Dosar nr. XXXXXXXXXXXXXX anulare proces verbal de contravenție

Apel

R O M Â N I A

TRIBUNALUL B_______

Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Ședința publică din 11.12.2015

Instanța constituită din:

Președinte - T________ C_______

Judecător - B______ L_____

Grefier - C____ I_____

D E C I Z I A N R. 1285 A

Pe rol judecarea apelului civil declarat de intimata-apelantă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_______, în contradictoriu cu intimata-petentă ___________, prin administrator G_______ A___, împotriva Sentinței civile nr. 4000/22.04.2015, pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXXXXX al Judecătoriei B_______, având ca obiect „anulare proces verbal de contravenție”.

La apelul nominal realizat în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța constată depusă la dosar, prin serviciul registratură, practică judiciară (filele 16-20 dosar).

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, în afară de înscrisurile depuse la dosar pe care le încuviințează, instanța constată apelul în stare de judecată.

T R I B U N A L U L,

Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele:

P___ Sentința nr. 4000/22.04.2015, Judecătoria B_______ a respins plângerea contravențională formulată de petenta _____________. în contradictoriu cu intimata Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_______ ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte plângerea contravențională formulată de petenta _____________. în contradictoriu cu intimata Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, a modificat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției _______/2009 nr. xxxxxxx din data de 20.08.2014 întocmit de intimată, în sensul că a înlocuit sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 3000 lei, cu sancțiunea contravențională a avertismentului, a atras atenția petentei asupra pericolului social al faptelor, cu recomandarea ca în viitor să respecte dispozițiile legale, a menținut în rest procesul-verbal atacat și a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției _______/2009 nr. xxxxxxx din data de 20.08.2014, întocmit de către intimată s-a reținut că petenta nu și-a îndeplinit obligația de a depune declarația 112, pentru luna mai 2014 (fila 7).

Pentru această faptă, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 3000 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 219, alin.1, lit. b, din O.G. 92/2003 și sancționate de art. 219 alin. 2 , lit. d din O.G. 92/2003.

Procesul-verbal nu a fost semnat de petentă, fiind în schimb semnat de un martor asistent.

Prima instanță a constatat faptul că plângerea contravențională a fost formulată în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.

În drept, prima instanță, în temeiul art. 34 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, a analizat legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat și a hotărît asupra sancțiunii aplicate.

Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, prima instanță a reținut că acesta se bucură de prezumția de legalitate până la proba contrară, conform art. 34 O.G. nr.2/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 2/2001, elementele obligatorii pe care trebuie să le conțină un proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții sunt următoarele: data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupația și locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei și la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac și organul la care se depune plângerea.

Totodată, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal.

Procedând la verificarea legalității procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat de către petentă, prima instanță a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente și cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 17 din O.G nr. 2/2001, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.

Prima instanță a reținut că societatea petentă nu a invocat nerespectarea unor dispoziții legale sancționate cu nulitatea relativă.

De asemenea, prima instanță a apreciat că, fapta reținută în sarcina petentei _______________. a fost descrisă suficient pentru a permite corecta încadrare juridică și aplicarea sancțiunii corespunzătoare, procesul-verbal contestat fiind de natură a răspunde cerințelor legale imperative.

Pentru aceste motive, prima instanță a apreciat că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției _______/2009, nr. xxxxxxx, din data de 20.08.2014, a fost încheiat cu respectarea condiției legalității.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, prima instanță a reținut că acesta se bucură de prezumția de temeinicie, până la proba contrară, conform dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Prima instanță a constatat că, în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile art. 219, alin. 1 din O.G. 92/2003, ale art. 219, alin. 2 din O.G. 92/2003, ale art. 81 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, H.G. 1397/2010.

Astfel, potrivit art. 219 alin. 1 lit. b) din O.G. nr. 92/2003 :„(1) Constituie contravenții următoarele fapte: (…) b) neîndeplinirea la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume, precum și orice informații în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile, bunurile și veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora”, iar conform art. 219, alin (2), lit. d din O.G. nr. 92/2003: „(2)Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează astfel: (...) d) cu amenda de la 500 lei la 1.000 lei, pentru persoanele fizice, si cu amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice, în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. a), b), g)–m)”.

De asemenea, potrivit art. 81 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003: „(1) Declarația fiscală se depune de către persoanele obligate potrivit Codului fiscal, la termenele stabilite de acesta”.

Totodată, potrivit Anexei 7 din H.G. 1397/2010, Declarația 112, „declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate se completează și se depune de plătitorii de impozite și contribuții cărora le revin, potrivit legislației în vigoare, obligațiile de plată cuprinse în Nomenclatorul "Creanțe fiscale". Termenul de depunere a declarației este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se datorează impozitul pe venit și contribuțiile sociale perioadei de raportare”.

Reprezentantul petentei nu s-a prezentat în instanță, dar a solicitat încuviințarea administrării probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Cu privire la probațiune, prima instanță a constatat că în O.G. nr. 2/2001 nu se arată în mod expres care este forța probatorie a procesului verbal de constatare a contravenției, dar în practica judiciară internă, plecând în principal de la prevederile art. 47 din O.G. nr. 2/2001, care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere că procesul verbal legal întocmit face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, s-a statuat că, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul verbal.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța trebuie să analizeze, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentului reprezintă o ”acuzație în materie penală”, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această analiză se realizează prin prisma a trei criterii alternative, care pot fi abordate și cumulativ, atunci când analiza lor separată nu permite a se ajunge la o concluzie clară, respectiv: natura faptei, caracterul penal al textului ce definește contravenția, conform legislației interne, și natura și gradul de severitate al sancțiunii aplicate.

În speță, se constată că norma în baza căreia s-a constatat fapta are caracter general, iar amenda aplicată petentei, în cuantum de 3000 de lei, nu are scop reparator, ci scop de prevenire și pedepsire.

Calificarea faptei ca ”acuzație în materie penală” are drept consecință directă, în privința probațiunii, incidența prezumției de nevinovăție de care se bucură petenta și, pe cale de consecință, obligația organelor statului de a convinge instanța în privința vinovăției ”acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Față de cele expuse mai sus, prima instanță a concluzionat că acuzația adusă petentei este o acuzație penală în sensul Convenției, iar aceasta beneficiază și în procedura contravențională de prezumția de nevinovăție, care a fost instituită cu scopul de a proteja indivizii fața de posibilele abuzuri din partea autorităților, motiv pentru care sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar nu petentului.

Referitor la procesul-verbal, prima instanță a reținut că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.

În acest sens este de remarcat că în jurisprudența Curții se reține în mod constant că prezumțiile nu sunt, în principiu, contrare Convenției.

Astfel, în Hotărârea pronunțată în cauza Salabiaku împotriva Franței, Curtea a reținut că prezumțiile sunt permise de Convenție, dar nu trebuie sa depășească limitele rezonabile ținând seama de gravitatea mizei si prezervând drepturile apărării (paragraful 28).

P___ urmare, prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul verbal, deși din probele administrate de „acuzare” instanța nu poate fi convinsă de vinovăția „acuzatului”, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, care este liber să reglementeze importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Potrivit dispozițiilor art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A_____ v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).

Având în vedere aceste principii, prima instanță a reținut că procesul-verbal de contravenție beneficiază de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cât timp petentului i se asigură de către instanță condițiile specifice de exercitare efectivă a dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. P___ urmare, atât timp cât contravenientului i se oferă posibilitatea reală, efectivă de a proba contrariul, prezumția de nevinovăție, astfel cum este conturată în jurisprudența CEDO nu este încălcată.

În speță, societatea petentă a avut posibilitatea de a-și proba susținerile și de a-și formula apărările, acesteia fiindu-i comunicate întâmpinarea depusă de intimată, precum și înscrisurile anexate, având totodată posibilitatea de a solicita administrarea de probe și obținând încuviințarea de către instanță a probei cu înscrisurile depuse la dosar.

Pe cale de consecință, instanța reține că petentei i-a fost oferit cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina acesteia responsabilitatea modalității efective în care a înțeles să uzeze de drepturile sale procedurale.

Analizând probatoriul administrat în cauză, prima instanță a constatat că nu s-a probat o realitate contrară celei menționate în procesul-verbal contestat.

Așadar, din tot ansamblul materialului probator reiese că, societatea petentă nu și-a îndeplinit obligația de a depune declarația 112, pentru luna mai 2014. De altfel, prima instanță a reținut că, societatea petentă nu a negat situația de fapt consemnată în procesul-verbal de constatare a contravenției, ci doar a precizat că, prin rezoluția nr. 4503/29.07.2013 a ONRC de pe lângă Tribunalul B_______, s-a dispus suspendarea activității sale, pentru perioada 24.07.xxxxxxxxxxxxx16, astfel că, potrivit prevederilor legale, în perioada suspendării activității nu mai avea obligația depunerii declarația 112.

Cu toate acestea, prima instanță a reținut că, potrivit legii, societăților le revine obligația de a depune declarația 112 inclusiv în perioada în care acestea nu desfășoară activitate și nu rulează nici o sumă de bani.

Potrivit Ordinului ANAF nr. 1221/2009 privind procedura de aprobare a regimului derogatoriu, contribuabilul are posibilitatea de a solicita aplicarea regimului de declarare derogatoriu printr-o cerere depusă la organul fiscal în a cărui evidență fiscală este înregistrat.

În speță, contribuabilul nu a făcut dovada că se bucură de regimul de declarare derogatoriu, context în care instanța apreciază că procesul-verbal de contravenție este în mod temeinic întocmit. Instanța mai reține că, societatea petenată a formulat o cerere prin care a solicitat aprobarea regimului derogatoriu, însă aceasta cerere a fost depusă ulterior datei încheierii procesului verbal de constatare a contravenției, respectiv la data de 08.09.2014. În plus, instanța constată că, din adresa nr. xxxxx din data de 23.09.2014 emisă de Administrația Finanțelor Publice B_______, reiese că societatea petentă nu poate beneficia de regimul derogatoriu prevăzut de Ordinul nr. 1221/2009, deoarece are starea de inactivitate de la data de 11.08.2014, faptă care este înregistrată si în cazierul fiscal (fila 27).

Având în vedere această situație, prima instanță a nu a putut reține apărările formulate de către petentă, precum că ar beneficia de regimul derogatoriu prevăzut de dispozițiile legale.

Totodată, prima instanță a reținut că, potrivit art. 11 din O.G. nr.2/2001, caracterul contravențional al faptei este înlăturat în cazul erorii de fapt, iar potrivit art.51 alin.1 din Codul penal, care se aplică în materie contravențională, eroarea de fapt constă în necunoașterea sau cunoașterea greșită a unei stări, împrejurări sau situații de care depinde caracterul penal al faptei. Cum însă petenta invocă o eroare de drept, respectiv necunoașterea dispozițiilor legale, instanța constată că aceasta nu poate conduce la înlăturarea caracterului contravențional al faptei, deoarece „Nimeni nu poate invoca necunoașterea legii”.

Întrucât petenta, nu și-a îndeplinit obligația a depune în termen declarația 112 ce reprezintă „Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate” în conformitate cu prevederile H.G. 1397/2010 și având în vedere și faptul că nu se poate reține existența vreunei cauze de nulitate absolută a procesului-verbal contestat sau a unei cauze care să înlăture caracterul contravențional al faptei, instanța constată că forța probantă a procesului verbal _______/2009, nr. xxxxxxx, încheiat la data de 20.08.2014 nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumția de legalitate și temeinicie instituită de lege.

În ceea ce privește sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 3000 lei aplicată petentei pentru fapta prevăzută de art. 219, alin. 1 din O.G. 92/2003 și sancționată de art. 219, alin. 2 din O.G. 92/2003, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, instanța, ținând seama de principiul proporționalității în stabilirea și aplicarea unei sancțiuni contravenționale, raportat la împrejurările săvârșirii faptei și la gradul de pericol social al acesteia, apreciază că agentul constatator nu a proporționalizat corect sancțiunea aplicată.

Având în vedere împrejurările săvârșirii contravenției se apreciază că fapta nu prezintă un grad de pericol așa de ridicat încât să se justifice aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale, motiv pentru care prima instanța, în temeiul art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001 (Sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite) și art. 7 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 (Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă) a înlocuit sancțiunea pecuniară cu o sancțiune morală, cea a avertismentului, atrăgând atenția petentei că dacă va mai săvârși o altă contravenție, i se va aplica o sancțiune mai aspră.

Conform dispozițiilor art. 7 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 (Avertismentul constă în atenționarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârșite, însoțită de recomandarea de a respecta dispozițiile legale), prima instanță a atras atenția petentei, că avertismentul dat cuprinde, pe lângă elementul de mustrare și pe acela de atenționare cu privire la conduita ce trebuie să o adopte pentru viitor. Prima instanță a apreciat că sancțiunile juridice nu constituie mijloace de răzbunare ale societății, ci de prevenire a săvârșirii faptelor ilicite, de educare a persoanelor vinovate. Mai mult, instanța reține că, în speță nu s-a făcut dovada persistenței petentei într-un comportament contravențional similar și anterior sancționat, comportament care să excludă posibilitatea funcționării eficiente a principiului aplicării graduale a sancțiunilor

În temeiul art. 453 C.pr.civ. prima instanță a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelanta D.R.G.F.P. Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_______, solicitând schimbarea soluției primei instanțe, în sensul respingerii plângerii contravenționale.

A arătat apelanta, în esență, că agentul constatator a aplicat corect sancțiunea amenzii și că prima instanță nu a ținut cont de dispozițiile art. 219 din OG nr. 92/2003, dispoziții care stipulează în mod expres sancțiunile aplicabile, printre acestea nefiind prevăzută sancțiunea avertisment. Așa fiind, apelanta susține că nici organul constatator și nici instanța nu poate trece sub minimul de amendă prevăzut de lege, chiar dacă s-ar considera că fapta nu prezintă pericol social ridicat.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Tribunalul constată că apelul este nefondat și urmează a-l respinge, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

După cum rezultă din cuprinsul plângerii contravenționale, susținut prin înscrisurile anexate (fila 9 fond), petenta L___ SRL a solicitat și a obținut înregistrarea mențiunilor privind suspendarea activității sale, în intervalul 24.07.xxxxxxxxxxxxx16. În acest context, considerând că nu îi mai incumbă o atare obligație, petenta a omis să depună declarația 112, aferentă lunii mai 2014, ceea ce a atras sancționarea sa, prin procesul-verbal contestat în speță.

Constată Tribunalul că deși în cauză sunt date condițiile atragerii răspunderii contravenționale, situația concretă a petentei vădește un grad redus de pericol social, aspect care a determinat, în mod corect, înlocuirea amenzii inițial aplicate de agentul constatator.

Astfel, deși nejustificată legal, omisiunea depunerii declarației financiare nu apare ca rezultat al relei-credințe, respectiv al intenției petentei de a-și nesocoti obligațiile, abaterea fiind, în realitate, rezultatul unei simple aprecieri eronate a efectelor suspendării de activitate.

Această stare de fapt trebuie apreciată ca atare (ceea ce s-a și întâmplat în primă instanță), pentru ca tratamentul aplicat petentei să nu devină inechitabil, prin comparație cu cel aplicabil entităților care își ignoră în chip absolut obligația de declarare a datelor financiare.

Se mai notează că deși prevederile invocate de apelantă stabilesc sancțiunea amenzii, pentru fapte de tipul celei din speță, ele nu interzic aplicarea alternativă a sancțiunii avertisment, respectiv funcționarea regulilor generale instituite prin OG nr. 2/2001 (art. 5 și 6). De altfel, prin art. 7 alin. 3 din această ordonanță, legiuitorul a stabilit în mod expres că avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune.

În consecință, în temeiul dispozițiilor ale art. 7 și 21 din actul normativ menționat, față de circumstanțele concrete ale speței, a fost posibilă și oportună înlocuirea amenzii inițial aplicate petentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, cererea de apel formulată de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin mandatar Administrația Județeană a Finanțelor Publice B_______, cu sediul în B_______, Piața Revoluției nr. 5, județul B_______, în contradictoriu cu intimata-petentă ___________, prin administrator G_______ A___, cu sediul în B_______, __________________, _____________, județul B_______, împotriva Sentinței nr. 4000/22.04.2015 a Judecătoriei B_______.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 11.12.2015.

Președinte, Judecător, Grefier,

Red. TC

Tehnored. CI/TC

Jud. fond. Z____ A___ A______

4 ex./ 29.12.2015