Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul TIMIŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2173/2015 din 11 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

Acesta nu este document finalizat

Cod ECLI

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX


R O M Â N I A


TRIBUNALUL T____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL


DECIZIE Nr. 2173/A

Ședința publică de la 11 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE R_____ N___

Judecător G_______ B______

Grefier C______ C_________ P_______



Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul – petent C_____ A________ C______ împotriva sentinței civile nr.5971/28.04.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimat I____________ DE P______ AL JUDETULUI T____, intimat N_____ F_______, asigurător C___ I________ SA - AGENȚIA TIMIȘOARA, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima și la a doua strigare a cauzei au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,

Potrivit disp. art.131 al.1 coroborate cu disp. art. 95 pct. 4 din noul cod procedură civilă, aprobat prin Legea nr.134/2010, instanța constată că este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Tribunalul invocă, din oficiu, excepția netimbrării apelului și rămâne în pronunțare asupra excepției invocată.


INSTANȚA


Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.5971/28.04.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul C_____ A________.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut, în esență, că prin procesul verbal de contravenție ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 04.12.2014, s-a retinut in sarcina petentului ca, in data de 03.11.2014, in jurul orelor 14,40, a condus auto marca Cielo cu nr. XXXXXXXXX pe ________________________ din Timișoara și, datorită nerespectării unei distanțe corespunzătoare fată de autovehiculul marca VW din fața sa cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, l-a lovit pe acesta in partea din spate. Totodată, nu a anunțat evenimentul rutier in termenul de 24 de ore de la producerea lui.

Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța a constatat că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, conținând toate mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța, analizând motivele invocate de petent cu privire la cea de-a doua faptă reținută, a constatat că dispozițiile legale aplicabile speței, respectiv art.79 alin.1 lit.b din OUG nr.195/2002 prevăd că conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.

Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, sunt exceptați de la această obligație conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condițiile legii și conducătorul de vehicul care deține o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulație a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.

Câtă vreme petentul nu a încheiat o constatare amiabilă de accident, în condițiile legii, acestuia îi revenea obligația prevăzută de textul de lege precitat și de a se prezenta la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare.

Cu privire la sancțiunea aplicată instanța apreciază că aceasta a fost corect individualizată fiind aplicat minimul prevăzut de actul normativ.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept mai sus enunțate, instanța a respins plângerea formulată.

Împotriva sentinței civile nr.5971/28.04.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX a formulat apel petentul C_____ A________ solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii plângerii contravenționale și anularea procesului verbal de constatare a contravenției ________ nr. xxxxxxx, încheiat la data de 04.12.2014 de I____________ de Poliție al Județului T____.

Intimatul I____________ de Poliție Județean T____ a depus întâmpinare prin care, considerând că s-a făcut o aplicare corectă a prevederilor legale, a solicitat menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond și respingerea apelului formulat de petent, motivele invocate nefăcând altceva decât să reia aspectele menționate în plângere și care au fost analizate o dată de către instanța de fond.

Analizând cu precădere timbrajul, care prevalează față de orice alte cereri sau excepții, instanța reține următoarele:

În conformitate cu art.1 din OUG nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de prezenta lege, iar potrivit art.19 din același act normativ „în materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei”.

Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat (art.33 alin.1 din OUG nr.80/2013). Instanța a stabilit prin rezoluție, în sarcina apelantului, obligația de a achita o taxă judiciară de timbru de 20 lei conform art.19 menționat anterior.

Deși apelantul a fost citat pentru termenul de judecată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru de 20 lei, sub sancțiunea anulării cererii de apel ca netimbrată, totuși aceasta nu a făcut dovada achitării taxei de timbru.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.33 alin.2 din OUG nr.80/2013 coroborat cu art.200 C.pr.civ. și art.480 alin.1 C.pr.civ., potrivit cărora neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, instanța va admite excepția netimbrării și va anula ca netimbrat apelul, luând act că intimatul nu a solicitat cheltuieli de judecată în calea de atac.


PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE


Admite excepția netimbrării.

Anulează ca netimbrat apelul declarat de apelantul – petent C_____ A________ C______, cu domiciliul în Timișoara, ___________________, jud. T____, CNP xxxxxxxxxxxxx, împotriva sentinței civile nr.5971/28.04.2015 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ de Poliție Județean T____, cu sediul în Timișoara, ______________________.44-46, intimat N_____ F_______, cu domiciliul în Dumbrăvița, _____________________, jud. T____, și asigurător ____________________ – Agenția Timișoara, cu sediul în Timișoara, _______________________.16-18, __________ parter, jud. T____.

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 11.12.2015.

Președinte,

R_____ N___

Judecător,

G_______ B______

Grefier,

C______ C_________ P_______


Red ./Tehnored.

R.N / C.P.P.

Prima instanța jud. E____ C_____ V____

Ianuarie 2016 – 4 ex./ 2 ex. ____________________________________>

Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025