Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul GORJ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
132/2016 din 26 ianuarie 2016
Sursa:
Rolii.ro

Cod ECLI ECLI:RO:TBGRJ:2016:070.xxxxxx

Cod operator 2443

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A

TRIBUNALUL G___

SECȚIA C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL


Decizia Nr. 132/2016

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE D_____ S______

Judecător M_____ C______ T____-S_____

Grefier E________ A____ S_________


Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G___ împotriva sentinței civile nr.5849 din data de 17.09.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent B______ I__, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează obiectul cauzei, stadiul judecății și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că apelul a fost declarat și motivat în termenul procedural.

Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, tribunalul apreciază apelul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra acestuia.


TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului declarat, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5849 din data de 17.09.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX a fost admisă în parte plângerea formulată de petentul B______ I__, împotriva procesului verbal ________ nr. xxxxxxx/06.05.2015 emis de intimatul I__ G___, și pe cale de consecință a fost înlocuită sancțiunea amenzii în cuantum de 877,5 lei aplicată prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/06.05.2015 cu sancțiune avertisment.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin procesul verbal _________ nr. xxxxxxx/06.05.2015 petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 877, 5 lei pentru fapta prev. de art. 101 alin. 1 din OUG 195/2002 și sancțiunea complementară de reținere a certificatului de înmatriculare.

S-a reținut că la data de 06.05.3015, petentul a condus auto marca Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DE 79 Bâlteni, având ITP –ul expirat din data de 12.09.2014.

Verificând legalitatea procesului verbal de contravenție, conform art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța a constatat că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, nefiind motive de nulitate a procesului verbal.

Sub aspectul condițiilor de formă, instanța a constatat că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea cerințelor de legalitate prevăzute de art. 180 alin. 1,2,3,5 și 6 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2006 rap. la art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute. Așadar, instanța a reținut că procesul-verbal contestat cuprinde toate mențiunile la care dispozițiile legale menționate fac referire.

Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, în concordanță cu art. 34 din O.G. 2/2001.

Contravenția reprezintă o faptă săvârșită cu vinovăție, cu un grad de pericol social mai redus decât infracțiunea, însă potrivit jurisprudenței CEDO, contravenția este asimilată acuzațiilor în materie penală, astfel că fiecărui contravenient îi sunt recunoscute garanțiile ce decurg din dreptul la un proces echitabil.

Între garanțiile instituite de art. 6 din CEDO se numără și prezumția de nevinovăție a celui bănuit de săvârșirea faptei. Această prezumție, fiind relativă, conduce la răsturnarea sarcinii probei, astfel că, în cadrul plângerilor contravenționale, cel care trebuie să facă dovada existenței faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia este organul constatator.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, astfel că procesul verbal de contravenție, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță, condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil.

Întrucât petentul nu a dovedit o altă stare de fapt față de cea reținută în procesul verbal, instanța a considerat că acesta a săvârșit fapta pentru care a fost sancționat.

Însă, în ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate petentului, instanța a arătat că, potrivit art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Având în vedere aceste dispoziții legale, coroborate cu disp. art. 7 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă, chiar și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, instanța, examinând sancțiunea amenzii contravenționale aplicată petentului, a apreciat că scopul preventiv și educativ al sancțiunii contravenționale poate fi atins, în speță, și prin înlocuirea acestei sancțiuni cu avertismentul.

De asemenea, instanța a arătat că orice sancțiune juridică, inclusiv cea în materie contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale și de formare a unui spirit de responsabilitate, de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite și de educare a persoanelor vinovate.

Așa fiind, față de gradul de pericol social al faptei, de împrejurările în care a fost săvârșită aceasta, de urmarea produsă, precum și de faptul că petentul a recunoscut și regretat fapta comisă și a efectuat ITP-ul în data de 15.05.2015, instanța a apreciat că scopul sancțiunii contravenționale în cauza de față se poate realiza și fără aplicarea amenzii contravenționale, prin înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertismentului.

Pentru aceste considerente, instanța văzând și disp. art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 precum și faptul că petentul a recunoscut fapta că a efectuat ITP în data de 15.05.2015 conform facturii _______ RAR nr. xxxxxxx, a admis în parte plângerea contravențională și a înlocuit sancțiunea amenzii în cuantum de 877,5 lei aplicată prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx/06.05.2015 cu sancțiunea avertismentului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel intimatul Inspectoratul de Poliție Județean G___, criticând-o pentru netemeinicie.

În motivele scrise de apel, apelantul intimat a susținut că din probele administrate a rezultat că petentul a săvârșit contravenția de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ce avea inspecția tehnică periodică expirată de aproximativ 8 luni.

Astfel, a precizat că fapta săvârșită nu are un grad de pericol social scăzut, încât nu se justifică aplicarea sancțiunii avertismentului. Regimul sancționator destul de sever stabilit de legiuitor pentru astfel de fapte în scopul protejării vieții, integrității corporale și bunurilor participanților la traficul rutier, confirmă susținerea sa.

De asemenea, a apreciat că atitudinea potentului, reflectată în plângerea contravențională nu justifică aplicarea sancțiunii „avertisment”.

Față de considerentele de mai sus, a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în sensul respingerii în totalitate a plângerii.

În drept, și-a întemeiat apelul pe dispozițiile art. 466 și următoarele din Codul de procedură civilă și art. 34 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001.

În temeiul dispozițiilor art. 30, alin. 1 din O.U.G. nr. 80/2013, având în vedere că amenda aplicată se face venit la bugetul local al localității de domiciliu a contravenientei, constituind venit public, în sensul dispozițiilor art. 30, alin. 2 din același act normativ, instituția este scutită de plata taxei judiciare de timbru pentru prezentul apel.

În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă, a solicitat judecarea cauzei și în eventualitatea lipsei sale la dezbateri.

Deși, prin rezoluția din data de 27.11.2015 i s-a comunicat intimatului petent B______ I__ o copie de pe cererea de apel formulată de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G___, cu mențiunea de a depune întâmpinare în termen de 15 zile de la primirea copiei de pe cererea de apel, intimatul petent nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei.

Conform art. XV, alin.6 din Legea nr.2/2013 a fost fixat termen de judecată la data de 26.01.2016, fiind citate părțile.

Examinând apelul declarat prin prisma celor invocate de părți, în raport de dispozițiile art. 476 și art. 477 Cod de procedură civilă, Tribunalul constată că apelul de față este fondat, pentru următoarele considerente:

Petentul a contestat în cauză procesul-verbal _________ nr. xxxxxxx/06.05.2015 prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 877, 5 lei pentru fapta prev. de art. 102 alin. 1 pc.t.1 din OUG 195/2002 și sancțiunea complementară de reținere a certificatului de înmatriculare, reținându-se că la data de 06.05.3015, petentul a condus auto marca Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DE 79 Bâlteni, având ITP –ul expirat din data de 12.09.2014.

Prima instanță a reținut în mod just că procesul-verbal susmenționat întrunește condițiile de formă impuse de art. 16 din OG nr. 2/2001 și că nu există nicio cauză de nulitate absolută prevăzută de art. 17 din același act normativ.

Sub aspectul temeiniciei, se reține că potrivit art. 102 alin. 1 pct. 1 din OUG nr. 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al cărui termen de valabilitate a inspecției tehnice periodice a expirat.

Astfel, judecătoria a stabilit în mod corect starea de fapt și vinovăția petentului cu privire la fapta reținută prin actul sancționator, încadrarea juridică pentru contravenția săvârșită fiind legală, apreciind în mod corect întreg probatoriul administrat în cauză.

Apelantul formulează critici cu privire la faptul că prima instanță a reținut în mod eronat criterii de reindividualizare a sancțiunii aplicate pentru fapta reținută prin actul sancționator contestat în cauză, critici care se dovedesc întemeiate, reținându-se de către instanța de apel faptul că împrejurările săvârșirii faptei nu justifică înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertisment, în condițiile în care petentul avea expirată inspecția tehnică din data de 12.09.2014, acesta intrând în legalitate abia la data de 15.05.2015.

Față de această situație, se apreciază că în cauză nu pot fi reținute criterii suficiente de reindividualizare a sancțiunii amenzii, cu atât mai mult cu cât se apreciază că fapta contravențională prezintă un grad de pericol social ridicat în raport de perioada de 8 luni în care petentul a circulat cu autoturismul fără a avea inspecția tehnică valabilă.

Față de aceste considerente, Tribunalul, în temeiul art.480 Cod proc.civ. raportat la art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, constatând că instanța de fond a apreciat în mod injust că sunt incidente în cauză dispozițiilor art. 21 alin. 3 raportat la art. 7 alin. 3 din OG nr. 2/2001, în cauză, pronunțând astfel o hotărâre netemeinică, va admite apelul declarat și va schimba sentința atacată în sensul că va respinge plângerea contravențională formulată de petent.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Admite apelul declarat de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție Județean G___ împotriva sentinței civile nr.5849 din data de 17.09.2015 pronunțată de Judecătoria Tg-J__ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent B______ I__ având CNP xxxxxxxxxxxxx și domiciliul în Baia de A____, ________________________. 13, județul M________.

Schimbă sentința atacată în sensul că respinge plângerea contravențională.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2016, la Tribunalul G___.

Președinte,

D_____ S______

Judecător,

M_____ C______ T____-S_____

Grefier,

E________ A____ S_________


Red. T.S.M.C./ Tehn. M.R.

J.f./P.C.

4ex/26.02.2016



Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025