Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL P______
SECTIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIE Nr. 1858/2015
Ședința publică de la 24 Noiembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I______ C_______
Judecător G_______ N_____
Grefier M______ S_____
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul petent D______ M_____ domiciliat în comuna Blejoi, ___________________, jud. P______, cu domiciliul ales la cav. Av. D_____ G_____, Ploiești, _________________.88, jud. P______, împotriva sentinței civile nr. xxxxx pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 02.12.2014, intimat fiind INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______ cu sediul în Ploiești, ____________________. 60, jud. P______ și asigurătorii C________ A___ S.A cu sediul în Ploiești, __________________.8, jud. P______ și S.C A________ – R__________ ASTRA S.A – SUCURSALA PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, __________________, _______________________, jud. P______.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul petent personal , lipsă fiind intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care.-
La solicitarea instanței apelantul se legitimează cu CI ________ xxxxxx eliberat de Poliția Ploiești la data de 30.04.2009, domiciliat în Blejoi, nr. 738, jud. P______.
Tribunalul pune în discuție probatoriul.
Apelantul petent solicită proba cu înscrisurile de la dosar, arată că renunță la proba cu martorul propus a fi audiat, D______ T______, întrucât acesta nu se află în tară, nu mai are cereri de formulat.
Tribunalul ia act că apelantul renunță la martorul propus, având în vedere că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului formulat.
Apelantul petent având cuvântul solicită admiterea apelului formulat, modificarea sentinței instanței de fond, admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de plata amenzii și restituirea permisului de conducere. Arată că așa cum rezultă din schema aflată la dosarul cauzei, planșele foto și adresa înaintată de Primărie nu există vreun indicator rutier OPRIRE, așa cum se reține în procesul verbal, iar el a oprit pentru că circula pe un drum secundar în raport cu ______________________ în producerea coliziunii aparține conducătorului autoturismului nr. XXXXXXXXX , care se deplasa pe un drum fără prioritate de trecere, iar el se deplasa pe drumul cu prioritate de trecere. Arată că potrivit disp.art. 56 și 57 al.1 OUG 195/2002 la apropierea de o intersecție conducătorul de vehicul trebuie să circule cu o viteză care să ii permită oprirea, pentru a acorda prioritate de trecere participanților la trafic care au acest drept, iar la intersecțiile cu circulație nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să cedeze trecerea tuturor vehiculelor care vin din partea dreapta. Arată că celălalt autoturism nu a pătruns de pe ___________________. Stegarului așa cum s-a reținut în procesul verbal, ci a fost parcată pe ____________________ s-a pus în mișcare și a întors pe aceeași stradă, iar când a revenit datorită neatenției nu a menținut traiectoria corectă de mers pe ________________ luat-o spre dreapta, intrând în autoturismul său, sens în care solicită admiterea apelului formulat, modificarea sentinței instanței de fond, admiterea plângerii, anularea procesului verbal de contravenție, exonerarea de plata amenzii și restituirea permisului de conducere, depune note scrise.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 23.04.2013 sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul D______ M_____, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx încheiat la data de 15.04.2013 de intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______, prin care a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 450 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării pentru 60 de zile, întrucât a condus auto marca Toyota cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe _____________________________ ______________________. Romană, din Ploiești, iar la intersecția cu ______________________ nerespectării semnificației indicatorului rutier „Oprire”, a pătruns în intersecție intrând în coliziune cu auto Renault cu nr. XXXXXXXXX, care circula pe ________________________ ________________________________> Petentul solicită anularea procesului verbal, contestând modul în care agentul de poliție a stabilit vinovăția și a aplicat sancțiunile. Arată petentul, că fapta reținută nu corespunde realității, deoarece autoturismul Renault, după ce a trecut de intersecția _______________________, a întors pe aceeași stradă, moment în care a intrat în partea stângă a autoturismului condus de petent.
Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că abaterea contravențională a fost constatată în mod direct de către agentul de poliție, iar procesul verbal se bucură de prezumția de temeinicie.
În subsidiar, petentul a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.
Au fost citate în cauză societățile de asigurare ale conducătorilor auto implicați în incident.
A fost administrată în cauză proba cu înscrisuri, petentul renunțând la audierea martorului propus și încuviințat.
Prin sentința nr. xxxxx din 02.12.2014 Judecătoria Ploiești respinge plângerea formulată de petentul D______ M_____ domiciliat în comuna Blejoi, ___________________, jud. P______ împotriva procesului verbal de contravenție ________, nr. xxxxxxx încheiat la data de 15.04.2013 de intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______ cu sediul în Ploiești, ____________________. 60, jud. P______ și asigurătorii C________ A___ S.A cu sediul în Ploiești, __________________.8, jud. P______ și S.C A________ – R__________ ASTRA S.A – SUCURSALA PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, __________________, _______________________, jud. P______, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentința instanța reține următoarele:
„Prin procesul-verbal de constatare a contravenției contestat, ________, nr. xxxxxxx încheiat la data de 15.04.2013 de intimatul INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______, petentul D______ M_____ fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 450 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării pentru 60 de zile, întrucât a condus auto marca Toyota cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe _____________________________ ______________________. Romană, din Ploiești, iar la intersecția cu ______________________ nerespectării semnificației indicatorului rutier „Oprire”, a pătruns în intersecție intrând în coliziune cu auto Renault cu nr. XXXXXXXXX, care circula pe ________________________ ________________________________> Instanța reține că petentul a fost sancționat în baza art. 101 alin. 3 lit. a) din OUG. nr. 195/2002, respectiv pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;
Instanța constată că nu există motive de nulitate absolută a procesului verbal atacat, acesta respectând disp. art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001. Totodată, descrierea faptei, indiferent dacă se face referire la indicatorul rutier „Oprire”, corespunde încadrării și sancționării juridice, mai sus citate.
Cu privire la situația de fapt reținută în procesul verbal, instanța reține că petentul nu a reușit să înlăture prezumția de legalitate și adevăr a procesului verbal, neprobând că cele reținute în acesta nu corespund realității. În același timp, nu se poate reține lipsa de culpă a petentului, având în vedere că, și dacă auto marca Renault ar fi întors neregulamentar, petentul tot ar fi fost obligat să îi acorde prioritate de trecere, deoarece auto Renault venea din stânga, astfel cum rezultă din declarațiile ambilor conducători auto implicați în incident.”
Față de cele de mai sus, plângerea a fost apreciată ca neîntemeiată, motiv pentru care a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul D______ M_____ solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe fond admiterea plângerii contravenționale și anularea procesului-verbal de contravenție contestat.
În motivarea cererii de apel se ssusține că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu corespunde realității întrucât, așa cum rezultă și din schema aflată la dosar și din planșele foto nu există vreun indicator rutier OPRIRE așa cum se reține în procesul-verbal, iar petentul a oprit pentru că circula pe un drum secundar față de _________________________________ nu a pătruns pe ___________________. Stegarului, așa cum s-a reținut în procesul-verbal de contravenție ci a fost parcat în fața imobilului situat pe ____________________ s-a pus în mișcare și apoi a întors pe aceeași stradă și când a revenit, din auza neatenției și nepriceperii în conducere a conducătoarei auto, nu a menținut traiectoria corectă pe __________________ luat-o spre dreapta, intrând în autoturismul petentului. Cele relatate pot fi confirmate de martorul D______ T______ ce s-a aflat la momentul respectiv în mașina petentului. De altfel, chiar conducătoarea atuto și-a recunoscut vinovăția în fața petentului apelant, pentru ca apoi să nu mai recunoască..
În subsidiar, solicită reinidividualizarea sancțiunilor aplicate prin înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment și reducerea numărului de puncte amendă, inclusiv perioada de suspendare a dreptului de a conduce de la 60 de zile la 30 de zile, având în vedere că nu a fost sancționat pentru încălcarea normelor rutiere.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat motivat de faptul că sentința instanței de fond este legală și temeinică. Petentul apelant se face vinovat de contravenția reținută în sarcina acestuia.
La termenul de judecată acordat, apelantul a renunțat la adminsitrarea probei testimoniale.
Analizând sentința apelată raportat la actele dosarului, motivele de apel și dispozițiile legale incidente, tribunalul constată apelul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ________, nr. xxxxxxx / 15.04.2013, petentul D______ M_____ fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 450 lei și i-a fost reținut permisul de conducere în vederea suspendării pentru 60 de zile, reținându-se în sarcina acestuia că a condus auto marca Toyota cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX pe _____________________________ ______________________. Romană, din Ploiești, iar la intersecția cu ______________________ nerespectării semnificației indicatorului rutier „Oprire”, a pătruns în intersecție intrând în coliziune cu auto Renault cu nr. XXXXXXXXX, care circula pe ________________________ ________________________________> De;i apelantul a susținut o altă situație de fapt decât cea reținută în procesul-verbal de contravneție, tribunalul constată că nu a administrat nicio probă care să îi onfirme susținerile.
pe cale e consecință, în mod corect instanța de fond a reținut că petentul nu a reușit să înlăture prezunția de legalitate și temeinice a procesului-verbal de contravenție.
Mai mult, din probele adminsitrate, declarațiile celor doi șoferi date în fața agetnului d epoliție și avariile celor două autoturisme, se confirmă contravenția reținută în sarcina apelantului petent.
având în vedere considenretele anterior mențioante, tribunalul apreciază că sentința instanței de fond este legală și temeinică motiv pentru care va respinge ca nefondat apelul formualt de apelantul petent D______ M_____ în contradictoriu cu intimatul I__ P______.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul ca nefondat declarat de apelantul petent D______ M_____ domiciliat în comuna Blejoi, ___________________, jud. P______, cu domiciliul ales la cav. Av. D_____ G_____, Ploiești, _________________.88, jud. P______, împotriva sentinței civile nr. xxxxx pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 02.12.2014, în contradictoriu cu intimații INSPECTORATUL JUDEȚEAN DE POLIȚIE P______ cu sediul în Ploiești, ____________________. 60, jud. P______ și asigurătorii C________ A___ S.A cu sediul în Ploiești, __________________.8, jud. P______ și S.C A________ – R__________ ASTRA S.A – SUCURSALA PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, __________________, __________, ___________, jud. P______.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Noiembrie 2015
Președinte, I______ C_______ |
|
Judecător, G_______ N_____ |
|
Grefier, M______ S_____ |
|
Red. NG/tehnored. NG, MS/21.12.2015
Operator date caracter personal 5595
M.S. 02 Decembrie 2015