Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul TIMIŞ
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
2101/2015 din 07 decembrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

document finalizat

Cod ECLI

Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX

R O M Â N I A


TRIBUNALUL T____

SECȚIA DE C_________ ADMINISTRATIV SI FISCAL


DECIZIA CIVILĂ Nr. 2101/2015


Ședința publică din data de 07 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE D___ P_____

Judecător G_______ B______

Grefier E_____ B______


Pe rol se află judecarea apelului declarat de apelantul C_______ Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-CESTRIN, împotriva sentinței civile nr. 8101/05.06.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul ________________>, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat în reprezentarea intimatului, consilier juridic T______ I______ - R_____ și a lipsit reprezentantul apelantului.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință.

Potrivit disp. art. 131 al. 1, coroborate cu disp. art. 95 pct. 1 din noul cod procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010, instanța constată că este competentă să soluționeze cauza.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul disp. art. 392 din noul cod procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul intimatului a solicitat respingerea apelului, fără cheltuieli de judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 394 din Noul Cod Procedură Civilă declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL :

Deliberând, constată următoarele :

Prin sentința civilă nr. 8101/05.06.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, s-a respins excepția tardivității formulării plângerii contravenționale invocată de intimată, ca neîntemeiată. S-a admis plângerea contravențională formulată de petenta _______________________ procesului verbal de constatare a contravenției _______ 11 nr. xxxxxxx emis de intimatul C_______ NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA-CESTRIN. S-a constatat prescrisă executarea sancțiunii contravenționale aplicate prin procesul verbal și dispune exonerarea petentei de la plata amenzii și a tarifului de despăgubire.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele :

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______ 11 nr. xxxxxxx/30.03.2011 (f.8) s-a dispus sancționarea petentei cu amendă în cuantum de 1750 lei și 560 euro despăgubire.

În fapt, s-a reținut că autoturismul petentei cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX a circulat pe drumurile naționale fără a deține rovinietă valabilă.

Fapta contravențională a fost încadrată în dispozițiile art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 („fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă”), fiind sancționată de art. 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002.

Intimatul a procedat la afișarea actului sancționator la sediul petentului, conform procesului verbal de îndeplinire a procedurilor de comunicare de la dosar (f.39).

Potrivit dispozițiilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

Prin Decizia nr. 10/2013 pronunțată în recursul în interesul în data de 10.06.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că modalitatea de comunicare a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului este subsidiară celei de comunicare prin poștă, cu aviz de primire. Contravenientului trebuie să i se dea posibilitatea să cunoască efectiv actul încheiat, precum și data comunicării acestuia pentru a-și formula apărările, iar modalitatea de comunicare prin poștă, cu aviz de primire, este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunilor contravenționale aplicate.

În interpretarea acestor dispoziții, instanța de fond reține că intimatul avea obligația de a comunica procesul verbal de contravenție prin poștă, cu aviz de primire, iar în măsura în care nu s-ar fi reușit comunicarea prin poștă acesta putea trece la procedura afișării la domiciliul sau sediul contravenientului. În cauza de față, intimatul a comunicat procesul verbal prin afișare la sediul petentei.

Dispozițiile legale privind comunicarea pun accentul pe primirea efectivă a actului având în vedere și faptul că în materia contravențională trebuie să i se respecte contravenientului garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din CEDO.

Necomunicarea procesul verbal prin poștă, cu aviz de primire, indică că în cazul de față nu a fost realizată o comunicare efectivă a contravenientului. Intimatul a procedat la afișarea procesului verbal la domiciliul contravenientului, fără a utiliza mai întâi comunicarea acestuia prin poștă, fapt ce încalcă garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1 din CEDO și nu asigură încunoștințarea efectivă a contravenientului cu posibilitatea acestuia de a-și formula apărările cu privire la actul sancționator.

Potrivit prevederilor art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii. Față de cele reținute mai sus, instanța de fond constată că intimatul nu a făcut dovada comunicării procesului verbal de contravenție în termenul de o lună prevăzut de lege, astfel încât instanța de fond a constat prescrisă executarea sancțiunii contravenționale aplicate prin acesta și a dispus exonerarea petentei de la plata amenzii și a tarifului de despăgubire.

Ținând seama de cele evidențiate, instanța de fond consideră că nu mai este necesar să se pronunțe asupra celorlalte aspecte arătate de petentă prin plângere.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 34 alin. 1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, se a admis plângerea contravențională.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel apelantul C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - SA., prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică - CESTRIN , solicitând admiterea apelului, modificarea in tot a sentinței, in sensul respingerii acțiunii si menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției ca temeinic si legal, având in vedere următoarele considerente :

Din interpretarea OG 2/2001 Procesul Verbal a fost intocmit respectând condițiile de forma impuse, la data contravenției, pentru autovehiculul cu nr. XXXXXXX neexistand rovinieta valabila.

Probele au fost greșit interpretate, in raport cu art. 480 alin. (6) N. Cod Pr. Civ si art . 9 alin 3 din OG 15/2002 si astfel, a hotărât ca răspunderea contravenționala a petentei este prescrisa, considerând ca nu se mai impune analizarea fondului cauzei

Astfel, art. 9 alin. 3 paragraful ultim prevede " Procesul-verbal se întocmește si se va comunica contravenientului in termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval in care nu se pot incheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru incalcarea prevederilor art. 8 alin (1)".

Potrivit art. 13 alin. 1 din OG 2/2001 " Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie in termen de 6 luni de la data savirsirii faptei."

Așadar, in speța noastră, fapta a fost săvârșita la data 03.11.2010, iar amenda a fost aplicata la data de 30.03.2010 a fost întocmit Procesul Verbal de Constatare a Contravenției seria Rxxxxxxxxx de către C_______ Naționala de Autostrăzi si Drumuri Naționale din România S.A. prin subunitatea acesteia Centrul de Studii Tehnice Rutiere si Informatica - CESTRIN, adică in termenul legal de prescripție de 6 luni de la săvârșirea faptei, asa cum prevede art. 13 alin. 1 din OG 2/2001.

Procesul Verbal de Constatare a Contravenției Rl xxxxxxxx a fost comunicat contravenientului, respectând dispozițiile art 14 alin. (1) din OG 2/2001, care prevede ca "Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie daca procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului in in termen de o luna de la data aplicării sancțiunii."

Din interpretarea prevederilor articolelor mai sus menționate , rezulta faptul ca, prin apariția Legii 144/xxxxx pentru modificarea OG 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, intenția legiuitorului a fost aceea ca, in intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției, sa nu se poate incheia alte procese verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile - si in nici un caz, art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție a răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de 6 luni.

Procedura de comunicare a fost făcuta cu aplicarea art. 27 din OG 2/2001, aprobata cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare, in care textul de lege are un caracter alternativ al celor doua modalități de comunicare a procesului verbal , fara sa existe vreo ordine de preferința intre ele, iar recurgerea la una dintre acestea este suficienta pentru a considera procedura de comunicare îndeplinita.

A luat la cunostiinta de Decizia ICCJ Nr. 10/2013 prin care s-a stabilit modalitatea de comunicare a procesului verbal de contravenție si a înștiințării de plata, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiara comunicării prin posta, cu aviz de primire .

Conform prevederilor art. 517 alin .4 Cod procedura civila , Decizia ICCJ Nr. 10/2013 este obligatorie de la data publicării in Monitorul Oficial al României, Partea I.

Având in vedere cele precizate, considera ca procedura de comunicare a procesului verbal de contravenție ________ xxxxxxxx a fost îndeplinita in conformitate cu legislația in vigoare la data comunicării acestuia, si pe cale de consecința solicita a se mentine procesul verbal mai sus precizat ca temeinic, legal intocmit si comunicat către petent.

Pentru toate aceste motive, va rugam sa dispuneți admiterea apelului, modificarea in tot a sentinței in sensul respingerii acțiunii si menținerea Procesului Verbal de Constatare a Contravenției ca temeinic si legal.

În drept a invocat dispozițiile art. 466 Cod Procedura Civila, în baza dispozițiilor O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, Legea nr.455 / 2001 privind semnătura electronica

Prin întâmpinare, intimatul ________________ solicitat respingerea apelului ca netemeinic și nefundamentat; menținerea, în totalitate, a sentinței civile pronunțate, pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de constatare nr. xxxxxxx/30.03.2011 a fost comunicat in data de 16.02.2015, data poștei. Procesul - verbal in cauza-a fost comunicat împreuna cu factura nr. xxxxxxxxxx emisa in data de 30.12.2014. Aspectele relatate de către intimata cu privire la comunicarea procesului-verbal prin afișarea acestuia la sediul unității nu sunt veridice.

De asemenea, prin decizia nr. 10/2013 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție in recursul in interesul legii cu privire la interpretarea si aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I din O.G. nr. 2/2001 prin care s-a stabilit ca modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului este subsidiara comunicării prin posta cu aviz de primire.

În dovedirea celor afirmate a depus in prima instanța inscrisurile comunicate de către intimata si plicul care conține stampila Poștei Romane.

Având in vedere considerentele arătate apreciaza ca in mod intemeiat a admis instanța de fond excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale invocata de către societatea subscrisa in acțiunea introductiva.

Pe fondul cauzei respectuos solicita a se constata nulitatea absoluta a procesului verbal de contravenție prin incalcarea prevederilor art.17 din O.G. 2/2001.

Sub aspectul legalității, va rugam sa constatați ca procesul verbal contestat nu indeplineste toate condițiile de forma prevăzute de art.17 din OG nr.2/2001 sub sancțiunea nulității absolute. Astfel in speța, agentul constatator nu a semnat olograf procesul verbal, acesta purtând o semnătura electronica.

Potrivit art.9 alin.2 si 10 din Ordonanța nr.15/2002, privind aplicarea tarifului de 0 utilizare si a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, incepand cu data de 01.08.2010, constatarea contravențiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri din România, consemnadu-se acesta in procesul verbal de constatare a contravenției.

Este de subliniat ca, textul art.9 din Ordonanța nr.15/2002, desi menționează expres aceasta posibilitate de constatare, nu face nici o referire la semnătura electronica a agentului constatator, iar pe de alta parte, la art.10 din Ordonanța nr.15/2002, se arata ca, contravențiilor prevăzute la art.8 le sunt aplicabile dispozițiile OG nr.2/2002 si nu arata ca se copleteaza in măsura in care nu se dispune altfel prin ordonanța.

Nici Ordinul nr.769/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, nu face referire la semnătura electronica, cu toate acestea, procesul verbal contestat poarta mențiunea ca a . fost generat si semnat electronic. Va invederam ca, având in vedere scopul Legii nr.455/2001, anume, rezolvarea problemelor legate de securitatea rețelelor de calculatoare, precum si noțiunea de semnătura electronica, ce permite doar autentificarea unui document electronic, fata de 9 dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001 si art.1171 Cod civil, semnătura agentului constatator trebuie sa fie olografa.

Potrivit art.4 pct.3 din Legea nr.455/2001, semnătura electronica reprezintă date in forma electronica, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date in forma electronica si care servesc ca metoda de identificare, si mai mult, nu orice specie de semnătura electronica este de natura sa rezolve problemele de securitate a rețelelor de calculatoare, o asemenea calitate având doar semnătura electronica extinsa, care, conform art.4 pct.3 al Legii, este acea semnătura care indeplineste cumulativ următoarele condiții: este legata in mod unic de semnatar; ^ asigura identificarea semnatarului; este creata prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; este legata de datele in forma electronica, la care se raportaeaza in asa fel incat orice modificare ulterioara a acestora este indescifrabila.

Potrivit art.4 pct.l din Legea nr.455/2001, datele in forma electronica, sunt reprezentări ale informației __________________________ adecvata creării, prelucrării, trimiterii sau stocării acesteia prin mijloace electronice.

In ceea ce privește regimul juridic al inscrisurilor electronice care poarta o semnătura electronica, in privința condițiilor si efectelor, regim juridic reglementat de art.5, in speța,

Intimata susține, raportat la procesul verbal in discuție, faptul că; inscrisului in forma electronica, caruie i s-a incorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătura electronica extinsa, bazata pe un certificat calificat si generata cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat cu inscrisul sub semnătura privata. Or, procesul verbal de contravenție asa cum este reglementat de Ordonanța nr.2/2001, nu este inscris sub semnătura privata.

Pe cale de consecința, va rugam sa constatați ca procesului verbal contestat ii sunt aplicabile disp. Ordonanței nr.2/2001, inclusiv art.17, privind semnătura agentului consatatator.

De altfel, chiar legiuitorul a inteles sa intareasca in mod expres acest aspect, astfel ca, la art.10 din ordonanța nr.15/2002 a prevăzut ca, contravențiilor prevăzute la art.8 le sunt aplicabile dispozițiile OG nr.2/2001. ART. 17 din OG NR.2/2001, prevede:

Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constata și din oficiu. In acest sens va rugam sa aveți in vedere dispozițiile deciziei nr. 6/2015 a ICCI. Prin urmare, va rugam sa respingeți apelul formulat ca neintemeiat si sa mențineți sentința civila nr. 8101/05.06.2015 pronunțata in dosarul nr. XXXXXXXXXXXXX de către Judecătoria Timișoara, ca temeinica si legala.

In drept, invocam prevederile art. 471 alin. 5) din Codul de procedura civila, art.17, art. 31 alin (1), art.32 alin(2) si (3), art.33 , art. 34 - 36 din O.G.nr.2/2001, republicata, decizia nr. 6/2015 a ICCJ si decizia nr. 10/2013 a ICCJ.

Analizând apelul formulat, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Tribunalul il găsește ca nefondat, pentru ca, pe lângă argumentele avute în vedere de către judecătorie( legate de obligația intimatului de a comunica procesul verbal de contravenție prin poștă, cu aviz de primire si doar în măsura în care nu s-ar fi reușit comunicarea prin poștă acesta putea trece la procedura afișării la domiciliul sau sediul contravenientului, or, in cauza de față, intimatul a comunicat procesul verbal prin afișare la sediul petentei) , tribunalul subliniază că procesul-verbal de contravenție contestat nu cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din OG 2/2001, respectiv semnătura agentului constatator.

Se observă astfel că procesul-verbal de contravenție nu cuprinde semnătura olografă a agentului constatator, mențiunile inserate în procesul-verbal de contravenție potrivit cărora acesta a fost generat și semnat electronic conform Legii nr. 455/2001nefiind de natură să conducă la concluzia valabilității unui proces-verbal întocmit cu încălcarea normelor imperative și să suplinească lipsa semnăturii olografe a agentului constatator, atât timp cât aceeași lege prevede că „înscrisul în formă electronică este destinat pentru a fi citit prin intermediul unui program informatic”, or, în speță, procesul-verbal a fost adus la cunoștința petentei pe suport de hârtie, astfel că semnătura electorinică nu este valabilă întrucât nu a fost aplicată în condițiile prevăzute de legea specială, încălcându-se dispozițiile acesteia referitoare la faptul că înscrisul în formă electronică nu este destinat a fi citit și comunicat pe suport de hârtie.

În acest sens s-a pronunțat deja ICCJ, prin Decizia nr. 6/16.02.2015, dată în recurs în interesul legii, arătând că „în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările, raportate la dispozițiile art.4 pct.1-4 și art.7 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică, republicată, procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor prevăzute de art.8 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.424/2002, cu modificările și completările ulterioare, încheiate potrivit art.9 alin.(1) lit.a), alin.(2) și alin.(3) din acest act normativ, transmise persoanelor sancționate contravențional pe suport de hârtie, sunt lovite de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.”, decizie care este obligatorie conform art. 517 al. 4 Cod proc. civ.

D____ urmare, în baza art. 480 C. pr. civ., apelul declarat de către apelanta intimată CNADNR SA urmează a fi respins ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRÂȘTE :


Respinge apelul declarat de apelantul C_______ Naționala de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA-CESTRIN, cu sediul în București, _____________________. 401A, sector 6, împotriva sentinței civile nr. 8101/05.06.2015, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr. XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul _________________ sediul în TIMIȘOARA, __________________, J____ T____.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 Decembrie 2015 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D___ P_____ G_______ B______

Grefier,

E_____ B______

Red. D.P, XXXXXXXXX 2015

PI A______ R______ Balulescu







Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025