Dosar nr. XXXXXXXXXXXXX
R O M Â N I A
TRIBUNALUL V______
SECTIA A II-A CIVILA SI DE C_________ ADMINISTRATIV FISCAL
DECIZIE CIVILĂ Nr. 842/2015
Ședința publică de la 10 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M______ D____
Judecător S____ D___
Grefier I____ M____
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de apelantul B____ A________-N______ domiciliat în Drăgănești, ___________________.1, județul V_____, având CNP xxxxxxxxxxxxx împotriva sentinței civile nr.1375 din 12.03.2015 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V______, cu sediul în Focșani, ____________________.12, județul V______.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit apelantul și intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V______.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, iar cauza se află la primul termen de judecată.
În temeiul disp. art. 131 cu ref. la 95 alin.2 NCPC și art.34 din OG 2/2001 își verifică competenta și constată că este competentă general, material și teritorial; că în cauză calea de atac s-a exercitat în termenul prevăzut de art.468 NCPC și că apelul a fost timbrat în conformitate cu disp. art. 19 din OUG 80/2013.
Nemaifiind alte cereri, în raport de disp. art.479 NCPC, instanța în temeiul disp. art.244 alin.1 raportat la disp. 482 NCPC constată terminată cercetarea judecătorească și reține cauza în pronunțare la sfârșitul ședinței de judecată, părțile fiind lipsă.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani sub nr. XXXXXXXXXXXXX, petentul B____ A________ N______ a chemat în judecată pe intimatul I.P.J. V______, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea procesului-verbal ________ nr. xxxxxxx încheiat în data de 27.07.2014 de către un agent constatator al intimatului.
În subsidiar petentul a solicitat înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment și înlăturarea pedepsei complementare.
În motivarea plângerii petentul a aratat că a fost oprit în localitatea Golești, motivat de faptul că ar fi depășit limita de viteză legală, situație nereală, iar intimatei îi revine sarcina de a demonstra acest lucru.
S-a menționat faptul că agentul de poliție trebuia să înscrie în procesul verbal numărul înregistrării video care constituie proba esențială și totodată avea obligația de a consemna locul săvârșirii faptei, nefiind respectate astfel dispozițiile art. 17 din O.G. 2/2001.
Pe fondul cauzei, petentul a aratat faptul că acesta beneficiază de prezumția de nevinovăție, invocând în acest sens jurisprudența CEDO, arătând faptul că petentul trebuie să facă dovada contrară celor consemnate în procesul verbal doar în situația în care probele administrate de intimat pot convinge instanța de vinovăția „acuzatului”.
Referitor la capătul subsidiar de cerere, s-au invocat dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.U.G. 2/2001, arătându-se că fapta efectiv săvârșită este una care prezintă un grad de pericol social extrem de redus.
În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art. 31 și art. 21 alin. 3 din O. G. 2/2001, art. 194 C.pr.civ. și art. 6 CEDO.
Petentul a anexat plângerii sale procesul verbal de contravenție atacat, copie C.I. și dovada de circulație, precum și împuternicirea avocațială.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând faptul că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale. Intimatul a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 223 alin.3 C.proc.civ.
Pârâtul a depus concluzii scrise, prin care a reiterat susținerile din plângere, și a arătat faptul că intimatul nu a reușit să facă dovada că petentul a circulat cu viteza înscrisă în procesul verbal, din înregistrare rezultă că aceasta a fost efectuată pe timp de noapte iar autovehiculele care circulau nu pot fi identificate, autoturismul petentului fiind identificat într-un singur moment cu viteza de 45 km/h.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, precum și proba cu înregistrarea video stocată pe suport CD.
Prin Sentința civilă nr.1375/12.03.2015, instanța a respins plângerea contravențională formulată de petentul B____ A________ N______, domiciliat în mun. D________, ____________________. 1, jud. V_____, C.N.P. xxxxxxxxxxxxx, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție V______, cu sediul în Focșani, ______________________. 12, jud. V______, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, sub aspectul legalității procesului-verbal de constatare, acesta respectă toate prevederile impuse în mod imperativ de lege, neregăsindu-se în cuprinsul său vicii de natură a atrage sancțiunea nulității absolute a acestuia și nefiind invocate motive temeinice de nulitate relativă, în plus, textele legale relevante (art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006) au fost respectate de agentul constatator la întocmirea procesului-verbal.
Instanța a va înlăturat susținerea petentului de neindicare a locului săvârșirii contravenției, motivat de faptul că în procesul verbal este consemnat ca fiind locul faptei DN2 în localitatea Golești.
În ce privește lipsa mențiunii privind numărul înregistrării video, instanța a reținut faptul că dispozițiile din Norma de metrologie Legală NML 021-05/2005 (anexă a Ordinului 301/2005) privind obligativitatea înscrierii casetei video de înregistrare a faptei contravenționale au fost abrogate, astfel încât rezultă că nu mai există o astfel de obligație în sarcina agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare, instanța a reținut că, din coroborarea procesului-verbal cu probele administrate în cauză, rezultă în mod indubitabil că fapta există, că aceasta reprezintă contravenție, că a fost săvârșită de către petent cu vinovăție, că este prevăzută de lege, sancțiunea aplicată încadrându-se în limitele impuse de textul sancționator.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul, considerând sentința nelegală și neîntemeiată.
În motivarea apelului s-a arătat că, prin probatoriul efectuat, nu s-a făcut dovada săvârșirii faptei cu caracter contravențional, că filmarea este făcută pe timp de noapte, numărul autovehiculului condus, XXXXXXXXX fiind evident doar în momentul în care trecea prin fața aparatului radar, când viteza cu care se deplasa era de 45 km/h.
S-a susținut că aparatul radar era amplasat imediat la __________________________, în ce privește conduita sa, a condus preventiv, reducând viteza de deplasare.
S-a mai arătat că, față de pericolul social redus al faptei, sancțiunea trebuia să fie cel mult avertisment.
Prin Întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
S-a arătat că fapta cu caracter contravențional a fost săvârșită de către petentă, fiind dovedită prin mijloace legale de probă.
Verificând stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, conform dispozițiilor art.479 NCPC, tribunalul reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ________ nr. xxxxxxx, încheiat în data de 27.07.2014 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V______ s-a reținut că, în data de 27.07.2014, ora 23:58, petentul a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX pe DN2-E85 în interiorul localității Golești, jud. V______, cu viteza de 112 km/h, cu 62 km/h peste limita legală, fiind înregistrat de aparatul radar Autovision ROM 245 montat pe auto MAI xxxxx.
Petentul a fost sancționat cu avertisment, amendă contravențională în sumă de 810 lei, s-a dispus măsura aplicării a 9 puncte de penalizare precum și măsura tehnico administrativă a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.
Analizând legalitatea procesului-verbal, tribunalul reține că, potrivit dispozițiilor art.17 din O.G. nr.5/ 2001, nulitatea procesului-verbal este atrasă și poate fi constatată și din oficiu pentru lipsa mențiunilor privind numele, prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, iar, în cazul persoanei juridice, pentru lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator astfel încât , din analiza procesului-verbal, rezultă că nu există motive de nulitate absolută a procesului-verbal de contravenție.
Tribunalul reține că, potrivit prevederilor art.121din H.G. nr.1391/2006, menționat de agentul constatator ca temei legal al faptei cu caracter contravențional, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare (alin.1), nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii fiind constatată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic (alin.2).
Tribunalul constată că, în numeroase decizii de speță, Curtea Constituțională a apreciat că legislația contravențională din România intră sub incidența prevederilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Decizia nr.408/4.11.2003, Decizia nr.399/21.09.2003), scopul interpretării date articolului 6 menționat fiind acela de a asigura aceleași garanții procesuale celor învinuiți de săvârșirea unei contravenții ca și celor învinuiți de săvârșirea unei infracțiuni ( Sporrong și Lonnroth contra Suediei- 1882; Ozturk contra Germaniei – 1984; Lutz contra Germaniei – 1987), dintre aceste garanții neputând lipsi prezumția de nevinovăție instituită prin art.6.2 din Convenție (A_____ contra României – 2007), garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenție în materie penală, printre care se numără dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție, fiind aplicabile pentru proceduri referitoare la contestarea procesului-verbal care au atras, pentru contravenienți, sancționarea cu amendă, cu aplicarea de puncte de penalizare și/sau suspendarea permisului de conducere (Malige împotriva Franței, 23 septembrie 1998,pct. 39-40, Culegere de hotărâri și decizii 1998‑VII).
Se reține și faptul că C.E.D.O., în materie de circulație rutieră, a precizat că art. 6 § 2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră [Stevens împotriva Belgiei, nr. xxxxx/00, (dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr. xxxxx/97, decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud împotriva Franței, nr. xxxxx/97, decizia din 7 septembrie 1999], după cum s-a reținut și că prezumția de răspundere a reclamanților stabilită prin procesul-verbal este relativă și proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională.
Astfel, în decizia pronunțată în cauza H______ și alții c. României (cererea nr. 7034/07) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției.
Tribunalul reține că, în procedura contravențională prevăzută de OG nr. 2/2001, contestatorul avea posibilitatea de a înlătura această prezumție prin administrarea unor probe certe si concludente, probatoriu dublat de rolul activ al judecătorului investit cu soluționarea cauzei, prevăzut de art. 34 alin 1 din OG nr. 2/2001.
În speță, din analiza probatoriului efectuat la instanța de fond, tribunalul reține că I.P.J. V______ a depus la dosarul de fond al cauzei atestatul operatorului radar din care rezultă că cel ce a realizat înregistrarea avea calitatea să facă acest demers și a completat și procesul verbal, buletinul de verificare metrologică din care rezultă că cinemometrul se afla în termenul de valabilitate la momentul realizării înregistrării și că poate fi folosit atât în regim staționar cât și în regim de deplasare și CD-ul ce conține înregistrarea evenimentului rutier din care se pot distinge viteza de circulație a mașinii, ora săvârșirii faptei, precum și numărul de înmatriculare al mașinii condus de petent.
Tribunalul reține că, indiferent de faptul că filmarea este făcută pe timp de noapte, numărul autovehiculului condus, XXXXXXXXX devenind explicit doar în momentul în care autovehiculul a trecut prin fața aparatului radar, nu există un alt autovehicul în cadru, fiind evident că viteza de 112km/h înregistrată în cadrele anterioare era a singurei mașini înregistrate.
Astfel, instanța constată faptul că înregistrarea video respectă condițiile prevăzute de pct. 3.5.1. din Ordinul 301/2005, și că au fost respectate regulile de realizare a înregistrării prescrise de Norma de metrologie Legală NML 021-05/2005 (anexă a Ordinului 301/2005).
Tribunalul reține că nu a fost dovedită încălcarea dispozițiilor legale privind efectuarea înregistrării radar și nu s-a produs nici dovada existenței unor impedimente tehnice, care să fi afectat înregistrările efectuate, astfel încât prezumția de nevinovăție a fost răsturnată prin probatoriul administrat în cauză. În aceste condiții, tribunalul constată că, în cauză, intimatul a dovedit cu mijloace admise de lege săvârșirea de către petent a faptei cu caracter contravențional reținută prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat. Nu există, în întreg probatoriul efectuat, date sau fapte care să confirme încălcarea de către instanța de fond a obligației de a i se oferi apelantului petent garanțiile procesuale recunoscute și garantate de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dreptul său la apărare fiind asigurat, fiind administrat întreg probatoriul propus de către petent, cu care acesta nu a dovedit netemeinicia procesului-verbal. Cu privire ca sancțiunea aplicată, tribunalul reține că instanța de fond a apreciat în mod legal și întemeiat că nu se impune înlocuirea amnezii aplicate cu sancțiunea avertismentului, având în vedere gradul de pericol social crescut al faptei săvârșite de către petentă. În considerarea celor de mai sus, în baza dispozițiilor art.480 NCPC, tribunalul va respinge apelul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelant B____ A________-N______ domiciliat în Drăgănești, ___________________.1, județul V_____, având CNP xxxxxxxxxxxxx împotriva sentinței civile nr.1375 din 12.03.2015 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr.XXXXXXXXXXXXX, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului V______, cu sediul în Focșani, ____________________.12, județul V______.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Noiembrie 2015
Președinte, M______ D____ |
|
Judecător, S____ D___ |
|
Grefier, I____ M____ |
|
Red./tehnored.M.D. – 15.11.2015
Fond A.N. ex: 4 ____________.2015