R O M Â N I A
JUDECĂTORIA SÂNNICOLAU M___
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXX
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 17.09.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: F____ D_____ O___
GREFIER: REGEP M_____
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea E__ R_____ SERVICES IFN S.A. în contradictoriu cu debitorul P________ G______ G_______ și terțul poprit __________________., având ca obiect validare poprire.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de judecată este legal îndeplinită.
S-a efectuat cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că s-a depus de către terțul poprit prin registratura instanței întampinare și decizie de încetare a contractului de muncă a debitorului din data de 02.06.2015, în 2 exemplare.
În baza art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă din 2010, instanța reține că prezenta cauză este guvernată de dispozițiile Codului de procedură civilă din 1865, întrucât executarea silită a început în anul 2011, anterior intrării în vigoare a actualului Cod de procedură civilă.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sânnicolau M___ în data de 17.08.2015, creditoarea E__ R_____ Services IFN S.A. a solicitat, în contradictoriu cu debitorul P________ G______ G_______ și terțul poprit __________________., validarea popririi dispuse prin adresa din data de 24.06.2015 în dosarul execuțional nr. 419/2012.
În motivarea cererii, creditoarea a învederat faptul că prin încheierea din data de 15.06.2011, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX de către Judecătoria Sânnicolau M___, a fost încuvințată executarea silită a debitorului P________ G______ G_______. Creditoarea a susținut că în cadrul executării silite executorul judecătoresc F_________ V_______ F______ a transmis către terțul poprit __________________. adresa de înființare a popririi din data de 24.06.2015, adresă primită de către terțul poprit în data de 10.07.2015.
Creditoarea a precizat că terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile care îi reveneau în vederea efectuării popririi, motiv pentru care a solicitat instanței să valideze poprirea până la concurența sumei de 3.931,23 lei, la care se adaugă cheltuielile de executare avansate de către creditoare în valoare de 222 lei și cheltuielile de executare efectuate de executorul judecătoresc în valoare de 659,11 lei.
În dovedirea cererii, creditoarea a depus, în copie, următoarele înscrisuri: dovada de primire și proces – verbal de primire (fila 7), adresa nr. 419/2012/24.06.2015 (fila 8), dovada de primire și procesul.-verbal de predare (fila 9), adresa nr. 419/2012/04.12.2014 (fila 10), dovada de primire și proces – verbal de primire (fila 11), adresa nr. 419/2012/23.01.2013 (fila 12), proces-verbal încheiat în data de 24.06.2015 (fila 13), încheierea nr. 1176/15.06.2011 a Judecătoriei Sânnicolau M___ (filele 14-15), cerere de continuare a executării silite și înregistrare dosar nr. 10594BIS/29.05.2012 (fila 16), adresa ITM T____ (fila 17,18), adresa nr. xxxxx/03.06.2015 (fila 19), cerere de credit ID xxxxxxx (filele 20-21), act adițional la contractul de credit întocmit în baza cererii de credit nr. ID xxxxxxx (filele 22-26), copia cărții de identitate a lui P________ G______ G_______ (fila 27).
În drept, creditoarea a invocat dispozițiile art. 460 și urm. C.proc.civ. din 1865.
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, conform O.U.G. 80/2013.
Debitorul P________ G______ G_______, deși legal citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță la judecarea cauzei.
În data de 04.09.2015 terțul poprit __________________. a depus la dosar întâmpinare prin care a învederat faptul că debitorul P________ G______ G_______ nu mai are calitatea de angajat al său începând cu data de 02.06.2015.
În motivarea întâmpinării, a anexat decizia de încetare a contractului de muncă din data de 02.06.2015 (fila 37).
Sub aspectul probatoriului, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin încheierea civilă nr. 1176/15.06.2011, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M___ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX (filele 14-15), a fost încuviințată executarea silită a debitorului P________ G______ G_______, solicitată de creditoarea E__ R_____ Services IFN S.A, pentru recuperarea sumei înscrise în titlul executoriu reprezentat de contractul de card de credit nr. xxxxxxxxxxxxxxxx/2007.
Începând cu data de 22.08.2011 debitorul P________ G______ G_______ a fost angajat cu contract individual de muncă încheiat pe durată nedeterminată la societatea __________________, astfel cum rezultă din extrasul din baza de date a Inspectoratului Teritorial de Muncă privind contractele individuale de muncă active la data de 14.05.2015 (fila 18).
În consecință, B.E.J. F_________ V_______ F______ a transmis către angajatorul debitorului, __________________., mai multe adrese de înființare a popririi, respectiv adresele din data de 23.01.2013 (fila 12), 04.12.2014 (fila 10), 24.06.2015 (fila 8). Conform dovezii de primire (fila 7), ultima adresă de înființare a popririi din data de 24.06.2015, a cărei validare a solicitat-o creditoarea, a fost comunicată terțului poprit în data de 10.07.2015.
Terțul poprit nu s-a conformat dispoziției date de B.E.J. F_________ V_______ F______ de a consemna cota de 1/3 din venitul net lunar al debitorului întrucât, conform deciziei de concediere din data de 02.06.2015 (fila 37), terțul poprit a dispus încetarea contractului individual de muncă al debitorului.
În drept, instanța constată că nu sunt îndeplinite în cauza de față condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de validare a popririi formulate de către creditoare. Astfel, art. 460 alin. (2) C.proc.civ. din 1865 prevede în mod expres: ”Instanța va cita creditorul urmăritor, debitorul și terțul poprit și, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi”.
Așadar, o condiție esențială prevăzută de lege pentru pronunțarea hotărârii de validare a popririi este aceea ca instanța să constate existența raportului juridic în temeiul căruia terțul poprit datorează sume de bani debitorului. În cauza de față, astfel cum instanța a stabilit anterior, raportul juridic de muncă dintre terțul poprit și debitor, în temeiul căruia terțul poprit era obligat la plata salariului către debitor, a încetat în data de 02.06.2015, prin emiterea deciziei de încetare a contractului de muncă.
Astfel cum instanța a stabilit anterior, în data primirii de către terțul poprit a adresei de înființare a popririi, respectiv 10.07.2015, debitorul nu mai avea calitatea de angajat al terțului poprit.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 460 alin. (2) C.proc.civ. din 1865, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea de validare a popririi formulată de creditoarea E__ R_____ Services IFN S.A. în contradictoriu cu debitorul P________ G______ G_______ și terțul poprit __________________. Totodată, va desființa poprirea instituită prin adresa din data de 24.06.2015, din dosarul execuțional nr. 419/2012, deschis de către B.E.J. F_________ V_______ F______.
Ca urmare a respingerii cererii principale, instanța va respinge și cererea accesorie privind cheltuielile de judecată efectuate de către creditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată cererea de validare a popririi formulată de petentul E__ R_____ SERVICES IFN S.A., cu sediul în București, _________________________.6A, sector 2, înregistrată la ORC sub nr. JXXXXXXXXXXX, CUI xxxxxxxx, în contradictoriu cu debitorul P________ G______ G_______, având CNP-xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul în ______________________. 462, județul T____, și terțul poprit __________________., cu sediul în ______________________. 378/A, județul T____, C__ xxxxxxxx, JXXXXXXXXXXXX.
Desființează poprirea instituită prin adresa din data de 24.06.2015, din dosarul execuțional nr. 419/2012, deschis de către B.E.J. F_________ V_______ F______.
Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F____ D_____ O___ REGEP M_____
F.D.O../RM/
5 EX/24.09.2015/3 ___________________________________>