Dosar nr.XXXXXXXXXXXXX plângere la OG nr. 15/2002
R O M Â N I A
Ședința publică din 12 noiembrie 2015
Președinte: G_______ V____
……
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă petentul, lipsă reprezentanții intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită, la dosar fiind atașate dovezile în acest sens.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a înaintat din partea intimatei documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal.
În conformitate cu art. 131 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă se procedează la verificarea competenței generale, materiale și teritoriale, ocazie cu care s-a constatat că există temeiurile de drept iar instanța sesizată este competentă.
Întrebat fiind, petentul învederează că a vândut mașina și depune la dosar în copie procesul verbal încheiat la data de 10 octombrie 2008 de achitare a impozitului auto, precum și un înscris din partea Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor București, precizând că între timp cumpărătorul a înstrăinat la rândul său mașina, ulterior decedând. Mai arată că nu are alte probe de propus.
Nefiind alte probe de propus sau cereri de formulat, instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul plângerii.
Petentul solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție, întrucât nu a circulat cu autoturismul menționat în procesul verbal, pe care l-a înstrăinat, precizând că nu este obligat să facă dânsul radierea.
Se declară dezbaterile închise și instanța rămâne în pronunțare.
Deliberând,
J U D E C Ă T O R I A,
Din lucrările dosarului, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la data de 18 august 2015, sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul U____ A____ a formulat plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 03 august 2015 de organe de control din cadrul C_____ SA - CESTRIN, intimată fiind C_____ SA - C______ DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ (CESTRIN), solicitând anularea acestuia.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că mașina cu numărul de circulație XXXXXXXXX este vândută cu contract de vânzare cumpărare pentru autovehicul folosit încă din anul 2006 numitului U_______ P____, precizând că a achitata la zi taxele legale la primărie, înscriind autoturismul pe numele cumpărătorului și trimițând adresa din partea primăriei de radiere a autovehiculului de pe numele său.
Prin întâmpinare, intimata Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România –C______ de Studii Tehnice Rutiere și Informatică București, a solicitat respingerea plângerii ca nefondată și neîntemeiată și menținerea procesului verbal ca fiind temeinic și legal.
În motivarea întâmpinării, intimata a arătat că la data de 13 martie 2015, pe DN2 Km 375+900 m, pe raza localității M____, jud. Iași, vehiculul cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând petentului, a fost surprins că a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă, sens în care, la data de 03 august 2015, a fost întocmit procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia C______ de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN.
S-a mai arătat că din prevederile art. 7 și art. 1 al. 1 lit. b) din OG nr. 15/2002 rezultă că obligația de plată a rovinietei îi revine proprietarului sau utilizatorului vehiculului care este menționat în certificatul de înmatriculare și că utilizator este persoana fizică sau juridică înscrisă în certificatul de înmatriculare, care are în proprietate sau care, după caz, poate folosi vehiculul în baza unui drept legal, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între petent și cocontractant producând efecte doar față de părțile care l-au încheiat, neputând fi opus terților, acest act având valoarea unui act sub semnătură privată, data acestuia nefiind opozabilă terților, precizând că orice schimbare a proprietarului/utilizatorului autoturismului în cauză devine opozabilă terților doar după transcrierea dreptului de proprietate în evidențele serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor competent și atâta timp cât petentul figurează ca și proprietar al autovehiculul în certificatul de înmatriculare, cât și în evidențele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări, nicio altă persoană fiind menționată în calitate de utilizator, acesta are calitatea de subiect activ al raportului juridic contravențional, potrivit dispozițiilor art. 8 coroborat cu art. 1 lit. b din OG nr. 15/2002, și acestuia îi revine obligația de a face dovada valabilității rovinietei.
Referitor la condițiile legale ce trebuie îndeplinite pentru transmiterea dreptului de proprietate asupra unui autovehicul, se arată că sunt incidente prevederile Ordinului Ministrului de Interne nr. 1501/2006, ale HG nr. 610/1992, ale OUG nr. 195/2002, ale OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, astfel, conform art. 24 alin.2 lit.d din Ordinul 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor: "Proprietarii de vehicule înmatriculate sau înregistrate sunt obligați să solicite radierea din circulație în termen de 30 de zile de la data trecerii vehiculului înregistrat în proprietatea altei persoane".
Se mai arată că petentul figurează ca proprietar în continuare în baza de date a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor deoarece nu a solicitat radierea, certificatul de radiere din josul paginii contractului de vânzare cumpărare (unde este specificat Inspectoratul de Poliție -serviciul circulație) trebuie completat și vizat obligatoriu și nu facultativ, petentul împreună cu, cumpărătorul trebuia să se prezinte la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor cu toate documentele necesare radierii respectiv înmatriculării (inclusiv certificatul de radiere completat) pentru a transfera dreptul de proprietate al autovehiculului, fiind de reținut faptul că dacă în urma contractului de vânzare - cumpărare noul proprietar nu face demersurile necesare dreptului de proprietate, acesta nu poate fi imputat CESTRIN, precizându-se că petentul nu a dovedit că, la data constatării contravenției, autoturismul cu număr de înmatriculare XXXXXXXXX, ar fi fost radiat din evidențele poliției, de pe numele său.
Totodată, s-a arătat că procesul verbal de constatare a contravenției îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG nr. 15/2002, coroborat cu OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind întocmit cu respectarea prevederilor art. 9 din OG nr. 15/2002, în lipsa contravenientului și a martorilor, constatarea contravenției fiind efectuată cu ajutorul mijloacelor specifice ale Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control Rovinietei - S.I.E.G.M.C.R., contravenientul fiind identificat pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată în baza dispozițiilor OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Ordinul M.T.I nr. 611/2015 - Norme metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România.
În vederea soluționării plângerii, instanța a ținut seama de înscrisurile depuse la dosar, petentul nesolicitând alte probe.
Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 03 august 2015 de organe de control din cadrul C_____ SA - CESTRIN, petentului i s-a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii de 250 lei pentru contravenția prevăzută de art. 8 al.1 din OG nr.15/2002 și sancționată de art.8 al.2 din OG nr.15/2002, reținându-se că vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând petentului, a circulat la data de 13 martie 2015, pe DN 2 km 375+900 m, M____, jud. Iași, fără a deține rovinietă valabilă.
Procesul-verbal a fost încheiat în lipsa contravenientului și poartă semnătura agentului constatator.
În termenul legal prevăzut de art. 31 din OG nr. 2/2001, petentul a formulat plângere contravențională pe care a depus-o spre soluționare la Judecătoria Rădăuți.
Fiind învestită, potrivit art. 34 alin. 1 din același act normativ, cu verificarea procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 03 august 2015 de organe de control din cadrul C_____ SA - CESTRIN, instanța constată următoarele:
Sub aspectul legalității, actul sancționator a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Analizând temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța a reținut că, astfel cum s-a statuat în jurisprudența CEDO, respectiv cauza A_____ împotriva României, petenta beneficiază de prezumția de nevinovăție, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului, în cauza de față instanța urmând a analiza temeinicia și modul de individualizare a sancțiunii contravenționale, în raport cu probatoriu existent la dosar.
Petentul a depus la dosar contractul de vânzare-cumpărare pentru vehiculul folosit, încheiat la data de 07 septembrie 2006, în mun. Rădăuți, din care rezultă că la data menționată mai sus, petentul a vândut autoturismul marca Dacia 1310, cu cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, numitului U_______ P____, din mun. Rădăuți, jud. Suceava (fila 4).
De asemenea, prin procesul-verbal încheiat la data de 10 octombrie 2008 și care poartă ștampila Direcției Impozite și Taxe din cadrul Primăriei mun. Rădăuți, se menționează autovehiculul a fost vândut numitului U_______ P____, care i-a remis petentului suma de 110 lei, reprezentând taxa auto pentru perioada 2006-2008 (filele 60-61).
Or, prin acest proces verbal ștampilat și semnat în anul 2008 la Direcția Impozite și Taxe din cadrul Primăriei mun. Rădăuți, contractul de vânzare cumpărare tipizat, încheiat în anul 2006, primește dată certă și va fi avut în vedere de instanță.
Conform prevederilor legale, privind radierea – înmatricularea, cumpărătorul avea obligația de a-l radia de pe numele petentului și a-l înmatricula pe numele său, în termen de 30 de zile de la data intervenirii contractului de vânzare – cumpărare.
Analizând, materialul probator administrat în cauză și menționat mai sus, instanța constată că intimata l-a sancționat pe petent, pentru o faptă pe care acesta nu a săvârșit-o.
Astfel, în condițiile în care petentul a vândut anterior autoturismul surprins în trafic, a transmis proprietatea acestuia unei alte persoane, care a și achitat taxa auto, astfel că petentul nu mai avea obligația de achiziționa rovinietă pentru autoturismul în cauză.
În consecință, fapta pentru care a fost sancționat contravenientul nu a fost comisă de către acesta, procesul verbal de contravenție fiind încheiat în mod netemeinic.
Instanța, a avut în vedere și faptul că după înstrăinarea autoturismului și întocmirea actelor de înstrăinare, de către petent, acesta nu mai avea nicio posibilitate legală de a obliga pe noul proprietar să efectueze radierea autoturismului de pe numele său de la Serviciul de înmatriculări auto, cu toate diligențele pe care le-ar fi depus, cert fiind însă faptul că autovehiculul menționat în procesul-verbal de contravenție a ieșit din patrimoniul petentului și aparține altei persoane, care plătește impozit pe autovehiculul respectiv, fiind înregistrat în evidențele fiscale al primăriei sale de domiciliu.
Din aceste considerente, având în vedere probele administrate, instanța apreciază că procesul verbal de contravenție a fost încheiat în mod netemeinic, petentul nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa, și, în consecință va admite plângerea și va anula procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 03 august 2015 de organe de control din cadrul C_____ SA – CESTRIN.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
H O T Ă R Ă Ș T E:
Admite plângerea formulată potrivit OG nr. 15/2002 de către petentul U____ A____, domiciliat în mun. Rădăuți, _______________________. 5, jud. Suceava, CNP-xxxxxxxxxxxxx, împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 03 august 2015 de organe de control din cadrul C_____ SA - CESTRIN, intimată fiind CNADNR SA - C______ DE STUDII TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICĂ (CESTRIN), cu sediul în București, _____________________. 401 A, sector 6, și, în consecință:
Anulează procesului verbal de constatare a contravenției _________ nr. xxxxxxx din data de 03 august 2015.
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Rădăuți.
Pronunțată în ședință publică la data de 12 noiembrie 2015.
Președinte, Grefier,
G_______ V____ L_______ C_____
Red. VG/11.12.2015
Tehnored. LC/Ex.4.