Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică


Date speţă
Instanţă:
Tribunalul BRAŞOV
Materie juridică:
Contencios administrativ şi fiscal
Stadiu procesual:
Apel
Obiect dosar:
Anulare proces verbal de contravenţie
Număr hotarâre:
1237/2015 din 09 octombrie 2015
Sursa:
Rolii.ro

R O M Â N I A


TRIBUNALUL B_____

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C_________ ADMINISTRATIV ȘI FISCAL



DECIZIA CIVILĂ NR. 1237/ADOSAR NR. XXXXXXXXXXXXXX


Ședința publică din data de 9.10.2015

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE: A__________ A______-I_____- judecător

JUDECĂTOR: B_____ I__

GREFIER: N____ M______


Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-intimată C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România împotriva Sentinței civile nr.572/21.01.2015 pronunțată de Judecătoria B_____ în contradictoriu cu intimatul-petent B____ S_____ I___, având ca obiect „anulare proces-verbal de contravenție”.

Se constată că dezbaterile au avut loc la data de 25.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea data de 9.10.2015, hotărând următoarele:



TRIBUNALUL,


Asupra apelului de față,

Constată că prin Sentința civilă nr. 572/21.01.2015 a Judecătoriei B_____ s-a admis plângerea petentului B____ S_____ I___ împotriva procesului verbal de contravenție _________ Nr. xxxxxxx/04.08.2014, întocmit de intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică, pe care l-a anulat.

Pentru a hotărî în acest sens instanța de fond a avut în vedere că prin procesul-verbal _________ nr. xxxxxxx/04.08.2014 petentul B____ S_____ I___ a fost sancționat contravențional cu suma de 250 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. 15/2002, cu modificările ulterioare și completările ulterioare.

În fapt, s-a reținut că, la data de 20.02.2014, ora 09:46, pe DN 1 Romanesti, jud. Ph, vehiculul categoria A, cu nr. de înmatriculare XXXXXXXXX, aparținând petentului B____ S_____ I___, a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Totodată, întocmirea procesului verbal de constatare a contravenției s-a făcut în baza probei cu planșa fotografică.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta nu a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

Instanța de fond a reținut că, deși procesul-verbal de constatare a contravenției cuprinde data și locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravitații faptei; indicarea actului normativ prin care se stabilește și se sancționează contravenția; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, termenul de exercitare a caii de atac și organul la care se depune plângerea, acesta nu a fost întocmit în termenul legal de 30 de zile de la data constatării faptei.

Instanța de fond a apreciat că nerespectarea termenului stabilit de lege pentru aplicarea sancțiunii contravenționale reprezintă un motiv de nulitate de ordine publică. La momentul încheierii procesului verbal de sancționare a contravenției este necesar ca acesta să îndeplinească toate condițiile fond și de formă, inclusiv să nu fii trecut termenul pentru aplicarea sancțiunii incidente.

Totodată, instanța de fond a reținut că normele ce reglementează prescripția aplicării sancțiunii contravenționale sunt de interes general în sensul că vizează activitatea agentului constatator ca reprezentant al statului, fiind, totodată, edictate în favoarea contravenientului.

În acest sens, prima instanță a apreciat că aplicarea sancțiunii contravenționale în termenul legal este necesară pentru respectarea securității raporturilor juridice, precum și pentru respectarea celerității aplicării sancțiunilor contravenționale, astfel încât contravenientul să fie atenționat, într-un termen rezonabil stabilit de legiuitor, că a săvârșit o contravenție.

Concluzionând, instanța de fond a reținut că agentul constatator este obligat să aplice sancțiunea contravențională în termenul stabilit de legiuitor, iar în cazul nerespectării acestui termen, instanța, din oficiu, poate invoca acest motiv de nulitate al procesului-verbal de contravenție, întrucât agentul constatator nu poate amâna sine de aplicarea sancțiunii.

În ceea ce privește termenul în care agentul constatator trebuia să aplice sancțiunea, instanța reține că potrivit art. 13 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei. Conform art. 14 alin. 1, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Pe de altă parte, art. 9 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 144/2012, prevede că procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.

Comparând prevederile normei speciale cu cele ale legii generale în materie contravențională, se constată că, dacă în ceea ce privește termenul de comunicare a procesului-verbal de sancționare, nu sunt diferențe esențiale, respectiv 30 de zile, față de 1 lună, referitor la termenul de aplicare a sancțiunii amenzii, acesta diferă semnificativ, respectiv 30 de zile, față de 6 luni.

Cum în legea specială nu sunt prevăzute expres sancțiunile care intervin în cazul nerespectării acestor termene, devin aplicabile dispozițiile normei generale, respectiv prescripția aplicării și cea a executării sancțiunii amenzii contravenționale.

Instanța de fond a apreciat că, pe lângă interdicția încheierii altor procese verbale de sancționare în intervalul celor 30 de zile ulterioare momentului constatării contravenției și până la comunicarea actului sancționator, legea nouă a impus și un termen special de prescripție a sancționării contravenționale de 30 de zile, de la momentul constatării contravenției și până la întocmirea procesului verbal de contravenție.

În ceea ce privește momentul constatării faptei, raportat la specificul acestei contravenții, instanța reține că, potrivit art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 15/ 2002, începând cu data de 1 octombrie 2010, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice omologate amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.

Totodată, potrivit art. 11 alin. 1 din Ordinul nr. 769/ 2010, constatarea contravențiilor prevăzute la art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, se efectuează cu ajutorul mijloacelor tehnice, parte a SIEGMCR, care, conform alin. 2 lit. b, pot fi dispozitive amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, respectiv sisteme de camere video, fixe sau mobile și care au rolul de a identifica, în regim static ori dinamic, numărul de înmatriculare al vehiculului, în vederea interogării bazei de date a SIEGMCR cu privire la achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul verificat.

A___. 3 stipulează că, în cazul utilizatorilor români, dacă se constată, prin intermediul mijloacelor tehnice prevăzute la alin. 2 lit. b, lipsa rovinietei valabile pentru vehiculul verificat, în baza datelor privind utilizatorul acestuia furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția regim permise de conducere și înmatriculare vehicule, personalul abilitat aplică sancțiunea și încheie procesul-verbal de constatare a contravenției. Conform alin. 5 procesul-verbal de constatare a contravenției prevăzut la alin. 3 se încheie ulterior, în lipsa contravenientului. Potrivit alin. 7, procesul-verbal de constatare a contravenției, încheiat conform alin. 3 sau 6, se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002.

Sintetizând aceste dispoziții legale, instanța reține că, în cazul comiterii contravențiilor incriminate de O.G. nr. 15/2002, atunci când sunt utilizate sisteme de camere video amplasate pe rețeaua de drumuri naționale din România, ca în cauza de față, constatarea abaterii se face în momentul folosirii respectivului dispozitiv, care identifică numărul de înmatriculare al vehiculului, și, prin interogarea bazei de date a SIEGMCR cu privire la achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare pentru vehiculul verificat, se poate stabili lipsa rovinietei.

Ulterior acestui moment, în baza datelor privind utilizatorul autovehiculului, furnizate de Ministerul Administrației și Internelor, se aplică sancțiunea și încheie procesul-verbal de constatare a contravenției.

Față de specificul modalității de constatare a unor astfel de abateri, având în vedere și modificările legislative survenite, instanța apreciază că momentul constatării faptei este cel al utilizării dispozitivului omologat, când se realizează captura fotografică a autovehiculului, moment de la care agentul constatator are obligația ca, în termen de 30 de zile, să obțină datele utilizatorului acestuia furnizate de Ministerul Administrației și Internelor și să încheie actul sancționator, în cazul depășirii acestui termen survenind prescripția aplicării sancțiunii contravenționale.

Față de cele de mai sus, instanța constată că fapta care face obiectul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției _______ 14 nr. xxxxxxx a fost constatată la data de 20.02.2014, iar procesul-verbal a fost întocmit la data de 04.08.2014, la mai mult de 30 de zile de data constatării faptei, iar dreptul de a aplica sancțiunea contravențională s-a prescris.

Având în vedere toate cele expuse anterior și luând în considerare că respectarea termenului de întocmire a procesului verbal constituie o condiție de valabilitate a acestuia, instanța de fond a admis plângerea contravențională și a anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor _________ nr. xxxxxxx/04.08.2014, iar pe cale de consecință a exonerat petentul de plată amenzii contravenționale în cuantum de 250 de lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel intimata C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. prin Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN, solicitând anularea sentinței și menținerea procesului verbal de contravenție.

În motivarea apelului se arată că instanța de fond a greșit când a interpretat dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002, care prevede obligația încheierii și comunicării procesului verbal de contravenție în 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. 1.

În speță, fapta a fost săvârșită la data de 20.02.2014, iar amenda a fost aplicată la data de 14.08.2014, adică în interiorul termenului de prescripție de 6 luni de la data săvârșirii faptei, prevăzut de art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001. Procesul verbal a fost comunicat, prin afișare la un interval mai mic de o lună de la data întocmirii, respectând dispozițiile art. 14 alin. 1 din OG nr. 2/2001.

Se apreciază că prin apariția Legii nr. 144/2012 pentru modificarea OG nr. 15/2001, intenția legiuitorului a fost aceea că, în intervalul de 30 de zile de la data constatării contravenției să nu se poată încheia alte persoane verbale, limitând astfel caracterul continuu al contravenției la perioada de 30 de zile, și în nici un caz art. 9 alin. 3 nu prevede un termen de prescripție al răspunderii contravenționale mai scurt decât termenul general de prescripție de 6 luni.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 411 pct. 2 Cod procedură civilă.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază apelul nefondat pentru următoarele considerente:

Motivele de apel vizează interpretarea dispozițiilor art. 9 alin. 3 din OG nr. 15/2002, astfel cum au fost modificate de Legea nr. 144/2012, potrivit cărora „ Procesul verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)”.

Tribunalul apreciază că instanța de fond a reținut în mod corect că prin aceste dispoziții legale se instituie un termen special de prescripție a răspunderii contravenționale, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 2/2001, distinct de cel reglementat de dispozițiile art. 13 din OG nr. 2/2001. Este adevărat că, în același timp, s-a instituit și obligația de a nu se încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției în discuție în intervalul de 30 de zile de la data constatării faptei, dar aceasta este teza a doua a articolului 9 alin. 3 în discuție, în prima teză a textului instituindu-se termen special de prescripție a răspunderii contravenționale, așa cum s-a reținut anterior.

Având caracterul special în raport de dreptul comun în materie, respectiv art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, în cauză se aplică termenul special de 30 de zile de la data constatării contravenției, pentru întocmirea actului constatator al încălcării prevederilor art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, astfel că, în situația în care acest termen a fost depășit, răspunderea contravențională se prescrie, cum este și cazul în speța de față.

Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază apelul formulat de apelanta C_______ Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România prin Centru de Studii Tehnice Rutiere și Informatică – CESTRIN nefondat, astfel că în baza art. 480 Cod procedură civilă, urmează a-l respinge

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:


Respinge apelul declarat de apelanta C.N.A.D.N.R.SA împotriva sentinței civile nr.572/2015 a Judecătoriei B_____, pe care o păstrează.

Definitivă.

Pronunțată azi 09.10.2015 în ședință publică.


PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,

A__________ A______-I_____ B_____ I__


GREFIER,

N____ M______




Red.BI/9.12.2015

Dact.DM/10.12.2015

4 ex.

Judecător fond-D______ I_____ T______


Publicitate

Alte spețe similare

Contacte

Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

office@avocatura.com

Formular de contact

Urmărește-ne în social media

Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de AVOCATURA COM S.R.L.
Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

Consultanță juridică online Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright Avocatura.com SRL 2003-2025