Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Judecătoria SECTORUL 4 BUCUREŞTI
Materie juridică:
Civil
Stadiu procesual:
Fond
Obiect dosar:
Validare poprire
Număr hotarâre:
10934/2015 din 11 septembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

DOSAR NR. XXXXXXXXXXXX

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA SECTORULUI 4 BUCUREȘTI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă nr. xxxxx

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 11.09.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE : A_______ C_______

GREFIER : V________ R_____ I________

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe creditoarea S________ S___ PRIN KRUK ROMANIA SRL în contradictoriu cu debitoarea M____ M____ și terțul poprit ________________, având ca obiect „validare poprire”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns debitoarea, prin curator M____ C_______, lipsă fiind creditoarea și terțul poprit.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța pune în discuție competența instanței.

Apărătorul debitoarei apreciază că Judecătoria Sector 4 București, este instanța competentă.

Instanța, în baza art. 651, 790 Cod Procedură Civilă, constată că este competentă general, material și teritorial și pune în discuție excepția tardivității.

Apărătorul debitoarei solicită instanței admiterea excepției.

Instanța, urmează a respinge excepția tardivității invocată de terțul poprit având în vedere că adresa a fost comunicată acestuia la data de 01.07.2014, iar cererea a fost înregistrată la data de 30.07.2014, fiind astfel respectat termenul și pune în discuție excepția lipsei calității pasive a terțului poprit.

Apărătorul debitoarei solicită instanței admiterea excepției lipsei calității pasive a terțului poprit.

Instanța, respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a terțului poprit, având în vedere art. 784 Cod Procedură Civilă, acesta dobândește calitatea de terț poprit o data cu emiterea adresei de înființare a popririi fiind obligat la indisponibilizarea sumelor de la comunicarea acesteia; motivele referitoare la lipsa raporturilor dintre terțul poprit și debitor reprezintă aspecte de fond.

Instanța acordă cuvântul pe probe.

Apărătorul debitoarei solicită instanței încuviințarea probei cu înscrisuri.

Instanța, în baza art. 255 și art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul debitoarei solicită instanței respingerea cererea de validare a popririi nefiind îndeplinite condițiile prevăzute în art. 789 alin. 4 Cod Procedură Civilă, între terțul poprit si debitoare neexistând raporturi de muncă.

În temeiul dispozițiilor art. 394 Cod procedură civilă, instanța constată că au fost lămurite toate aspectele de fapt și de drept și reține cauza în pronunțare.


INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București la data de 30.07.2014 sub nr. xxxxx/301/2014 creditoarea S________ S___ a solicitat, în contradictoriu cu debitoarea M____ M____ și terțul poprit ____________________., validarea popririi înființate în cadrul dosarului de executare nr. 1448/2013 al B__ „M____ C_______”.

În motivarea cererii a arătat, în esență, că poprirea a fost înființată în baza titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. RFxxxxxxxxxxx/27.07.2007 emis de Raiffeisen Bank S.A. și cesionat către S________ S___, executarea fiind încuviințată de Judecătoria Sectorului 4 București.

Având în vedere că terțul poprit nu s-a conformat dispozițiilor legale, a solicitat pronunțarea unei hotărâri de validare a popririi înființate în cadrul dosarului de executare nr. nr. 1448/2013, până la concurența sumei totale de 3971,90 lei.

Totodată, a solicitat amendarea terțului poprit având în vedere că acesta cu rea credință a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 786, 789 Cod Procedură Civilă.

În dovedirea susținerilor a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 conform dispozițiilor art. 27 din O.U.G.80/2013.

La data de 14.11.2014 terțul poprit ________________ a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

În motivare s-a arătat că debitoarea a fost angajată ca muncitor necalificat în agricultură cu contract de muncă pe durată determinată, desfășurându-și activitatea în Spania pe plantații de căpșuni, în perioada 10.04.xxxxxxxxxxxxx14 iar la data de 23.06.2014, M____ M____ a solicitat încetarea contractului de muncă în baza art. 55 lit. b Codul Muncii.

S-a mai arătat că la data de 01.07.2014 i s-a comunicat de B__ M____ C_______ adresa de înființare a popririi, însă, întrucât debitoarea nu mai era salariată, a comunicat prin adresa 507/12.08.2014 B__, acest aspect.

Terțul poprit a mai invocat excepția tardivității depunerii cererii de validare a popririi.

În drept, a invocat art. 205, 786 pct. 5, 789 pct. 3 si 4 Cod Procedură Civilă.

Prin sentința civilă nr. 4562/03.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. xxxxx/301/2014 s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 București.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București la data de 29.04.2015 sub nr. XXXXXXXXXXXX.

La data de 05.06.2015, debitoarea, prin curator, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de validare a popririi, având în vedere că nu s-a făcut dovada, de către creditoare, a raporturilor dintre terțul poprit și debitoare.

În drept, a invocat dispozițiile art. 786 și art. 789 Cod Procedură Civilă.

În cursul cercetării judecătorești a fost administrată proba cu înscrisurile depuse la dosar, fiind atașat, în copie, dosarul de executare nr. 1448/2013 al B__ „M____ C_______”.

Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:

În urma cererii formulate de creditoarea S________ S___ la data de 28.08.2013, s-a procedat la deschiderea dosarului de executare nr. 1448/2013 de către B__ „M____ C_______” iar prin încheierea din data de 27.09.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în cadrul dosarului nr. xxxxx/4/2013 s-a dispus încuviințarea executării silite (filele 89, 86 D. Judecătoria Sectorului 3).

Biroul Executorului Judecătoresc a procedat la înființarea popririi cu privire la terțul poprit ____________________. prin adresa din data de 26.06.2014, comunicată terțului poprit la data de 01.07.2014 conform procesului verbal de înmânare întocmit cu această ocazie (fila 72 D. Judecătoria Sectorului 3).

Conform art. 781 alin. (1) Cod Procedură Civilă „Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente.”, iar potrivit art. 790 Cod Procedură Civilă „(1) Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi. (…) (4) Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului,(…)”.

Prin urmare, instanța reține din interpretarea coroborată a dispozițiilor normative invocate anterior că una dintre condițiile ce se cer a fi întrunite pentru a se dispune validarea popririi este existența unui raport juridic în baza căruia terțul poprit datorează sau va datora debitorului sume de bani.

În speță, potrivit deciziei nr. 1/23.06.2014 emisă de terțul poprit, contractul individual de muncă încheiat între ____________________. și debitoare a încetat începând cu data de 25.06.2014 (fila 36 D. Judecătoria Sectorului 3).

De asemenea, conform contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 116/07.04.2014, acesta a fost încheiat, între terțul poprit și debitoare, pe o durată determinată de 3 luni (filele 41-43 D. Judecătoria Sectorului 3).

Prin urmare, având in vedere că la data înființării popririi contractul de muncă încheiat între debitor și terțul poprit încetase să-și mai producă efecte iar creditoarea nu a invocat un alt temei în baza căruia terțul poprit ar datora sume de bani debitorului, instanța reține că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune validarea popririi înființate la data de 26.06.2014.

Pe cale de consecință, raportat la aspectele învederate mai sus, va respinge cererea formulată de creditoare și, față de dispozițiile art.790 alin. (4) Cod Procedură Civilă va dispune desființarea popririi înființate la data de 26.06.2014 în dosarul de executare nr. 1448/2013.

Având în vedere soluția ce s-a impus în privința cererii de validare a popririi, raportat la prevederile art. 790 alin. (9) Cod procedură civilă, instanța va respinge și cererea de amendare a terțului poprit în condițiile în care nu se poate reține reaua credință a acestuia.


PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditoarea S________ S___ PRIN KRUK ROMANIA SRL, cu sediul București, _____________________, ________________, în contradictoriu cu debitoarea M____ M____, prin curator M____ M____ cu domiciliul în București, ___________________________. 31, ______________. B, _______________, și terțul poprit ________________, cu sediul în București, _________________________, ___________________, _______________, ca neîntemeiată și dispune desființarea popririi înființată prin adresa din data de 26.06.2014 emisă în dosarul de executare nr. 1380/2015 al B__ M____ C_______ cu privire la terțul poprit ________________.

Respinge cererea de amendare a terțului poprit ________________, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria Sectorului 4 București.

Pronunțată în ședință publică azi, 11.09.2015.


PREȘEDINTE, GREFIER,

A_______ C_______ V________ R_____ I________


Red. AC/tehnored.VRI

5ex/2015


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025