Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL C______
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din 1 octombrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M_______ C_____ T_____
Asistent judiciar: G__ M____
Asistent judiciar: V____ E_______
Grefier: K_______ E____
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii civile formulate de reclamantul L____ V_____ în contradictoriu cu pârâta S.D.E.E. C______, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că a rămas în pronunțare asupra cauzei în ședința publică din data de 17 septembrie 2015, potrivit celor consemnate în încheierea de ședință din acea dată, parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 24 septembrie, respectiv pentru data de astăzi.
T R I B U N A L U L
Constată că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul L____ V_____, a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE C______, să dispună recunoașterea perioadei cuprinsă între 2.12.1997-1.04.2001, ca fiind lucrată în grupa I de muncă.
În motivarea cererii formulate reclamantul a arătat că și-a desfășurat activitatea în cadrul societății pârâte, în meseria de electrician în sectorul energetic, timp efectiv de lucru de 100 %.
În perioada menționată a lucrat permanent în condiții de stres, în apropierea câmpului electric, sub acțiunea frigului și a intemperiilor, cu efecte negative asupra stării sale de sănătate.
S-a susținut că toți colegii săi care au avut sarcini de muncă identice cu cele ale reclamantului au obținut grupa I de muncă prin intermediul instanțelor. Ținând cont și de punctul de vedere al S___ C______, reclamantul a solicitat admiterea cererii pentru perioada susmenționată.
Pârâta prin întâmpinare (f.14), a arătat faptul că nu se opune admiterii cererii reclamantului, confirmând calitatea de angajat a acestuia, precum și îndeplinirea condițiilor de muncă invocate.
Reclamantul prin răspunsul la întâmpinarea formulată (f.17) a solicitat a se constata faptul că partea pârâtă a confirmat calitatea sa de salariat, precum și acordul acesteia pentru admiterea cererii reclamantului, invocând practica Tribunalului C______.
În probațiune, s-au depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, conform înregistrărilor din carnetul de muncă, (6-11) reclamantul în perioada 2.12.1997-1.04.2001 a prestat muncă în calitate de electrician și șofer la societatea pârâtă.
Prin întâmpinarea formulată (f.14), pârâta a arătat faptul că nu se opune admiterii cererii reclamantului, confirmând calitatea acestuia de angajat, perioada invocată precum și îndeplinirea condițiilor de muncă.
În prestarea muncii sale, reclamantul a lucrat în condiții dificile de lucru, fiind expus noxelor și factorilor de risc determinate de lucrul în apropierea instalațiilor electrice, sub înaltă tensiune, cu câmp electromagnetic, suprasolicitare fizică, lucrul în condiții deosebite de microclimat nefavorabil și stres determinat de responsabilitatea sarcinii de muncă, efectuând program de lucru complet.
Apoi, instanța reține poziția procesuală a pârâtei, care a achiesat pretențiilor reclamantului, conform întâmpinării depuse la dosarul cauzei.
În drept, în conformitate cu prevederile de la punctul 6 din Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii si Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătății și Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii, nominalizarea persoanelor care se încadrau în grupele I si a II-a de muncă s-a făcut de către conducerile unităților împreuna cu sindicatele libere din unități, ținându-se seama de condițiile concrete în care și-au desfășurat activitatea persoanele respective.
Potrivit prevederilor alineatului al doilea de la punctul 15 din ordinul menționat, unitățile aveau obligația să analizeze și să precizeze, în termen de 30 de zile de la data aprobării ordinului, pe baza documentelor existente în unitate, situația încadrării personalului în grupele I și a II-a de muncă, începând cu data de 18.03.1969.
Conform prevederilor punctului 8 din Ordinul amintit, perioada de timp în care o persoană a avut sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabilea de către conducerea unității sau prin prevederile legale care reglementau atribuțiile de serviciu ce reveneau fiecărei persoane în raport cu funcția îndeplinită.
Actele normative care reglementau încadrarea în fostele grupe I si a II-a de muncă au fost abrogate la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale (art.198 din lege).
În speță unitatea angajatoare la care a prestat activitatea de serviciu reclamantul în perioada 2.12.1997-1.04.2001 nu a întocmit actele de nominalizare a persoanelor care se încadrau în grupa I de muncă, potrivit prevederilor sus menționate (la dosarul cauzei nu au fost depuse astfel de înscrisuri). Ar fi însă nedrept ca această pasivitate a angajatorului să lipsească angajatul de drepturile ce i se cuvin pentru munca prestată în condiții deosebite.
Nici caracterul limitativ al Ordinului nr. 50/1990 nu poate fi reținut în speță.
Principiul de bază al încadrărilor în grupe superioare de muncă este cel al analizei condițiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condițiile concrete de muncă, cum ar fi lucrul în aer liber sub acțiunea intemperiilor, programul de lucru, factori nocivi etc. De altfel, Ordinul nr. 50/1990 a suferit numeroase modificări și completări, iar, pentru unele categorii de personal, angajatorii au acordat administrativ grupe superioare de muncă, chiar în absența unei enunțări exprese în ordin. În acest sens, al principiului caracterului nelimitativ, este și decizia nr. 258/20.09.2004 a ÎCCJ, conform căreia nu se poate restrânge aplicarea Ordinului nr. 50/1990 numai la activitățile și funcțiile prevăzute în forma inițială a actului, în lipsa unei dispoziții exprese a însuși organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior. Tot un principiu, cel al nediscriminării, a fost avut în vedere și prin decizia nr. 87/1999 a Curții Constituționale, conform căreia nu există nici o rațiune să se mențină un regim discriminatoriu în materia grupelor superioare de muncă, pentru persoanele care au activat în aceleași funcții, indiferent de perioadă.
Prin cele statuate cu putere de lucru judecat în sentința nr. 328/2007 a Tribunalului B_____, în urma efectuării în respectiva cauză a unei lucrări tehnice de expertiză, angajații fostei Electrica SA, în meseria identică sau similară cu cea a reclamantului au lucrat în condiții dificile de lucru, fiind expuși noxelor și factorilor de risc determinate de muncă la instalații de înaltă tensiune, cu câmp electromagnetic ridicat, microclimat nefavorabil, stres și suprasolicitare fizică. Pentru toți acei angajați a fost recunoscută și acordată de către instanță grupa I de muncă.
Însă, în prezenta cauză, instanța are în vedere, în special, poziția procesuală a pârâtei care a achiesat la pretențiile reclamantului. Astfel, atâta vreme cât chiar angajatorul recunoaște prestarea de către fostul salariat, pe perioada de timp indicată în cerere, a muncii în condiții deosebit de grele, sub acțiunea câmpului electromagnetic, zilnic în procent de 100%, cu expunere la riscuri profesionale, sunt apreciate ca fiind îndeplinite condițiile pentru recunoașterea în beneficiul părții a grupei de muncă solicitată.
Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază cererea de chemare în judecată ca fiind întemeiată, urmând a o admite.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Admite cererea formulată de reclamantul L____ V_____, CNP xxxxxxxxxxxxx, domiciliat în ___________________________, județul C______, în contradictoriu cu pârâta SUCURSALA DE DISTRIBUȚIE A ENERGIEI ELECTRICE C______, CUI xxxxxxxx, cu sediul în municipiul S_____ G_______, _____________________.9 A, județul C______.
Constată că reclamantul a lucrat în perioada cuprinsă între 2.12.1997-1.04.2001 în cadrul societății pârâte, în meseria de electrician, în condiții deosebite de muncă, încadrate în grupa I de muncă, timp de lucru de 100 %.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul C______. Pronunțată în ședință publică azi, 1 octombrie 2015.
PREȘEDINTEASISTENȚI JUDICIARIGREFIER
M_______ C_____ T_____ G__ M____ V____ E_______ K_______ E____
Red.: G.M./5.10.2015
Tehnored.: K.E./5.10.2015
4 expl.