Dosar nr. XXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL M________
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 572/2015
Ședința publică de la 29 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E______ T____
Judecător A_____ C______
Grefier V________ B____
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul intimat I____________ Județean de Poliție M________ , împotriva sentinței nr. 654/15.04.2015 pronunțată de Judecătoria Vînju M___ , în dosar nr.XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent D_____ I___ .
La apelul nominal făcut în ședința publică , lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, se constată că, prin cererea de apel, apelanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 223 Cod de procedură civilă , după care, nemaifiind cererii de formulat sau excepții de invocat, cauza fiind în stare de judecată, instanța a rămas în deliberare asupra apelului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 654/15.04.2015 pronunțată de Judecătoria Vînju M___ a fost admisă în parte plângerea, anulat procesul verbal de contravenție și s-a dispus restituirea certificatului de înmatriculare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele :
Prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 22.01.2015 de I____________ Județean de Poliție M________ – Politia orașului Vînju M___, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 390 lei, pentru fapta prev. de art.100 al.1, pct.7 din OUG nr.195/2002 ® și cu avertisment pentru fapta prev.de art.101 al.1, pct.11 din OUG nr.195/2002 ®, prin care s-a reținut faptul că la data de 22.01.2015, a condus auto cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe Calea Severinului din Vînju M___, în timp ce motorul emana noxe peste limita legală admisă și fără să-i funcționeze lampa de poziție stânga față. Defecțiunile tehnice au fost constatate de către reprezentantul RAR care a întocmit raportul de control tehnic în trafic.
Prin plângere, petentul a contestat contestată procesul verbal de contravenție, motivând faptul că în data de 04.11.2014 a efectuat ITP-ul la acest autoturism, primind calificativul „B__ tehnic”.
Analizând legalitatea procesului-verbal de contravenție, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanța a constatat că acesta întrunește condițiile de formă impuse de dispozițiile art. 17, art. 19 și cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 16 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, inclusiv menționarea locului săvârșirii contravenției.
Cu privire la temeinicia procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, instanța a reținut că acesta este un act administrativ de autoritate, cu caracter jurisdicțional, ce face dovada deplină a situației de fapt până la proba contrară, conform art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit reglementărilor privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor - RNTR 11anexă la Ordinul 510/2007 publicat în Monitorul Oficial nr. 483/2012, control tehnic în trafic CTT reprezintă controlul inopinat de natură tehnică al unui vehicul în circulație pe drumurile publice din România, efectuat de RAR și Poliția Rutieră.
Potrivit art. 8, înainte de a proceda la o inspecție privind punctele de control enumerate în raportul de CTT, inspectorul RAR ia în considerare documentele care atestă efectuarea ITP și/sau un raport de CTT prezentat de conducătorul auto și care a fost întocmit recent fie de RAR, fie de autoritatea competentă a unui alt stat membru al Uniunii Europene.
Atunci când aceste documente și/sau raportul precizat mai sus furnizează proba că o inspecție a fost deja efectuată în decursul ultimelor 3 luni asupra unuia dintre punctele de control enumerate în raportul de CTT, acest punct nu este controlat din nou decât în cazul în care acest control este justificat, în principal, de existența unui defect sau a unei neconformități evidente.
Instanța a reținut că din certificatul de inspecție tehnică periodică întocmit la dat de 01.11.2014 a rezultat că autovehiculul era corespunzător din punct de vedere tehnic pentru a circula pe drumurile publice.
Inspectorul RAR determină, în urma verificărilor efectuate, defecte majore sau periculoase în conformitate cu planul de operațiuni, marchează în raportul de CTT acele puncte la care au fost constatate astfel de defecte, iar pe versoul raportului de CTT marchează codurile ce denumesc verificările la care au fost identificate defectele respective, conform art. 10 din R.N.T.R. 11, aprobat prin Ordinul 510/2007 publicat în Monitorul Oficial nr. 483/2012. Inspectorul RAR menționează în clar toate defectele identificate la rubrica privind detalierea defectelor constatate, conform art. 11 din Ordinul 510/2007.
Instanța a reținut că inspectorul RAR a menționat pe raportul de CTT la rubrica defecte „CO 2000 = 0,96%>0,3% max. admis noxe” fără a fi atașată însă dovada acestei valori a emisiei de noxe, eliberată de analizorul de gaze de evacuare.
Aparatura utilizată la CTT trebuie să îndeplinească condițiile precizate prin reglementările în vigoare. Potrivit acestor reglementări, programul analizorului de gaze trebuie să permită tipărirea rezultatelor măsurătorii. Pe buletinul de probă trebuie să fie tipărite cel puțin următoarele date: a) data, ora și minutul efectuării probei; b) temperatura uleiului de motor, la momentul efectuării probei; c) turația de mers în gol încet la care s-a efectuat proba; d) valoarea CO_cor la turația de mers în gol încet; e) valoarea HC măsurată la turația de mers în gol încet; f) turația de mers în gol accelerat la care s-a efectuat proba - numai în cazul analizoarelor cu 4 gaze; g) valoarea CO sau CO_cor la turația de mers în gol accelerat - numai în cazul analizoarelor cu 4 gaze; h) valoarea coeficientului lambda la turația de mers în gol accelerat - numai în cazul analizoarelor cu 4 gaze; i) valoarea HC măsurată la turația de mers în gol accelerat.
Instanța a mai reținut că raportul de control tehnic în trafic nu este însoțit de rezultatele înregistrate de analizorul de gaze, instanța fiind în imposibilitatea de a aprecia dacă mențiunile înscrise în raportul de control corespund sau nu celor constatate.
De asemenea, pe dovada eliberată petentului, inspectorii RAR D___ au înscris, la data de 06.02.2015 mențiunea „B__ tehnic pentru defectele menționate”
Coroborând aceste aspecte cu concluziile certificatului de inspecție tehnică periodică întocmit la data de 01.11.2014, instanța a apreciat întemeiată plângerea formulată de petent.
Cu privire la criticile formulate de petent în privința dovezii ________ nr. xxxxxxx, instanța a apreciat-o ca o simplă eroare materială înscrierea greșită a datei de expirare a valabilității acesteia, reținând că a fost completată data eliberării și perioada de valabilitate, aceasta fiind prelungită la data de 02.02.2015 până la 04.03.2015.
Pentru considerentele expuse instanța a admis în parte plângerea contravențională, a anulat procesul verbal de constatare a contravenției ________ nr.xxxxxxx din 22.01.2015 și a dispus restituirea certificatului de înmatriculare petentului.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimatul I____________ Județean de Poliție M________ criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și pe fond respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție.
În motivare, apelantul intima a susținut că prin hotărârea criticată, instanța de fond a admis plângerea și a anulat procesul verbal de contravenție, reținând că raportul de control tehnic în trafic nu era însoțit de rezultatele înregistrate de analizatorul de gaze și astfel instanța a fost în imposibilitate de a aprecia dacă mențiunile înscrise în raportul de control corespund sau nu celor consemnate.
Apreciază apelantul intimat că sentința este nefondată, deoarece raportul de control tehnic în trafic este un act oficial, emis de către reprezentanții unei autorități publice , în exercitarea atribuțiilor de serviciu, act prezumat de veridicitate până la dovada înscrierii în fals.
Or, așa cum se poate observa, din considerentele sentinței , instanța de fond a avut dubiu cu privire la actul eliberat de un reprezentant RAR pe motiv că nu era însoțit de dovada celor înscrise în acesta, însă asupra certificatul de inspecție tehnică periodică emis la data de 04.11.2014 de către o stație de inspecție tehnică a unei societăți comerciale , agreată de către RAR nu a avut dubii, deși nici acesta nu era însoțit de rezultatele testelor la care era suspus autovehiculul.
Astfel că, apreciază apelantul intimat că instanța de fond în mod greșit a anulat procesul verbal de contravenție și că, eventual pentru formarea convingerii putea solicita la RAR documentul emis de către analizatorul de gaze la momentul controlului.
Pentru considerentele expuse a solicitat admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței atacate și pe fond respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 și următoarele Cod de procedură civilă, iar în temeiul art. 411 Cod de procedură civilă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Intimatul petent, deși i s-a făcut cunoscut că are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai depune probe și de a invoca excepții, nu a formulat și depus întâmpinare.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în raport de dispozițiile art.476-479 N.C.pr.civ. instanța reține că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, prin procesul verbal de contravenție ________ nr.xxxxxxx încheiat la data de 22.01.2015 de I____________ Județean de Poliție M________, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 390 lei, pentru fapta prev.de art.100 al.1, pct.7 din OUG nr.195/2002 și cu avertisment pentru fapta prev.de art.101 al.1, pct.11 din OUG nr.195/2002 , reținându-se că la data de 22.01.2015, a condus auto cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe Calea Severinului din Vînju M___, iar motorul autovehiculului emana noxe peste limita legală admisă și fără să-i funcționeze lampa de poziție stânga față. Defecțiunile tehnice au fost constatate de către reprezentantul RAR care a întocmit raportul de control tehnic în trafic.
Procesul verbal de contravenție a fost semnat de către contravenient cu obiecțiuni, în sensul că nu este de acord cu cele constatate.
Din înscrisurile depuse la dosar , respectiv Certificat de Inspecție Tehnică Periodică efectuat la autovehiculul controlat de agenții constatatori, la 04.11.2014 rezultă că vehiculul este „ bun tehnic”, fila 11 dosar fond, aceeași mențiune existând și pe dovada din 06.02.2015 , fila 29 dosar fond .
Potrivit art. 8 din Ordinul nr. 510/2007 pentru aprobarea Reglementărilor privind controlul tehnic în trafic al vehiculelor rutiere - RNTR 11, inspectorul RAR ia în considerare documentele care atestă efectuarea ITP sau ITPI precum și un raport CTT prezentat de conducătorul auto și care a fost întocmit recent fie de RAR fie de un serviciu competent al unui stat membru al UE . De asemenea, ia în considerare un document eliberat de un centru de reparații autorizat de RAR, care atestă efectuarea unor reparații la vehiculul respectiv.
Dacă aceste documente și/sau raportul precizat mai sus furnizează proba că o inspecție a fost deja efectuată în decursul ultimelor 3 luni, asupra unuia dintre punctele de control enumerate în raportul CTT acest punct nu este controlat din nou, decât în cazul în care acest control este justificat de existența unei defecțiuni sau unei neconformități evidente.
Cum în speță, autovehiculul oprit în trafic de către agentul constatator avea inspecția tehnică periodică efectuată la data de 04.11.2014, procesul verbal a fost încheiat la 22.01.2015, deci în interiorul perioadei de 3 luni prevăzută de actul normativ mai sus arătat, iar neconformitatea reținută prin raportul de control a constat în depășirea emisiilor de CO2, cu 0,3 % decât limita admisă, nu se poate reține că în această situație neconformitatea este evidentă , astfel că procesul verbal este nelegal.
Mai mult, nefiind vorba de o neconformitate evidentă , petentul a avut convingerea că autovehiculul pe care-l conduce potrivit inspecțiilor efectuate , îndeplinește condițiile tehnice pentru a circula pe drumurile publice.
Văzând și dispozițiile art. 480 alin 1 Cod de procedură civilă, instanța urmează să respingă apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelantul intimat I____________ Județean de Poliție M________ , cu sediul în Municipiul Dr.Tr. S______, _______________.75, județul M________, împotriva sentinței nr. 654/15.04.2015 pronunțată de Judecătoria Vînju M___, în dosar nr.XXXXXXXXXXXX în contradictoriu cu intimatul petent D_____ I___ domiciliat în C______, __________________.2, ___________.2, __________________.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Septembrie 2015, la sediul Tribunalului M________ .
Președinte, E______ T____ |
|
Judecător, A_____ C______ |
|
Grefier, V________ B____ |
|
Red. TE
Tehnored. VB
Ex.4/12.10.2015
Cod operator 2626