Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL G_____
SECTIE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 878/2015
Ședința publică de la 28 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M________ M_____
Judecător L______ A_______ O_____
Grefier M_______ B_______ V______
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de apelantul C______ F_______ împotriva sentinței civile nr. 1109/05.05.2015 pronunțată de Judecătoria T_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G_____, având ca obiect ,,anulare proces verbal de contravenție PV. ________. NR.xxxxxxx/20.01.2015”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03.12.2015 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași dată când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 17.12.2015 și apoi la data de 28.12.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele ;
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei T_____ la data de 05.02.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXX, petentul C______ F_______ a contestat procesul-verbal de contravenție ________, nr.xxxxxxx din data de 20.01.2015, întocmit de IPJ GALATI – Politia T_____ – Biroul Rutier, prin care i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 877,5 lei si retinerea permisului de conducere in vederea suspendarii, solicitând anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ca fiind netemeinic și nelegal; exonerarea petentului de la plata amenzii aplicate .
În motivarea plângerii, petentul a arătat, in esenta,că a fost sanctionat contraventional pentru ca la data de 20.01.2015 ,orele 11,50, pe _______________________ condus auto VW cu număr de inmatriculare XXXXXXXXX, iar autoturismul prezenta defectiuni tehnice grave la mecanismul de directie, defectiuni constatate de catre un specialist RAR GALATI .
Arata ca cele constatate de catre specialistii RAR nu s-au confirmat deoarece s-a prezentat la un service auto pentru verificari si a fost nevoit sa schimbe doar bieleta .
Considera ca cele constatate nu corespund adevarului.
Plângerea a fost motivată în drept pe disp. din OG nr. 2/2001.
În dovedirea acțiunii, petentul a solicitat administrarea probei cu inscrisuri.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar raportul agentului constatator (f. 20 dosar ) și raportul de control tehnic in trafic .
Prin sentința civilă nr. 1109/05.05.2015 Judecătoria T_____ a respins plângerea contravențională formulată de petentul C______ F_______.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că prin procesul verbal ________ nr. xxxxxxx din 20.01.2015, întocmit de IPJ Galati – Politia T_____ – Biroul Rutier, i s-a aplicat petentului sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 877,5 lei pentru săvârșirea contravenției prev de art 102/3/B din OUG nr. 195/2002 rep, precum si suspendarea dreptului de a conduce pentru o durata de 90 zile .
S-a reținut în sarcina sa că pe data de 20.01.2015,orele 11,50,pe ______________________ condus auto VW cu număr de inmatriculare XXXXXXXXX, iar autoturismul prezenta defectiuni tehnice grave la mecanismul de directie, defectiuni constatate de catre un specialist RAR GALATI.
Prin raportul de control tehnic in trafic intocmit de catre specialistul RAR s-au retinut defectiuni la sistemul de directie, respectiv joc excesiv in articulatiile sistemului de directie.
Acest lucru a fost confirmat ulterior de insusi petent prin depunerea procesului verbal de receptie care atesta :joc brat suspensie punte fata ,montare dreapta deasupra ,refuz reglare directie roti.
Petentul a semnat procesul verbal de contravenție, iar la rubrica “Alte mențiuni”, este consemnat „Nu am obiecțiuni ,voi remedia”.
Analizând temeinicia procesului-verbal de contravenție, prima instanță a reținut că potrivit art. 34 din OG 2/2001, procesul verbal de contraventie este temeinic si acest lucru rezulta din constatarile nemijlocite ale agentului constatator si specialistului RAR iar fapta săvârșită prezinta o gravitate deosebita prin insasi natura ei, nefiind necesar sa se produca accidente in trafic.
Analizând în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, modul de individualizare a sancțiunii aplicate, prin prisma art. 5 alin. 5 din OG nr. 2/2001 și a art. 21 alin. 3 din același act normative, ce prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările in care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal, prima instanță a constatat că sancțiunea aplicată este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul C______ F_______.
În dezvoltarea motivelor de apel, în esență, apelantul a precizat că, în aceeași zi în care a fost reținută contravenția, s-a prezentat la un service auto în vederea remedierii defecțiunilor la sistemul de direcție, însă, urmare a verificărilor efectuate, s-a stabilit că, de fapt, autovehiculul prezenta alte defecțiuni decât cele reținute de RAR, respectiv, „joc braț suspensie punte față, punte montare dreapta deasupra”.
Apelantul a susținut că verificările efectuate de specialiștii RAR, în stradă, nu sunt suficient de amănunțite pentru a depista un posibil joc excesiv al direcției și că defecțiunea constatată de service viza suspensia autovehiculului, fără legătură cu defecțiunea constatată în mod exagerat de specialiștii RAR.
S-a solicitat admiterea apelului și anularea sentinței pronunțate de prima instanță.
În drept, s-au invocat disp. art. 466 și urm. din Codul de procedură civilă.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.
Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate prin motivele de apel și în raport de probatoriile administrate, în temeiul dispozițiilor în temeiul dispozițiilor art. 477 și 478 din NCPC, Tribunalul constată următoarele:
În sarcina apelantului petent s-a reținut că, în data de 20.01.2015 ora 11.50, a condus autoturismul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX pe _____________________ mun. T_____ având defecțiuni la mecanismul de direcție.
Fapta constatată constituie contravenția prev. de art. 102 pct. 3 lit. b din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, pentru săvârșirea căreia a fost sancționat cu amenda în sumă de 877,5 lei (echivalent a 9 puncte amendă), fiind reținute atât certificatul de înmatriculare al autovehiculului cât și permisul de conducere al apelantului petent în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.
Procesul verbal încheiat a fost semnat de apelantul petent, fără a formula obiecțiuni, menționând ca va remedia defecțiunile.
Analizând criticile aduse de apelantul petent soluției pronunțate, instanța apreciază că apelul formulat nu este fondat.
Defecțiunea la sistemul de direcție al autovehiculului condus de apelantul petent a fost constatată de poliția rutieră împreună cu specialiști din cadrul RAR, constând în joc excesiv în articulațiile sistemului de direcție (joc bieletă direcție dreapta în cap bară), astfel cum a fost menționat în raportul de control tehnic în trafic – fila 22.
Procedura și condițiile tehnice care se aplică la efectuarea controlului tehnic în trafic al vehiculelor rutiere de către specialiștii din cadrul RAR este stabilită prin Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 510/230 din 21.07.2007 pentru aprobarea Reglementărilor privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor rutiere - RNTR 11.
Astfel, potrivit art. 7 din Ordinul anterior menționat, lucrătorul Poliției Rutiere controlează actele privind înmatricularea vehiculului respectiv, iar după efectuarea controlului actelor privind înmatricularea vehiculului, inspectorul RAR va proceda la efectuarea verificărilor prevăzute în RNTR 11.
Controlul Tehnic în Trafic (CTT) cuprinde, conform art. 7 alin. 4 din Ordin, următoarele verificări: a) o inspecție vizuală a stării tehnice a vehiculului în staționare; b) o verificare a raportului de CTT întocmit recent sau o verificare a documentelor care atestă efectuarea ITP în statul de înmatriculare sau punere în circulație a vehiculului și, în particular, pentru vehiculele dintr-un stat membru al Uniunii Europene, a documentului ce atestă că vehiculul a fost supus ITP obligatorii, conform Directivei 2009/40/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 mai 2009 privind inspecția tehnică auto pentru autovehicule și remorcile acestora; și/sau;
c) o inspecție ce vizează detectarea defectelor privind starea tehnică a vehiculului. Această inspecție se efectuează asupra unuia, mai multor sau tuturor punctelor de control enumerate în raportul de CTT.
Potrivit art. 8 alin. 1, înainte de a proceda la o inspecție privind punctele de control enumerate în raportul de CTT, inspectorul RAR ia în considerare documentele care atestă efectuarea ITP ori ITPI și/sau un raport de CTT prezentat de conducătorul auto și care a fost întocmit recent fie de RAR, fie de un serviciu competent al unui alt stat membru al Uniunii Europene.
Conform art. 11 din Ordin, în cazul în care inspectorul RAR determină, în urma verificărilor efectuate, defecte majore sau periculoase în conformitate cu planul de operațiuni, marchează în raportul de CTT acele puncte la care au fost constatate astfel de defecte, iar pe versoul raportului de CTT marchează codurile ce denumesc verificările la care au fost identificate defectele respective. De asemenea, inspectorul RAR menționează în clar toate defectele identificate la rubrica privind detalierea defectelor constatate.
În baza defectelor menționate de inspectorul RAR, lucrătorul Poliției Rutiere aplică sancțiunile prevăzute de legislația în vigoare privind circulația pe drumurile publice și înscrie măsurile aplicate la rubrica privind rezultatul controlului din raportul de CTT.
Măsurile aplicate de lucrătorul Poliției Rutiere în conformitate cu legislația privind circulația pe drumurile publice au în vedere defectele constatate fie în timpul verificărilor prevăzute la art. 7 alin. (4), fie în timpul inspecției mai complexe prevăzute la art. 10 alin. (3).
În speță nu pot fi reținute neconformități în modul de efectuare a verificărilor de către specialiștii RAR, având în vedere că din înscrisurile aflate la dosar (file 21, 2224) rezultă în fapt, că aceștia au procedat conform reglementărilor legale din domeniu.
Astfel, așa cum reiese din raportul de control tehnic în trafic în urma controlului efectuat la autoturismul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX s-a constatat joc excesiv în articulațiile sistemului de direcție (joc bieletă dreapta în cap bară), situație care a atras, în mod corect, răspunderea contravențională a apelantului petent.
Constatările efectuate urmare a verificărilor în cadrul unui atelier auto, la solicitarea apelantului petent nu sunt de natură să înlăture prezumția de veridicitate și de temeinicie de care se bucură procesul verbal de constatare a contravenției, act administrativ înzestrat cu această calitate datorită încrederii în faptul că organul emitent, autoritatea, consemnează exact faptele pe care le constată „ex propriis sensibus”, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității și care se coroborează cu mentiunile raportului agentului constatator dar și cu raportul de control tehnic în trafic încheiat de inspectorul RAR.
În actul denumit „Recepție auto” întocmit de atelierul auto, la data de 20.01.2015, s-a menționat că la autovehiculul înmatriculat sub nr. XXXXXXXXX s-a constatat existența unui joc braț suspensie punte față” și că s-a procedat la înlocuirea bieletei dreapta – file 8, 9.
Raportat la această situație, coroborat și cu faptul că apelantul petent nu a avut de formulat mențiuni la momentul încheierii procesului verbal, semnându-l fără obiecțiuni, instanța constată că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal, reținându-se că a fost făcută dovada existenței faptei contravenționale și a vinovăției petentului C______ F_______.
Potrivit art.102 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile conducerea vehiculului cu defecțiuni grave la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcție constatate de poliția rutieră împreună cu specialiștii Registrului Auto Român.
In cazul de fata, raportat la fapta reținută, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu grave defecțiuni la sistemul de direcție, sancțiunea principală a amenzii în cuantum, de 877,5 lei (echivalentul a 9 puncte amendă) este legală, fiind aplicată potrivit art. 98 alin. 4 lit. d din OUG nr. 195/2002 în cuantumul minim prevăzut de lege, asigurând realizarea scopului preventiv și educativ al sancțiunii contravenționale, fără ca funcția de coerciție realizată să fie excesivă, având în vedere pericolul social concret generat față de relațiile sociale privind siguranța circulației rutiere atât relativ la apelantul petent cât și la ceilalți participanți la trafic.
Față de considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Noul C.p.c., tribunalul va respinge apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1109/05.05.2015 pronunțată de Judecătoria T_____, ca nefondat, păstrând hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelantul C______ F_______ cu domiciliul în comuna Mărunței, ________________________. 72, jud. O__ împotriva sentinței civile nr. 1109/05.05.2015 pronunțată de Judecătoria T_____ în dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul I____________ DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G_____ cu sediul în G_____, _____________________, jud. G_____, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28.12.2015.
Președinte, M________ M_____ |
|
Judecător, L______ A_______ O_____ |
|
Grefier, M_______ B_______ V______ |
|
Red. L.A.O.
Tehnored. M.B.V. 4 ex/18.01.2016
Fond – V. C_____