ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A CIVILĂ
DOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5921
Ședința publică din data de 02.09.2015.
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – M_______ A________ M________
GREFIER – A____-D____ HIRSTEA
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta ______________________ SRL și pe intimata M_________ B________-CONSILIUL LOCAL SECTOR 1 PRIN POLITIA LOCALA SECTOR 1- SERVICIUL PROTECTIA MEDIULUI SI ACTIVITATII COMERCIALE-DIRECTIA INSPECTIE, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petenta prin avocat C_______ G_____ cu împuternicire avocațială aflată la fila 1 din dosar, lipsind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în discuție excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București invocată prin întâmpinare.
Petenta, prin apărător arată că regulatorul de competență a stabilit competența materială a Judecătoriei Sectorului 5 București, iar potrivit normelor actuale ale C.pr.civ. judecătoria este competentă material, iar sediul contestatoarei fiind în sectorul 5, respectiv ________________________________ teritorială aparține Judecătoriei Sectorului 5 București.
Instanța reține cauza spre soluționare sub aspectul excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28.08.2014 sub nr. xxxxx/302/2014 petenta a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal _______ nr. xxxxxx/20.08.2014, suspendarea efectelor juridice ale acestor acte administrative până la pronunțarea unei sentințe definitive, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, petenta arată că la data de 14.08.2014 s-a efectuat un control de către Poliția Locală Sector 1 la punctul de lucru al petentei din ______________________. 29C,parter, București, în urma căruia a fost întocmit procesul-verbal de control nr. xxxxxx/15.08.2014.
La data de 20.08.2014, dl. Cakmak O___, reprezentantul legal al societății petente, s-a prezentat la sediul Poliției Sector 1 conform invitației, unde au fost întocmite procesele-verbale de control nr. xxxxxx și _______ nr. xxxxxxxx, ambele datate din 20.08.2014. la data încheierii proceselor-verbale, petenta formulase o contestație împotriva deciziei nr. 2725/21.05.2014 a Primarului Sectorului 1, dosar aflat pe rolul instanței de judecată, iar sancțiunea contravențională a fost aplicată ilegal în temeiul deciziei nr. 2725/21.05.2014 a Primarului Sectorului 1.
În drept, petenta a invocat disp. art. 1 din Legea nr. 554/2004, art. 31 alin. 1 și art. 32 alin. 3 din OG nr. 2/2001, art. 77 din OG nr. 99/2000.
În probațiune, petenta a solicitat proba cu înscrisuri.
La dosarul cauzei reclamanta a depus în dovedire: înscrisuri aflate la filele 4-8 din dosar.
La data de 12.12.2014 intimata a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care invocă excepției necompetentei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5, având în vedere că fapta a constatată și sancționată pe raza Judecătoriei Sectorului 1 București.
Prin sentința civilă nr 1203/11.02.2015 Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 5 București invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Municipiului București-Secția C_________ Administrativ și Fiscal.
Prin sentința civilă nr. 4585/17.06.2015 Tribunalul București Secția a II-a C_________ Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, a constatat conflictul negativ de competență, a suspendat judecata și a înaintat dosarul cauzei Curții de Apel București – Secția a VIII-a de contencios Administrativ și Fiscal pentru soluționarea conflictului.
Prin sentința civilă nr. 2036/13.07.2015 pronunțată de Curtea de apel București Secția a VIII-a C_________ Administrativ și Fiscal în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București-Secția civilă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr. XXXXXXXXXXXXXX.
Deliberând cu prioritate asupra excepției necompetenței teritoriale a judecătoriei Sectorului 5 invocată prin întâmpinare, constată următoarele:
Potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, competența teritorială de soluționare a plângerilor formulate împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor aparține judecătoriei în raza căreia a fost săvârșită contravenția, dispozițiile stipulate în textul de lege stabilind o competență teritorială exclusivă.
Verificând procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției atacat (fila 5), instanța constată că presupusa faptă contravențională reținută în cuprinsul acestuia în sarcina petentului constă în aceea că a desfășurat activitatea de alimentație publică conform cod CAEN 5610 – Restaurante în perioada suspendării activității comerciale dispusă prin Dispoziția de Primar Sector 1 cu nr. 2725/21.05.2014 și a fost săvârșită pe ______________________. 29C, parter, sector 1.
În aceste condiții, instanța competentă să soluționeze pricina este, conform dispozițiilor art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârșită presupusa contravenție, respectiv Judecătoria Sectorului 1 București, sediul petentei neavând nicio relevanță pentru determinarea competenței în cauză, nefiind aplicabil art. 111 C__, astfel cum eronat susține petenta, ci dispozițiile din legea specială.
Instanța mai reține că prin Decizia civilă nr. 2036/13.07.2015 pronunțată în dosarul nr. XXXXXXXXXXX, s-a stabilit numai competența materială privind judecarea prezentei cauze, având ca obiect anulare proces verbal de contravenție și proces-verbal de control, soluționându-se conflictul de competență între judecătorie și tribunal, în favoarea judecătoriei, nefiind însă tranșată și problema competenței teritoriale, astfel cum rezultă în mod clar din considerentele hotărârii judecătorești.
Față de considerentele anterior arătate, având în vedere și caracterul de ordine publică al normei de competență prevăzută de art. 32 din OG nr. 2/2001 și dispozițiile art. 129 alin. 2 pct. 3 raportat la art. 130 alin. 2 și art. 131 C. proc. civ., în temeiul art. 132 alin. 1 și 3 C.proc.civ., instanța urmează a admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București invocată prin întâmpinare și a declina competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 5 București, invocată prin întâmpinare.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petenta ______________________ SRL, cu sediul procesual ales la C__. Av. C_______ G_____ în sector 3, București, Calea Călărașilor, nr. 156, ______________. 1, _____________ și pe intimata M_________ B________-CONSILIUL LOCAL SECTOR 1 PRIN POLITIA LOCALA SECTOR 1-SERVICIUL PROTECTIA MEDIULUI SI ACTIVITATII COMERCIALE-DIRECTIA INSPECTIE, cu sediul în sector 1, București, _____________________, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.09.2015.
PREȘEDINTE , GREFIER,
M_______ A________ M________ A____-D____ H______
Red. si dact. M.A.M./A.D.H.
02.01.2015/4 ex.
JUDECĂTORIA SECTORULUI 5 BUCUREȘTI - SECTIA a II-a CIVILA
B________, Splaiul Independentei, nr.5, sector 4
DOSAR NR. xxxxx /302/2015
DATA: .... ….10.2015
C Ă T R E
Judecătoriei Sectorului 1 București
Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 5921 din data de 02.09.2015 a Judecătoriei Sectorului 5 București, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe petenta ______________________ SRL și pe intimata M_________ B________-CONSILIUL LOCAL SECTOR 1 PRIN POLITIA LOCALA SECTOR 1- SERVICIUL PROTECTIA MEDIULUI SI ACTIVITATII COMERCIALE-DIRECTIA INSPECTIE, în favoarea dvs., sens în care vă înaintăm alăturat dosarul nostru cusut și numerotat, conținând…….file, compus dintr-un volum și dosarele atașate, respectiv, XXXXXXXXXXX al Curții de Apel București (6 file), XXXXXXXXXXX al Tribunalului București (36 file), dosarul xxxxx/302/2014 al Judecătoriei Sectorului 5 București (36 file).
PREȘEDINTE , GREFIER,
M_______ A________ M________ A____-D____ H______