei, 1998.

Totodată, potrivit teoriei și jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, problema stabilirii vinovăției în materia contravențiilor nu are în vedere faza extrajudiciară a sancțiunii administrative, ci faza judiciară a acesteia, ceea ce presupune respectarea dreptului la un proces echitabil și a garanțiilor prevăzute de art. 6 din Convenție, articol cu care prevederile art. 23 alin. (8) din Constituție, potrivit cărora "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată", sunt în deplină concordanță.

Procesul verbal de constatare a contravenției este un act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional. În ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, deși nu este prevăzută de O.G. nr. 2/2001, totuși puterea doveditoare este lăsată la aprecierea judecătorului, deci va avea valoarea probantă a unui act doveditor preconstituit, făcând dovada până la proba contrară.

Prin urmare, toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că acela care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând deci prezumția de temeinicie de care se bucură procesul verbal de contravenție.

Analizând speța dedusă judecății, instanța de fond a reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, distincția între contravenții și infracțiuni existentă în legislația internă a unora dintre statele semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de fapte din sfera de aplicare a garanțiilor oferite de art. 6 din Convenție acuzațiilor în materie penala (Hotărârea pronunțată în cauza Öztürk contra Germaniei, 21 februarie 1984, paragr. 50-56);

Pentru a determina dacă o contravenție poate fi calificată ca având un caracter „penal” în sensul prevederilor Convenției, prima chestiune care trebuie determinată este dacă textul normei de drept care definește fapta aparține, în sistemul legal al statului reclamat, legii penale; apoi trebuie determinată natura faptei și, în sfârșit, natura și gradul de severitate al pedepsei care poate fi aplicată persoanei care se face vinovată de comiterea contravenției (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 29);

Criteriile enunțate, de regulă, nu sunt analizate cumulativ dar dacă analiza separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, atunci se impune abordarea cumulativă (Hotărârea pronunțată în cauza Garyfallou AEBE contra Greciei din 22 septembrie 1998, paragr. 56).

În ipoteza în care norma legală pretins a fi fost încălcată se adresează tuturor cetățenilor și nu vizează doar o categorie de persoane cu statut special iar scopul aplicării sancțiunii este de prevenire și pedepsire, suntem în prezența unei acuzații în materie penală (Hotărârea pronunțată în cauza Ziliberberg împotriva Moldovei din 1 februarie 2005, paragr. 32).

Natura și gravitatea sancțiunii aplicate precum și sancțiunea ce ar fi putut fi aplicată trebuie analizate prin raportare la obiectul și scopul art. 6 din Convenție (Decizia pronunțată în cauza Dorota Szott-Medinska și alții împotriva Poloniei din 09.10.2003).

Concluzionând, instanța de fond a reținut că acuzația adusă petentului este o acuzație penală în sensul Convenției iar acesta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului.

Intimata, fiind cea care trebuie să facă dovada faptei, nu a depus întâmpinare și nu a dovedit în niciun fel fapta, neprezentându-se la niciun termen de judecată și nerăspunzând la solicitările repetate la instanței, în condițiile în care prima citație a fost primită la 10.10.2014.

Așadar, instanța de fond a apreciat că fapta nu a fost dovedită în sarcina petentei, procesul verbal fiind unul netemeinic, motiv pentru care a anulat acest proces verbal.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel intimatul C___________ R_______ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD MUNTENIA (PLOIEȘTI)-CJPC PRAHOVA, solicitând în principal, să se dispună anularea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, având în vedere că aceasta nu a intrat în cercetarea fondului și în subsidiar, să se dispună anularea hotărârii atacate, urmând ca tribunalul să judece procesul, evocând fondul.

În motivarea apelului a arătat că în mod eronat, instanța de fond a considerat că în speță se impune admiterea plângerii, fără a exista nicio motivare pe fond a cauzei (invocând doar aspecte pur teoretice de drept privind sarcina probei, respectiv practica CEDO) și deci, fără a intra în cercetarea fondului pricinii și fără a stărui în prezentarea documentației care a stat la baza încheierii procesului-verbal (deci fără a avea un rol activ), deși speța se baza pe pura interpretare a legii și a documentelor prezentate de însăși petenta.

Mai mult decât atât, deși instanța de fond menționează faptul că s-au depus concluzii scrise, totuși aspectele invocate de intimat în apărare prin concluziile scrise nu au fost analizate.

În drept a invocat disp. art. 466 alin. 1 și art. 468 alin. 1, art. 480 alin. 3 C.pr.civ., art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, Legea nr. 449/2003.

A solicitat proba cu înscrisuri, respectiv documentația care a stat la baza încheierii procesului-verbal, pe care a anexat-o în copie certificată (filele 14-34, 45-48).

Intimata, legal citată, nu s-a prezentat în instanță dar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

A arătat că apelanta-intimată nu indică în concret, niciun motiv care să susțină cererea de apel formulată. Astfel, în mod eronat apreciază apelanta faptul că instanța de fond nu a intrat în cercetarea fondului pricinii întrucât admiterea plângerii contravenționale a avut ca și consecință chiar analizarea de către instanță a tuturor împrejurărilor de fapt existente la momentul sancționării contravenționale.

Se menționează că prima instanță a cercetat în fond cauza, a administrat probe și, cu respectarea practicii CEDO, obligatorie și în România, a concluzionat că petenta a dovedit o situație de fapt contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție, motiv pentru care a admis plângerea.

A solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate în raport de actele și lucrările dosarului și ținând cont de dispozițiile legale incidente, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 425 alin. 1 lit. b C. pr. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă, între altele, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În cauza de față, prin procesul verbal __________ nr. xxxxxxx/25.10.2013, întocmit de intimat, petenta a fost sancționată contravențional cu amenda în cuantum de 5.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 18 din O.G. nr. 21/1992.

S-a reținut că în urma acțiunii de control tematic, s-au constatat următoarele: în bonurile de comandă prezentate și verificate (anexate bon comandă A32030 din 04.07.2013, A36618/17.10.2013) nu se informa asupra categoriei de clasificare a mijloacelor de transport, încălcând pevederile legale ale art. 12 alin. 1 lit. b coroborat cu art. 18 din O.G. nr. 21/1992. În contractele verificate și nici în alte înscrisuri –bon comandă- nu se informa consumatorul turist asupra persoanei de contact, cu numărul de telefon și nici nu existau informări cu privire la orele de plecare în sejur, orele de sosire din sejur, încălcând prevederile art. 12 alin. 2 ale O.G. nr. 107/1999 coroborat cu art. 18 din O.G. nr. 21/1992 rep. Tot în aceste documente- contracte – nu existau informații cu privire la orele de cazare, de intrare și respective orele de ieșire din unitățile de cazare (Ordinul nr. 516/2005), încălcând prevederile legale ale art. 18 din O.G. nr. 21/1992 rep. Astfel, se constată că turistul consumator nu este informat în mod corect, complet și precis asupra tuturor serviciilor, asupra pachetelor de servicii comercializate, operatorul economic încălcând prevederile art. 18 din O.G. nr. 21/1992 coroborat cu art. 50 alin. 1 lit. d și art. 50 alin. 2.

În susținerea plângerii contravenționale, intimata-petentă a invocat faptul că bonul de comandă este un înscris completat de turist și în care menționează ce servicii dorește să cumpere de la agenția de turism, astfel încât acest înscris nu are cum să conțină întotdeauna toate elementele menționate la art. 12.

A mai invocat faptul că art. 12 alin. 2 nu cuprinde cerința ca în contractul încheiat cu turistul să se menționeze orele de plecare și de întoarecere din sejur, ci doar datele de sosire și de plecare.

Petenta a mai susținut că în O.G. nr. 107/1999 nu se cere ca în contractul cu turistul să se mențineze elementele de a căror lipsă este învinuită petenta, respectiv informații cu privire la orele de cazare, de intrare și respectiv orele de ieșire din unitățile de cazare.

Cu toate că intimatul C___________ R_______ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD MUNTENIA (PLOIEȘTI)-CJPC PRAHOVA nu a formulat întâmpinare și nu a depus probe în susținerea sancționării petentei, aceasta a formulat concluzii scrise, în care a răspuns aspectelor invocate prin plângerea contravențională.

Examinând conținutul hotărârii apelate, tribunalul constată că prima instanță nu a analizat susținerile intimatei-petente și nici ale apelantei-intimate referitoare la elementele pe care trebuie să le conțină bonul de comandă și contractul de prestări servicii încheiat cu turistul.

În concret, în motivarea soluției pronunțate, instanța de fond s-a limitat exclusiv la menționarea faptului că prin raportare la jurisprudența CEDO; intimatul este cel care trebuie să facă dovada faptei contravenționale imputate petentei, dovadă pe care nu a făcut-o întrucât nu a depus întâmpinare și nici înscrisurile ce au stat la baza încheierii procesului-verbal contestat.

O astfel de argumentare a instanței de fond nu poate fi reținută, întrucât aceasta nu a analizat din perspectiva prevederilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare a contravenției și nici aspectele relative la individualizarea sancțiunii, în condițiile în care înscrisurile ce au stat la baza încheierii actului sancționator erau cele depuse de petentă la dosar, nefiind necesară depunerea altor înscrisuri de către intimat.

În condițiile enunțate, instanța de fond nu a expus motivele de fapt și de drept pentru care s-au admis susținerile petentei și respectiv, s-au respins susținerile intimatei invocate prin concluziile scrise, mai ales că motivele invocate de părți se bazau pe interpretarea legii și a înscrisurilor prezentate de petentă.

Cum prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, față de normele legale incidente și de solicitarea apelantului de trimitere a cauzei spre rejudecare instanței de fond, în baza art. 480 alin. 3 C.pr.civ., tribunalul va admite apelul declarat de apelantul C___________ R_______ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD MUNTENIA (PLOIEȘTI)-CJPC PRAHOVA, împotriva sentinței civile nr. xxxxx/10.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata ____________________ SRL, va anula sentința civilă apelată și va trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Ploiești, pentru a analiza argumentele ambelor părți referitoare la elementele pe care trebuie să le conțină bonul de comandă și contractul încheiat cu turistul, precum și legalitatea și temeinicia actului sancționator și aspectele legate de individualizarea sancțiunii contravenționale aplicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite apelul declarat de apelantul C___________ R_______ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR REGIUNEA SUD MUNTENIA (PLOIEȘTI)-CJPC PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, ________________________, județul Prahova,împotriva sentinței civile nr. xxxxx/10.12.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata ____________________ SRL, cu sediul în București, _______________________, Sector 2.

Anulează sentința civilă apelată și trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Ploiești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2015.

Președinte, Judecator,

D____ S_____ A___ M_____ A____

Grefier,

D_______ D______

Red. MA./Tehnored. D.D.

4 ex./06.11.2015

d.f. nr. XXXXXXXXXXXXXX - Judecătoria Ploiești

j.f. M____ R_____

Operator de date cu caracter personal nr. 5595